1,451 matches
-
în ciuda viziunii tradiționale, conform căreia este debutul paleoliticului superior cel care aduce un „pachet” inovator de mutații culturale, suntem mai degrabă tentați să credităm colonizarea spațiilor reci, contemporană gravettianului, drept contextul capabil să fi catalizat noi formule sociale. Este, desigur, indubitabilă codificarea simbolică a apartenenței la un grup etno-cultural în decursul aurignacianului și chatelperronianului și chiar mult înainte<footnote Limbajul, o creație socială prin excelență, esențial pentru definirea identității și diferenței, pentru formalizarea rudeniei sau asimilării/excluderii „străinilor”, a reprezentat inovația
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
Duhard 1993), ca să nu mai amintim uriașa serie de „Venus”-uri, recuperate din contexte distante, de la Atlantic la Ural. Însă, deși aceste reprezentări sugerează o netă separare a contextelor și activităților aferente, iar dihotomizarea simbolică a celor două sexe pare indubitabilă, realitățile sociale la care face ea referință sunt mai puțin clare. Cantonarea femeilor în spațiul domestic pare contrazisă de evaluările, pe baze anatomice, a mobilității grupurilor umane din paleoliticul superior: amplitudinea modificărilor observate la nivelul robusticității și formei diafizelor membrelor
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
o atitudine prudentă, critică, dar mai ales degajarea minții de ideile îndoielnice, înlăturarea amalgamului de adevăr, fals și înșelător. Desfășurarea acestei acțiuni radicale și revoluționare ca intenție declarată cel puțin, îi va aduce lui Descartes surprinzător de rapid, propriile adevăruri indubitabile. Cât de fertile au fost ele și cât de închegată structura metafizicii lui, vom căuta să răspundem mai târziu. Descartes își caută adevărul, însă nu caută oricum, o certitudine oarecare sau niște “certitudini inconexe”) ci caută metodic pentru că vrea să
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în final nici pur idealist. Putem spune despre Descartes că se situează, cu filosofia lui, undeva la jumătatea distanței între aceste două perspective, că rămîne pe graniță, într-o permanentă trecere. Teza primă a realismului susține că ceea ce se găsește indubitabil, realitatea radicală, este Lumea, cu toate lucrurile ce se află în ea. Această teză a constituit principiul multor filosofii și temelia multor sisteme de gîndire, pe tot parcursul antichității și evului mediu în spațiul occidental european. Cel puțin la nivel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
occidental european. Cel puțin la nivel lingvistic dacă nu și în fond căci dualismul substanțelor o susține Descartes este realist, trăgînd în metafizica sa o parte din cultura preexistentă, fundamentată pe convingerea că . ) Descartes caută însă o teză universală și indubitabilă, ori teza realismului, aceea că ) nu satisface a doua condiție. Nu putem spune despre lumea lucrurilor că este reală prin sine, în mod absolut, cel puțin dintr-un motiv: distanțarea de unul sau altul din lucrurile acestei lumi, atrage după
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
că este reală prin sine, în mod absolut, cel puțin dintr-un motiv: distanțarea de unul sau altul din lucrurile acestei lumi, atrage după sine o nesiguranță cu privire la continuitatea existenței respectivului lucru. Așadar teza ce susține că realitatea absolută și indubitabilă e lumea lucrurilor, deși universală, se dovedește prin raportarea la eul gînditor, doar o teză probabilă. Descartes a sesizat cu siguranță umbra probabilității ce planează asupra existenței lucrurilor, căci atât în Discurs cât și în Meditații, el pune sub acest
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Linia originală a scrierilor metafizice ale lui Descartes este de departe trasată prin ținta pe care el a vizat-o consecvent, programat, însă, din păcate, marcată de suficiente alunecări, anume dorința și voința de a atinge absolutul în punctul său indubitabil. Că într-un fel Descartes nu a reușit, o confirmă toate polemicile și criticile, atât cele cu care s-a confruntat, cât și cele care i-au urmat. Că pe de altă parte programul său, care i-a orientat întreaga
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
finele acestei acțiuni va descoperi axul ce mișcă și susține ferm pașii acestuia spre cunoaștere și știință. La capătul teoriei sale complexe și atât de controversate, Descartes indică direct, la 14 secole după ce Sfîntul Augustin făcuse același lucru, un fapt indubitabil: atunci cînd gîndirea, limitată și imperfectă, se conștientizează pe sine, atunci ea își atinge nemijlocit propriul absolut în certitudine, în baza căruia perfectibilitatea ei poate ieși din potență. Ea poate accede atunci la adevărurile libere de timp, căci este autonomă
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un om mort”. Importanța conceptului în economia celor două filosofii este însă atât de mare, încât obligă la considerarea lor sub toate aspectele implicate. Astfel se poate aprecia că Descartes a convins, dar nu a reușit să impună un adevăr indubitabil doar afirmînd că a citit scrierile lui Augustin abia după redactarea Meditațiilor. De altfel chiar Pascal, deși înclină să recunoască meritul lui Descartes în legătură cu originalitatea cogito-ului său, nu o face în mod total. Cînd caută certitudinea Descartes nu are un
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
dorim să dobîndim cel puțin un punct de siguranță. Toate acestea converg spre îndoială determinînd-o să se autodistrugă. Întreaga desfășurare impresionantă a condițiilor ce fac posibilă îndoiala, se reduce de fapt la una singură: existența gîndirii. Sursa întregii certitudini, principiul indubitabil spre care doar îndoiala poate conduce, aceasta este afirmată limpede în Soliloquia și De libero arbitro. În legătură cu natura cunoașterii de sine a sufletului și cu maniera imediată în care aceasta se realizează, Augustin scrie: .) Așadar prin opoziție cu esența corpului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
încât nici nu vrea să se oprească asupra ei. Acest text a fost asociat cu unul ce ține de Meditația a II a: .) Așadar, la fel ca în textul lui Augustin, și aici, din îndoiala aplicată existenței decurge evidența ei indubitabilă . Ea va constitui și la Augustin și la Descartes, deopotrivă, punctul de plecare fundamental pentru demonstrarea existenței lui Dumnezeu. Atât în De libero arbitro (388-395) pe care a scris-o preot fiind, cât și în De civitate Dei (413-426) scrisă
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
inefabilul propriu și pe cel al lumii, ca totalitate inexprimabilă. IV.4. Trecerea Cogito-ului de la substanță la conștiință Meditația a -II-a este locul în care Descartes descoperă existența și natura eului, ca prima etapă în căutarea a ceva sigur și indubitabil și care să poată, în consecință, să fie ales ca fundament al științei. Cercetarea naturii eului, ca și cea a existenței eului, se prezintă ca o cercetare a ceva neîndoielnic, indubitabil:.) Așa cum știm, primul rezultat al punerii în paranteză a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ca prima etapă în căutarea a ceva sigur și indubitabil și care să poată, în consecință, să fie ales ca fundament al științei. Cercetarea naturii eului, ca și cea a existenței eului, se prezintă ca o cercetare a ceva neîndoielnic, indubitabil:.) Așa cum știm, primul rezultat al punerii în paranteză a ceea ce este îndoielnic, este descoperirea rezistenței eului în fața îndoielii, în calitatea lui de lucru gînditor. Gîndirea este condiția necesară și suficientă pentru a cunoaște natura eului, astfel că gîndirea constituie natura
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
este îndoielnic, este descoperirea rezistenței eului în fața îndoielii, în calitatea lui de lucru gînditor. Gîndirea este condiția necesară și suficientă pentru a cunoaște natura eului, astfel că gîndirea constituie natura subiectului. Subiectul, în calitate de lucru gînditor, va fi „lucrul sigur și indubitabil” pe care se va încerca fondarea certitudinii științei. Ce este gîndirea despre care se vorbește în Meditația a -II-a ? Gîndirea, sau mai bine spus, res cogitans este definită în două moduri diferite: primul, ca «mens, sive animus, sive intellectus, sive
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
întreaga tradiție precartesiană le-a recunoscut ca fiind non materiale, înainte de toate înțelegerea și rațiunea. Apoi, drumul meditativ se continuă în supunerea noțiunii de gîndire unui nou examen în lumina căruia am aflat deja imaterialitatea și indubitabilitatea ei. Gîndirea rămîne indubitabilă în ciuda caracterului îndoielnic al existenței corpurilor, deoarece întrucât aparența de a simți nu implică existența lumii exterioare și nici pe cea a propriului meu corp, ea este totodată indubitabilă și distinctă de corp: prin urmare ea poate fi acceptată în interiorul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
lumina căruia am aflat deja imaterialitatea și indubitabilitatea ei. Gîndirea rămîne indubitabilă în ciuda caracterului îndoielnic al existenței corpurilor, deoarece întrucât aparența de a simți nu implică existența lumii exterioare și nici pe cea a propriului meu corp, ea este totodată indubitabilă și distinctă de corp: prin urmare ea poate fi acceptată în interiorul gîndirii. Cum ea trece cu succes proba indubitabilității, dimensiunea fenomenologică a senzației și imaginației este introdusă pe bună dreptate în noțiunea de gîndire. În elaborarea criteriului indubitabilității gîndirii, ordinea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
indubitabilitatea ei, anume exact ceea ce se caută în gîndire. Dimpotrivă unul dintre interpreții care a subliniat cel mai mult importanța indubitabilității în cadrul noțiunii cartesiene de gîndire, anume Richard Rorty, nu a neglijat să arate că identificarea gîndirii cu ceea ce este indubitabil în senzație și imaginație nu este niciodată explicită la Descartes.) În mod implicit, identificarea gîndirii cu indubitabilitatea, ar putea plasa această identificare între aparență și conștiință. Avem suficiente elemente pentru a pune întrebarea: videri, care permite inserarea senzației în gîndire
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
indubitabilitate generală, dar răspunde exact genului de îndoială care a fost ridicată contra științei în Meditația I-a, alegerea cuvîntului videri în locul celui de «conștiință» pentru a numi gîndirea va fi justificată: limbajul îndoielii comandă în această situație precisă, limbajul indubitabilului. Noua interpretare a gîndirii va fi descoperită în ordinea meditației plecînd de la întrebările care sunt puse de îndoială, chiar înainte de a avea un nou nume - cel de «conștiință». În fine, pentru a justifica definiția gîndirii ca aparență a , trebuie ca
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
la identificarea gîndirii cu aparența și care obligă la căutarea unui nou nume, acela de “conștiință”, pentru o nouă identitate a gîndirii. Ori verbul videri înfățișează cu mai multă evidență că neologismul “conștiință” ne face să descoperim lucrul cert și indubitabil pe care îl căutam. Acest videri, departe de a semnala o etapă încă imprecisă a procesului care l a condus pe Descartes la identificarea gîndirii cu conștiința, subliniază că ceea ce-l interesează cu adevărat pe Descartes în conștiință este indubitabilitatea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
videri este înlocuit cu cel de conștiință, este de asemenea adevărat că videri va mai reveni pentru a denumi conștiința în Principii: ”Etiam clare videre nobis videmur...”) Eul în calitatea lui de lucru gînditor, se instalează ca fundament cert și indubitabil, asumînd ipoteza aparenței oricărei conștiințe. Ceea ce Berkeley știa, cînd, prin una din provocările pe care se fondează filosofia sa, el revendica reducerea existenței lumii exterioare la aparență ca singura apărare posibilă împotriva scepticismului.) Capitolul V. DUALISMUL SUBSTANȚELOR V.1. Res
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Felul în care Descartes analizează gîndirea care percepe, sau mai bine spus gîndirea din actul perceptiv, îl plasează aproape de accepțiunea modernă a termenului de conștiință: punctul în care toate conceptibilele, reale sau nu, precum și toate actele implicate, converg devenind astfel indubitabile.) În exemplul bucății de ceară Descartes vrea să dezvăluie structura inteligibilă a obiectului perceput. Demersul lui însă a fost devansat cu mult de gînditorii din secolul XII și XIII. Astfel, Petrus Abaelard, personalitate remarcabilă a veacului al XII-lea, analizînd
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
operei carteziene, cercetînd totodată și felul în care s-a născut această noțiune de subiect. Este incontestabil pentru istoria filosofiei că Descartes este la originea mișcării filosofice care a considerat eul ca singurul subiect a cărui existență și realitate sunt indubitabile. Se știe că sensul tradițional al noțiunii de subiect este unul logic. Pentru Aristotel, de fapt, este subiectiv ceea ce aparține unui lucru în măsura în care acest lucru este subiect al atributelor sau predicatelor și din punct de vedere ontologic, subiectul este suportul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a folosit această formulă latină, prin care se practică îndoiala pînă cînd se găsește “ceva cert” (aliquid certi) și anumite linii mai depărtate constituie mari speranțe dacă demersul hyperbolic al îndoielii conduce la “un lucru ce va fi sigur și indubitabil” (quod certum fit et inconcussum). Este vorba mai curînd de a căuta un prim principiu care să aibă o dimensiune ontologică, dar care să fie înainte de toate un enunț sau o judecată certă “și observînd că acest adevăr: gîndesc, deci
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în trecerea de la eu la persoană În Meditația a IV-a Descartes dovedește existența corpurilor exterioare eului și pentru aceasta el a stabilit, așa cum se știe, distincția reală dintre suflet și corp. Cum este posibil să se treacă de la experiența indubitabilă a eului la acea uniune pe care o resimțim “tous les jours”, înfățișînd mereu memoriei concluzia distincției reale? Se pare că avem de a face cu doi poli ai subiectivității cartesiene, pe de o parte eul ca substanță și pe
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de motive ale îndoielii care conduc la judecata certă. E sigur că există o anumită infailibilitate a percepției sau a apariției ideii în conștiință, căci de fapt mi se pare că văd sau că merg și că această idee este indubitabilă; dar ceea ce este mai important nu este una sau alta din ideile ce-mi apar, ci mai curînd cea despre care eu gîndesc și pentru că e ceva ce eu gîndesc, trebuie să concluzionez că eu sunt, eu exist. Deducția sau
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]