4,059 matches
-
nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o legătură de nuiele, abia se târa În aceeași direcție. Încercă să se strecoare printre Încărcătură și zid ca să treacă mai departe, Însă nu izbuti. După a doua tentativă eșuată, pufni disperat: - Lasă-mă să trec, babo! Să piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea la o parte, femeia se Întoarse ca să-l poată vedea la față. - De ce mă insulți, priorule? Eu Îi ajut pe oamenii buni din Florența. Va fi un rug pentru eretici, la turnul familiei Cavalcanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe dedesubt. - Un orologiu... toate astea pentru un afurisit de orologiu... bâigui, trecându-și dosul mâinii peste rana de pe frunte. Și... comoara? - Nu există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din pricina efortului. Rămaseră astfel pentru câteva clipe, după care, brusc, astrologul se ridică În picioare, ca și când o forță diavolească l-ar fi luat În stăpânire. Poetul Își aminti de ceea ce auzise În unele povestiri: că există trupuri moarte pe care infernul le ia În stăpânire, animându-le cu suflarea sa. Îl văzu Îndreptându-se Încet spre portalul rămas deschis, lăsând În urmă o dâră de sânge și dispărând În labirintul de străduțe, către miazănoapte. Moartea lichidă te-a respins, Guido! Știința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
al păsărilor, de parfumul obscen al caprifoiului, liliacului, trandafirilor, sub albastrul cerului, în vântul dulce. Împotrivă își inventase până la urmă un război al lui. Cu ajutorul briciului și al cuțitului și al excrementelor trasase contururile câmpului său de luptă, tranșeelor și infernului său. La rândul lui, își strigase suferința înainte de a-i cădea pradă. Puțea îngrozitor, e drept, dar primarul nu era în fond decât un caracter mărunt, fără inimă și fără măruntaie. Mai puțin decât nimic. În schimb, tânăra învățătoare era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se uita cruciș. Apoi vorbi judecătorul. Îi ceru să coboare în pivniță și să-l anunțe pe jandarm că doreau să vorbească cu prizonierul. Luisette ieși din birou și se duse în pivniță, tremurând, de parcă ar fi coborât în infern. Micul breton nu mai plângea, dar nu se atinsese de pâinea și de slănina pe care servitoarea i le lăsase. Luisette îi transmise jandarmului ceea ce i se spusese. Acesta clătină din cap, îi spuse prizonierului că trebuia să meargă sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Cântecul ar fi pătruns în mine ca un drog și aș fi adormit, știi că, de 36 de zile, aproape nu am avut somn?, l-am pierdut pe drum, a fost și s-a terminat somnul meu. Nu pot dormi, infernul e în inima mea ca într-o țară? Nu e prima dată când îți scriu, în fiecare zi ți-am scris câte o scrisoare în computer, dar nu ți-am trimis-o, pe toate, la sfârșit, le-am șters, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așteaptă întâi raportul de țară pentru integrarea României în UE; la TIFF, 2005, Cluj, erau proiectate filme în avanpremieră... La Londra, după atacul teroriștilor, în gara de la King’s Cross, din 7 iulie 2005, sergentul Steve Betts se întorsese din infern și, mai târziu, în octombrie, povestise presei ce nenorociri văzuse el sub gară, deasupra era Paradisul, British Library, biblioteca tuturor cărților, și dedesubt - o bombă aflată într-un rucsac explodase în tunel, pe la ora nouă. Muriseră atâția oameni... Că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și mentol, și-l usturau ochii. Globul de staniol i se legăna direct în stomac. Căută un punct fix să-și regleze șarful. Mișu se mișca de colo-colo, ștergând paharele de la bar. Aburii de varză dădeau MaxiBarului un aer de Infern. Nea Ovidiu găsi în sfârșit un punct de sprijin în două luminițe dure și vii. Ochii lui Zelea îl fixau sever. - Măi! Nea Ovidiu se ridică și făcu un pas la dreapta. Ochii îl urmăreau. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse și destine post mortem, pentru a te teme de zei sau de ceea ce li se aseamănă, pentru a tremura de frica pedepselor de după moarte, trebuie să crezi în aberațiile religioase. Platon confecționează o mitologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Or, ea se află la originea multor temeri ale omului. Trebuie să murim: și atunci, la ce bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nemurirea sufletului, concepții dragi filosofului Peșterii la care creștinii țin atât de mult - se înțelege de ce. Phaidon oferă într-adevăr un text care inaugurează opțiunile catolice asupra chestiunii morții și a ceea ce se întâmplă cu trupul după moarte: mântuire, osândă, infern, cântărirea sufletelor, viața de apoi etc. în mod evident, Platon îl calchiază pe Pitagora care, la rându-i, reciclează înțelepciunile orientale. De unde, la adepții idealului ascetic, o apărare și o ilustrare a metempsihozei și a metensomatozei: sufletul desprins de materia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ceasuri verticale, frunți tîrzii! Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două; Iar sufletul impur, în calorii, Și ochiul, unghi și lumea-aceasta - nouă. - Înaltă-n vânt te frângi, să mă aștern O, iarba mea din toate mai frumoasă. Noroasă pata-aceasta de infern! Dar ceasul - sus; trec valea răcoroasă. SECOL Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăiri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile cățări. Seceri dintre secete-au sclipit! Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri, Anulare unor albe timpuri, Sub arginții
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a trimis din Aden Societății de Geografie a Franței, este scris, în chip evident, în stilul obiectiv și sobru cu care ne-au obișnuit savanții. Opera lui Rimbaud poate fi definită - mai ales în ultima ei parte: Un anotimp în Infern (Une Saison en Enfer) sau Iluminațiile (Les Illuminations) - ca o introducere la cunoașterea extatică a lumii sensibile, un fel de trecere la limita investigării exacte. Tocmai datorită acestei calități, ea depășește literatura frumoasă și poate interesa chiar și spiritele subjugate
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
care se rodește, impulsul vital de înălțare. ă...î În durată stăruie Dublul, - putere a Unicului ca întreg. Aceasta este puterea lui Ion Barbu de a trece dincolo de orice negură, declin ori răscruce. Nunta este un "protocol" de purificare a "infernului" uman și coborâre a spiritului într-o magnifică unitate cosmică a vieții și a eternității. ă...î "Ainsi je travaille a me rendre voyant," ar fi încheiat Rimbaud. La fel Ion Barbu îmbracă ca un veșnic Lohengrin armurele și vestmintele
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
gândit în sinea mea că o să-i cumpăr eu o pereche de papuci îmblăniți și ciorapi, dar nu i-am spus nimic atunci și am intrat apoi în camera mea dorind să mă odihnesc. După câteva minute s-a dezlănțuit infernul. Cocuța tuna și fulgera împotriva mea spunându-i mamei ei. -Ai văzut maman ce obrăznicătură este, cum mă sfidează ea pe mine!!! Pe mine care am fost trezeci și doi de ani, șefă contabilă la căile ferate, nu ca ea
GAZDA MEA COCA de SILVIA KATZ în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364440_a_365769]
-
Parfumul dimineților “, de Gheorghe Vicol Monografie, jurnal literar, antologie, enciclopedie și dicționar, studii “Anotimpul trăirilor albastre “, de Viorica Popescu “Pagini din istoria fanfarelor din valea Jiului “, de Ioan Velică “ Nuntă“-Riturile de trecere în ținutul Momârlanilor”, de Dumitru Gălățan- Jieț “ Infern în România“, de Vasile I. Heredea, Horea Gana, Gervasio Curnis, Emil Șimăndan “Mănăstirea Bârsana “, de Nuțu Roșca “ În honorem profesorului Ioan Hentea“, de Onufrie Vințeler “Scrieri “, de Nicolae Iștoc “ Dosarul Nobel“, de Mihai Prepelița “Schițe și amintiri“, de Valentin Vișinescu
LISTA CU NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE LIGI SCRIITORILOR PE ANUL 2011 de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361381_a_362710]
-
sunt aspirat, mă năucește un zgomot asurzitor, aud deodată de undeva din urmă închizându-se două mase pietroase imense, ca două bolți, cu stâlpi diformi, aliniați, albi, fosforescenți, suprapunându-se, mă izbesc de pereți umezi, lipicioși aplificându-și ecoul într-un infern de sunete și șuierături, înainte, prin beznă, aud zgomote ritmice, amestec de zgomote ca de burduf, un șuierat asuzitor și sacadat, ciocniri ca de stânci uriașe dintr-o substanță cărnoasă și flască, abia disting o formă stranie, ca un limb
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361431_a_362760]
-
taie răsuflarea. Cunoaște jocurile sociale și rar respectă convenții, poate manipula, dar subtil și prin învăluire, creând confuzie și jucându-se cu mintea celuilalt. Dansează cu tine lasciv și provocător, dar numai în intimitate. Tangoul ei te duce mai aproape de Infern decât de Rai. Are doar șaptesprezece ani, dar se îndreaptă spre optsprezece și își trăiește feminitatea în mod natural, având mai curând o minte masculină. Este echilibrată emoțional, femininul și masculinul se îmbină armonios în mintea ei, aproape exemplar. Nu
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]
-
a evenimentelor, dramă generată de hărțuirea celor doi de către securitate, ce culminează cu uciderea lor. La o abordare superficială, am putea spune ca Ligia Semăn se folosește de Romeo și Julieta din România comunistă doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obișnuit, căruia i se mai pune pe deasupra și eticheta de creștin. La o citire profundă însă, vom înțelege că tot ceea ce se petrece în carte este în Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar dacă ți-
CÂND DRAGOSTEA ŞI IERTAREA PLĂMĂDESC OAMENI VII, PURTÂND ÎN SUFLET NESFÂRŞITE COMORI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361538_a_362867]
-
acesta este singurul lucru care ne interesează cu adevărat. Unele dintre prognoze par logice, altele au darul de a neliniști. Avem doar certitudinea faptului că nimic nu este cert. Mai devreme sau mai târziu - scria italianul Primo Levi, supraviețuitor al infernului de la Auschwitz - fiecare om descoperă că fericirea perfectă este imposibil de atins; cu toate acestea, puțini sunt cei care se întreabă dacă există și o antiteză: anume aceea că nici nefericirea perfectă nu o putem atinge. Rămânem așadar idealiști, chiar dacă
PLANURI DE ANUL NOU de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363853_a_365182]
-
Acasa > Manuscris > Scriitori > DESPRE IUBIRE Autor: Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 912 din 30 iunie 2013 Toate Articolele Autorului * Iubirea e o taină, în duet. definiție aforistică de Costel Zăgan din Inventeme * Dragostea este paradisul fiecărui îndrăgostit! Și infernul. definiție aforistică de Costel Zăgan din Inventeme * Dragostea impune. Îndrăgostiții dispun. Costel Zăgan, Inventeme * Iarbă: curcubeul îndrăgostiților. definiție aforistică de Costel Zăgan din Definiții eretice * Să iubești cu bucuria iertării: admirând! aforism de Costel Zăgan din Inventeme * Drogul primăverii S-
DESPRE IUBIRE de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363950_a_365279]
-
cadavrele spre cuptoarele de incinerare, să strângă cenușă cu lopata. Îți vine greu să înșiri toate acestea, darămite să le vezi. De fapt, clement și pudic, Nemeș te lasă doar să le zărești prin ceață. Artă lui este să arate infernul indirect, camera de filmat urmărind mereu față rigidă și opaca a lui Saul, pe care nu i se citesc sentimentele sau gândurile, doar încordarea maximă. Tot ce e în jur se vede că prin pâcla, în schimb gemete, vaiete, țipete
SON OF SAUL) de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2159 din 28 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362837_a_364166]