1,213 matches
-
mondenitatea sa), că nu există nimic altceva decât ființa exterioară, decât adevărul, este această exterioritate ca atare, adică, din perspectiva și în limbajul savantului, "obiectivitatea". Așadar, dacă viața este auto-afectarea originară care ignoră Ek-staza, dacă ea se esențializează ca o interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate absolută, adică viața însăși, nu există. Fără îndoială, știința nu formulează ea însăși această negare explicită a esenței interioare a vieții, și asta deoarece ea nici măcar nu are habar de asta, deoarece acolo unde își îndreaptă ea privirea viața nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nu este totuși mai puțin adevărat că munca sa cotidiană implică negarea practică a subiectivității, nu doar în deschiderea sa către lume și, astfel, drept condiție transcendentală a științei înseși, ci mai întâi, și în mod mai esențial, drept această interioritate radicală care definește Individul originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei în cultura modernă, sau, mai bine spus, cultura modernă ea însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce este creatoare mai degrabă În interior decât În exterior, care lasă prea puține urme publice; și care totuși, tocmai din acest motiv, se concentrează aproape În totalitate asupra propriului proces creator. Numai savantul sau artistul calificat poate scăpa din interioritatea și din prezentul continuu, din haosul verde al acestei experiențe, exteriorizând un aspect al ei și astfel fixându-l Într-un moment din trecut sau În cunoștințe consfințite. Prin aceasta, el creează ordini și categorii de fenomene noi, esențialmente parazite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ei. Aceasta denotă o trăire indistinctă a ființei proprii și a lucrurilor din afară. La întâile eroine ale scriitoarei, la Bianca din Lui Don Juan, la Manuela din Femeia în fața oglinzii, la eroina Mării, experiența vieții implică neapărat confuzia dintre interioritatea ființei și exterioritatea lumii. Analizându-și senzațiile, aceste femei par convinse că descoperă lumea socotită prin excelență feminină, o astfel de literatură este dezagreabilă la lectură datorită caracterului liniar, monoton al exprimării mesajului excesiv liricizat, dar nu doar din cauza stilului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
manifestă o putere de vizualizare viscerală a uriașului stăpânitor peste ape („mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui!”). Așadar, chiar personajul principal participă la creionarea unui aspect comic al personajului himeric, relevând, totodată, un tenebros mister al interiorității fizice a acestuia. Ambii aparținând fabulosului, subcategorie supranaturală acceptată convențional în spațiul literar al basmului, Setilă și Flămânzilă coexistă în mod complmentar, se întregesc la nivelul personului aflat în proces de inițiere și formează un neconvențional și pantagruelic cuplu Yin-Yang
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
Îmi este indiferent. Când eram adolescent, nu trăiam decât În Încrucișarea de lasere a ochilor. Există o bucurie a adolescentului de a se reflecta În lacul pur al ochiului unei fete de vârsta lui. Ochiul este o fereastră profundă a interiorității ființei; când suntem În zona de candori a copilăriei, comunicăm mult mai intens cu privirile, ne uităm unul În altul cu atâta intensitate, cu atâta Încordare, de parcă am dori să nu fim decât privire, decât ochi. În dialogul acesta lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care Rudolf o numea "țara de bestii", străinul Andrew închide un hiatus temporal, observând cum aceiași demagogi încearcă să seducă o țară naivă, căreia istoria i-a refuzat totul. Construit din fragmente alăturate mai degrabă în acord cu ordinea interiorității decât cu cea temporală, romanul lui Paul Bailey este declanșat, aproape suprarealist, de câteva cuvinte vechi românești, persistând în memoria lui Andrei precum un limbaj primitiv, esențial - sânge, zăpadă, berze pe hornuri. In acest vocabular minimal se concentrează o amintire
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
femei ascund vechi frustrări și resentimente, însă deasupra a toate se țese transparentă și deopotrivă densă, o inefabilă atmosferă a nostalgiei. Tehnica monologului interior, marcă a modernității romanului, pare că proiectează personajele în afară, conferindu-le relief și consistență, transformând interioritatea într-o realitate exterioară, perceptibilă. Dimineață pierdută este un roman al timpului pierdut și regăsit, așa cum este și un text literar în care senzația vieții transformă deplin experiența lecturii. Cititorul, mut și el, ca o fotografie de altădată, devine implicit
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cu luciditate, semnalând incandescența ultimă a unui spirit înfrânt. Tot spre final se strecoară imperceptibil o melancolie ironică, haosului bolii nemairezistându-i nici măcar umorul macabru. Semnificația de profunzime a acestei confesiuni constă, totuși, în rolul său terapeutic. Straturi succesive ale interiorității se suprapun într-o confesiune ce revelează, pas cu pas, un tragic proces al devenirii, pe care protagonistul alege să-l încheie simbolic, în 31 decembrie 1917, cu o însemnare ce-i anunța moartea. În realitate, Cummings/Barbellion a murit
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
lui Tennessee Williams, se observă nu doar în detalii imediat vizibile - Un tramvai... are ca epigraf un fragment din Turnul prăbușit, al lui Crane -, ci și la nivelul recurențelor obsesive din structura personajelor - virilitatea ca forță vitală, zonele obscure ale interiorității, patologia relațiilor, competiția permanentă dintre principiul realității și principiul plăcerii - toate sunt trimiteri directe la intuițiile lui Lawrence despre suprapunerea dintre literatură și psihologie. În rețeaua personajelor și a conexiunilor dintre ele și lume se observă, însă, o incongruență tragică
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în primul Tropic, pregătind în același timp structuri ce vor fi exploatate ulterior. Frumusețea narațiunii constă în amestecul de vis, lirism, disperare și abjecție din care autorul a știut să-și dozeze o tonalitate unică, racordată la tensiunile oscilante ale interiorității sale. New York-ul primilor ani de viață își lasă amprenta vizibil în biografia scriitorului, devenit, așa cum mărturisește în deschiderea volumului, "un patriot - al Arondismentului nr. 14 din Brooklyn, locul unde am crescut". Declarându-se "fiu al străzii", Miller va dezvolta
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
desăvârșit. Între toți, (literalmente) nemuritorul conte de Saint- Germain se izolează ca mesager al timpului istoric, întotdeauna impenetrabil outsiderilor. Implicită, ironia lui Gog condiționează satira proiectată de Papini sub forma unui jurnal ficțional în ramă. Dorințelor monstruoase le răspund, în interioritatea a acestui antierou, explozii paranoice vizând, într-o simetrie și ea ironică, apocalipsa - o fortăreață construită pe o insulă îl poate pune la adăpost de o catastrofă. Întâmplările prin care trece Gog sunt fără excepție esențiale pentru înțelegerea biografiei și
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
spațiul al crizei (dobândind astfel semnificația unui fundal specific modern pentru toate reprezentările ficționale ulterioare) eșecul limbajului, denaturarea/ apariția omului "fabricat" și obscurizarea sensului (realizată ca ironie, farsă, predilecție pentru înțelegerea literală) îi pot fi atribuite lui Urmuz, pentru ca dilemele interiorității, propensiunea spre reverie și halucinație, fascinația corporalității, a lumii materiale și obiectuale să fie conturate în interiorul unei viziuni specifice lui M. Blecher și H. Bonciu. Revolverul, suveran al lumii Un autor precum Urmuz trebuie, în primul rând, citit în contextul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
al asocierilor din interiorul lumii ficționale. Acest fundal caricatural, grotesc, impregnat de un umor articulat în tonalități de bază, conturează o dimensiune aproape catharctică, în care necesitatea moralizatoare este înlocuită de transpunerea urâtului în viziuni ameliorate ludic. Persistă, așadar, în interioritatea ficțiunii, o veritabilă obsesie a alcătuirii și compoziției, prin care personajul devine o proiecție deformată și dezarticulată a unei viziuni radicale despre sine, corp și identitate. M.Blecher. Lumea, ca o "capcană invizibilă" Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în aceleași linii dominante, de confesiune eliptică și proiecție dată sinelui, într-un imaginar poetic ce unifică reperele lăuntric, în codul asumat (metafore, simboluri-cheie). Insinuându-și foșnetul și umbra, atotprezent, timpul va însoți aici stările, gândul, jocul de ape al interiorității. Iluzia, stăpână altcândva, cedează unei lecturi care percepe violența, asprimea, agresivitatea „aproape”-lui și a „departe”-lui, deopotrivă, de-construind acum o „fără-lume, reavănă”, în care străjuiește, emblematic, „șarpele-n-cerc”: „drumuri pe care nimeni nu răspunde”, „poveri migratoare”, de care „începi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
avansată, nefiind o consecință a conștiinței. O altă caracteristică a imaginii implică libertatea sa. Subiectul este liber să-și actualizeze potențialitățile. Exterioritatea subiectului către obiect și a obiectului către subiect tinde să se estompeze pentru a se nuanța într-o interioritate proprie. Specificitatea fenomenului psihic al imaginii rezultă din faptul de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
pereții ca și cerul de o singură credință”. Ciclul „axiomelor” cuprinde sentințe construite în jurul unor concepte, noțiuni abstracte și principii științifice, prin intermediul cărora omul poate să se autodefinească în raport cu propriul eu și cu lumea. „Ispitele” au ca punct de reper interioritatea, chintesența sufletească a poetului („tâlhar de visuri blonde-n azururi veșnic bete”), în timp ce „aforismele” îl definesc ca pe un personaj straniu, „sclavul fanteziei și demiurgul slovei”. Studiile Sfidarea paradoxului (1998) și Universul paradoxurilor (1999) sunt o introducere în paradoxism, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
ale căror caractere orgiastice conduceau adesea spre forme de depravare. La baza tendinței cultelor misterelor înclinate spre manifestări exterioare, destinate să acționeze asupra simțurilor, se afla o religiozitate superficială datorată civilizației elenistice, care pierdea tot mai mult din profunzime și interioritate. Asupra tendințelor la fel de negative care, disprețuind convingerile și formele de cult ale religiilor antice nu făceau decât să diminueze respectul față de factorul religios, au avut o anumită influență ireverența și critica impertinentă a divinităților foarte accentuată în acea vreme. Ironia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care nu pot fi comunicate pe Înțelesul tuturor (cum sunt, de exemplu, cele despre moarte, neant, dialectică sau eshatologie). Răspunsul filosofului dezavuează, evident, claritatea (sau subtilitatea), câștigată În mod comod, În raport cu niște lucruri facile Înțelegerii și elogiază În schimb acea interioritate psihică dispusă să realizeze travaliul Înțelegerii profunde a marilor probleme ale existenței: „Prefer de o mie de ori avântul unui spirit barbar, exploziv și debordant, decât distincțiile complet irelevante ale spiritelor subtile, iubitoare de diferențieri În lumină, deoarece nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Anei Blandiana: Ana Blandiana. O poetică a deconstrucției: Deconstrucție și canon la Ana Blandiana, Etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (Metafore succesive, metafore deschise, metafore opace), Etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției (Absența metaforei, Un alt fel de interioritate), Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu studiu comparativ al scrierilor reprezentative, a celor două autoare, în contextul încadrării lor în generația șaizecistă, Literatura anticomunistă, Poezia anticomunistă, Comunismul în România, Culoare politică și cenzură, Stil, stilistică, limbaj, semioză, Duplicitate lingvistică. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat. Originalitatea noilor forme de a realiza actul literar pare să facă apel exclusiv la interioritatea autorului, ignorând factorii extraliterari și propunând o literatură a însingurării și a non-apartenenței, o literatură care își este suficientă sieși, care nu comunică cu exteriorul. Aceste trimiteri la o literatură a interiorizării dezvoltă o percepție limitativă a conceptului de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din peisajul exterior în interioritate, poeții grupați în jurul revistei "Steaua" au reușit să dea dimensiuni și modulații noi lirismului, căci, după cum observa Petru Poantă, "construit din sugestii și notații fine, peisajul devine o stare mentală. Semnele vitalității lirice apar. Poetul se confesează prin peisaj și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată această traiectorie poetică drept o cădere, fără sfârșit a zborului, care, pe parcurs, se transformă în tăcere. O interiorizare a exteriorului, sau o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dincolo de acestea, există "sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane, confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale (...) imaginile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le "împrumută" de la Generația sa, reușind, astfel, împreună, să aducă "dimensiuni si modulații noi lirismului"76. Acestei dominante de factură tematică, a Generației '60, se alătură cea "a descoperirii trăirii și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]