10,258 matches
-
și semnala de departe prezența prin zgomotul coasei ori a roabei sale. Un zid Înalt de cărămidă roșie despărțea grădina aceasta de livadă și de grădina de zarzavaturi, dar florile și fructele nu pot fi Închise după un zid. Florile izbucneau din mijlocul unui strat de anghinare sau țîșneau ca niște flăcări din umbra pomilor. Dincolo de livadă, grădina se pierdea Într-un fel de cîmp, străjuit de un rîuleț ce forma un iaz murdar, În mijlocul căruia se Înălța o insuliță cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ia o hotărîre. Dac-aș putea să-mi amintesc măcar de dumneata, de felul cum Îți vorbeam... A, nu! exclamă ea, și avea un fel de Înverșunare În glas, pe tonul unei declarații de război: Dragul meu! — Așa ne vorbeam! izbucni el, triumfător. Anna dădu din cap, fără să-l slăbească din ochi. — Draga mea... spuse el. Glasul ei, cînd deschise din nou gura, era uscat, ca un tablou vechi de pe care vopseaua conveniențelor Începea să se scorojească. — Mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Într-o bună zi să fiu nevoit să ți-o dezvălui, răspunse doctorul Forester, ca și cum ar fi rostit o amenințare. Și adăugă: Ca să preîntîmpin vreo greșeală prostească... Johns stătea În spatele doctorului, cu ochii În jos: — Vreau să plec de-aici, izbucni Digby. Fața de o calmă noblețe a doctorului Forester se zbîrci deodată. — Îți vei achita, sper, nota de plată, spuse el, tăios. Fața doctorului redeveni calmă, dar Într-un fel neconvențional. — Dragul meu Digby, Încearcă să fii mai rezonabil! Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i păsa că era escortat de cei doi: continua să se simtă un om liber și se bucura că nu săvîrșise nici o crimă și că memoria Îi revenea la fiecare pas. Voia să pună mîna pe cozonac! exclamă el deodată, izbucnind În rîs. — Păstrează-ți cozonacul pentru Prentice! Îi răspunse omulețul, pe un ton acru. El e suprarealistul nostru! Intrară Într-o cameră aproape identică, dintr-o altă clădire, unde dădură peste un individ Într-un costum de tweed, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
perete: „Consultații particulare Între orele...“ Undeva la marginea conștiinței, artileria antiaeriană bubuia mereu. Apoi auzi vocea lui Hilfe: — Groaznic, spui? Nicidecum. Mai degrabă de o importanță capitală. — Nu-ți pot da revolverul, răspunse Rowe clătinînd trist din cap. Deodată, Hilfe izbucni Într-un rîs isteric, plin de ură. — Îți ofeream o șansă, zise el. Dacă mi-ai fi dat revolverul, mi-ar fi fost poate milă de dumneata. Ți-aș fi fost, oricum, recunoscător. Poate că m-aș fi Împușcat... Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bărbatul mort, în cadrul realității rănilor de pe pieptul și de pe picioarele mele, și în cadrul coliziunii de neuitat dintre propriu-mi corp și interiorul mașinii. Prin comparație, suferința jucată a lui Catherine nu era decât o stilizare a unui gest - așteptam să izbucnească în cântec, să-și lovească fruntea, să atingă tot al doilea grafic de temperatură din salon, să pornească tot al patrulea set de căști-radio. În același timp, știam că sentimentele mele față de bărbatul mort și soția lui doctoriță erau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
gest de omagiu. Inginerul de sunet se roti pe călcâie, lovindu-mi cotul cu microfonul-girafă. În timp ce se scuza, un paznic în uniformă îmi dădu un ghiont trecând pe lângă mine. În colțul opus al intersecției stradale construite în acel platou exterior izbucnise o altercație. Tânărul asistent de producție american se certa cu un bărbat cu păr negru, un tip în geacă de piele care nu voia nici în ruptul capului să-i dea aparatul lui de fotografiat. Când obiectivul transfocator reflectă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
determine angajarea pasională, chiar fanatică, în rândul intelectualilor occidentali, în general sceptici. Această necesitate (de salvare), se poate spune, este parte integrantă a tuturor civilizațiilor, dar existența ei nu explică de ce, într-un anumit loc și la un anumit moment, izbucnește sub forma unor convulsii istorice puternice, absorbind un număr imens de oameni și conducând la revolte imprevizibile și violente, care bulversează orânduirile existente. Comunismul este un exemplu de atare convulsie, care a apărut din nevoia disperată de salvare absolută și
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
atentat contra siguranței statului». [...] Actul guvernului a fost condamnat de mulți oameni politici și de cultură. [...] A răspuns C. Argetoianu (ministrul de Interne), care adresându-se deputaților, a spus: «Domnilor, avem, de altfel, un exemplu istoric. Țin minte când a izbucnit revoluția rusească și a fost acea perioadă zisă a lui Kerenski. Venise Lenin în Rusia și fusese arestat, apoi pus în libertate. Și îmi spuneau acei care au fost atunci la Petrograd că Kerenski zicea zâmbind: «Nu mă încurc eu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
când tramvaiul părea să ia un avantaj decisiv, japonezul schimbă viteza, trecând într-a cincea, și, cu un sprint fulminant și o accelerație nebănuită, reuși să smulgă copilul de pe șine și să sară din fața tramvaiului. Vatmanul înjură și încetini. Publicul izbucni din obișnuință în aplauze și urale prelungite. Japonezul depuse copilul în brațele mamei sale. - Mersi mult, spuse aceasta. - Cu plăcere, zise japonezul, ștergându-și doi stropi de sudoare de pe frunte. - Bravo, moșule, zise studentul la filosofie bătându-l pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
lacrimile. - Aici, continuă, aici... Avea ochii umezi și privirea pierdută. - Aici, repetă, aici este așa. Este așa, și îmi pare rău, pentru că aș fi vrut să... am încercat... aveți o țară minunată și ar fi păcat... este păcat să... Takamura izbucni în plâns. - Dacă ați putea măcar o dată să... să încercați și voi... nu este greu... dacă nu, atunci totul se duce... of... dracului... nu înțeleg, îmi pare rău, dar nu pot să înțeleg... măcar un deget dacă... la noi, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
știa ce să zică, cum să-l ia. - Hei, spusese. Și îl mângâiase tandră pe obraz. La care Bogdan o privi trist, dădu din cap că nu, și intră în casă. Se așezase din nou lângă gașca lui. Și toți izbucniră în râs. Monica se prefăcuse că nu înțelege, dar zece minute mai târziu, văzându-l sărutând o altă fată, o blondină dintr-a unșpea cu părul foarte lung, dar sânii cam mici, își recunoscuse înfrângerea și plecase. Pe drum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
terminat. Îmi era milă de ea, dar îmi fusese milă și de celelalte două, și totuși. Ce mă oprea încă era faptul că ne îndreptam spre casa mea. Să-i zic așa, pe stradă, nu se putea. Poate ar fi izbucnit în plâns sau ar fi putut sări în fața unei mașini, dacă ar fi trecut vreuna. Dar nici la mine acasă nu puteam să-i zic. Aș fi dat dovadă de lipsă de fair-play, pentru că aș fi fost pe teren propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe Lantz. - Tocmai m-a sunat Anca, e într-un sat, mi-a dat adresa. - Vedeți, v-am spus eu. - Da. Dar ca să fiu cinstit, ar mai fi o problemă. - Care? - Anca ar trebui să fie moartă, zisei eu și izbucnii în plâns. - Da? - Da. Am omorat-o alaltăieri. Am îngropat-o în pădure. Pot să vă arăt unde. - Știu unde. - Și atunci de ce dracu’ nu m-ați arestat? - De ce să vă arestez? - Pentru că am omorât-o! - Sunteți sigur? - Da! Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Trei, nu despre asta-i vorba... - Ba tocmai despre asta! Chiar n-ai înțeles nimic din ce ți-am zis? Mi-am bătut gura degeaba? Era mânioasă. Și eu. - Dar ar fi putut fi mult mai multe! am zis. A izbucnit în râs. În râs! - Oho-ho-ho, Casanova! Crezi că femeile sunt toate moarte după tine? Ha-ha-ha! - Hai s-o lăsăm mai bine baltă, am zis. Nu păru tentată să-mi accepte oferta. - Vai, Doamne! Cum poți să fii! Cine te crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
termen redus între Tribunalul revoluționar și Curtea Marțială a Albilor, și că cele două plutoane de execuție, de o parte și de alta, așteptau cu arma la picior. Încercam să scap, pătrunzând în mișcări alunecoase către centrul spiralei unde liniile izbucneau ca șerpii, urmând contorsionarea membrelor Irinei, deznodate și neliniștite, într-un dans lent, în care nu ritmul contează, ci împreunarea și desprinderea liniilor în serpentină. Irina apucă în ambele mâini două capete de șarpe, care reacționează la strângerea ei, exacerbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu era greu să toace puținul care-i rămânea. — A avut încurcături cu femei în casa asta...? mă hazardez s-o întreb. — Se ducea noaptea să le caute, dincolo, în cealaltă curte..., spune Dona Jazmina, arătând spre locuințele indienilor. Jacinta izbucnește în râs, ascunzându-și gura cu mâinile; îmi dau seama în clipa aceea că e identică cu Amaranta, chiar dacă e îmbrăcată și pieptănată cu totul altfel. — Toți seamănă între ei, la Oquedal, spun eu. E un portret în cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
înmână un pumn de bomboane băiatului celui mai mare, care le primi politicos, cu ambele mâini întinse, așa cum cerea tradiția botswaneză. — Să nu-i răsfeți pe copiii ăștia, îi strigă Mma Potokwane de la fereastră. Sunt niște copii foarte răi. Copiii izbucniră în râs și se împrăștiară ca potârnichile, iar domnul J.L.B. Matekoni intră în clădire. Înăuntru îi găsi pe Mma Potokwane, pe soțul ei, un polițist pensionat, și pe două dintre educatoare. Fiecare avea o cană cu ceai și o farfurioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
făcut praf cutia de viteze a noii mașini a fiului ei, încercând să dea în marșarier cu cincizeci de kilometri pe oră, toată lumea părea să fi aflat povestea asta. N-am spus nimănui, dar tot s-a aflat. Mma Ramotswe izbucni în râs. O cunoștea pe Mma Sonqkwena, care, probabil, era cea mai în vârstă șoferiță din oraș. Fiul ei, care avea un magazin rentabil în Broadhurst Mall, încercase să-și convingă mama să angajeze un șofer sau să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Makutsi își plecă privirea. Simțea cum îi ard obrajii și era buimăcită. Pantofii, cea mai bună pereche a ei, pantofii cu trei năsturei strălucitori cusuți pe fața de sus, îi întoarseră privirea, așa cum fac toți pantofii. Apoi Mma Ramotswe izbucni în râs. — Stai liniștită, o încurajă ea. Înțeleg ce vrei să spui, Mma Makutsi. Poate domnul J.L.B. Matekoni nu-i cel mai popular bărbat din oraș, dar este unul din cei mai cumsecade. Poți avea încredere totală în el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în fotoliu și bea ceai. Asta face. Cealaltă chicoti. — Dar e și o doamnă foarte obosită, adăugă ea. Biata de ea, muncește atât de mult încât trebuie să stea întinsă în dormitor mult timp, să-și recapete puterile. Cea tânără izbucni în hohote de râs. — Aaa, daaa, confirmă ea. Se odihnesc mult în dormitorul ăla. Iar el o ajută să-și odihnească picioarele. Biata femeie! Râsul lui Mma Makutsi se alătură râsetelor lor. Își dădu seama pe loc că îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și că într-o bună zi ar putea să-i ceară o favoare. — Philemon, îl abordă ea pe când stătea întinsă lângă el pe patul domnului J.L.B. Matekoni într-o după-amiază caniculară, vreau să-mi faci rost de un pistol. El izbucni în râs, dar deveni serios când se întoarse spre ea și-i văzu expresia de pe chip. — Ce vrei să faci? Să-l împuști pe domnul J.L.B. Matekoni? Doar n-ai de gând să tragi în el data viitoare când intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
era atașat de scaunul cu rotile; băiatul strângea fotografia la piept, de parcă Mma Ramotswe ar fi vrut să i-o ia. — Sunt doi copii de la orfelinat, se bâlbâi domnul J.L.B. Matekoni. Aceasta este fetița, iar acela este băiatul. Mma Ramotswe izbucni în râs. — Ei, da! Deci așa stau lucrurile. Am înțeles tot. Fetița zâmbi și o salută politicoasă pe Mma Ramotswe. — Mă cheamă Motholeli, se prezentă ea. Iar pe fratele meu îl cheamă Puso. Așa ne-au numit la orfelinat. Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care acum vor fi iubiți și îngrijiți. Dacă lui Mma Ramotswe nu-i plăcea treaba asta, ei bine, nu mai putea face nimic acum. Fusese impetuos, dar impetuozitatea lui fusese pusă în slujba unei cauze bune. Dintr-o dată, Mma Ramotswe izbucni în râs. — Ei bine, domnule J.L.B. Matekoni, nimeni n-ar putea spune că nu ești un bărbat cumsecade. Cred că ești cel mai cumsecade bărbat din Botswana. Ce alt bărbat ar fi făcut așa ceva? Cred că nici unul, dar absolut nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
am fost acolo. Făcu o pauză înainte de-a adăuga cu răsuflarea tăiată: — Dar dumneavoastră ați fost. Îi auzi respirația sacadată în timp ce se întorcea la fotoliu. Jos, în curte, unul dintre studenți strigă ceva, ceva în legătură cu o jachetă, iar ceilalți izbucniră în râs. — Spuneți că am fost acolo. Ce vreți să insinuați? Ea îi întoarse privirea sfredelitoare. — Vreau să spun că la vremea respectivă locuiați acolo. Erați unul dintre oamenii care-l vedeau în fiecare zi. L-ați văzut și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]