66,303 matches
-
luată în seamă, pentru că ne aflam încă în zona de grație a confesiunilor pe care le detestă, din principiu, G. Călinescu. E un paradox neglijabil constatarea că din însemnările lui G. Călinescu împotriva discursului diaristic se naște un fel de jurnal, căci el e confecționat de editor (cu cele mai bune intenții, desigur), nu de autor. Până la urmă, am putea spune speculând situația că, vor-nu vor, și scepticii diaristicii se confesează, nu-i așa? Dar nu e cea mai corectă deducție
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
nonficțiune, dintre construcția estetică și confesiunea liberă, acum când balanța înclină clar în favoarea celor dintâi (ficțiune și construcție narativă). Opțiunea criticului e pentru confesiunea sublimată în operă, nu pentru confesiunea terapeutică brută: "Întreaga operă a unui scriitor autentic e un jurnal, din care nu e cu putință să rupi nici o filă fără să întrerupi cronologia sufletului" (p. 85-86). Opera este deci o confesiune indirectă, mai interesantă decât orice mărturisire diaristică sortită derizoriului și perisabilității. Detașez două dintre cele mai tari negații
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
nu e cu putință să rupi nici o filă fără să întrerupi cronologia sufletului" (p. 85-86). Opera este deci o confesiune indirectă, mai interesantă decât orice mărturisire diaristică sortită derizoriului și perisabilității. Detașez două dintre cele mai tari negații călinesciene ale jurnalului: "Jurnalul e o prostie" - notează criticul în 15 ianuarie 1937 (p. 107), și "Jurnalul este principial nesincer" - trage altă concluzie la 23 februarie 1937 (p. 128), după ce face experimentul unui șir de însemnări capabile să dea "graficul existenței", ca replică
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
e cu putință să rupi nici o filă fără să întrerupi cronologia sufletului" (p. 85-86). Opera este deci o confesiune indirectă, mai interesantă decât orice mărturisire diaristică sortită derizoriului și perisabilității. Detașez două dintre cele mai tari negații călinesciene ale jurnalului: "Jurnalul e o prostie" - notează criticul în 15 ianuarie 1937 (p. 107), și "Jurnalul este principial nesincer" - trage altă concluzie la 23 februarie 1937 (p. 128), după ce face experimentul unui șir de însemnări capabile să dea "graficul existenței", ca replică la
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
85-86). Opera este deci o confesiune indirectă, mai interesantă decât orice mărturisire diaristică sortită derizoriului și perisabilității. Detașez două dintre cele mai tari negații călinesciene ale jurnalului: "Jurnalul e o prostie" - notează criticul în 15 ianuarie 1937 (p. 107), și "Jurnalul este principial nesincer" - trage altă concluzie la 23 februarie 1937 (p. 128), după ce face experimentul unui șir de însemnări capabile să dea "graficul existenței", ca replică la acele pagini personale unde "exprimăm idei, senzații izolate, nu viață". Contează, desigur, o
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
acele pagini personale unde "exprimăm idei, senzații izolate, nu viață". Contează, desigur, o argumentație mai strânsă, explicită, dar G. Călinescu preferă să repete la intervale imprevizibile această repulsie față de exprimarea unei subiectivități nesemnificative, înglodată în senzații pasagere și afecțiuni obscure. Jurnalul de călătorie al lui Stendhal arată - după părerea criticului - "că marele creator a fost întotdeauna un memorialist mediocru", pierdut într-o "perfectă ariditate și insensibilitate față de lucruri" (p. 45, taxat aspru ca "simplu notes prozaic" încă o dată, la p. 257
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
față de lucruri" (p. 45, taxat aspru ca "simplu notes prozaic" încă o dată, la p. 257). Logica inutilității unei astfel de experiențe a scrisului non-fictiv merge mai departe: "Înseamnă zilnic pe hârtie cine nu poate transforma experiența în ficțiune artistică. Dacă jurnalul e un caiet cu note, el devine inutil după ce notele au fost folosite; dacă este o culegere de observațiuni inutilizabile, asta dovedește sterilitatea" (p. 45). Demonstrația e ca și făcută. După Stendhal, Edmond de Goncourt compromite un alt model al
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
asta dovedește sterilitatea" (p. 45). Demonstrația e ca și făcută. După Stendhal, Edmond de Goncourt compromite un alt model al genului, fiind preocupat excesiv de succesul propriu, într-un ton emfatic (p. 257). Lui G. Călinescu nu-i place nici "tipul jurnalului care umflă activitatea vitală și gesticulația zilnică, insinuând o deplasare de pe plan fizic pe plan metafizic" (p. 256). În toate cazurile triumfă în cele din urmă un convenționalism steril, neproductiv în planul semnificațiilor, triumfă minciuna de a declara că diaristul
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
în planul semnificațiilor, triumfă minciuna de a declara că diaristul scrie doar pentru sine când se vede bine că scrie pentru un public scontat. Orice încercare de autoanaliză arată că "evenimentele intime importante sunt indescriptibile și că cei care țin jurnale pun pe hârtie fapte exterioare fără însemnătate" (p. 255). Într-o însemnare din 1946, G. Călinescu se arată sceptic și față de dezvăluirile corespondenței: "Râd și de valoarea ce se pune pe corespondență. În ea pot fi falsificații, scăpând oricărui control
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
literare, pentru că, după cum declară, "întâi, nu sunt la vârsta când ștergi mobilele de praf" și apoi "a rememora e un fel de a te uita în oglindă și imaginea lumii depinde de calitatea cristalului". Își amintește că disprețuiește în principiu jurnalul și-și mai argumentează o dată convingerea: "Notația la modul subiectiv o consider un abuz și am impresia că foarte multe jurnale nu cuprind nimic, pentru că esențialul s-a petrecut între cele două minute notate. (...) Toate mișcările exterioare sunt de o
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
de a te uita în oglindă și imaginea lumii depinde de calitatea cristalului". Își amintește că disprețuiește în principiu jurnalul și-și mai argumentează o dată convingerea: "Notația la modul subiectiv o consider un abuz și am impresia că foarte multe jurnale nu cuprind nimic, pentru că esențialul s-a petrecut între cele două minute notate. (...) Toate mișcările exterioare sunt de o insignifianță dezesperantă. Trupul stă pe loc, numai gândul se învârtește. Acesta trebuie transcris, însă pentru aceasta creația obiectivă e mult mai
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
cu atât scade și egolatria. (...) Scriitorul însă te înșală, fiindcă scrisul e la îndemâna fiecărui om. El poate să nu fie deloc artist și să te mistifice prin această proză autoscopică. Nimic nu mi s-a părut mai sec decât un jurnal, iar când el este interesant, atunci te atrag indiscrețiile din el sau părțile cu caracter obiectiv" (p. 104-105). Autentice nu sunt subiectivitatea și vanitatea, ci numai obiectivitatea și universalitatea. Luat în doze prea mari, cum s-a întâmplat în literatura
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
el sau părțile cu caracter obiectiv" (p. 104-105). Autentice nu sunt subiectivitatea și vanitatea, ci numai obiectivitatea și universalitatea. Luat în doze prea mari, cum s-a întâmplat în literatura noastră postdecembristă, susținut fără discernământ de către o critică uniform entuziastă, jurnalul devine nu pur și simplu nociv, ci chiar toxic, creând iluzii de mari succese, dereglând evoluția normală în sensul construcției de semnificații universale. Jurnalul ne menține nu numai în orizontul meschin al unor adevăruri personale și conjuncturale, dar și într-
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
cum s-a întâmplat în literatura noastră postdecembristă, susținut fără discernământ de către o critică uniform entuziastă, jurnalul devine nu pur și simplu nociv, ci chiar toxic, creând iluzii de mari succese, dereglând evoluția normală în sensul construcției de semnificații universale. Jurnalul ne menține nu numai în orizontul meschin al unor adevăruri personale și conjuncturale, dar și într-un provincialism al vanităților, incomunicabile (pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor grupuri restrânse. Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor grupuri restrânse. Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să fie convertită într-un efort de transfigurare și de sublimare. Politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise (specifică memoriilor și jurnalelor) trebuie înlocuită cu politica narațiunilor cu semnificații suprapersonale. Altfel literatura română actuală riscă să se complacă în contemplarea propriului ombilic. Cred că o astfel de etapă e pe cale de a fi depășită. Unii scriitori și-au ridicat privirea în larg
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
Dimpotrivă, experimentalismul tomnatic a concediat, se pare, definitiv, conduita gregară, spiritul asociativ, viziunile centripete. 2) În economia avangardei radiționale, muzica era cotată drept o "artă confuzională" (Andre Breton), triumful muzicii părând să anunțe moartea poeziei. "Muzica - spunea Michel Leiris în Jurnalul său (Gallimard, 1992) - îmi displace pentru că ea nu se întâlnește niciodată cu realitatea, nu pune în joc nici idei, nici obiecte și constituie, prin urmare, însăși întruchiparea Artei. Folosirea muzicii nu este deloc mai recomandabilă decât aceea a tutunului și
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]
-
Firescul lipsește de pretutindeni. Același lucru îl putem spune și despre cele trei narațiuni din Paradisul suspinelor. în ciuda falsității lui, micul roman titular a fost raportat la Strindbeg, Villiers de L�Isle și Edgar Poe. Amestec de evocări, vise, reflecții, jurnale, un caiet găsit și reprodus etc., Paradisul nu izbutește să închege o intrigă plauzibilă. Tehnica narației din unghiuri multiple l-ar fi putut anunța pe Camil Petrescu, dacă romanul lui Vinea n-ar fi iremediabil compromis de imposibilitatea de a
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
ale amănuntelor, a detaliilor gestuale sau ale celei mai simple întoarceri în memoria copilăriei. Înțelegerea drept în inimă e poemul de dragoste zilnic(ă) al fetei care își notează emoțiile, trăirile și gândurile într-un laconic dar expresiv și esențial "jurnal de viață". (Din Postfață aflăm că titlul inițial al cărții fusese Jurnalul scrierii de tot.) Versurile, frazele, notele și micile fragmente pe care vocea lirică le derulează neîntrerupt sunt pânza emotivă a unei stări de grație, nu doar ca intuiție
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]
-
memoria copilăriei. Înțelegerea drept în inimă e poemul de dragoste zilnic(ă) al fetei care își notează emoțiile, trăirile și gândurile într-un laconic dar expresiv și esențial "jurnal de viață". (Din Postfață aflăm că titlul inițial al cărții fusese Jurnalul scrierii de tot.) Versurile, frazele, notele și micile fragmente pe care vocea lirică le derulează neîntrerupt sunt pânza emotivă a unei stări de grație, nu doar ca intuiție și trăire, dar ca "înțelegere" în sensul cel mai generos, căci "instinctul
Jurnal de viață și dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12639_a_13964]
-
Barbu Cioculescu Poate mâine... este un roman jurnal, un jurnal-eseu, cu pasaje epistolare, un roman aparent deschis, o dată ce se înfățișează ca un tronson de existență în continuare, nu mai puțin unul circular, de vreme ce înțelegem că vocea care ni se confesează se află în siajul unui circuit de unde nici
Singurătate în companie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12657_a_13982]
-
în zona unui experiment, chiar dacă, psihologic, intenția auctorială nu a fost atât de pretențioasă. După cum nici întoarcerile în timp, ale copilăriei, tinereții bucureștene nu țin de o schemă, ci de mult mai fierbintele apel al memoriei. Vom răsfoi, deci, un jurnal, iată-ne în anul 1953: "Poate că acum, după moartea lui Stalin aș fi putut continua. Știu și eu? Câteva dintre colegele mele au plâns, una a jurat (la gazeta de perete) să facă din fiul ei Ťun bun stalinistť
Singurătate în companie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12657_a_13982]
-
a căror publicare este esențială pentru înțelegerea unor fenomene istorice (să ne gîndim doar la corespondența dintre Hitler și Antonescu), dar, chiar și în acest caz, legitimitatea morală a unui astfel de gest este discutabilă. La fel ca publicarea unor jurnale sau scrieri memorialistice fără acordul explicit al autorului în cauză. Dincolo de aceasta însă, interesul publicului pentru astfel de fructe interzise este unul pe deplin explicabil. Epistolarul Mircea Eliade - Ioan Petru Culianu (din rațiuni pe care sincer nu le înțeleg volumul
Epistolar inițiatic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12640_a_13965]
-
trebuie spus că cititorii acestei cărți aflați în fața unui asemenea orizont de așteptare vor fi dezamăgiți. În dialogul epistolar cu Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade nu spune lucruri noi în privința rătăcirii sale politice din perioada interbelică față de cele expuse în Jurnal sau în Memorii. Întrebat în cîteva rînduri în legătură cu această foarte delicată chestiune, Mircea Eliade oferă răspunsuri bălmăjite, jenat încurcate. El ajunge chiar să minimalizeze influența ideilor de extremă dreapta în gîndirea și opera sa, așa cum o face în scrisoarea din
Epistolar inițiatic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12640_a_13965]
-
cauză, trebuie spus că realizarea acestui volum este exemplară din punct de vedere științific. Tereza Culianu-Petrescu și Dan Petrescu au completat toate informațiile lacunare și au corelat, de fiecare dată cînd a fost cazul, informațiile din text cu notații din jurnalele protagoniștilor sau din alte scrieri. În plus, analiza lui Matei Călinescu din prefața volumului, impecabilă din toate punctele de vedere, aproape că face inutil orice comentariu ulterior. Categoric, după lectura acestui schimb epistolar nu vom putea spune cu precizie cine
Epistolar inițiatic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12640_a_13965]
-
mezina grupului fiind Corina Bernic, născută în anul 1981. Fiecare dintre semnatarii textelor a avut se pare deplina libertate în ceea ce privește conținutul și forma de redactare, astfel încît pe traseul care separă ficțiunea pură (Dan Lungu) de autenticitatea absolută (paginile de jurnal ale lui Ovidiu Nimigean) se întîlnesc modalități complet diferite de abordare, de la melancolia sarcastică a Marianei Codruț, la confesiunea cu accente autoironice a lui Radu Pavel Gheo sau la inventarul mirceahoriasimionescian al lui Constantin Acosmei. Emil Brumaru (care, prin vîrstă
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]