2,068 matches
-
aspectul său mizerabil, se găsi într-o neprevăzută condiție de inferioritate. Ea îl salută zâmbind, dar nu fără a-l măsura cu o privire scurtă, care îi fu de ajuns pentru a-și da seama pe deplin de condiția sa jalnică. — Sunt mulțumită să te văd din nou, ambasadorule, îi spuse pe un ton fin. Chiar dacă, văzându-te așa, ai aerul că nu ți-a mers prea bine în ultima vreme. — Da. Recunosc că până azi-noapte ultimele evenimente nu mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-l oprească. A mai încercat el câte ceva, a mai tras de niște manete, a mai apăsat pe niște butoane, ba un potop, ba l-a trimis pe fi-su... Dar degeaba. Acum stă bătrân și neputincios și-și privește jalnica OPERĂ cum supraviețuiește din inerție, așteptând să se autodistrugă... să revină la Haos. Asta spune și Ioan în APOCALIPSĂ... -... După care lumea va renaște dreaptă și curată, pentru a lua totul de la început... Dieu est mort! Vive Dieu! îl completă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
claustrul de maici? Optimismul și pozitivismul tău sunt incurabile. La fel ca pesimismul și negativismul tău. N-ai nimic sfânt? Nu crezi chiar în nimic? Ba da. Credeam că ai înțeles. în dreptul la autodistrugere voluntară și demnă, în locul unei supraviețuiri jalnice și penibile. Decât o tragedie fără sfârșit, mai bine... -... Mai bine un sfârșit tragic. Exact! Cosmosul are dreptul și șansa autodistrugerii și le va folosi fără să bâjbâie cu primul prilej... Și eu voi face la fel, termină Carol abia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
luat de talie și au început să danseze vals printre mese. Hai s-o ștergem de aici, îl rugă Carol pe Filip. Nu mai suport mascarada și sunetele acestui vals funebru. Dar gândul cel mai puțin suportabil este că acestui jalnic animal, cu ochii lui triști de sticlă, natura nu i-a acordat putința de a-și curma singur zilele. Au ieșit din cârciumă, lăsând-o în stăpânirea vaporenilor, care l-au așteptat degeaba pe mucos până dimineața, pentru a-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gura căscată, limba și gingiile vopsite strident într-un roșu nenatural, piciorul din față ridicat grațios și înțepenit într-o poziție de balet comic, rotilele cu care erau prevăzute celelalte trei picioare și, în fine, blana și coama destrămate, devenite jalnice smocuri țepoase mustind de larve de molii. Ți-l prezint pe Leo, fostul meu colaborator, făcu Carol prezentarea, indicând cu un gest al mâinii conținutul lăzii. Conștiincios, corect și competent, ca orice cadavru. Acum știu unde te-am întâlnit, spuse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unii dintre prietenii mei sau ai lui -mai ales unii dintre suspecții lui Kollegen -ar putea să-l surprindă în acțiune, așa încât jucam pe terenurile Rip, de pe Ninety-Sixth Street, un vechi loc de distracție al nostru. Una dintre cele mai jalnice stratageme pe care le foloseam era să-mi las racheta și șortul acasă, în loc să le țin în dulăpiorul meu din campus. Totuși acest lucru avea și un infim avantaj. De obicei, mă bucuram de un dram de compătimire în timp ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
destul de vie În minte imaginea celor trei țevi de plumb Înroșite ce se aplecau spre pulpele sale, rămase Încremenite. Deodată Însă țevile se blegiră, se răsuciră ca niște frânghii, iar clopoțeii cu care erau Împodobite fesele Extraterestrului scoaseră un sunet jalnic, un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pline de venin: „Dă-te la o parte, cotoroanță, mișcă-ți scheletul mai la dreapta, nu vezi că mă bruiezi? De unde ai mai apărut? Te-a adus diavolul din cimitir ? Ce, crezi că am chef să-ți văd mutra asta jalnică În loc s-o văd pe a mea!??“ Reprezentantul firmei Golden Îi spuse Mașei că va avea o slujbă amuzantă. Dacă la Început comportamentul bătrânei o distra Într-o oareșicare măsură, după nici două luni de la angajare, Mașa simțea că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
troace, fără să se sfiască de râturile amenințătoare ale porcilor și de boturile taurilor, din care țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind pe ușa grajdurilor, se Îndreptau spre cuștile câinilor, care În loc să se repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
stomacul și mațele pe dos. Vomau oamenii și vitele, și tot ce era viu sau... mort. Nicanor aruncase, ca de obicei, banii În fântână. Lovindu-se de pereții de piatră, apoi de luciul apei, monedele de alamă scoaseră un sunet jalnic. Asemănător unui scheunat de câine. Mașa Își ciuli urechile Înroșite de ger și ascultă ecoul: sunetul semănă Într-adevăr cu un scheunat de câine. Priveau spre propriile imagini răsfrânte În adâncuri. Trei chipuri Îngrijorate și unul zâmbitor, al mamei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de afaceri. A doua zi, rămas În depozit după program, subordonatul lui Subotin, Înarmat cu un o rangă, așteptă momentul când avea să apară „gheișa“ și atunci când aceasta se ivi din gaură, aruncă ranga În ea. Se auzi un chițcăit jalnic și animalul (ce se umflase ajungând la mărimea unui câine), sângerând din abundență, Începu să alerge prin Încăpere risipind În urma lui o groază de bancnote. Dacă nu s-ar fi repezit să culeagă banii Împrăștiați pe jos, Elizei i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
propie pentru a evalua din nou lucrul executat În timp ce lucrătorii speriați se Îmbulzeau la șantier cerând explicații fiind timorați de cele ce vor urma și vor fi forțați să restitue sumele de bani Încasate. Se produse agitație, vociferări. În această jalnică situație a lui Tony Pavone, comisia ordonată Își Începu activitatea de investigații și măsurători la platforma betonată Afumați. Peste patruzeci de Înalți funcționari isteric dirijați, urmăreau pe un soare dogoritor ce - ți tăia răsuflarea, cum doi-trei muncitori cu o daltă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
gura..!” Comentară Împreună unele puncte de lucru, izgoni dela un foc ce pâlpâia În agonie muncitorii ce Încercau să se dezmorțească de frig, mai făcură o evaluare a planul de perspectivă a zilelor ce vor urma, iar maistrul intuind situația jalnică În care se afla noul brigadier, aduse vorba despre el. „Din ce oraș al țării sunteți, domnule inginer? Presupun totuși, sunteți tare Înfometat, cu mâncarea asta de proastă calitate și pe deasupra Înghețată...! Iar cu Îmbrăcămintea asta mizerabilă, vă puteți Înbolnăvi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care turnătorul caraliilor, se strădui să stoarcă dela Tony Pavone cât mai multe mărturisiri și provocări de injurii la adresa milițienilor, la care Însă Tony Pavone răspunse suficient de evaziv, oferindu-i unele informații eronate. Cele câteva minute, le asemui cu jalnica ultimă dorință a unui condamnat la moarte...!! În momentul când acele ceasornicului indică cele douăzeci și patru ore dela introducerea lui Tony Pavone În arest, acesta fu strigat pentru liberare. Procuratură refuzase prelungirea arestului cu Încă treizeci de zile...! La percheziția corporală
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aș fi fost scutită de o asemenea prostie trebuind să mă grăbesc cu Portia la veterinar. Biata de ea își petrecuse întreaga noapte vomitând peste tot în sufragerie. Dimineața, se retrăsese pe canapea, unde se întinsese scâncind în cel mai jalnic mod cu putință. Am sunat pe robotul veterinarului la 7 dimineața și am cerut o consultație de urgență la 9. Când am dus-o acolo, veterinarul a examinat-o scurt. Apoi a spus că ar vrea să-i facă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ca s-o consoleze și, în clipa aia, scriitoarea a înregistrat enormitatea a ceea ce făcuse. Nu numai că-și trădase prietenele, dar îl și dezamăgise pe John cu scrisul ei. Cel mai mare succes al ei era și cel mai jalnic efort, iar Alice s-a simțit de parcă râul își închidea undele peste ea. Curentul îngrozitor și hulpav o trântea de fundul bolovănos, îi umplea plămânii, o sufoca. Devenise la fel ca bunică-sa: se lăsase cotropită de cuvinte. O mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
corzile chitarei lui Drew. Propriul lui fiu nu-l respecta și-și clădise viața cu un singur scop: acela de a i se opune tatălui. Ellis a apăsat pe trăgaci. Animalele nu plâng. Ellis și-a bătut joc de argumentele jalnice cu care Drew se opunea vânătorii - că vânătoarea e un lucru necinstit, necivilizat, o ocupație arhaică și crudă, cu care numai niște barbari s-ar lăuda. Bătrânul i-a zis că trebuie să fie cineva care să și vâneze; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Crăciun scăldat de lacrima iernii. Lacrima cerului devenită stea, alunecă spre cealaltă parte a sufletului amintiri, nimicuri dureroase, poleite cu zăpada speranței, inimă de gheață, speranță de gheață, lumină de gheață, îngrămădite în întunericul ce dă sens răului. Cunosc zâmbetul jalnic al fulgului și prietenia fățarnică a a omului ce topește troianul înainte de vreme, zăpada a acoperit casa, orașul, Doar inima în formă de stea, aleargă nestingherită pe cer în căutarea unei frumoase prietenii. Confesiunea bradului Am urcat muntele înzăpezit pentru
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
beam două cafele dimineața, dar acum mă hotărîsem să beau doar o ceșcuță. Nu cred că pot fi acuzat de lipsă de rigurozitate În raportul pe care l-am Întocmit cu referire la cafeneaua Camelia. Dar, pur și simplu, starea jalnică a cutiei de chibrituri, eticheta uzată, amplasarea oarecum apropiată dar neconvenabilă a cafenelei - toate mă făceau să cred În afirmația mandatarului că EL nu era un client permanent. Ce mai puteam adăuga? Pereții vechi, obosiți, purtau urme ale fostelor rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
din apropierea bucătăriei, chiar de dincolo de draperie... Printre zgomotele acelea Înăbușite se auzea și clinchetul ușor al recipientelor din sticlă... acel sunet ciudat de frecare a aerului cu lichidul. PÎnă acum n-am realizat că berea poate scoate sunete atît de jalnice. — Sper că bei o sticlă de bere. Nu de aceea venisem pînă aici. Foamea mă Împinsese de fapt spre microbuzul de pe albia rîului secat. Dacă stau și mă gîndesc, nu mîncasem decît un castronel de soba de dimineață. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a dat ceva bătaie de cap găsirea locuinței. Trebuia să aștept totuși. Dar steaua mea norocoasă mi-a zîmbit de data aceasta, căci n-a trebuit să stau prea mult. Clădirea era cam urîtă, gardul se afla Într-o stare jalnică. În mijlocul unei curți Înguste - o Corona tip ’63. Presupun că era mașina pe care o cumpărase Toyama de la persoana dispărută; arăta foarte bine și avea cauciucuri aproape noi. Soția domnului Toyama are cam treizeci de ani. Au doi copii, ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ni-l putem permite. Din punct de vedere strict sentimental, sper, totuși, că, în procesul de globalizare, nu vom pierde acea componentă intraductibilă a sufletului românesc, care se cheamă DOR, că nu vom pierde nici DOINA, pentru Că-n versul ei jalnic / Vorbește un neam întreg, după cum zicea poetul George Coșbuc. Am reținut și avertismentul poetului: Ai tăi suntem. Străinii, / Te-ar pierde, de ar putea. / Dar când te-am pierde, Doino, / Ai cui am rămânea?" * * * În înțelegere cu organizatorii seminarului, am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
-se. — Se poblică! Dacă nu știi cine-i, poți să tot poblici. Așa-i... murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dă, eu știu ce-i de făcut? îngână primarele. Popa împroșcă iar, vânturând filele unsuroase: — Dacă moare, cu ce-l îngropăm? Calul! vorbi luminat primarele. De bună-samă, calul! răspunse popa. În tăcerea nopții de toamnă, veni de afară, iar, nechezatul jalnic al roibului. Apoi, sub lumina tristă a lămpii, necunoscutul gemu din adâncuri, un fior greu păru că-i umblă prin lăuntru, pe când trupul sta nemișcat; ochii se zbătură în orbite; apoi se stânseră. Primarele se sculă în picioare, neliniștit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată. —Ce ai cu fata? strigă de la locul ei Rifca. Poate se gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]