1,406 matches
-
11 I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit., p. 200. 17 Amado Alonso, op. cit., p. 15. 18
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit., p. 200. 17 Amado Alonso, op. cit., p. 15. 18 Ibidem, p. 17. 19 Lucian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Apud Martin Heidegger, op. cit., p. 194. 27 Ibidem, p. 194. 28 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 459. 29 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, lucrare realizată în cadrul programului de cercetare a Centrului Național de Studii Mihai Eminescu, Fondul documentar Ipotești, p. 54 30 Manuscriptum, anul XXII (1991), nr. 1(82), Număr special Eminescu Poezii inedite, ediție de Petru Creția, p. 129-131. 31 Giovanni Pascoli, Il Fanciulino (Copilul), în "Viața Românească", anul LXXXIV (1989), nr. 8, p. 32. 32 Ibidem. 33
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
I, ed. cit., p. 207. 111 Ibidem, p. 231. 112 Ibidem, p. 75. 113 Ibidem, p. 206. 114 Ibidem. 115 Scrisoarea lui Eminescu către Burlă, Liman, 1885. Originalul se găsește în Fondul documentar al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu Ipotești, inv. nr. 42. 116 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 199. 117 Ibidem, p. 118. 118 Ibidem, p. 201. 119 Ibidem, p. 106. 120 Jean-Pierre Richard, op. cit., p. 56. 121 Ibidem, p. 57. 122 Mihai Eminescu, Opere IV, ed.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
p. 55. 162 Ibidem. 163 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 231. 164 Idem, Opere VII, ed. cit., p.138. 165 Idem, Opere I, ed. cit., p.100. În limbaj naiv-prozaic: ce bine era când eram copiii nevinovați ai Ipoteștilor și când trăiam în poveste cu împărații și craii din imaginația noastră, petrecuți de noroc (apanajul omului obișnuit) și de jocurile copilărești; iată un exemplu de reconstituire naivă a biografiei, în sensul semnalat de Amado Alonso. 166 Idem, Opere II
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
considerându-se entitate ontică centrală a lumii, iar acesta va converti orizontul din afară în spații ale sufletului 5. Analiza aceastei categorii a spațialității dorește scoaterea în evidență a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor Ipotești (reali) ai copilăriei lui Eminescu și, apoi, reliefarea a ceea ce au devenit ei în opera eminesciană. Istoria spiritului omenesc reprezintă istoria concepțiilor privind raportul [...] dintre om și cosmos, dintre eu și restul lumii 6. Această relație modelează viziunea despre lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
texte care pot demonstra că au aceeași origine ipoteșteană prin simpla analogie cu primele, încetățenite ca atare. Cercetarea documentar-exegetică este calea cea mai adecvată de iluminare a însemnelor realului "topit" în operă. Cele mai frecvente însemne provin din sfera spațiului Ipoteștilor. * * * Așadar, spațiul în structura și întinderea sa reflectă experiența noastră cosmică 7. El se revelează în raportul eu-univers exterior. O certifică Eminescu însuși în manuscrisul 2275 B, fila 37, unde, răspunzând la întrebarea ce este coadaptația, scrie: Mediul considerat parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în care a crescut și s-a format Eminescu, (mediul considerat parte din el) atât în spațiul real, dar mai ales în acela al operei, a pendulat între două metode de abordare: a) cercetarea riguroasă a documentelor de arhivă privind Ipoteștii și, simultan, constituirea unui corpus de texte eminesciene care sugerează, într-un fel sau altul, acest spațiu; b) rememorarea experienței și a propriei noastre deveniri pe parcursul descoperirii acestui filon complex de date concrete, sentimente și trăiri. Acest parcurs inițiatic ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ar fi întâlnit în chip miraculos și benefic cu un împătimit cercetător al operei lui Eminescu: Petru Creția. Discuțiile cu acesta, pledoariile sale pentru realizarea unei lucrări care să-l prezinte pe Eminescu întreg, cu legăturile sale firești în pământul Ipoteștilor sursă nu numai de inspirație, dar și de vigoare identitară, au făcut să pălească ezitările care destinau demersul acesta periferiei cercetărilor eminesciene. Petru Creția a crezut că Eminescu este un contemporan și că gândirea lui este încă departe de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vigoare identitară, au făcut să pălească ezitările care destinau demersul acesta periferiei cercetărilor eminesciene. Petru Creția a crezut că Eminescu este un contemporan și că gândirea lui este încă departe de a-și fi epuizat sensurile, iar zăcământul aurifer al Ipoteștilor din opera sa așteaptă să fie descoperit. Tehnicile moderne nu sunt străine defrișării acestui nou teren de cercetare. Pentru a reuși conturarea rolului jucat de Ipotești în dimensiunea sa reală (în subsidiar, felul în care acesta a fost reflectat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui este încă departe de a-și fi epuizat sensurile, iar zăcământul aurifer al Ipoteștilor din opera sa așteaptă să fie descoperit. Tehnicile moderne nu sunt străine defrișării acestui nou teren de cercetare. Pentru a reuși conturarea rolului jucat de Ipotești în dimensiunea sa reală (în subsidiar, felul în care acesta a fost reflectat în simbolurile din creația eminesciană), s-a apelat atât la facilitățile create de transpunerea pe suport electronic a operei lui Eminescu, cât și la rezultatele foarte promițătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui Eminescu, așa cum s-a subliniat în Partea I a volumului. Ea are însă un rol și în configurarea artistică a unora dintre topoii universului liric. Constituind o dominantă în poetica eminesciană, cu legături evidente în sfera topoilor esențiali ai Ipoteștilor, aceste teme sunt daturi ale operei; iată de ce, ele merită întreaga atenție și o mai profundă sondare comparativ cu toate încercările de până acum. Dacă această categorie de teme ține mai degrabă de un spațiu geografic riguros definibil, o altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
toate încercările de până acum. Dacă această categorie de teme ține mai degrabă de un spațiu geografic riguros definibil, o altă categorie, care va constitui analiza stărilor sublimate ale acestora (și conținutul ultimului capitol), fac trimitere la spațiul simbolic al Ipoteștilor, constituind un loc aparte în economia volumului. Este firesc să fie așa, întrucât nu se poate pretinde că există câte o lună, un cer înstelet și un sunet de corn pentru fiecare loc al globului pământesc. Se poate susține însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
repere spațiale, ci pe aceea a devenirii întru creație. Memoria nu mai este memoria afectivă a protecției materne, ci este instrumentul pe care îl folosește în fervoarea depozitării de senzații și impresii, de sentimente și trăiri, de povești și fantasme. Ipoteștii, purtând în ei învolburări romantice, înseamnă întâia mare aventură a lui Eminescu, de care va fi marcat nostalgic pentru toată viața sa neobișnuit de bogată sufletește. Gustul acesteia îl va urmări în întreaga lui existență. În anii târzii ai maturității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ai maturității sale precoce, ziarist la București, poetul nu se poate împăca cu gândul pierderii moșiei ipoteștene, raiul său de pe pământ, și încearcă din răsputeri să găsească banii necesari răscumpărării ei. În manuscrisele sale își notează neliniștea și preocuparea: Caballa Ipoteștilor. [...] Să mă însor, ca să pot rescumpăra Ipoteștii sau să împrumut bani de la Hristea. Avans să dea bătrânul, oricât ne-ar cere. [...] Hristea, Moritz, Caballă mare8. Mai mult decât atât, retrasul Eminescu destăinuie unui prieten grijile sale: Nu am prejudiții, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetul nu se poate împăca cu gândul pierderii moșiei ipoteștene, raiul său de pe pământ, și încearcă din răsputeri să găsească banii necesari răscumpărării ei. În manuscrisele sale își notează neliniștea și preocuparea: Caballa Ipoteștilor. [...] Să mă însor, ca să pot rescumpăra Ipoteștii sau să împrumut bani de la Hristea. Avans să dea bătrânul, oricât ne-ar cere. [...] Hristea, Moritz, Caballă mare8. Mai mult decât atât, retrasul Eminescu destăinuie unui prieten grijile sale: Nu am prejudiții, și cu toate acestea mi-ar părea rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ar părea rău dacă țerâna aceea, unde zace ce-am avut mai scump în lume, ar încăpe pe mâini streine. Iartă că devin sentimental e o nerozie, dar n-am ce-i face, fiecare om își are pe ale sale9. Ipoteștii înseamnă pentru Eminescu, înainte de toate, pământ sacru și rădăcini, rădăcini care dau viață și care o întrețin. În viziunea eminesciană, satul Ipotești s-a transformat repede în arhetip. Idealizat și despovărat de greutățile cotidiene, de fragilitatea gospodăriei particulare, el arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
devin sentimental e o nerozie, dar n-am ce-i face, fiecare om își are pe ale sale9. Ipoteștii înseamnă pentru Eminescu, înainte de toate, pământ sacru și rădăcini, rădăcini care dau viață și care o întrețin. În viziunea eminesciană, satul Ipotești s-a transformat repede în arhetip. Idealizat și despovărat de greutățile cotidiene, de fragilitatea gospodăriei particulare, el arată vigoare colectivă, liniște seculară și este egal în reproducerea adevăratelor valori umane, còpii atente ale învățămintelor divine pe care Eminescu le împărtășește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori 45. Sigur că, din perspectiva depărtării și după ce la Cernăuți a văzut case cu mult mai arătoase decât o aveau părinții pe cea de la Ipotești, preferința lui Eminescu pentru casa mitutică reprezenta ecoul fiorului liric al copilului care stătea pe malul lacului din pădure, unde-și făcea colibă de trestii, mitutică -/ În ea un pat de scânduri; pe el un pui de-odor/ Să doarmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
locuirea omului după cum spune Heidegger 55; și, mai departe: Relația dintre om și spațiu nu este nimic altceva decât locuirea gândită în chip esențial 56. Eminescu asta a făcut în toată creația sa: a gândit, în chip esențial, locuirea la Ipotești ca locuire în cosmos. Jocul realitate-imaginar are darul de a-l scoate și pe povestitor și lumea povestită din timpul și spațiul profan 57. Presupunând că lumea care se vede este cea reală și că lumea povestită este o fantasmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
colțul marei vetre/ Stau pe laiți, lângă spuze,/ Un moșneag și trei cumetre,/ Povestesc mișcând din buze./ Tinerica puica nașa/ Prejmuiește tot pe moașa,/ Pe când spală la un blid,/ Iar bătrâna gată fașa/ Și cumetrele se râd64. Nici arborii de la Ipotești nu sunt uitați, constituind parte integrantă a incintei, părând să protejeze casa însăși: Iar în ușa casei crește/ Teiul mândru ce-o umbrește/ Ca un viu coperământ 65. În jurul casei, întocmai ca-n basm, floarea-i cade fără vânt/ Scuturată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al omului decât să se compare cu un arbore secular, împotriva căruia timpul n-are putere, cu care devenirea e complice cu maiestatea frunzișului și cu frumusețea înfloririi 114. Și asta cu atât mai mult cu cât, la vremea aceea, Ipoteștii erau împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor, atât era de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
auriți, roșii îi acoperiră părul lui lung și negru, încât capul lui părea presărat cu flori 196. În deplină concordanță cu originea reală a lacului care este izvorul, în planul strict al realului, lacul-"minune" din vârful dealului împădurit al Ipoteștilor este "hrănit" de patru izvoare, care-i întrețin și viața și vraja. Cuvântul izvor subîntinde semantica plenară a originii, inclusiv în plan ontologic: Astfel părinții din părinți/ Un suflet îmi meniră/ Un viu isvor de suferinți/ Ce nu mai conteniră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-ntrebare pusă din nou universului, un loc aparte în textul eminescian, cu predilecție în cel al prozei, îl deține chipul părinților, al fraților și surorilor, al unor rude și cunoștințe mai apropiate (unele greu de identificat astăzi), al iubitei de la Ipotești, dar și al poetului însuși. Nefiind vorba de un jurnal, ci de proză literară, evident că autorul ca și în cazurile topoilor esențiali le-a dat valoare general valabilă, ferindu-se și într-un caz și în celălalt de localizări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]