3,598 matches
-
regulată, constantă, care-l stimulează și pentru care se dedică, ducând până la capăt acțiunea Întreprinsă. Omul inactiv este o persoană nemotivată psihologic, care are sentimentul că ceea ce face este inutil. El este, din punct de vedere psihologic, o persoană adinamică, inertă, pasivă, leneșă. Din punct de vedere moral, este complet lipsită de interes pentru sarcina pe care trebuie s-o execute. Nu-i vede sensul și nici valoarea. Consideră totul inutil, lipsit de importanță. Nu poate Începe acțiunea sau dacă o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pronunțată de voință; inerție, nehotărâre. Persoana care suferă de abulie este caracterizată prin pierderea capacității de a decide asupra unei acțiuni, dar mai ales prin absența impulsului de a trece de la decizie la aplicarea și realizarea ei. Subiectul respectiv este inert, lipsit de inițiativă, oscilează între motivul și scopul acțiunii, fiind influențat de cele mai insignifiante dificultăți. În condițiile în care nu are de învins unele adversități, se produce reacția de abandon, ca urmare a absenței suportului energetic. ACCIDENT (< fr. accident
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
ventrală. În torticolis spasmodic, capul este înclinat lateral, fața este rotită în partea opusă, iar bărbia este ridicată. Lateralitatea torticolisului spasmodic este definită convențional după partea în care este rotit occiputul. În leziunea nervilor periferici - plexul brahial -, membrul superior atârnă inert pe lângă corp, umărul este mai coborât; în paralizia radială, mâna ia atitudine de „gât de lebădă”; în sindromul Aran-Duchenne - mâna simiană, cu grifă. În traumatismele vertebro-medulare cervicale - la nivel C2 -, mâinile sunt flectate deasupra capului; la nivel C6 - pacientul este
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Mama mai venea la câteva luni să-l vadă. Pe cei care făceau parte din personalul spitalului îi cunoștea foarte bine și tot așa și ei pe el, deoarece toată lumea considera că vindecarea lui a fost o adevărată minune. Așa că, inert, a răspuns: - Nu! - Sunt tatăl tău! Am venit să te iau acasă... toți te așteaptă să te întorci și să te vadă cum arăți sănătos. Nick a revenit în familie, după doi ani de spital.Viața l-a purtat pe
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
câmp vizual. Apa arată ciudat sub raza lui - o ciorbă incoloră presărată cu tot felul de obiecte: o portocală viu colorată; o pălărie bărbătească, Înconjurată de excremente; bucăți de hârtie ca niște scrisori rupte. Și apoi, Între toată materia asta inertă, iat-o că apare, ținându-se de parâma vasului: o fată Îmbrăcată Într-o rochie roz pe care apa o face să pară roșie, cu părul lipit de craniul micuț. Ochii ei privesc În sus, dar nu cer nimic. Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și Washington, ca să-și mențină sex-appealul. De fapt, acordurile de pace de la Paris aveau să fie semnate În ianuarie, anul următor, și ultimele trupe americane aveau să se retragă din Vietnam În martie. Dar când eu mă uitam la trupul inert al fratelui meu, nimeni nu știa Încă asta. Eram conștientă doar de cât de ciudat era să fii bărbat. Societatea le discrimina pe femei, nu existau dubii În legătura cu asta. Dar cum rămânea cu discriminarea la expedierea În război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gâtuită. Obiectul spuse din nou replica: ― Întâmplă-se orice, nu-l voi trăda! Urmată de tăcere. M-am uitat prin draperie. Le vedeam prin bolta centrală. Obiectul era cu spatele la mine. Mai departe, pe scenă, Maxine Grossinger stătea cu o expresie inertă pe chip. Gura Îi era deschisă, dar nu scotea nici un cuvânt. Dincolo de ea, chiar deasupra marginii scenei, era fața rumenă a domnișoarei Fagles, care-i șoptea lui Maxine replica următoare. Nu era trac. În creierul lui Maxine Grossinger izbucnise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acoperite de mușchi. Când am intrat pe ușa bucătăriei, am dat peste Jerome. Stătea la masă și citea Weekly World News. Paloarea de pe chip sugera că stătuse acolo mai toată luna. Părul negru, lipsit de luciu, părea din cale-afară de inert. Purta un tricou cu Frankenstein, pantaloni scurți, creponați, și teniși albi, de pânză, fără șosete. ― Iat-o pe domnișoara Stephanides, spuse domnul Obiect. ― Bine-ai venit În hinterland. Jerome se ridică În picioare și-i strânse mâna tatălui său. Urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o tulburare tăcută În jurul nostru. Era ca și cum ne-am fi uitat În pământ, și am fi remarcat brusc că mișună de furnici. Biroul liniștit al doctorului clocotea de activitate. Prespapierul de pe biroul său, de exemplu, nu era un bolovan simplu, inert, ci un Priap mititel, cioplit În piatră. La o examinare mai atentă, miniaturile de pe pereți și-au dezvăluit și ele subiectul. Sub corturi galbene de mătase, pe perne din lână scoțiană, moguli copulau acrobatic cu mai multe partenere, ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să se sfârșească miracolul vieții atât de macabru și josnic? De ce incertitudinea vieții trebuie curmată de siguranța morții? Am auzit sunetul sec al glonțului care i-a spart tâmpla și zgomotul metalic al pistolului care i-a alunecat din mâna inertă pentru a se lovi de marginea cărării de piatră, izbindu-se și căzând în gol. Am simțit cum se rupe ceva și mi-am dat seama că sufletul se desprindea de el și dispărea acolo unde doar altele se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
le putea înțelege, vroia neapărat și cu orice preț o cale de ieșire din acest labirint lipsit de logică. De ce se petreceau lucrurile astea? Exact ca în vis, își ridică leneș mâna, de parcă ar fi putut oricând să se prăbușească inertă, și arătă spre mine. Privește! Lumina începea să dispară din peșteră și limbi de întuneric se ridicau din adânc ca niște uriași care au dormit mult prea mult și se scuturau acum de moleșeala care i-a cuprins. Se înălțau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întotdeauna ultimul său vis, ceea ce-și dorea din toată această lume. Dacă era cu ea, nu mai dorea nimic. Nimic nu mai conta. Îngenunche lângă capul ei și își lipi fruntea de armătura metalică a patului. Îi căuta mâna inertă cu a sa și o găsi caldă. Măcar trăia! Asta conta. Ana trăia. Nu știa ce ar fi făcut dacă ea nu ar mai fi fost pe lume. Îmi pare rău că te-am alungat după ce a venit taică-tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din nou prin trup. E încă viu. O strânge în brațe și-i șoptește la ureche: — Nimănui, oricât de mult și-ar fi pierdut mințile, nu i ar putea trece prin cap să pună ceva la cale împotriva noastră. Livia, inertă până acum, pare că se trezește la viață. Rostește acră: — Degeaba te prefaci că nu e cu putință ca tu, stăpân pe o forță armată atât de mare, să devii ținta uneltirilor unui simplu cetățean lipsit de arme. Se dezlipește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că s-ar cuveni să judeci tu acest caz, spune un pic tărăgănat. — Eu? se scapă Augustus, uluit de insistența ei. Dă să-și desfacă brațele larg, în semn de mirare, dar în clipa ur mătoare le lasă să cadă, inerte, pe lângă corp. Începe să înțe leagă ce urmărește de fapt. Nu atât condamnarea unui dușman perso nal, cât să-l pună pe el în situația de a se implica oficial ală turi de ea. — Nu e cazul, murmură, ușor descumpănit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
greutate. Adaugă după un răstimp: — Mai bine ar fi... Occia primește cuvintele drept în inimă. Nici nu vrea să le deslușească înțelesul. La un moment dat, cineva o oprește: — E aici. Se lasă în genunchi și pipăie pe dibuite trupul inert, lungit pe jos. Începe de la cap. Ochii sunt deschiși și gura căscată. Inima bate încă. Dar nu vorbește, nu clipește măcar, nu dă vreun semn de viață. O zgâlțâie cu putere. — Asinia! Nici un răspuns. Doar un horcăit. Miroase a sânge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
reveni unuia sau altuia după ce va muri. Numai acesta, odată al său, nu va înceta niciodată să-i apar țină. Pieptul i se umflă, respirația redevine precipitată. Știe bine că are spiritul și talentul să reușească. Își lasă brațul drept inert în jos, să se bălăbănească în voie. Dacă nu i-a fost hărăzit să și trăiască viața în desfătare, alături de femeia pe care nu va înceta niciodată să o dorească, atunci - cel puțin - să se ridice prin strădanie în propriii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
curentului. Dădu drumul mulinetei cu mâna stângă și o lăsă să se-nvârtă liberă. Vedea cosașul, purtat de valurile mici. La un moment dat dispăru. Văzu firul smucindu-se. Nick trase. Era prima pradă. Potrivind lanseta, care acum nu mai era inertă, de-a curmezișul râului, Începu să mulineze Înapoi cu stânga. Lanseta se tot Îndoia, smucind din cauza păstrăvului care trăgea Împotriva curentului. Nick știa deja că e unul mic. Ridică lanseta-n sus, vertical. Lanseta se Îndoi. Văzu păstrăvul În apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lucind În soare. Ținând undița sub braț, Nick se opri și-și Înmuie mâna În apă. Apucă peștele care se zbătea cu mâna dreaptă, umezită, În timp ce-i scoase cârligul din gură, și apoi Îi dădu drumul Înapoi În apă. Peștele inert fu dus de curent, până se opri pe fund, lângă un bolovan. Nick Își băgă mâna până la cot În apă ca să-l atingă. Păstrăvul stătea nemișcat Împotriva curentului, odihnindu-se pe fundul apei, lângă bolovan. Când Nick Îl atinse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Noapte de vară Elena Marin Alexe De pe nori încet coboară Brațe negre si inerte Împletind sub raza clară Pânze aurii incerte S-au ascuns ca la comandă Păsărele prin tufișuri Și-ntr-o liniște deplina Se cufundă prin frunzișuri Doar privighetoarea tristă Mai dă glas durerii mute Și in liniștea de taină Inima stă
Noapte de var? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83243_a_84568]
-
toboganului și înghițit de această cetate silvestră. Se priviră îndelung, față în față. Bătrânul reglându-și respirația și pulsul, Jordan Augenstein von Saxa așteptând senin într-un jilț domnesc la care fuseseră adaptate roți mari cu spițe. Picioarele și coapsele inerte erau înfășate într-un halat arăbesc din păr de cămilă. Pe bustul gol și costeliv era o duzină de lipitori mari și grase. Trupul lui Jordan era atât de stafidit, încât bătrânul se gândi dacă această activitate are menirea de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
facă neobservat gestul lui Sobaru. Hei, ce a strigat Sobaru și ce scria pe tricoul lui, ticăloșilor? Ce a vrut să arate? Că nu avem opoziție adevărată în România, nici politică și nici civică? Întreaga clasă politică și întreaga masă inertă de mioritici îndobitociți este vinovată pentru gestul acestui om care s-a aruncat de la balconul Parlamentului! Iată de simt zi de zi că tot ce era uman și cald în mine s-a spulberat în vânt și acum doar atât
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
id="120">Ibidem, p. 219.</ref>. Apare deopotrivă ca lipsă: lipsă a determinării felului de a fi, lipsă a unei limite sau lipsă de relief, cum am văzut mai sus. De aceea va fi resimțită în multe feluri, retrasă și inertă, sau, dimpotrivă, activă, capabilă să se opună. De pildă, ceea ce numim „realitate“ a fost înțeles la un moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
id="120">Ibidem, p. 219.</ref>. Apare deopotrivă ca lipsă: lipsă a determinării felului de a fi, lipsă a unei limite sau lipsă de relief, cum am văzut mai sus. De aceea va fi resimțită în multe feluri, retrasă și inertă, sau, dimpotrivă, activă, capabilă să se opună. De pildă, ceea ce numim „realitate“ a fost înțeles la un moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
O dată așezați în perspectiva omului religios aparținând societăților arhaice, putem constata că Lumea există pentru că a fost creată de zei, și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor prin intermediul vieții cosmice. Începând cu un anumit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
am vorbit mai înainte. Tot așa cum locuința omului modern și-a pierdut valorile cosmologice, corpul său este lipsit de orice semnificație religioasă ori spirituală. Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nici un mesaj și nu mai cuprinde nici un "cifru". Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie cosmică. Cât despre creștinismul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]