12,885 matches
-
cumpăra mereu bomboane. Stau și mă mir și acum, gândindu-mă la el, de ce nu s-a călugărit. N-am aflat niciodată dacă era cu adevărat credincios, a ascuns lucrul ăsta cu grijă., probabil ca Între noi să nu se ivească discuții aprinse și inutile. Era un om simplu, cu o mare putere de transfigurare și cu un enorm bun simț. Se purta bărbătește, și-mi dădea și mie curaj. În felul lui, a fost până la moarte un luptător. A luptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dăm seama unde ne aflam pe șosea. Oamenii își abandonaseră ici și colo mașinile pe lângă trotuare așa că pe stânga erau obstacole pe care trebuia să le evit în timp ce pe dreapta luminile vehiculelor care se apropiau din sens opus nu se iveau din ceața deasă decât în ultima clipă. A reuși să țin drumul drept de-a lungul culoarului îngust din mijloc, să văd luminile semafoarelor la timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
le-am considerat absolut imposibile. Nu eram convins că-mi pot controla glasul în așa măsură încât să scot un strigăt, iar celelalte căi mi se păreau prea brutale. Și oricum nu mă încânta perspectiva de a vedea un cap ivindu-se de la o fereastră și nici aceea a întâlnirii în pragul ușii de la intrare. Ceea ce-mi doream cu adevărat era să mă strecor încet în încăpere și să mă trezesc imediat alături de Honor. Apoi mi-am spus că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
situației: în goana mea după Honor reușisem să realizez împăcarea ei cu Palmer și a mea cu Antonia. Imaginea de o clipă pe care Antonia o zărise prin intermediul fratelui, iar eu prin intermediul surorii părea să se fi risipit. Ca și cum se ivise pentru o ultimă oară. Am continuat să beau whisky. — Martin, te cunosc atât de bine, spuse Antonia. Ceea ce-ți spun acum pare atât de prostesc, ar trebui să-ți spun lucruri mult mai frumoase, căci ai fost extraordinar. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de ea, dar mintea ei obosită și derutată nu părea capabilă să cuprindă decât un număr limitat de probleme, iar Georgie nu era una dintre ele. Nici numele lui Palmer n-a fost rostit. Știam amândoi că el se va ivi în discuțiile dintre noi. Dar acum ne odihneam. În Pelham Crescent nu se simțea nici un semn de viață. Cei doi dispăruseră ca și cum nici n-ar fi existat. Antonia propuse din proprie inițiativă să se ducă să locuiască la Rembers, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
câteva secunde. M-am convins de acest lucru uitându-mă la ceas; și din nou mi-am aruncat o privire peste marginea ziarului. Și i-am văzut venind, ca pe niște demoni ridicându-se din adâncuri. Unul lângă altul, se iveau lunecând, mai întâi două capete, apoi umerii, pe măsură ce scările rulante îi aduceau tot mai sus. Am mișcat din nou ziarul, acoperind imaginea lor, și am închis ochii. M-am întrebat dacă voi avea puterea să privesc scena. Mi-au trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
umăr ca putere din întreg statul nostru. Sub scândurile dușumelei noastre se porni aproape imediat zobirea sticlei, căci începuse să arunce, una după alta, sticlele de Squeeze dintr-un capăt în celălalt al beciului cu pereții văruiți. Când unchiul se ivi în capul scării ce cobora în pivniță, Heshie ridică o sticlă deasupra capului și îl amenință pe taică-su că, o singură treaptă dacă mai coboară, i-o aruncă în față. Unchiu Hymie nu-i luă avertismentul în serios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Dar acum, că totul depindea de limba lui, dorea să-și poată ține discursul din boxă cu o conștiință perfect clară. Mici lucruri din trecutul său, despre care dușmanii lui nu vor afla niciodată, s-ar putea să i se ivească În minte și să-i paralizeze limba. M-am făcut de râs cu cei doi proprietari de dugheană. Mă voi descurca oare mai bine la Belgrad? Pentru că viitorul său avea o limită aproape precisă, Începu să adaste - cum nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scăpa trenul, Însemnau luni Întregi de confort. Și-ar fi riscat viața și viața pasagerului său pentru o sumă mult mai mică. Brusc, ca și cum vântul ar fi luat zăpada și ar fi aruncat-o la o parte, o căruță se ivi Într-o spărtură de la zece metri, drept În fața lor. Myatt avu doar atâta timp cât să vadă ochii zăpăciți ai boilor și să calculeze unde vor sparge coarnele acestora sticla parbrizului. Un bărbat mai În vârstă țipă, aruncă nuiaua și sări. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
plece În siguranță. Mica vânzoleală și zarvă se lăsă ca praful și domnul Kalebgian se Întoarse În liniștea holului. Pentru un moment, fusese ca În zilele de odinioară În plin sezon. Timp de un sfert de ceas nimeni nu se ivi. O muscă apărută timpuriu și atinsă de frig muri zgomotos, izbindu-se de un geam. Domnul Kalebgian sună În Încăperea Îngrijitoarei să se asigure că se dăduse drumul la căldură În camere și apoi se așeză cu mâinile Între genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aveți de ziua lui Hunter? Aoleu! Ziua lui Hunter! Era În ajunul Crăciunului și mie Îmi ieșise de tot din minte. Plănuisem În linii mari să-i organizez o petrecere surpriză la New York, dar, dacă În ultimul moment s-a ivit excursia la Megève, am uitat de ea cu desăvârșire. Păi, poate reușesc să pun la cale o petrecere-surpriză aici... Cabana noastră este perfectă pentru un cocktail distractiv. —O să fie așa de frumos. Te ajut eu, spuse Marci. Mai avem Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
era roșu-închis. Livor mortis. Hemoglobină oxigenată. N-am înțeles ce făcusem decât când m-am întors acasă. Aici, în parcare, învăluit în mirosul tapițeriei de piele din mașina cea mare a lui Helen, cu însemne de agent imobiliar, văd soarele ivindu-se deasupra orizontului. Același moment al zilei ca atunci. Am tras mașina sub un pom, pe o stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ales la despărțirile de Radu, s-o termine cu rolul de rezervă a "doamnei Aura", însă, e de ajuns ca a doua zi dimineață, la prima oră, în timpul raportului, să-l vadă pe Radu cum se angajează în discutarea cazurilor ivite peste noapte, cum are dreptate de cele mai multe ori și cît de eficiente sînt soluțiile lui operatorii ori schemele de tratament propuse, că iar se naște în ea dorința. Mai vie ca la început. Se știa frumoasă poate printre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
paharul ăsta, apropo de blugi... Deși, la o adică, Gentileschi e totuși Gentileschi, mai ales cu candelă nichelată sub el. Vrei să avansezi chelner-șef în Iași? Aici e mai fain ca la "Unirea", ori la "Traian". Acolo, oricînd se ivesc pretendenți. Ce-i cu icoana, de unde știi de ea ? Mai treacă încă un deget... Zău că-s curios! M-a turnat careva? Se vede pe fereastră, din stejar. Vara, vin cu șefu' în zori, urc, arunc undița și stau între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
grăunciorul chiar crescuse? I se părea ei, sau degetele chiar simțeau că aceasta avea o consistență internă proprie, care îi sugera că nu e doar o bucată de carne amorfă, ci una înzestrată cu simțire? Capul curios al băcanului se ivi la capătul culoarului. Carol își retrase mâna din pantaloni, transpirând de parcă ar fi fost surprinsă masturbându-se lângă cuburile de supă. Ei bine, vei spune. Într-o seară, în timp ce te masturbezi, descoperi o excrescență în vagin. Ce poate fi mai simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
el rămăsese tăcut. Trenul intrase într-o gară. Fereastra era oricum pe jumătate deschisă... M-am întins prin întunericul tăcut, călduț și catifelat și am atins mânerul. Eram pe punctul de a coborî, când un funcționar de la căile ferate se ivi jos, pe marginea liniei. Avea în mână o lampă de semnalizare, cu ambele becuri, cel roșu și cel verde, aprinse. Eu, să fiu în locul ’mneavoastră, domnule, nu aș coborî aici... Bărbatul avea un accent greoi din West Country și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Hai, dragă, așa e, cum zici tu. Și știu foarte bine că e o chichiță pe undeva, doar că nu am nici un chef să mă apuc acum să îi dau de cap... Vrei o dușcă? Habar n-am de unde se ivise plosca îmbrăcată în piele din mâna lui. Pe față i se așternuse o grimasă încurajatoare și ipocrită; împinse din nou plosca spre mine, o falsă ofertă, practic o obligație. Am luat-o și am dus-o la buze. Băutura avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
garaje, tunele de cale ferată, chiar și refugiile pentru autobuze. Toate acestea îl frapau cu o rezonanță imagistică puternică. Toate semănau cu niște pizde, exclamase Bull ca pentru sine, cu ochii holbați pe geamul mașinii, la portalurile ce i se iveau în cale. Numai deschideri, intrări și uși... Londra însăși, își dăduse Bull seama, era doar o rețea de tuneluri. Era absurd să descrii arhitectura londoneză ca fiind „falică“, așa cum făcuse criticul de artă de la Get Out!. Turlele bisericilor, monumentele dedicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
i-o întoarse: Ba, prost ești tu! Să știi de la mine, că după ce eu m-oi stinge, viața o merge înainte prin urmașii mei, prin urmașii urmașilor mei, care, la rândul lor, s-or înmulți și alți prunci s-or ivi. Așa că neamul meu s-o înlănțui și-o crește întruna. Iar munții ăștia tot s-or micșora. Și-om trudi să-i năruim, să ne facem viața mai ușoară. Zhisou nu mai avu ce să răspundă. Dar vorbele lui Yugong
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
să clarific, cu toată delicatețea pe care o cer miracolele povestite, zămislirea aceea, într-o dimineață posomorâtă, probabil de octombrie, la ora 8, duminică, a lui Știm și Ștam într-un borcan de muștar. Așadar, Știm și Ștam s-au ivit pe lume într-o dimineață posomorâtă, a doua zi după noaptea în care am avut visul cu serpentine și draci ce m-a urmărit (aproape vrăjitorește) până acum. Visul ăsta, pe care l-am scris într-o poezie mai demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vadă ceva și, cu atât mai puțin, să priceapă că doar o mână pusă pe fier te ajută să scapi în situațiile astea. De cruci săpate în lemn în grădinile din spatele blocurilor care se înroșesc pe scoarța copacului ori de câte ori se ivește un pericol cum ar fi Șchiopu Bărbosu gata să te prigonească cu găleți cu apă rece pentru îndrăzneala de a căuta melci sub fereastra balconului lui. De astfel de miracole care te anunță ceva ce nu poți să eviți. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o haită de coioți invizibili“, dacă preeria n-ar fi fost tundră și dacă generalul n-ar fi fost însoțit de-un telefonist cu mult înainte de inventarea telefonului, mi-ar fi fost și mai milă. Și s-ar mai fi ivit o problemă. Mirosul. Mirosul cumplit din camera lui Matei. Gândiți-vă doar la moletierele puturoase ale yankeilor, la respirațiile lor duhnind a whisky prost și a frunze de tutun, la transpirația cailor și la ce trebuie să fi scăpat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai mult Patria era o oliță. 10. Încurcate sunt căile domnilor Când mama, cu pântecul ei ca o proră și cu silueta de fregată, s-a grăbit să acosteze în portul acela agitat (Spitalul municipal) și a lăsat să se ivească pe cheiuri, înaintea prânzului, un bebeluș cu numele Mircea, un alt Mircea deja exista. Întâmplarea face că într-o ultimă zi de aprilie, cu zumzet de gâze, soare, vântișor și fete care-și lepădaseră cizmele și dresurile de lână, amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cedând, s-a petrecut un lucru neașteptat, am auzit înăuntru o voce de femeie, un pic mirată, întrebând „e cineva?“ și am văzut-o pe mama apărând în cadrul ușii, cu cel mai nevinovat chip din lume. În spatele ei, s-a ivit imediat un nene scund și îndesat, desculț, în maiou și în pantaloni kaki, care-mi făcea cu mâna și-mi zâmbea. La vremea aia a prânzului (și a primăverii), când mi-era cam foame, am înțeles că războiul are fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și pătat, se agita un gândac roșu. Am țipat și am sărit de pe scaun, prilejuindu-i ofițerului, care avea și el aliații lui, un râs batjocoritor. Tremurând de neputință, m-am rugat ca mâna lui Neculai Constantin Munteanu să se ivească de sub carcasa radioului și, blând, dar autoritar, să-l tragă pe nenea de nas. Mâna nu s-a ivit. Într-o după-amiază cu ploaie, am înțeles că pierdusem războiul rece. Mama a intrat în camera mea (fosta cameră a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]