KorAP: Find »[drukola/base=instituțional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...1271 >

31,773 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

formal pentru familiile monoparentale, ca și față de orice alte grupuri sociale. Formal, statul, prin intermediul instituțiilor sale, tratează indivizii în mod egal: ei nu sunt dezavantajați în efortul de a beneficia de resursele și serviciile publice la care sunt îndreptățiți. Discriminările instituționale (prin reguli, politici, practici), precum și în plan mai larg, legislativ, sunt greu de surprins, toate aceste instanțe fiind, aparent, neutre la gen, clasă, etnie etc. Discriminările posibile sunt indirecte, la nivelul consecințelor desprinse din practici, acestea fiind tributare prejudecăților, stereotipurilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
1963. Banton, Michael, Discriminarea, Editura Du Style, București, 1998. Barry, Norman, Bunăstarea, Editura Du Style, București, 1998. Barker, Robert L., The Social Work Dictionary, NASW Press, Washington, D.C., 1999. Băban, Adriana, „Construcția socială a feminității și masculinității. Exemple de practici instituționale și individuale în România”, în Ghizela Cosma; Enikö Magyari-Vincze; Ovidiu Pecican, Prezențe feminine. Studii despre femei în România, Editura Fundației Desire, Cluj-Napoca, 2002. Bălan, Elena; Anghel, Elena; Marcinschi-Călineci, Marcela; Ciohodaru, Elena, Fete și băieți. Parteneri în viața privată și publică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

keynesismului, Statul este o entitate distinctă de indivizi și superioară acestora, deținătoare a monopolului constrîngerii, și înzestrată cu rolul de decident social. Statul este presupus a încerca să realizeze interesul general, ce nu se confundă cu suma intereselor particulare. Aparatul instituțional al Statului este considerat un centru de decizie autonom. Cele două concepții descrise constituie viziuni normative și idealiste ale Statului, ele indicînd mai mult modul cum acesta ar trebui să se comporte decît cum o face de fapt. Kenneth Arrow

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
puțin nu în totalitate. Aceste bunuri și servicii (o creșă, de pildă) sunt puse, integral sau în parte, la dispoziția populației, organizîndu-se indirect, o finanțare particulară, de natură fiscală; O a doua linie de demarcație corespunde unei logici de tip instituțional, între sectorul public și sectorul privat. Este considerat drept publică orice organizație ce depinde de unul sau altul dintre diferitele eșaloane la care este reprezentat Statul. Într-o democrație, poporul își trimite prin vot reprezentanții la aceste eșaloane. De la consiliile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
el este unul caracteristic statelor naționale unitare europene, cu o structură administrativă pe două nivele: intermediar (județ) și local (municipii, orașe și comune). Diferențele, specificitățile vin mai mult din tradiții, conjuncturi istorice și orientări politice locale, decât din organizarea administrativă, instituțională, care este aceeași, mai puțin regulamentele interne de organizare și funcționare, organigrama și grila de personal (statul de funcții). Sectorul public local se compune din: reprezentanți ai administrației centrale, instituții publice locale și întreprinderi publice locale. Reprezentanții puterii centrale, sau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lucrurile sunt ceva mai complicate, autonomia și descentralizarea nefiind întru-totul reale și efective, in special datorită precarității mijloacelor aflate la dispoziție. Chiar pachetul legislativ amintit poate fi caracterizat drept ambiguu, incoerent, lacunar și conservator. În triada reformei: stabilizare macroeconomică schimbare instituțională restructurare microeconomică, veriga cea mai slabă o reprezintă, totuși, schimbarea instituțională. Simpla schimbare a denumirii unor instituții, nu a dus și la necesara schimbare de mentalitate, aceasta fiind, în bună măsură, o chestiune de generații. Alți autori împart serviciile publice

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și efective, in special datorită precarității mijloacelor aflate la dispoziție. Chiar pachetul legislativ amintit poate fi caracterizat drept ambiguu, incoerent, lacunar și conservator. În triada reformei: stabilizare macroeconomică schimbare instituțională restructurare microeconomică, veriga cea mai slabă o reprezintă, totuși, schimbarea instituțională. Simpla schimbare a denumirii unor instituții, nu a dus și la necesara schimbare de mentalitate, aceasta fiind, în bună măsură, o chestiune de generații. Alți autori împart serviciile publice în: Servicii administrative generale (apărarea, ordinea publică, siguranța națională, justiția, protecția

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cu care participă la diviziunea națională a muncii. Prin poziție geografică, tradiție, resurse, politică economică (regimul impozitelor și taxelor locale, sistemul de facilități, instituirea de zone speciale de dezvoltare tehnologică și/sau de liber schimb etc.), capacitate de expertiză, capital instituțional (administrație, rețea finan-ciar-bancară, unități de cercetare-dezvoltare, de învățământ, camere de comerț etc.), dezvoltarea infrastructurii, management performant, nivelul de cultură și civilizație, prin deschiderea spre exterior, o anumită entitate administrativ teritorială poate să-și asigure dezvoltarea econo-mico-socială, devansându-și concurenții efectivi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pluralism, înflorește cu adevărat doar acolo unde virtuțile civice joacă rolul ce le revenea până mai ieri constrângerilor societății holiste, bazate pe paradigma lui homo hierarhicus. Valorificarea infrastructurii culturale, a potențialului ridicat de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, a capitalului instituțional și a capacității de expertiză, dezvoltarea serviciilor intelectual-intensive și valorificarea forței inovative locale, numai acestea ar putea realiza o regiune inteligentă, o rețea de complementarități tehnico-economice care să dezvolte servicii și domenii înzestrate în tehnologia de vârf. Astfel, putem arde

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
la serviciul datoriilor. Nu există nici exonerări fiscale, incubatoare sau pepiniere de afaceri, centre de transfer tehnologic, know-how, nici o formă corespunzătoare de asistență în gestiunea întreprinderii, nici o colaborare adecvată între mediul universitar și cel economic. În locul atât de necesarei sintonii instituționale, al unui veritabil parteneriat pentru dezvoltare, asistăm la o luptă surdă a unor orgolii hipertrofiate, plimbări prin tribunale, incriminări prin ziare, vanități și tot mai multe "certitudini" personale. În aceste condiții, nu facem decât să risipim oportunități, să pierdem resurse

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sistemului politic respectiv și de anumite specificități sociale și culturale. În societățile democratice, deciziile cheie sunt adoptate de corpurile alese. Dincolo de instituții, procesul adoptării deciziilor are importanță în sine. El este extrem de diferit de la o țară la alta, chiar dacă sistemele instituționale sunt similare. Întregul proces constă, în esență, în confruntarea diferitelor interese ale societății politice, dar este guvernat de legi, în cadrul constituțional dat, traduse prin norme de negocieri și tratative politice, care conduc, în sistemele democratice, la necesare compromisuri. Oricum raporturile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
trebuie să urmărească o egalizare relativă a resurselor în teritoriu, sau o alocare geografică echilibrată a resurselor. Restricțiile sau facilitățile financiare și dezvoltarea indusă a localităților, distribuția patrimoniilor și veniturilor determină funcțiile serviciilor publice și afectează structurile sociale și funcționarea instituțională. Oricum, descentralizarea politică este strâns legată de independența fiscală. Totul se reduce, în ultimă instanță, la capacitatea sau incapacitatea de guvernare a autorităților locale și, în primul rând, la capacitatea lor fiscală. Numărul acestora, organizarea, drepturile și obligațiile lor depind

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
regiuni fiind parte a uplanului național unic", politică ce a distrus spiritul liber întreprinzător, mecanis-mele pieței, autonomia locală și solidaritatea comunitară, virtuți fără de care dezvoltarea nu e posibilă. După 1989, în anii de tranziție cețoasă care au urmat, reperele, structurile instituționale, legale și mentale ale unei dezvoltări regionale de tip capitalist se constituie cu mari întîrzieri și au încă o funcționare incipientă, precară. Spre pildă, în România, abia în 1998 a apărut o Lege a dezvoltării regionale și primele instituții noi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
valoarea activelor financiare. Spiritul comunității locale, specificul său, este foarte important în articularea și succesul unui district industrial, iar acesta nu asigură doar creștere economică, ci o dezvoltare economico-socială complexă. Relațiile interumane, încrederea și credibilitatea, spiritul întreprinzător, stabilitatea și funcționalitatea instituțională sunt elemente cheie în configurarea unor structuri model de dezvoltare regională, pe nivele multiple. Caracteristice unei astfel de entități de dezvoltare sunt piețele și firmele integrate, ordonate relațional și credibile comportamental, ca și instituțiile și relațiile interumane bazate pe coduri

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
corecte, educație permanentă ș.a.m.d. Nu toate intervențiile puterilor publice sunt, însă, dezirabile; fiind de evitat intervențiile non-economice. Stimulentele nu-și produc de pildă efectele dorite dacă sunt acordate după comandamente non-economice și nu sunt susținute de o funcționare instituțională adecvată. Intervențiile trebuie să fie selective și funcționale. Dezvoltarea economică este rezultanta activităților desfășurate de trei actori principali: firme, piețe și instituții. Administrarea sa ține într-o măsură limitată de funcția publică. Oricîte investiții și calificări ar dobîndi, sectorul public

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
structuri organizatorice și mecanisme instituțion-ale. Instituțiile centrale au urmărit mai mult autoinvestirea cu competențe, regiunile de dezvoltare sunt ineficiente și au un caracter artificial, în timp ce disparitățile se accentuează, iar resursele se risipesc. Este deci nevoie de noi legi, noi structuri instituționale, noi regiuni ca unități administrativ-teritoriale investite cu autonomie, cu putere deplină de decizie în problematica regională etc. În această situație, iată ce credem că trebuie făcut: descentralizarea reală și efectivă a activităților, după principalele criterii, care sunt uzul și interesul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
se va colabora pe bază de contract între diferitele niveluri administrativ-teritoriale implicate, ca și cu actori privați; intensificarea colaborărilor și extinderea parteneriatelor public-privat; extinderea și dezvoltarea cooperărilor interregionale, inclusiv în formula euroregiunilor și a cooperării trensfrontaliere; modificarea cadrului legal și instituțional privind dezvoltarea regională. Adoptarea unei legi-cadru relative la drepturile și libertățile localităților și regiunilor. Aprobarea prin lege a contractului privind dezvoltarea regională încheiat între Stat și regiuni; desființarea actualelor structuri teritoriale pentru dezvoltarea regională și, în primul rînd, a actualelor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
administrarea mai eficientă a fondurilor de dezvoltare, inclusiv a celor europene; existența rețelelor de utilități, a infrastructurii economice și sociale la nivel regional; asigurarea diversității resurselor antrenabile în susținerea dezvoltării; apropierea nivelurilor de dezvoltare a regiunilor, ale potențialelor economico-sociale, capitalurilor instituționale și capacităților de expertiză. Contractul de dezvoltare dintre Stat și regiune, despre care am amintit, va fi negociat și aprobat la fiecare patru ani, în corespondență directă cu ciclul electoral. El va cuprinde următoarele axe principale: susținerea și dezvoltarea activității

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
echilibru interior, atunci cînd este supus la modificări ale mediului sau evoluează. Dar Școala Reglării nu se cantonează în analogie, ci se interesează de asemenea în privința modificărilor ce au permis capitalismului să se mențină, mai ales prin mutații de ordin instituțional. Altfel spus, adaptîndu-și regulile de funcționare, reglarea comercială va fi ea însăși transformată. Din acest motiv, autorii acestui curent disting trei mari noțiuni, ce oferă un cadru de inteligibilitate mutațiilor capitalismului: Prima noțiune cheie este denumită "regim de acumulare". El

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cum se organizează reglarea sistemelor economice, trebuie să ne referim în primul rînd la piață, loc al schimburilor, unde se determină prețul bunurilor și serviciilor, ca și cantitățile tranzacționate. Dar trebuie să ținem seama de asemenea de existența organizațiilor; Formele instituționale" constituie a treia noțiune cheie. În acest cadru, trebuie precizate de asemenea tipurile de relații care se stabilesc între firme, mari sau mici și specificitățile raporturilor salariale. Aici intervin administrațiile publice și private, mai ales sindicatele, care se străduiesc să

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
regulile funcționării economice și sociale. El reprezintă, de asemenea, organismul care apără interesele unei națiuni, entitate pe care teoria economică are tendința să o neglijeze. Articulînd toate aceste elemente, Școala Reglării distinge cinci variabile cheie ale reglării capitaliste, cinci forme instituționale, care au cunoscut adaptări sensibile, ilustrînd trecerea de la vechiul la noul tip de reglare capitalistă. Cele cinci sunt: raportul salarial, formele concurenței, gestiunea monetară, inserția în diviziunea internațională a muncii și compromisul statal (funcțiile Statului). Trecerea de la reglarea tradițională, calificată

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dar în care Statul ocupă un loc important. Este de cercetat în continuare amploarea acestuia. 6.1.2.2. Statul ambiguu Pentru a defini un mod de reglare trebuie să precizăm care este regimul de acumulare și care sunt formele instituționale. Simplificînd puțin lucrurile, regăsim aici două variabile fundamentale ale analizei lui Marx, care distingea forțele de producție pe de o parte și relațiile de producție pe de altă parte. Pentru el, istoria era fructul unei dialectici a celor două elemente

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
al treilea curent reglaționist, care e și cel mai cunoscut, prezintă Statul ca "totalizarea, adesea contradictorie, a unui ansamblu de compromisuri instituționalizate". Nu ne aflăm aici în prezența unei noi teorii a Statului, dar acesta este pretutindeni. Cele cinci forme instituționale prezentate mai sus ilustrează acest lucru. Într-adevăr, în materie de concurență, ca și în relațiile de muncă, regulile stabilite de puterea legislativă și executivă sunt determinante. Lucrurile stau la fel în materie monetară și în ce privește deschiderea către piața externă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
antagoniste. Cum spunea fostul președinte al Franței, F. Mitterrand, "majoritatea politică coincide cu majoritatea sociologică". În alți termeni, fiind preluat în fine, pe cale democratică, controlul asupra aparatului de stat, majoritatea cetățenilor încercau să orienteze și să fixeze în favoarea lor compromisul instituțional. S-a încercat doborîrea vechii oligarhii comuniste și dezvoltarea unei noi legislații și o nouă partajare a valorii adăugate. Rezultatul este ambiguu. Știm astăzi că acest program nu a fost decît parțial realizat. Privatizările au permis intrarea capitalului străin și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
primește. De aceea, nu e nimic surprinzător în a cere întreprinderilor publice sau private să aibă beneficii. Aceasta nu semnifică altceva decît bunele rezultate ce trebuie obținute cu orice preț, dar acest lucru ne indică faptul că ideea de compromis instituțional permite mai multe lecturi. Pe total, abordarea în termeni de reglare apare ca o perspectivă istorică bogată, subliniind în mod util schimbările instituționale ce însoțesc transformările structurale proprii creșterii economice. Din contra, nu putem să nu-i recunoaștem o anumită

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]