1,286 matches
-
Insurecția din Polonia Mare din 1918 - 1919, cunoscută și ca sau Războiul Poznańian (în limbile poloneză: "Powstanie Wielkopolskie 1918-19 roku"; germană: "Großpolnischer Aufstand") a fost o insurecție militară a polonezilor din Polonia Mare (Wielkopolska), (cunoscută și ca Marele Ducat al Poznańului ori Provinz Posen) împotriva Germaniei și Prusiei. După a treia împărțire a Poloniei din 1795, Polonia a încetat să existe ca stat independent. Din 1795 până la
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
treia împărțire a Poloniei din 1795, Polonia a încetat să existe ca stat independent. Din 1795 până la începutul primului război mondial, au avut loc mai multe ridicări la luptă ale polonezilor în încercarea lor de a recâștiga independența pierdută. După insurecția din Polonia Mare din 1806 a fost creat Ducatul Varșoviei, care a rezistat opt ani mai înainte de a fi împărțit din nou între Prusia și Rusia. La sfârșitul primului război mondial, președintele SUA Woodrow Wilson propunea un program politic cunoscut
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
revendicată de Germania includea teritoriul Poloniei Mari, (așa numita Provincie Posen), și orașul industrial Posen/Poznań. Populația majoritară poloneză din zonă trăia în incertitudine cu privire la viitorul lor. Nu se poate spune cu siguranță care a fost scânteia care a declanșat insurecția, dar mulți polonezi atribuie acest rol discursului ținut de pianistul polonez Ignacy Paderewski pe 27 decembrie 1918 și contramăsurilor germanilor. Este încă o problemă disputată care parte - cea germană sau cea poloneză - poate fi făcută vinovată de deschiderea ostilităților. Polonezii
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
discursului ținut de pianistul polonez Ignacy Paderewski pe 27 decembrie 1918 și contramăsurilor germanilor. Este încă o problemă disputată care parte - cea germană sau cea poloneză - poate fi făcută vinovată de deschiderea ostilităților. Polonezii începuseră pregătiri serioase în vederea declanșării unei insurecții imediat după abdicarea Kaiserului Wilhelm al II-lea de pe 9 noiembrie 1918 și proclamarea Republicii de la Weimar. După numai câteva ore de la discursul lui Paderewski, locuitorii polonezi ai Poznańululi și ai altor orașe inițiaseră insurecția împotriva Germaniei. Forțele insurecționale erau
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
pregătiri serioase în vederea declanșării unei insurecții imediat după abdicarea Kaiserului Wilhelm al II-lea de pe 9 noiembrie 1918 și proclamarea Republicii de la Weimar. După numai câteva ore de la discursul lui Paderewski, locuitorii polonezi ai Poznańululi și ai altor orașe inițiaseră insurecția împotriva Germaniei. Forțele insurecționale erau formate din voluntari veterani ai primului război mondial și din membrii Polska Organizacja Wojskowa (Organizația Militară Poloneză) din zona ocupată de Prusia la ultima împărțire a Poloniei, urmașa Straż Obywatelska, redenumită mai târziu Straż Ludowa
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
Poloneză) din zona ocupată de Prusia la ultima împărțire a Poloniei, urmașa Straż Obywatelska, redenumită mai târziu Straż Ludowa. Corpul diriguitor al forțelor insurecționale era "Naczelna Rada Ludowa" (Înalta Radă Populară). La început, membrii acestui consiliu au fost împotriva declanșării insurecției, dar au terminat prin a o sprijini câteva zile mai târziu, (în mod neoficial - 3 ianuarie 1919, iar în mod neoficial 8 - 9 ianuarie 1919). Comandanți militari au fost numiți căpitanul (mai târziu maiorul) Stanisław Taczak și generalul Józef Dowbor-Muśnicki
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
a o sprijini câteva zile mai târziu, (în mod neoficial - 3 ianuarie 1919, iar în mod neoficial 8 - 9 ianuarie 1919). Comandanți militari au fost numiți căpitanul (mai târziu maiorul) Stanisław Taczak și generalul Józef Dowbor-Muśnicki. Coordonarea în timp a insurecției a ținut mai degrabă de întâmplare, deoarece, între octombrie 1918 și primele luni ale anululi 1919, Germania era slăbită de de conflictele interne, cu soldații și marinarii militari răsculându-se împotriva monarhiei și a generalilor incapabili. După semanrea armistițiului din
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
de la Varșovia pe 25 mai 1919, iar frontul din Polonia Mare a încetat să existe pe 8 martie același an. Soarta teritoriului Poloniei Mari a fost dezbătută în timpul tratativelor de pace și soluția a fost înscrisă în Tratatul de la Versailles. Insurecția din Polonia Mare este una dintre cele două insurecții încununate de succes: prima a fost cea din 1806, care a fost terminată de intrarea armatelor napoleoniene în țară. Trebuie spus că insurecția, împreună cu pierderile teritoriale de după război consfințite de Tratatul
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
Polonia Mare a încetat să existe pe 8 martie același an. Soarta teritoriului Poloniei Mari a fost dezbătută în timpul tratativelor de pace și soluția a fost înscrisă în Tratatul de la Versailles. Insurecția din Polonia Mare este una dintre cele două insurecții încununate de succes: prima a fost cea din 1806, care a fost terminată de intrarea armatelor napoleoniene în țară. Trebuie spus că insurecția, împreună cu pierderile teritoriale de după război consfințite de Tratatul de la Versailes, au fost cauzele puternicilor tensiuni cu Republica
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
soluția a fost înscrisă în Tratatul de la Versailles. Insurecția din Polonia Mare este una dintre cele două insurecții încununate de succes: prima a fost cea din 1806, care a fost terminată de intrarea armatelor napoleoniene în țară. Trebuie spus că insurecția, împreună cu pierderile teritoriale de după război consfințite de Tratatul de la Versailes, au fost cauzele puternicilor tensiuni cu Republica de la Weimar, care revendica teritorii populate majoritar de germani, așa cum era zona Orașului Liber Danzig/Gdańsk sau cea a Coridorului polonez dintre Prusia
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
pe tron a Burbonilor. Spre deosebire de Marea Britanie, Franța nu avea să aibă evoluția organică fără intervenția violenței în evenimentele politice. Marea Britanie a evoluat gradual, treptat, spre rezolvarea problemelor în beneficiul unei mari părți din populație. În Franța aveau loc revoluții și insurecții, un ciclu de evoluție politică izbucnită la sfârșitul secolului XVIII care avea să se încheie definitive abia în 1871 prin Comuna din Paris și înfrângerea acesteia. Istoricii susțin că Revoluția franceză s-a prelungit până în anii 1870-1880. În 1830 are
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
un stat satelit al Franței. În cele din urmă, Belgiei i-a fost recunoscută independența, condusă de un rege dintr-o altă dinastie, devenind un stat neutru. Agitația cuprinse întreagă Europa: conflicte în statele italiene și cele germane și o insurecție națională în Polonia, un regat autonom condus de țarul Rusiei. În 1830 se zvonea că Franța sprijinea revoluția din Polonia. Rusia înfrânge revoluția în 1831 și desființează autonomia Poloniei, fiind constituit un stat polonez cu mai puține drepturi pentru autohtoni
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
guvern din exil. Din cauza apariției proletariatului și situației materiale precare, au loc incidente grave. În 1831 a fost create Legiunea Străină care va avea un rol în continuarea cuceririi Algerului și reprimarea rezistenței. În 1832 are loc o tentativă de insurecție regalistă care a fost anihilată. Legitimiștii au încercat declanșarea unei insurecții în Vandeea. În Alger, sub conducerea lui Abd-el Kader, algerienii încep un “jihad” împotriva francezilor și timp de un deceniu sunt duse lupte crâncene între armata franceză și trupele
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
loc incidente grave. În 1831 a fost create Legiunea Străină care va avea un rol în continuarea cuceririi Algerului și reprimarea rezistenței. În 1832 are loc o tentativă de insurecție regalistă care a fost anihilată. Legitimiștii au încercat declanșarea unei insurecții în Vandeea. În Alger, sub conducerea lui Abd-el Kader, algerienii încep un “jihad” împotriva francezilor și timp de un deceniu sunt duse lupte crâncene între armata franceză și trupele lui Abd-el Kader. Abd-el Kader îl atrage în luptă și pe
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
diverse facțiuni apărute după revoluție. Societatea franceză era foarte fragmentată. Deși guvernul dorea să conducă moderat, s-au luat măsuri ca desființarea atelierilor naționale, fapt ce a dus la izbucnirea unor conflicte ce au degenerate pe 23-26 iunie în Paris. Insurecția se extinde în cartierele muncitorești. Fost conducător al Gardei Naționale, republican moderat, opus vederilor extremiste, a devenit premierul Franței. Insurecția este înfrântă în cele din urmă, dar va reprezenta un punct de plecare în privința polarizării opțiunilor. Centrul (republicanii moderați) au
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
ca desființarea atelierilor naționale, fapt ce a dus la izbucnirea unor conflicte ce au degenerate pe 23-26 iunie în Paris. Insurecția se extinde în cartierele muncitorești. Fost conducător al Gardei Naționale, republican moderat, opus vederilor extremiste, a devenit premierul Franței. Insurecția este înfrântă în cele din urmă, dar va reprezenta un punct de plecare în privința polarizării opțiunilor. Centrul (republicanii moderați) au fost recul pentru extreme. Constituția a fost elaborată, bazată pe separarea puterilor în stat. Puterea legislativă era reprezentată de un
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
locale, făcându-se simțite dorințele pentru instaurarea unor republici aristocratice. Rolul jucat de domnitorii fanarioți în revoltele grecilor de după 1820 ("Vedeți și: Războiul de independență al Grecie") și haosul provocat de mișcarea Filikí Eteria în Moldova și Muntenia, ca și insurecția condusă de Tudor Vladimirescu în 1821, au dus la încetarea numirii de domnitori din rândul familiilor fanariote. În primăvara lui 1822, de la București și Iași au fost trimise delegații pentru a cere Înaltei Poarți domni pământeni. Din aceste delegații au
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
el a dezaprobat constituția și a cerut ajutorul Sfintei Alianțe. Trupele lui Di Santarosa au fost învinse, iar liderul revoluționar a fugit la Paris. În 1830, sentimentul revoluționar în favoarea unei Italii unificate a început să renască și o serie de insurecții au așezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice. Ducele de Modena, Francisc al IV-lea, a fost un nobil ambițios, care a sperat să devină regele Italiei de Nord mărindu-și teritoriul. În 1826, Francisc a
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
Carbonari", l-a arestat pe Menotti și pe ceilalți conspiratori în 1831, și încă o dată și-a cucerit ducatul cu ajutor din partea trupelor austriece. Menotti a fost executat și ideea unei revoluții în Modena a căzut. În același timp, alte insurecții au apărut în regiunile Bologna, Forlì, Ravenna, Imola, Ferrara, Pesaro și Urbino. Aceste revoluții reușite, în urma cărora s-a adoptat "tricolorul" în locul steagului Papal, s-au răspândit repede acoperind toate Statele Papale, iar acestea au instalat guverne locale noi care
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
a apărea ca agresori, Cavour a trebuit să provoce austriecii la agresiune prin încurajarea activității revoluționare în Lombardia. La început, lucrurile nu au mers conform planului. Austriecii au ignorat acordul secret semnat la Plombières, au fost surprinzător de pasivi la insurecția piemonteză. Mobilizarea piemonteză în martie 1859 a fost apoi un fel de admitere a înfrângerii, după cum se pare că strategia de a provoca austrieci în agresiune au eșuat. Fără agresiunea austriacă, francezii nu a putut interveni, și fără sprijinul francez
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
armată bine organizată de 150.000 de soldați. Dar tirania tatălui său au inspirat multe societăți secrete. Acest lucru a lăsat trupele sale să fie nesigure de nativitate. A fost o oportunitate critică pentru mișcarea de unificare. În aprilie 1860, insurecții separate au început în Messina si Palermo, în Sicilia, ambele au demonstrat opunerea unei reguli napolitane . Aceste revolte au fost pur suprimate de trupele loiale. În același timp, Garibaldi, originar din Nisa, a fost profund nemulțumit de anexarea franceză a
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
amenința spatele frontului sovietic din Caucaz. Scriitorul sovietic Valentin Pikul pretinde în povestirea istorică Barbarossa că, în timpul pregătirii pentru asediu al orașului Groznîi din anul 1942, toate bombardierele staționate pe frontul caucazian au trebuit să fie folosite în lupta cu insurecția cecenă, în loc să sprijine apărarea Stalingradului. De asemenea, au existat parașutări ale germanilor în Cecenia ca și comunicări radio germano-cecene interceptate de sovietici. Cecenilor li s-a permis să se întoarcă pe pământurile strămoșești abia după 1956, în timpul destalinizării promovată de
Istoria Ceceniei () [Corola-website/Science/304854_a_306183]
-
eșecului misiunii primului ministru polonez la Moscova. Din momentul formării [[guvernul polonez în exil|guvernului polonez în exil]] cu sediul la Paris și mai apoi la Londra, comandanții militari polonezi și-au concentrat atenția asupra efortului de pregătire a unei insurecții naționale antigermane. În final, planurile pentru [[Operațiunea Furtuna]] au fost gata și, pe [[1 august]] [[1944]], a izbucnit [[Insurecția din Varșovia]]. Luptele au fost purtate de [[Armia Krajowa|Armia Krajowa - Armata Teritorială]] în [[Varșovia]], pentru eliberarea orașului de ocupanții naziști
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
sediul la Paris și mai apoi la Londra, comandanții militari polonezi și-au concentrat atenția asupra efortului de pregătire a unei insurecții naționale antigermane. În final, planurile pentru [[Operațiunea Furtuna]] au fost gata și, pe [[1 august]] [[1944]], a izbucnit [[Insurecția din Varșovia]]. Luptele au fost purtate de [[Armia Krajowa|Armia Krajowa - Armata Teritorială]] în [[Varșovia]], pentru eliberarea orașului de ocupanții naziști. În ciuda faptului că avioanele poloneze, iar mai târziu ale [[Royal Air Force|RAF]], au executat misiuni deasupra Varșoviei pentru parașutarea
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
fi putut ieși câștigătoare. Prilejuri pentru acțiuni de amploare s-au ivit în momentul în care mașina de război nazistă a inceput să se destrame ca urmare a succeselor Armatei Roșii de pe frontul de răsărit. Armia Krajowa a inițiat o insurecție națională (Operațiunea Furtuna) împotriva forțelor germane. Mai înainte de aceasta, Armata Teritorială a declanșat mii de raiduri, operațiuni de culegere de informații, sabotări ale liniilor de cale ferată, a transporturilor feroviare de materiale militare și a producției militare de război, s-
Contribuția poloneză la înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304900_a_306229]