1,385 matches
-
CORIDOARELOR ÎNTUNECATE PUTEAU FI NUMITE EXPLORARE. COBORÎ UN NIVEL, URCĂ DOUĂ, COBORÎ ÎNCĂ PATRU ȘI AȘA MAI DEPARTE. MERGEA ÎNAINTE, CU UN SENTIMENT DE NEDUMERIRE ÎN CONTINUĂ CREȘTERE, FĂRĂ SĂ OBSERVE CÂND, ÎN SPATELE SAU DEASUPRA LUI, O TRAPĂ ALUNECA ÎN LĂTURI, LĂSÂND SĂ IASĂ O TIJĂ FLEXIBILĂ DE METAL CARE ȚINTEA ÎN DIRECȚIA LUI ȘI TRĂGEA CU... CEVA. ÎL DEVIE DIN DRUM O VOCE MECANICĂ A CĂREI SURSĂ NU O PUTU DETECTA. ÎN MOMENTUL URMĂTOR SE AFLA ÎNTINS PE O PLACĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
nu azvârliseră pumnul de grăunțe de vreo zece ori și îmi scurmasem o gaură pentru nevoi pe care degeaba o tot astupam, duhoarea de vizuină plutea în aer, da, multă vreme după ce mă aduseseră aici, ușa s-a dat în lături și i-am văzut intrând. Unul s-a îndreptat către ungherul în care mă ghemuisem. Simțeam pe obraz arsura sării, trăgeam în piept mireasma de prafa frunzelor de palmier și-l priveam cum vine către mine. S-a oprit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
schimonosită de furie. Dar nu izbutea. Nu vedea decât o privire întunecată și strălucitoare și o gură animalică. - De ce l-ai omorât? spuse, cu o voce atât de dușmănoasă, încât fu uimit el însuși când se auzi. Arabul privi în lături. - A fugit. Am alergat după el. Înălță către Daru niște ochi întrebători și triști. - Și acum ce-or să-mi facă? - Ți-e frică? Prizonierul se crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
moment, singur, așteptând sunetul soneriei. Zâmbea... Își imagina cum se va potoli treptat animația. Ca într-o secvență de film polițist, în chiar clipa când fata va avansa un prim pas, din trei pereți ai holului se vor da în lături ușile mari de sticlă : grupuri de bărbați și femei vor încercui tot mai strâns necunoscuta, surprinsă, în prag, de asemenea neașteptată întâmpinare. Privirile o vor cerceta îndelung. S-ar auzi pulsul mărunt al pendulei. Agresivitatea acestor prime câteva clipe, chinuitoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și eleganța locuinței, mai mult decât furtuna care clocotea în acești bizari necunoscuți, chiar și decât întâlnirea unui neliniștit și luminos prieten... o copleșise soarele acelei zile prins din toate părțile prin ferestrele și pereții mari de sticlă, dați în lături, în care se privise, parcă, atunci pentru prima dată. O strălucire plină îmbrăca suprafețele. Linii și volume curgeau în aerul cald. Chipurile, vocile împrumutaseră, treptat, o claritate dureroasă. Oră rotundă, de liniște, ca în focarul unei lentile. Ar fi trebuit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
goi, aburiți, sub bluza desfăcută. — Mulțumesc. Ai fost cuminte. Nu l-ai provocat. Cuvintele abia se auziră, atât de încet murmurate. Mâna tot urca, parcă, de pe umăr spre gât. Vedenia încerca să-i mângâie, delicat, obrajii. Deținuta se trase în lături. — Cine ți-a aruncat aici boneta ? se auzi, parcă, în preajmă. Se aplecase, apucă boneta. O privi cu un fel de duioșie. O ridică, o lovi de pervaz s-o scuture de praf. O perie, apoi, cu palma. O așeză
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și peste sulurile de calc subțiri, transparente. Scaunele, planșetele și cuierul se mișcă bălăbănit, fără zgomot. Se privește cu luare-aminte în fereastra deschisă. Stă pe locul Ortansei, nu mai e nimeni în jur. Ambele părți ale ferestrei sunt date în lături. Chipul se reflectă de pe luciul uneia din jumătățile ferestrei deschise pe luciul negru al celeilalte. Poartă o bluză roșie, mult răscroită, fără mâneci. Marginea fustei albe s-a tras deasupra genunchilor sticloși, arămii. Picioarele atârnă goale și fragile peste stinghia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
placă, Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă. În mii costume astfel se îmbracă Și ca s-atragă dulcea ta zâmbire Minuni, de vrei, sărmanul o să facă... Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire L-au dus pe-a lături dulcile terține, Uitând ce-a vrut să-ți spue-n aste șire. Au vrut să-ți spue că e plin de tine, Că de-al tău farmec ritmul său foiește, C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline Ș-astfel pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfinți. SIRENA Vin-iubite! Conjura-voiu Cu-al meu braț al tău grumaz Și lipi-voiu a mea față De-arzătorul tău obraz. Vin-iubite, multe nume Mângâioase îți păstrez, Visul vieții mele este Tu ferice să te vezi. De ce-ntorci tu ochii-n lături De cuvântul meu gonit? Nici visezi cât poți în lume Tu să fii de fericit. Zi și noapte stă la tine Al meu gând nemîngîiet, Căci tot sufletu-mi te cere Și în gând, te chem încet. Vino, vino, mult
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fi un apologet al năruirii. Orice comunitate ar putea deveni un conclav de prieteni. Din puzderia de prieteni de altădată nu mi-au rămas decât cărțile. Și nici ele toate. Dacă tot trebuie să te înghită cineva, fii ambrozie, nu lături. Democrația comunistă le-a oferit intelectualilor șansa să opteze între Gulag și Academie. Stomacul ni l-a dat Dumnezeu. Hrana însă trebuie să ne-o găsim singuri. Calitățile rodesc doar sub aripa perseverenței. Dorul este heraldul inefabilului românesc. Nevoia de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
apocalipsei. Ordinea nu trebuie să deregleze armonia. Complicitatea unui ideal se câștigă prin transpirație. Nici vorbă de galanterii. Singura aristocrație viabilă este cea a spiritului. Revelațiile propulsează ideile spre capodoperă. Dacă tot trebuie să te înghită cineva, fii ambrozie, nu lături. Basmul conservă răsăritul aspirațiilor umane. Idealul săracului este hedonismul. Nici un ideal nu e încheiat chiar la toți nasturii. Când ai dreptate, izbește cu buzduganul și în soare! Încearcă să fii contemporan cu cei din jurul tău. Superlativul frumuseții umane este virtutea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
un arogant, ori un mielușel. Corsetul este singurul în stare să scoată sufletul femeilor. În vârful piramidei ești far, ori sperietoare. Viața poate fi înecată în plăceri, înnegurată în contemplație, ori dinamizată în acțiuni. Viața - acest amalgamat spectru cuprins între lături și ambrozie. Fără sublima jertfă a florilor, relațiile umane ar fi fost mult mai încruntate. Diversitatea spaimei sporește densitatea vieții. Femeia simte imediat clasa bărbatului. Și nu se lasă până când nu i - o ridică, ori i - o coboară. Întindem și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
existențial în fața muncii. În relațiile cu statul, mulți cetățeni se comportă ca niște slugi leneșe și hoațe. Cel mai infect drog rămâne lingușirea. De râie scapi ușor. Ea nu e ca lingușirea. Trepădușii știu că de la înaltele mese rămân întotdeauna lături consistente. Lingușirea este o admirație băloasă. Câinele se gudură pe lângă stăpân și latră la străin. Există femei care procedează invers. Peste tot în lume lingușirea este subvenționată. Stă la îndemâna oricui să zugrăvească cu noroi o valoare. Ne mâncăm cu atâta
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu totul. Acum, ambalajele produselor electronice made in China formează o bună parte din materia gunoaielor. Bineînțeles, ceea ce miroase e altceva: același noroi menajer în care stau înfipte foi de caiet cu teme la compunere, aceleași coji de cartofi și lături cenușii. La parterul blocului meu e un butic de tablă și sticlă în care un domn cumsecade stă mereu citind ziarul în așteptare de clienți. Când nu merge liftul cobor pe scări, lucru care îmi dă amețeli: să fie oare
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cu care nu știam ce să fac, o roată grea cu țumburușuri crestate și câteva titireze zimțate, pe care le și răsuceam între degete pe lacul mesei din sufragerie, privind cum rămân apoi aproape fixe în rotație, baleind imperceptibil în lături, un timp amuzant de lung. Roata cea mare, pe când se rotea măreț ca o galaxie, scotea și un huruit melodios, pe când cele iniei, gravitând în jurul ei, erau tăcute, dar mult mai sclipitoare. Până la urmă însă, se ciocneau unele de altele
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un șuierat deasupra tavanului. Luntrea se opri în văzduh, apoi începu să coboare în jos, fără rotiri. - Cădem! strigă Auta. - Nu cădem, îi răspunse cârmaciul râzând, și apăsă pe un mâner scurt; două carapace de deasupra se dădură puțin în lături, lăsând să se vadă un cerc de văpaie care se învîrtea în jurul unei osii negre. Cârmaciul întoarse o clipă capul spre Auta: Ceea ce ți se pare cerc sunt cinci văpăi țâșnitoare care se rotesc împreună cu osia din care țâșnesc. Astea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea Dulce și obârșia râului Hapi, îi răspunse Auta. Ntombi privi din clipa aceea numai în ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-apropie. Omul nu plecase. Pe cine căuta oare? - Mamă, nu mă mai cunoști? Sunt eu, Ionică, mamă dragă! Femeia-și duse mâna la gură, apoi la ochi ca atunci când soarele era prea puternic, privi peste poartă, o trase în lături și se ridică pe vârfuri, să-și îmbrățișeze băiatul. Avea obrajii ridați, umeziți de lacrimi. Îl sărută, găsindu-și greu cuvintele: - Măi băiete, măi Ionică! Zăpăcită de surpriză bâiguia, încurcându-se și ducându-și mereu mâna la gură și la
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
dacă le prinde bine. Știi cum ie Gus, la cinci minute după ce intrăn poliție vor să fie Comisar Căcat Șef. Crecă le știu pe toate. Chestia ie că puțoii ăștia tineri sunt total necruțători și sigur nu se dau În lături să tenjunghie puțin pe la spate sau să-ți facă praf caracteru ca să promoveze. — Sigur nu Ray... pariun tinerel atât dede treabă... zice Gus uluit. Îi sesizez Îndoiala În antagonismul ăsta. E timpul să-i aplic o lovitură dură. — Ascultă Gus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-i suficient de ageră, chiar și la modul ăla Îngust și restrictiv tipic poliției. Jos pălărian fața puțoiului ăluia de Ghostie Gorman. Blegomanu ăla prăpădit de albinos malefic are inspirația să plece douăjde minute mai târziu, după ce ne-am halit lăturile și fără nici o floare. — N-aș fi zis niciodată că tipu e romantic, zâmbesc eu către Gus. — Bingo, zice Încet Gus, instinctul lui de polițist veteran intrând n alertă. Mda, amicu poate c-o fi greu de cap da-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Îmi vin În fire, aprinzând o țigară. — Ești nemaipomenită, la dracu, domnișoară Hu... ăă Claire. — Mai vrei și altceva? zâmbește ea dulce, strângându-și echipamentul. — Nee, nu chiar acum, mulțumesc, reflectez eu, Întrebându-mă dacă nu s-ar da În lături de la un plan pus la cale mai demult de mine și de Hector Fermierul - merită să ne gândim la asta. Pleacă, iar eu fac un duș și mă schimb. Maldărul de haine murdare crește. Nu prea mai am chestii curate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
dacă Îl iubești și tu, ei o să-și dea seama că ești un băiat bun și că te-ar putea iubi și pe tine. Te-ai uitat În leagăn și ai atins mânuța bebelușului. Tatăl tău te-a tras În lături cu o smucitură violentă. Brațul ți-a ieșit din articulație când a tras de el. Nu te duce lângă el! Niciodată să nu mai pui vreun deget pe el! s-a răstit la tine. Tu n-ai plâns. Doar ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
nu este respinsă, ci resemnificată prin situarea într-o perspectivă nouă, autovalorizantă, prin care polemistul o și justifică, în stilul parabolic, caracteristic: Într-adevăr, domnul Iorga s-o fi așteptat, după ce a opărit trandafirii cu o mie de căldări de lături, să punem stihar de atlaz alb și să sosim cu cădelniți aprinse și cu mătăuzul scufundat în apă de lavandă". În alt caz, glosa argheziană amendează, punctual, titlul neinspirat al articolului iorghist, "Un Fra Angelico român: T. Arghezi", printr-o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la un loc cu el din sfânta pâine a nădejdii sociale? A protestat vreodată Sinodul de o singură nedreptate din miile ce se fac zilnic în țara unde se ospătează? [...] Noi așteptăm de la cler altceva, fără de care îl dăm în lături sau trecem peste el când mii de glasuri sufletești ne împing să mergem înainte"308. Discursul sentențios uzează, după cum se poate observa, de o tropologie polemică, în care comparația devalorizantă, metafora ca argumentare subiacentă sau sinecdoca polemică, aceasta din urmă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]