2,421 matches
-
Rupert, Marlena și Bennie aprobară vlăguiți din cap și-și primiră pastilele ca niște catolici muribunzi ultima Împărtășanie. A, Harry! El lipsea, concluzionă Walter. Harry Bailley nu-i dăduse pașaportul. L-a văzut cineva pe Harry? Întrebă Walter. Călătorii erau iritați. Nu voiau să intervină nimic care să le Întârzie cazarea În camerele de hotel. Toți Își imaginară că Harry dăduse o fugă să facă un pipi. —Harry! strigă Moff. Harry, mișelule, mișcă-ți fundu-ncoa’! Cu toții se uitară În jur, așteptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tot nu se uita la ea decât În treacăt. Ne grăbim acum, spuse Pată Neagră. Le făcu semn să se urce mai repede În bărci. Peste câteva minute, cele două bărci alunecau cu viteză pe lac, briza răcoroasă alinând gâtejurile iritate din pricina Întârzierii și a fumului de țigări de foi. Eu stăteam la prova Încercând să-i avertizez să se Întoarcă. Am plutit printre ostroave de zambile de apă, dintr-un golfuleț În altul. Canalul era la fel de Întortocheat ca un labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nume e o surpriză de Crăciun foarte bună. Și da, sperăm deja voi Îl aduceți pe Fratele Alb Mai Mic ca să cunoască tribul lui. Domnul cel Mare ajută pe noi, domnișoară. Gândesc că ajută și la voi. Natul televizorului era iritat. Nimeni nu Îi mulțumea. Așadar, a părăsit Locul Fără Nume pentru o clipă, zburând spre New York. La sediul GNN, prezentatorul s-a ridicat de la birou și a intrat Într-o zonă din spatele camerelor aranjată pentru a arăta ca o bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
făcut rele. M-a enervat această veste. Exact pe dos. Copiii nu văd ce fac adulții, fac răutăți specifice vârstei și astfel se dezvoltă. De aceea se întâmplă tot felul de norociri, pentru că îi văd pe adulți. Chiar m-a iritat. Mie îmi plac pomii și asta m-a scos din sărite (râde). Cum pot crede oamenii aceștia înguști la minte că dacă îi supraveghează îndeaproape vor crește niște copii fără cusur. Vă închipuiți cât de greu este să fie mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
altceva e moartea dacă nu o altă formă de existență? O formă însă din care nu mai poți evada. Nu de viață ești tu nemulțumit... Ia spune-mi tu, de ce mă rog sunt eu nemulțumit?! arboră Carol un ton arogant, iritat de aerul de povățuitor înțelept și atoateștiutor pe care îl luase Filip. De tine însuți. Punându-ți capăt zilelor nu scapi însă de tine, ci de viață, care e doar o conjunctură, o ambianță, un decor în care se consumă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vrei, cu sila nu putem s-o facem. Dar ce secret ascunde sângele dumitale? - Văd că sunteți om de treabă, așa că am să vă spun. Prin venele mele circulă odată cu sângele, o substanță misterioasă cred eu, care, atunci când sunt mai iritat, mă face să ies din starea de indiferență pe care o am și atunci pot să văd ceea ce alții nu văd. Așa am constatat și faptul că am o gaură în cap ... - Te rog atunci să ieși din starea ta
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
bun cu ea, să o compătimesc, să nu știu cum s-o mângâi (există și asta în mine) și să o las să vorbească, deoarece mărturisirile ușurează. Întrebările mele torturate avuseseră deci un efect asupra ei, chiar dacă păruseră inutile, făcute să o irite și nu să producă remușcări. Efectul fusese mai târziu vizibil în starea ei de veșnică tragedie în care se zbătea și prin trecutul ce-i persista tot timpul în suflet. Desigur că numai eu sunt de vină că acel trecut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se fărâmițeze. Mi-a fost foarte simplu să distrug valoarea trecutului ei, și nu mai rămăsese decât rareori, din nevoia ei de a fi dreaptă, să-i mai susție vreo calitate, dar care, neavând nici o legătură cu dragostea, nu mă irita deloc. Conversația se schimba îndată, căci aveam ceva mai important de vorbit. În schimb, imaginea mea în absență n-a făcut decât să se înfrumusețeze, Ioana n-a făcut decât o sforțare ascunsă să mă reabiliteze, reușind anevoie, căci pornise
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atunci dă ample amănunte asupra deosebirii între un bărbat și o femeie: o femeie, în dragoste, uită totul, pe când un bărbat păstrează suvenirurile trecutului și planuri pentru viitor. Când era deznădăjduită își începea lamentația obișnuită: Nu mă iubești, Sandule". Mă irita vorba aceasta, dar nu puteam să mă supăr când vedeam că ea crede - cu atâta tristeță! - în ea. Când o observam mai potolită însă, exclamam și puneam tot atâta vehemență ca să o conving, cât și să mă conving. Ceea ce nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a fost dor de mine! Poate că se gândea, deoarece mă văzuse îngîndurat: "Ce chinuit este sărmanul din pricina mea! Și singur pe lume! Trebuie cu orice chip să mă transform și să mă fac mai bună ca să nu-l mai irit! " N-are nici o bănuială de ce unelteam. Crede, dimpotrivă, că făceam și eu combinații de împăcare. Ce groaznice combinații! Dar nu mă mai gândesc, căci căldura corpului ei m-a calmat deodată. Iar gândurile rele au devenit ceva neverosimil, un vis
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se menține, la ora șase întrece de 39 grade, iar doctorul tot nu spune o vorbă hotărâtă. Începem prin a face o mie de planuri pentru Viky, dar renunțăm pe rând la ele. Fiecare emite tot felul de presupuneri, ne irităm unul contra altuia și câteodată ne supărăm chiar pe bolnavă, cu toții în prada nervilor. Numai Viky, după cum ne spune doamna Axente, reușește să rămână mereu calmă. Noaptea pornim înapoi. Ca să nu mergem prea pe întunerec pe un drum pustiu la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tocmai o pretenție și ea vagă, de a doctorului Petroff. - Trebuie să ne facem injecții antitifice! Cum protestez energic împotriva acestei idei, căci e inutil să mai suportăm niște injecții cu efecte dezagreabile pentru o boală inexistentă, și pentru că mă irită contrazicerea Ioanei, ascultând pe doctorul Petroff, pe care îl găsisem până atunci imbecil, Ioana, ca de obicei, se încăpățînează cu atât mai mult în gândul ei. Și o bucată de timp uită complect de boala lui Viky, și toată discuția
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era către ea nici un gînd), ca să ne certăm pe neînsemnatele noastre neînțelegeri. Căci nu sunt neînsemnate, comparate cu moartea? Și când te gândești că, indiferent de luciditatea noastră, am fi în stare să pornim aceeași discuție! - Nu trebuie să ne irităm, căci ce am făcut este profund omenesc. Nu poți să susții tot timpul o stare funebră fără să intercalezi preocupări puerile. Educația noastră tâmpită ne-a dat iluzia absolutului, și de aceea suntem mereu nenorociți, descoperind că orice sentiment nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care cel mai tânăr dintre vizitatori îl trăgea după sine: era împovărat până la refuz, dar încărcătura era acoperită cu totul de o pânză mare, aspră, de in. Se întoarse din nou să-și cheme câinele, fiindcă agitația lui furioasă lui irita caii - dar fără nici un rezultat. Din fericire, fiica sa, Grethe, o fetiță cam de șapte ani, cu părul de culoarea spicului, adunat în cozi lungi, ieși în arie și alergă să-l prindă, trăgându-l apoi către casă. Dinăuntrul construcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
târziu, se găsi în fața escortei sale, pe vechiul drum spre Genava, dominat la miazănoapte de dealuri molcome, cultivate cu viță-de-vie. Ofițerului nu-i trebui mult să-și dea seama că rândurile escortei sale erau incomplete. — Unde e Matauro? îl întrebă iritat pe un soldat. Acela se întoarse către un pâlc de plopi, aflat la o distanță de o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30 Oprit în mijlocul pieței, Balamber își ținea murgul, iritat de flăcările incendiului, și contempla cu privirea întunecată peisajul dezolant ce-l înconjura. Cu toate că dăduse ordine precise să nu se întâmple așa, cea mai mare parte a clădirilor din sat căzuse pradă flăcărilor. Era rezultatul dezamăgirii furioase a oamenilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aruncând priviri nesigure către diacon, și se dădeau înapoi mai mult decât era nevoie, vrând parcă să evite, în superstiția lor, să se contamineze printr-un contact fizic prea îndelungat cu ea. Simțea limpede - și nu fără ca aceasta să o irite - conflictul interior ce măcina, cu siguranță, acele suflete simple și fără cultură, constrânse de împrejurări să implore ajutorul unei femei păgâne, pe care cu siguranță o considerau scufundată în plăceri și păcate; și totuși, își impuse să nu lase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de acum nu doar simțea că fusese ales de ea ca un al doilea tată, ci chiar - iar asta îl îngrijora cel mai tare - simțea crescând în sufletul său un tot mai mare atașament față de ea. în timpul marșurilor, nu-l irita deloc când se auzea chemat deodată dintr-un car ori de pe spinarea unui catâr de vocea aceea ce copil, iar dacă i se întâmpla să o vadă în dificultate în vadul unui torent sau pe vreo cărare greu de străbătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am sfătuit să mergi să mai dormi. Noi ne-am gândit să fii odihnit pentru misiunea ta. Voisem și să planificăm totul astfel încât să ai la dispoziție cel puțin o jumătate de zi. Curios, pur și simplu, cuvintele ei îl iritară. Răspunse apăsat: - Mijloacele mele de a reuși sunt și ele limitate. Și am convingerea că abordez întreaga chestiune dintr-un unghi greșit. Din punct de vedere mecanic nu este corect. Aș putea vedea câteva posibilități, de exemplu, cu echipamentul electric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
altceva e moartea dacă nu o altă formă de existență? O formă însă din care nu mai poți evada. Nu de viață ești tu nemulțumit... Ia spune-mi tu, de ce mă rog sunt eu nemulțumit?! arboră Carol un ton arogant, iritat de aerul de povățuitor înțelept și atoateștiutor pe care îl luase Filip. De tine însuți. Punându-ți capăt zilelor nu scapi însă de tine, ci de viață, care e doar o conjunctură, o ambianță, un decor în care se consumă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
N-am moștenit egalitatea caracterului lui, răbdarea, optimismul. El, orice necaz cât de mare (pierderea averii, lipsa banului pentru ziua de mâine etc.) ar fi avut, rămânea tot vesel, parcă i-ar fi venit o mare bucurie. El nu se irita niciodată, orice i-ar fi făcut cineva, oricât de nedrept ar fi fost cu el, orice i-ar fi spus. Cel mult, scotea un oftat - de mirare mai mult, de mirare că cineva poate spune asemenea lucruri. M-am întors
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bărbatul căruia i-a răpit inima unei femei. O femeie, față cu rivala învinsă, are conștiința calmă, senină și un aer de triumfală sfidare. Când un bărbat iubitor de confort moral își părăsește femeia și iubește pe alta, e foarte iritat că-i mai lipsește o condiție ca să fie complet fericit: aprobarea femeii părăsite. Un bărbat de treabă, când iubește pe cine nu-i este permis, se dedă la cele mai neînchipuite ipocrizii față cu el însuși, ca să-și ascundă că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o teorie: câinii sunt animale degenerate, devenite lichele), când găsește "bine" mutra vreunui actor din L'illustration (mie mi se par cu toții mutre de bărbieri), când scrie - prea des! - celei mai bune prietene a ei. O singură afecțiune nu mă irită:pentru mama ei. E primordială: n-a început să i-o dea niciodată. Nu are ca principiu selecția. ...Seamăn cu prințul Andrei? Nu știu. Și pentru ce mi-a spus-o? Ca un argument ca să-mi placă prințul, ori ca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
răspunsul. "Un sentiment foarte curios", spune mal întîi, declanșând replica defensivă a Adelei ("Adică bun de * Distincția dintre cele două noțiuni apare și în cartea lui Roland Barthes Fragments d'un discours amoureux, ed. du Seuil, 1977. pus la muzeu?"), iritată de excesele profesorale ale partenerului, de mania analitică, de tirania "observației" ce o transformă în obiect inert, o expune. Cel de-al doilea răspuns, ocolind și el "cuvîntul teribil", definește ceva mai precis sentimentul: "o nesfârșită prietenie pasionată". Emil cântărește
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scriu și eu o istorioară pentru tine? A fost odată un mare critic muzical, o autoritate în Wolfgang Amadeus Mozart. Fetița lui, elevă la o școală publică, era înscrisă la un Club al Veseliei și marele muzicolog a fost extrem de iritat când fiica lui a venit într-o zi acasă cu o colegă și au început să cânte potpuriuri de muzică ușoară din Irving Berlin și Harold Arlen și Jerome Kern și alții de același calibru. Cum așa, de ce să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]