1,287 matches
-
Îi vedeam umbra păcătoasă acoperind boabele de mazăre, cele câteva fragmente de vișine din pahar, firimiturile de pe fața de masă. De abia așteptam să treacă noaptea și să mă reîntorc la lucru. Când i-am vorbit de angajarea mea, a lăcrimat de bucurie și m-a mângâiat pe cap. A spus că sunt un tânăr destoinic, capabil și perseverent. Nu mai auzisem până atunci cuvântul destoinic, așa că i-am dat voie să mă mângâie și să mă vorbească de bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o ardă. Deprimat, Hugo a coborât privirea asupra cărților risipite pe genunchi. Apoi, a auzit un sunet înăbușit. Un nas tras. A ridicat imediat ochii către Alice. Dumnezeule, da, umerii îi tremurau. Alice cea serioasă, buna, dar nesuferita Alice plângea. Lăcrima peste Cum să te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil. În mod evident, nu era chiar așa de distractiv. Hugo a sărit în picioare îngrijorat. Cărțile s-au prăbușit pe podea. —Ești bine? Ce întrebare cretină. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mânat aici?! De aicea ce m-alungă?... Doar de rușine-mi fug De-ar tăcea o clipă vântul, ca glasul să-mi răsune în pădure... Bătut de furtună, vorbiți duhuri ale nopții, Dulce ți-i amurgul, si-i rosit ochiul lăcrimând. Jelești ca o bătaie de vânt în pădure... ” - Ce frumos... Ce frumos! Își zise el cu tristete, si mintea îi repetă rar ultimul vers; ”Jelești ca o bătaie de vânt în pădure” De-a lungul acestei îndelungate nopți a sufletului
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
puțină - ea nu e acolo. Întreb o impiegata: - Vreun autobuz spre Vancouver? - Peste trei ore. - A plecat vreunul? - Da, la unu. Ultimul - Când e în Vancouver? - Pe la cinci. Pornesc spre Vancouver. Ploua. Merg cu pește 130 pe oră. Ochii îmi lăcrimează, simt că am nisip în ei. Mi-e teamă să nu mă fure somnul - apoi nu-mi mai pasă. Și ce dacă? Poate e mai bine așa. E încă tânără, se poate remărita. Poate vă avea un copil... Poate înfia
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
măricei... Iubește-i pe ei toți și gata! - Ce pierzi, doctore? Nu vrei să fii iubit cum nu ai fost niciodată? lansă Ofelia ultimul argument, punându-și palmele pe pieptul lui și lipindu-ise de trup, privindu-l în ochi aproape lăcrimând. Tainicele cărări ale iubirii Eugen rămăsese blocat de gestul ei neașteptat și de privirea-i hipnotică. Înghiți în sec și, acoperindu-i palmele cu palmele lui, încercă să le îndepărteze cu toată blândețea de care era în stare. Deschise gura
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
secret pe care l-a păstrat toată viața. Nu a dezvăluit nimănui vreodată tot ce auzise și înțelesese el acolo, pe timpul internării, când întregul personal îl credea în comă profundă, fără posibilitatea de a auzi și a înțelege ceva. Iuliana lăcrima, dar a știut să se ascundă, să nu tensioneze starea de spirit a fratelui său. Lăcrimase și când mama ei își descărcase îngrijorarea la ușă, când și-au luat rămas bun. - La întoarcere mă iei și pe mine? îl întrebă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
și înțelesese el acolo, pe timpul internării, când întregul personal îl credea în comă profundă, fără posibilitatea de a auzi și a înțelege ceva. Iuliana lăcrima, dar a știut să se ascundă, să nu tensioneze starea de spirit a fratelui său. Lăcrimase și când mama ei își descărcase îngrijorarea la ușă, când și-au luat rămas bun. - La întoarcere mă iei și pe mine? îl întrebă Eugen pe Emilian într-o clipă de răgaz, când ceilalți își ocupau locurile în salvare. - Ce
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Te văd, sora mea dragă... S-au îmbrățișat lung. Iuliana plângea înăbușit. Nu se putea abține. A venit lângă ea Laura și a cuprins-o pe după umeri, șoptindu-i: - Nu trebuie, te rog mult! Curaj! Tinu nu are voie să lăcrimeze. I-ar face rău. Hai, vino! o chemă ea și se îmbrățișară îndelung, până lacrimile încetară să mai curgă. - Dragi colegi și prieteni! se auzi vocea limpede a doamnei Maria Popa, reinstaurând liniștea în sală. Ați fost martorii unei noi
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
adus în blațe, vezi? - Draga mea Laura, iată, fetița noastră a venit să ne vadă! Mi-a spus câți ani are... și îmi seamănă perfect, după cum susține Iuliana...... Bucuria mea nu poate fi măsurată..., dar tu nu ai voie să lăcrimezi, dragul meu. Te rog! Mariana, ia repede ceva sterilizat să-i șterg ochii! Iustin nu se sfiia să-și etaleze emoția. Își desfăcu brațul stâng pentru a cuprinde alături de rodul iubirii lor, într-o caldă îmbrățișare, pe femeia care i-
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ar fi sosit epoca internatului. Vizita îndeosebi pe neurologi și psihiatri, pe doctorul Marinescu de la spitalul Colentina, savant căruia îi plăcea să fie înconjurat, și unde găsea gratis o bună instalație de baie, și pe blândul, hazliul doctor Obreja, care lăcrima pentru nebunii lui și-i chema pe rând, ca la o reprezentație. Felix și Otilia se plimbau acum des la braț la șosea, sau se așteptau pe rând la ieșirea de la cursuri. Se întîmplă ca de vreo două ori, Pascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
smulgă, de la piept, năzbîtiosului poet, punga cu căcat, din care tot el, cu un nemăsurat simț al umorului, anunța, din jumătate în jumătate de oră, că, în caz de foamete, ar hrăni dintr-însa întreaga populație a României. - Mare pezevenghi! lăcrimă apreciativ Tartorul. 79 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI mobilul înfulecase cinci din cei cincisprezece kilometri cu care Otopeniul se ține departe de București. - Picantă putoare. - Arasel! Taci să-ți zic cât e de parșivă, că-ți face părul măciucă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
francmasonul nu-i de ici, de colea, dumnealui suferă! Crucea și paștele mă-sii de derbedeu!..." Pune el gura pe muștiucul puturoșeniei de țeavă, ce-și petrecuse veacul tot răsucindu-se prin adâncuri, și unde nu începe Comandantul Suprem a lăcrima, cu aprinsă dragoste și părintească dojană în glas: Ieși afară, ieși afară! Cei ce te-au pârât plecară... Astălalt dinăuntru, pehlivanul, din spirit de domnișoreală, continua să se dea rănit. Că nu, cică niznai, că mai bine părăsiți-mă aci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zmîrțîie acum în ureche. De remorcile de spirite ce i se îmbulzeau nopțile pe meninge, ca ordinarii pe maidanele părăsite. Optsprezece zile și luni s-a tot războit spiritul lui Cristi să intre înapoi în propriul său corp. Milogindu-se, lăcrimând, implorând și căznindu-se să împingă din trup afară firul de păr al mustății, al pieptului și al burții, transpirația, saliva și pișatul... - Adică nu făcea numai să crească metale... În pauza de la metale, Cristi ăsta, al Poeților, dădea drumul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-a uitat că așa îl prefera și cu două lacrimi în ochii de peruzea, a spus mândră: - Servește sunt de la Gigi! Laur simți deodată accentuat, gustul și aroma mizilicului împletindu-se cu amintirile trecutului; băiatul tristeților începu să lăcrimeze, avea voie, era ca și acasă. Femeia singurătăților se liniști prima și spuse cu încredere, presimțind ceva mai presus de ea: - Mama ta este bolnavă dar eu o să-ți găsesc o fată bună și frumoasă! În decursul anilor a repetat
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
la nuntă îți număr ce ti se cuvine, prețul casei până la unul, o iei - și Dumnezeu să-ți ajute! Femeia dogarului deschisese, un geam, că se făcuse cald. Lina plângea cu sughițuri în odaia alăturată, auzindu-i cum se tocmesc. Lăcrima și mă-sa pe furiș, să n-o vadă meșterul. Roșioară a găsit nașul, un brutar din Grivița, om de petrecere, gata s-ajute; a tocmit lăutarii după spusele acestuia, patru, cu țambal, armonică și viori. Avusese de furcă cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o mulțime, că era citit și cu drag de meserie. La sfârșit, au jucat Isaiia dănțuiește, părintele în cap, blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele, spăsit și pătruns, brutarul ferind luminările, nașa, socrii mândri, Aglaia și Grigore lăcrimând. Au ieșit apoi la trăsuri, înghesuiți de curioși. Răsuflară. Afară ardea soarele și boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina. - Ți-e frică? o întrebă. -Da. - Las', c-o să fie bine! Se despărțiră. Părinții, cu Grigore și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
caldă. Lumina feștilelor juca în firele rare din barbă, argintii și întunecate. Dascălul, subțire și palid, dădea, alături, răspunsurile, pe alt glas. Stere abia se ținea să nu plângă de bucurie, privindu-și din când în când nevasta, în spatele căreia lăcrimau soacra și dogarul, cu nenea Ghiță Bîlcu și cuscrul Vasile. Ceilalți oftau împrejur, mulțumiți. Prin ferestrele mari răzbea lumina strălucitoare a zăpezii și de afară se auzeau clopoțeii cailor. Mirosea a cozonac șezut la răcoare și a friptură. Preotul a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se uita, bărbații se descopereau, spunînd: - Dumnezeu să-l ierte! Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrișul potecilor scrâșnea. De la poartă, cârciumarul, cu finul Tache și cu Ghiță Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți, și nașul Linei și al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai poliției secrete care rămăseseră în ipostaza de spectatori și care, în anumite cazuri, au făcut fotografii sau chiar au filmat). Populația de pe margine reacționa diferit, dar solidar cu manifestanții: unii se alăturau pur și simplu coloanei, alții aplaudau, alții lăcrimau de bucurie și speranță, alții prevedeau deja viitoarea reprimare, drept care aveau privirile încărcate de teamă. La sediul Comitetului Județean al PCR, închis și perceput ca o fortăreață, mulțimea (devenită mai mult decât reprezentativă - se ajunsese la câteva mii de protestatari
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
rea i-a prezis că soarele dimineții, de-l va prinde, Îl va risipi Într-o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de piatră domnul Își repede Sprintenu-i fugar; Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd la cer. Iară printre umbră o cetate-albește; El s-a bucurat. Însă, o, durere! soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se știe de ce, mai mult... Don Terentio rămase o clipă în tăcere ca și cum ceva l-ar îngrijora sau supăra, apoi cu mâna făcu gestul de a alunga un gând plicticos, deschise manuscrisul și citi: Tu, plantă ce ne faci să lăcrimăm, asemeni lui Amor, deși a mele chinuri sunt nestemate și opreliști doar tu, goală, verzi muguri dai la iveală, din pântecul ce te-a născut smulsă afară. Cum așa? O poezie dedicată cepei? Ce poate avea atât de special ceapa
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
spre Cosmina. Cât o înțelege din ce vorbim ?... se întrebă ea, fără să-și mute privirea de la ochii aceia nefirești pe masca vineție, osoasă. — Ceva-ceva pare să înțeleagă, pentru că, stai să vezi, ce crezi că a făcut ? A început să lăcrimeze ! Am crezut că mi se pare, știi, ca pe frescele cu sfinți alungiți, când lumina te înșală și ai impresia că icoana lăcrimează. Dar l-am atins pe obraz, chiar era umed, l-am șters cu vârful degetelor și colțurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
osoasă. — Ceva-ceva pare să înțeleagă, pentru că, stai să vezi, ce crezi că a făcut ? A început să lăcrimeze ! Am crezut că mi se pare, știi, ca pe frescele cu sfinți alungiți, când lumina te înșală și ai impresia că icoana lăcrimează. Dar l-am atins pe obraz, chiar era umed, l-am șters cu vârful degetelor și colțurile ochilor i s-au umezit iar... Noi îl dădeam mort și, când colo, uite mortul care plânge... Am auzit de morți care asudă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe obraz, chiar era umed, l-am șters cu vârful degetelor și colțurile ochilor i s-au umezit iar... Noi îl dădeam mort și, când colo, uite mortul care plânge... Am auzit de morți care asudă, dar morți care să lăcrimeze e un lucru nou și pentru mine. Am bătut cu stetoscopul în tăblia patului, ca atunci când trebuie să-i trezești, să-și ia hapurile. A deschis ochii și de atunci stă așa, ca un pește. Fără să se poată depărta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui Ionuț Penescu... — De fapt, mamele noastre sunt verișoare de nu știu a câta spiță. Ce fel de om e ? Povestește- mi, poate că asta ajută... — Ajută ? Se mai poate totuși ? — Ieri-dimineață a deschis ochii. Ba nu, mai întâi a lăcrimat. Dar asta a fost tot. Ionuț... de necrezut... Nu păreți a avea ceva în comun... — O, ba da, spuse Iacob. Mai mult decât ai putea bănui... — Pot să ghicesc ? El se aplecă și o sărută pe frunte. Apoi îi șopti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]