28,201 matches
-
ale unei săli arhipline, flori, un tort cu lumânărele, scrisori de felicitare de la președintele statului, de la directorul Operei din Viena, dar mai ales sunetul incomparabilei expresii pe care a dat-o unui moment verdian gravat pe disc, au impresionat până la lacrimi pe toți cei de față. Ca și în alți ani, Mariana Nicolesco, amfitrioană cu darul ubicuității, cu generozitate și deschidere către orice îi solicită atenția a reușit să atragă în favoarea competiției și a tinerilor cărora le dăruiește toată energia, importante
Darclée - un proiect vast by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15893_a_17218]
-
lucruri pe care nu le citisem sau la care nu mă gîndisem niciodată... Sinesteziile subtile, trecerile amețitoare de la literatură la muzică, pictură sau arhitectură toate acestea nu le voi uita vreodată. La fel și cu Mihail Șora... în sfîrșit, două lacrimi: Virgil Mazilescu și Marius Robescu, prieteni dragi, dispăruți atît de înainte de vreme... Cît ați stat în România ați supraviețuit numai prin cultură? Credeți că se poate supraviețui, ca nație, numai prin cultură? Ar fi cu totul exagerat să spun că
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
Nu pentru o lopată de rumenă pîine/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mîine/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!// Pentru sîngele neamului tău curs prin șanțuri,/ Pentru cîntecul țării, țintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!" Apelul la eliberare spirituală era de natură să neliniștească "forurile" de partid. Și totuși! Confuzia în care se găsesc, ideologic, comunismul românesc aflat în agonie explică doar pînă la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15927_a_17252]
-
spice bine coapte./ Cuiburi de jăratec din care nici un phoenix nu țîșnește./ Poate că dogoarea a ajuns la răposați ca respectare a unei promisiuni din partea iadului" (Viziune de solstițiu). Se îndesesc iluziile infernale. În ciorchinii roșii ai castanilor stau atîrnate lacrimi de păcură, valuri de lipitori iau cu asalt gîturile feciorelnice de mesteacăn, vițele sălbatice descind în noapte pentru a-i sugruma pe oameni, o gingașă floră înnebunește în serele-ospicii, totul fiind îngăduit "întru surparea trunchiului Ființei" (Cărțile junglei de asfalt
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
afla mai tîrziu. Tînărul încearcă să-și găsească o parteneră pentru prima sa experiență sexuală. Metafizica naivă, adolescentină și planurile aproape cinice de cucerire erotică alcătuiesc o voce extrem de autentică. Caietul se termină cu o sugestivă victorie: "Păunița-Cornelia îmi soarbe lacrimile, mă încalecă, se înfige unde trebuie, se mișcă încet, se culcă peste mine, și adorm ca în copilărie, cînd zăceam bolnav și deliram, cu gripă sau oreion, sau dracu' știe ce boală..." Al doilea capitol este scrisoarea unei mame disperate
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
este Misterul! Conștienți că Dumnezeu nu ne-a părăsit, Iarbă și Om ne dăm întâlnire cu Diavolul pentru a ne învinge temerile despre Dragoste, Viață și Blestem... Iarbă și Om, o singură Moarte! Dacă aș putea plânge, mi-aș amesteca lacrimile cu vin, să vă îmbătați de durerea sufletului meu! Aș îngenunchia în Păcat, cu mâna pe inimă, strigându-vă cu mii și mii de cuvinte neînțelese încă, prinse în flăcările dragostei mele risipite prin așternuturile Vieții... Cu lacrimile îmbătate de
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
aș amesteca lacrimile cu vin, să vă îmbătați de durerea sufletului meu! Aș îngenunchia în Păcat, cu mâna pe inimă, strigându-vă cu mii și mii de cuvinte neînțelese încă, prinse în flăcările dragostei mele risipite prin așternuturile Vieții... Cu lacrimile îmbătate de dorință, trebăluind deasupra viselor, voi veni lângă copiii din flori de vișin ai civilizației, să-i învăț să vă sculpteze gândurile în boabe de rouă sau..., de ce nu...? În durerea pietrelor aruncate de-a valma în calea vieților
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
două umbre, ce se caută sub ploile de stele căzătoare! Iată, sunt Omul cu o umbră încătușată! Sunt Omul însingurat în tăcerea umbrelor lui, îndoliate și răpuse de dragostea viforoasă a Vieții... Umbrele mele încătușate se rostogolesc spre Moarte, cu lacrimile înghețate pe obraji, cutreierând drumurile deșertului. Ating cu buzele robite de sărut umbra unei morgane, rătăcindu-mă printre dune liniștite... Rătăcite între turmele de muritori, umbrele mele, înspăimântate de vise, înfloresc luminându-și una alteia drumul întunecat al amurgului. Umbra
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
dintre povești, pentru că îi redescopăr interpretările fine pentru multe scene (și, Doamne, cîte sînt!), pentru că rîd, pentru că îl simt atît de aproape. Și nimeni nu poate să mi-l ia! Vlad spunea să nu plîngem "atunci". Eu scriu, și în loc de lacrimi, îmi curg cuvinte. De trei zile, asta fac, scriu. Nu mi-e deloc ușor. Dar nu plîng. Fără lumea lui Vlad Mugur ne va fi greu să trăim. Asta știu sigur. Lumea boierilor se împuținează, cercul se strînge în jurul nostru
In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15988_a_17313]
-
În tine află-ți rostul și temeiul/ Și-n plopii tăi înalți cu frunza rară." Dar nu atât nostalgia timpului trecut impresionează aici, cât mai ales un fel de umor trist, aș spune, aproape macabru, un fel de râs printre lacrimi, datorat împrejurărilor, așa ca în Sonetul 20: Rezist și eu cum pot, să nu se vadă Puțin bătrân, puțin falit, puțin șomer, Ca-ntr-o necunoscută Iliadă Compusă după moartea lui Homer. Piețe pline, bunătăți grămadă. Eu, cu sacoșa strânsă
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
cu mallarmé. cel care nu știe să moară și de aceea se chinuie în istoria literară. cînd l-am întîlnit am spus cine e acest plămîn/ eu cred că sîntem și noi niște oameni. ce altceva. că avem și noi lacrimi, că ne pregustăm din strugurii lăsați de paraclet. că, fiule, na sufletul meu. că numai poeții se sinucid prin cuvinte. că singura mea avere este data de naștere. barbarilor/ sînt frate cu hoitul meu ce mi l-a dat dumnezeu
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
Z. Ornea N-am scris despre Lacrimi și sfinți a lui Emil Cioran în 1991 la prima ei reeditare și vreau să repar greșeala comentînd-o acum. Aceasta e cea din urmă carte a lui Cioran, apărută în 1937 (la numai un an după scandalul iscat de Schimbarea
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
cunoască mai bine, mulțumindu-se să trăiască toată viața fără slujbă și angajamente, ca un naufragiat marginal, în sărăcie efectivă chiar cînd devenise un strălucit cugetător francez. Deocamdată, cu cîteva luni înainte de a părăsi țara, publică această carte tulburătoare, intitulată Lacrimi și sfinți. Să notez că prin această carte eseistică se singulariza, încă o dată, printre colegii de generație trecuți la legionarism. Cu un an înainte, în Schimbarea la față a României, prin antitradiționalismul și antisămănătorismul manifest ("Nu vreau să fim veșnicii
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
religios este labil și gelatinos. În viitor, ortodoxia se va tîrîi după România... Creștinismul nostru e pastoral și, într-un anumit sens, neistoric... Religiozitatea românească este minoră, nepasionată și, mai cu seamă, neagresivă." Peste un an, în noua sa carte, Lacrimi și sfinți, această dimensiune neortodoxistă (să spun antiortodoxistă?) stă în centrul ei ideatic, autorul, prin ceea ce scrie, apărînd, în mod expres, ca un spirit nereligios și chiar antireligios. Influența decisivă a lecturilor din Nietzsche răzbătea aici în forme decise. Colegii
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
ei structurală, pe aceeași idee-pivot, o dă reluarea temei din varii perspective. Dar mereu în jurul aceleiași preocupări. Pînă acum, în 1937, precedentele sale cărți nu se asemănau, în dispunerea materiei, de celelalte care îi vor cuceri extraordinara celebritate. Repet, numai Lacrimi și sfinți vestește modalitatea scriiturii vestitelor sale cărți franțuzești din 1949 încoace. Cît despre carte, ea demonstrează net detașarea critică a autorului de dimensiunea religioasă. Începe prin a declara că încercînd să înțeleagă de unde vin lacrimile pe care le varsă
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
extraordinara celebritate. Repet, numai Lacrimi și sfinți vestește modalitatea scriiturii vestitelor sale cărți franțuzești din 1949 încoace. Cît despre carte, ea demonstrează net detașarea critică a autorului de dimensiunea religioasă. Începe prin a declara că încercînd să înțeleagă de unde vin lacrimile pe care le varsă, rugîndu-se, ființele religioase, a ajuns la sfinți, conchizînd că, de fapt, lacrimile sînt urmele lor. "Sfințenia în sine, admite autorul în chiar prima notație eseistică a cărții, nu e interesantă, ci numai viețile sfinților; procesul prin
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
încoace. Cît despre carte, ea demonstrează net detașarea critică a autorului de dimensiunea religioasă. Începe prin a declara că încercînd să înțeleagă de unde vin lacrimile pe care le varsă, rugîndu-se, ființele religioase, a ajuns la sfinți, conchizînd că, de fapt, lacrimile sînt urmele lor. "Sfințenia în sine, admite autorul în chiar prima notație eseistică a cărții, nu e interesantă, ci numai viețile sfinților; procesul prin care un om renunță la sine și apucă pe căile sfințeniei... Dar procesul prin care cineva
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
eseistică a cărții, nu e interesantă, ci numai viețile sfinților; procesul prin care un om renunță la sine și apucă pe căile sfințeniei... Dar procesul prin care cineva devine hagiograf? A merge pe urmele sfinților... a-ți umezi tălpile prin lacrimile lor...". Și mai încolo constata oarecum împăcat în dezolare: "Nemîngîierea noastră este că nu mai avem cui ne adresa. Am ajuns să ne spovedim singurătăților muritorilor. Trebuie să fi fost odată lumea în Dumnezeu. Istoria se împarte în două părți
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
ar fi inventat metode criminale de autotortură? Nu există sfințenie fără voluptatea durerii și fără un rafinament pervers al chinului. Nu știi aprecia seninătățile decît după ce ai frecventat sfinții. Exasperat de ei, cerul nu mai e deformat de prisma unei lacrimi. O perversiune fără pereche este sfințenia. Un viciu al cerului". Și, imediat, adaugă: "Acel ce nu cunoaște dezgustul de sfinți este pierdut. Dacă nu m-ar apuca uneori o ură, susținută de scîrbă, împotriva acestui doliu al inimii care este
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
îndoielilor sau al indiferenței este o aprobare binevoitoare față de refuzul născut din efervescența unei însîngerări. Scîrba de Dumnezeu la un om religios ajuns în stadiul final al suferinței determină o singurătate atît de copleșitoare, că, de-ai putea scăpa o lacrimă, ea ar otrăvi întreg pămîntul, stelele s-ar învineți iar soarele ar răspîndi o lumină ofticoasă și sfîșietoare". Să închei incursiunea, printre luminiscențele acestei cărți, cu încă o cugetare, firește tot paradoxală, despre înjurătură: "Cu cît paradoxele asupra Divinității sînt
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
Acesta nu poartă nici o vină, căci Dumnezeu este sursa inițială a păcatului și a erorii... Tot ce în mine țipă după viață îmi cere să renunț la Dumnezeu. Și ce nu face omul pentru viață". Ediția aceasta, a treia, din Lacrimi și sfinți a apărut, firește, la Editura Humanitas. Și tot ca de obicei, această editură procedează cu edițiile ei din clasicii filosofiei românești deficient. Se cuvenea aici, ca și în alte cazuri asemenea, o prefață care, îndrumînd lectura tînărului cititor
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
ei din clasicii filosofiei românești deficient. Se cuvenea aici, ca și în alte cazuri asemenea, o prefață care, îndrumînd lectura tînărului cititor îndeobște, să clarifice unele lucruri, ca, de pildă, cele semnalate de mine la începutul acestei cronici. Emil Cioran, Lacrimi și sfinți, Editura Humanitas, 2001.
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
care trebuie să te ferești, sau pe care-l poți acuza de agresiune pentru a scăpa din orice situație dificilă. Astfel că plimbarea fetiței prin 'coruptul' Paris este una numai într-o oarecare măsură 'inițiatică' ' nu e niciodată clar ca lacrima cine pe cine inițiază și în ce... Mica Lolită pariziană este lăsată, două zile, în grija unui bărbat care nu reprezintă o amenințare pentru ea deoarece, fiind de orientare homosexuală, nu e interesat. Fetița nu pare a ști ce înseamnă
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
luminată și stăpânită de vacarmul manifestației: - Este ca în ziua în care a murit Stalin... toată lumea plânge pe stradă. Cred că românii iubesc înmormântările. Este singura lor șansă de a lăsa să li se vadă tristețea, de a-și revărsa lacrimile zăgăzuite. - Așadar, Onorată Instanță, începu Anrad, ironic, nu te tulbură nimic? - Sunt un filosof... Toate întâmplările lumii au aceeași importanță pentru mine. Acesta este și motivul pentru care nu mai pledez... - Și-atunci ce faci pentru oameni? interveni secretarul cenaclului
Andrei Codrescu - identitate și ficțiune by Nicolae Stoie () [Corola-journal/Journalistic/15633_a_16958]
-
potență/ și ei recunsocători îmi sărută haina ciudată îmi umplu buzunarele cu rugăminți cu taine cu bomboane de frunze și flori/ mă ridică unii pe brațe alții m-aplaudă mulți dintre ei îmi spală mîinile și picioarele cu limbile și lacrima lor" (duminici de păpădie iisus cu haine de iarbă). O candidă infatuare, oscilînd între postura de nabab de basm și cea de funambul, îi dictează bardului similitudini exorbitante care sfidează în măsura în care înduioșează, provoacă în măsura în care consolează, precum jocul impenitent al unui
Un postavangardist (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15674_a_16999]