1,874 matches
-
numele de botez ale patronului bisericii lor, petrecerea lua o mai mare amploare, fiind sărbătorită și ziua onomastică. Cu această ocazie, locuitorii din alte zone sosesc pe la casele gospodarilor și în special pe la cei ce-și „făceau patronul”. Petrecerile cu lăutari aveau loc seara când flăcăii organizau în cămine culturale și școli unde în schimbul unei taxe de intrare putea să participe oricine. Balurile intime se organizau în casele localnicilor cu participarea numai a celor invitați, fiind petreceri mai „selecte”. O particularitate
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
vom zăbovi mai mult asupra lui. Acest alai sau ceată care ajunge până la 15 persoane se compune din următoarele personaje: arnăut, turc, fată, babă, moșneag, jidan, jidancă, țigan, țigancă, băiat de țigan, fată de țigan, bulibașă, țiganca bulibașei și 2-3 lăutari. Astăzi se prezintă într-o stare redusă ca amploare și supus multor modificări. Întregul alai era condus de către arnăut și turc. Prezența acestora ne îndreptățește să credem că avem de a face cu un obicei care își are rădăcinile în
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
confecționat din hârtie colorată sau din bucăți de stofă cusute pe un material mai rezistent. Capra saltă și se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind din fălcile de lemn acționate din interior cu ajutorul unei sfori. Capra este acompaniată de lăutari. Ursul Umblatul cu Ursul este o datină întâlnită doar în satul Tarnița, de Anul Nou. Ursul era întruchipat de un flăcău purtând pe cap și pe umeri blana unui animal, uneori împodobită în zona urechilor cu ciucuri roșii. Alteori, masca
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Bozoncea, ia butoiul în căruță să aibă combustibil pe drum și dăruiește vin, en passant și cheferiștilor întâlniți. Aceștia, din lipsă de recipient, primesc licoarea în șapcă. Tot în Groapa, asasinul bea cu victima, colegul care îl turnase, apoi pune lăutarii să îi cânte de moarte și îl înjunghie. Un autopsier se îmbată metodic cu țuică servită în „sticlă de lampă” sau „gamoaie” apoi cântă „Hristos a înviat”. Bandiții se adună „La Borțoasa” unde cântă Zavaidoc și se bea între altele
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
vesel sunt și eu. Uneori însă, chiar militarii, care cunosc în materie de muzică, precum Moș Teacă, aproape doar semnalele codificate ale gorniștilor, trec la alte melodii. La un chef în cazarmă, ei pun să le cânte un recrut țigan, lăutar în viața civilă, care imită cobza cu o baionetă. Moș Teacă însuși, deplasat pe graniță la Kadikioi, ascultă cântecele de jale turcești ale unei Fatmé, vivandieră de vârsta a treia. Pe front, Ștefan Gheorghidiu ascultă cântece populare care îi ațâță
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
în mahala, Pricopie, are gramofon și plăcile poartă cântece sentimentale, mai ales tangouri care o vrăjesc pe fata minoră a gazdei. Când e înjunghiat, șeful de bandă Bozoncea cere, ca ultimă dorință, să fie dus la groapă cu muzică. Fără lăutari, cheful nu are haz! La Borțoasa, cârciuma hoților, cântă Zavaidoc. Acesta, pe numele său real Marin Teodorescu (1896-1945), va fi cântat poate și la un asemenea local. Oricum, e singurul personaj din Groapa cu existență reală atestată. Mai tânăr decât
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Ba, ʺîmpreună și cu acela ce va cânta aceale cântece, sau alte le c a aceastea, aceea toți cu o certare se vor certaʺ. Iar cearta, după cum s-a văzut, însemna și moartea. Uneori, și pentru poet, dar și pentru lăutar, zic e ʺUniversulʺ din 22 septembrie 1908, sub semnătura D.TELEOR. Între Andrei Mureșanu și Anton Pann Imnul de stat al României „DEȘTEAPT--TE, ROMÂNE" (Publicat în “Revista română” nr.3/2008 Iași) Cu ocazia Sărbătorii Naționale de la l Decemb rie
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
evidențiază ca tipuri principale: - asociere (contiguitate) de tip simbolic: numele unui simbol, în locul „obiectului“ simbolizat (semnul în locul obiectului semnificat prin semn). Poetul (artistul) și creația sa, de exemplu, sunt desemnați prin multiple simboluri metonimice - cântăreț (menestrel)/cântec, Orfeu/Euridice, liră, lăutar/vioară, bufon/râsu’ plânsu’, cuvânt/necuvânt, tăcere, pa săre/cântec, zbor, pană, condei, călimară etc. Procesul de simbolizare metonimică interferează adesea cu cel de metaforizare, rezultând „blocuri“ stilistice cu efecte remarcabile în producerea sensului: Tot ce stă în umbra crucii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
al fiecăruia dintre personajele alese din opera epică selectată Cuplul Ion - Ana se instituie încă de la începutul romanului, în scena horei: Duminică. Satul e la horă. [...] Ion, feciorul Glanetașului, ținând de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la lăutar [...]. Apoi deo dată se aprinde ca focul și izbucnește răgușit [...]. Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut. Această schiță de portret inițial reliefează o dominantă psihică (firea impulsivă, temperamentul violent) și o dominantă morală (viclenia) ce
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nădăjduind a se feri de bucluc. Bucuros că a mai scăpat o zi plină de pocinoage, asculta vrăjit muzica tarafului. Ostenit, se așeza pe laviță și își ținea capul sprijinit în mâini, având coatele înfipte în masă. Se uita spre lăutarii care îi cântau din cobză și țambal. Începea chiolhanul, turnându-și, din carafe, vin aromat în pocale. Își umplea pântecele cu fripturi la frigare pentru a sugruma chiorăiala mațelor. Dacă foamea îl mai căznea încă, hangiul avea, berechet, cu ce
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în Ondina, titlul Cîntecul Casandrei, deocamdată, a fost modificat în Cîntul unei Casandre. După aceea, versurile atribuite Casandrei, cu tot cu acest titlu, au fost scoase din Ondina, ca poezie aparte, și, după alte cîteva modificări, au căpătat un titlu nou: Cîntecul lăutarului. Acest ultim titlu ne trimite la un episod din amintirile lui Tudor Ștefanelli, legat de conviețuirea sa cu poetul, la Viena. Dacă se strecurau cei mai mulți din societate și rămîneau numai doi-trei, i se dezlega și lui Eminescu limba și atuncia
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
însă cu deosebire; acestea erau cîntecele sale de predilecție. Cînd se hotăra să cînte, atuncia cu bună seamă aceste cîntece nu lipseau din repertoriul său, iar în cele mai multe cazuri, numai pe acestea le cînta. Întîiul cîntec era: "Eu sunt Barbu Lăutarul, Starostele și cobzarul Ce-am cîntat pe la Domnii Și la mîndre cununii... (ș.a.m.d.) Al doilea cîntec era: Dragi boieri, din lumea nouă, Ziuă buna vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntec bătrînesc. ș.a.m.
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din lumea nouă, Ziuă buna vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntec bătrînesc. ș.a.m.d. și sfîrșea cu strofa: Ah! gîndiți c-am fost odată, Glasul lumii desfătată, Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung timp, dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele sale melancolice: "Of... neamul nevoii!"144. De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții. Perpessicius vedea în Cîntecul lăutarului "un fior cald, pornind din inima și mai de demult, din vremea "iubitei
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții. Perpessicius vedea în Cîntecul lăutarului "un fior cald, pornind din inima și mai de demult, din vremea "iubitei de la Ipotești"145. Deși pentru Perpessicius, acea iubită încă nu era identificată, totuși legătura cu ea o bănuise. În schimb, L. Galdi 146 credea că în titlul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
identificată, totuși legătura cu ea o bănuise. În schimb, L. Galdi 146 credea că în titlul Cîntecul Casandrei, schimbat apoi în Cîntecul unei Cassandre Eminescu face aluzie la numele antic al Cassandrei, iar după aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Cassandre Eminescu face aluzie la numele antic al Cassandrei, iar după aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate, fiica lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate, fiica lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din vremea aceea arată multe Casandre, de diferite vîrste. Galdi era foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din vremea aceea arată multe Casandre, de diferite vîrste. Galdi era foarte aproape de adevăr cînd făcea legătura între Cîntecul lăutarului și altă poezie a lui Eminescu, Din lyra spartă (1867), "ceea ce continua Galdi ne permite să presupunem că și liedul pe care-l analizăm a izvorît dintr-o profundă criză sentimentală" (pag. 51). Văzînd apoi că și aici e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
tulburătoare"148, a cărei analiză, după Șerban Cioculescu e "parcă mai dificilă" decît a întregii poeme: "Și din chinul ce mă-neacă/ Eu sorb mirul cel curat,/ Cum o lebădă se pleacă,/ Bînd din lacul înghețat". La trecerea în Cîntecul lăutarului, aceasta strofă a căpătat două mici variante: Dintre chinuri ce mă-neacă/ Eu sorbeam mirul curat... Mai departe, comparația cu lebăda a rămas aceeași. Fiindcă Șerban Cioculescu scrie în încheierea articolului: "Propunem și altor amatori de înțe lesuri poetice noi
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
poetice noi și relevante, să reflecteze asupra acestei strofe"149, încercăm să ne conformăm pro punerii. Faptul că strofele întregii poeme au rămas în fond aceleași, deși au căpătat alt titlu, se explică prin același destin pentru Casandra și pentru lăutar. Din motive logice, schimbarea titlului trebuie făcută, deoarece Casandra, pe care o știm moartă, nu mai putea cînta. Ca să-i admitem cîntecul, trebuie să ne-o închipuim, cel mai tîrziu, în ultima zi a vieții, așa cum se închipuie lăutarul. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pentru lăutar. Din motive logice, schimbarea titlului trebuie făcută, deoarece Casandra, pe care o știm moartă, nu mai putea cînta. Ca să-i admitem cîntecul, trebuie să ne-o închipuim, cel mai tîrziu, în ultima zi a vieții, așa cum se închipuie lăutarul. Dar de unde mai pot ei căpăta atîta putere ca să "cînte" tocmai în ultimele ceasuri ale vieții? Din chinurile care îi "îneacă", din suferințele petrecute în scurta lor viață, ei "sorb" cu un suprem efort ceea ce poetul numește "mirul cel curat
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
viața ei toată visează un cîntec divin, Nu cîntecul undei murinde, pe luciul mărei senin, ............................................................................... Ci lebăda cîntecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag..." Lebăda din Cîntecul Casandrei și din Cîntecul lăutarului trebuie să spargă cu ciocul gheața de pe lac. Cu riscul de a sîngera, ea ajunge cu ciocul la apă, bea din "mirul cel curat" și după ce aude din adînc plînsetul inimilor de lebede stinse, este gata să-și cînte cîntecul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
da tragicul sfîrșit, Elena cîntă cîntecul lebedei, de care vor besc poeții". Este posibil ca acest roman, apărut în 1862, să-l fi influențat pe Eminescu. După moartea Casandrei, poetul s-a gîndit de multe ori la moartea sa. Cîntecul lăutarului nu prezintă un caz izolat. Încă din noiembrie 1866, poetul i-a scris amicului său, Filimon Ilea: "Voiu, cînd mi-or duce îngerii săi/ Palida-mi umbră în albul munte,/ Să-mi pui coroana pe a mea frunte/ Și să
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]