13,725 matches
-
crucii, cu siguranță pentru a invoca ocrotirea lor personală, În nici un caz din reverență față de cel răposat. Lângă cadavru erau niște fragmente de sticlă, acoperite de o umbră Întunecată. Dante culese puțin din acea substanță cu vârfurile degetelor. - Ulei de lampă, Îi spuse lui bargello, care se apropiase. - Limpede ca lumina zilei, exclamă acesta adulmecând la rându-i un ciob de sticlă. Omul a dat foc la ulei ca să declanșeze incendiul. Dar pesemne că și-a greșit socoteala. Ceva n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acționă peste Închiderile de pe piept, rotind cele două canaturi. Era ceva scris Înăuntru, invizibil din perspectiva celor ce ar fi privit din față. Bigarelli Încrustase cu dăltița două cuvinte: Sacellum Federici. Mormântul lui Frederic. Sau altarul. Dante ridică din nou lampa spre chipul acela din bronz, studiindu-l cu mare atenție. Trăsăturile rotunjite și părul lung Îl determinaseră să creadă că era vorba de statuia unei femei. Dar, oare, nu puteau fi trăsăturile Împăratului, fixate În bronz pentru a fi scrinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o jumătate de veac mai târziu, tocmai umpleau Florența de sânge? Continuă să privească În jur, În acea peșteră a minunățiilor. Lângă un sarcofag, În pardoseală, se deschidea o crăpătură care dădea spre o altă cameră subterană. Se aplecă, coborând lampa În acel spațiu de trecere. Pe sub criptă trecea un coridor larg, cu pereți de cărămidă, care părea să se facă nevăzut către Arno. Fundul era acoperit cu apă. - E o veche cloacă romană. Duce spre vechiul puț din For. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea văpaia soarelui, celălalt cu o frânghie În brațe, strâns Încolăcită Într-o mie de noduri. Cortegiul era Încheiat de cinci femei cu văl, purtând În mână cinci lămpi stinse, care Înconjurau, lascive ca niște prostituate, trei bărbați ducând fiecare câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Centaurul, o Îmbinare de om și animal, e un simbol al Înțelepciunii, o sinteză Între natură și intelect. Cei doi cavaleri, puterea de a constrânge prin lege și de a elibera prin forță. În sfârșit, cele cinci fecioare nesăbuite, cu lampa stinsă, simbolizează respingerea credinței, Împreună cu cei trei bărbați ai cărții. Cea din urmă alegorie, cea mai cumplită. Marcello Încuviință grav. - Așadar, știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ceea ce marele Frederic nu izbutise să afle, oprit de moarte. Acum, poarta acelei cunoștințe era acolo, În fața lui, gata să se deschidă. Privirea Îi zbură către scrinul Încă Închis, acoperit de teancurile de cărți prețioase. Cu vârful dăgii, forță sertarul. Lampa lui Elia. Acum pricepu ce sens aveau toate. Iată de ce fusese construită copia după Castel del Monte și de ce fusese chemat Fabio dal Pozzo, matematicianul, să calculeze... Asta voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
semn din cap, abatele Îi confirmă cererea. Călugării păreau nerăbdători să scape de prezența stingheritoare a cadavrului și dispărură iute cu trupul. Poetul ridică În spate lada cu mecanismul și Îi urmă la rândul lui, după ce luase, cu mâna cealaltă, lampa lui Elia Învelită Într-o pânză. În afara mânăstirii zări siluetele Întunecate a doi membri ai confreriei, ascunși În cape. Unul ținea hulubele unui car cu roți mari, acoperit cu o perdea neagră, sub care călugării așezaseră deja trupul lui Arrigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șir de imagini repetate circular. - Chiar crezi că toate acestea au un sens? zise astrologul cu brațele strânse peste piept, În așteptare, după ce o potriviseră pe ultima. - Da. Sunt sigur, replică poetul, verificând În lumina lumânării punctul unde trebuia așezată lampa lui Elia, orientată către prima oglindă. Aruncă o ultimă privire spre Arrigo. Mâinile Îi tremurau de emoție În timp ce deschidea capacul lămpii. Apoi, cu un gest mai hotărât, apropie flacăra vie de micul clondir. Praful alb se aprinse cu o străfulgerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
așteptare, după ce o potriviseră pe ultima. - Da. Sunt sigur, replică poetul, verificând În lumina lumânării punctul unde trebuia așezată lampa lui Elia, orientată către prima oglindă. Aruncă o ultimă privire spre Arrigo. Mâinile Îi tremurau de emoție În timp ce deschidea capacul lămpii. Apoi, cu un gest mai hotărât, apropie flacăra vie de micul clondir. Praful alb se aprinse cu o străfulgerare incandescentă. Concentrată de pe scutul de alamă, raza păru să sară pe suprafața de sticlă. În jurul lor, o fantasmagorie luminoasă se aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură domnea Întunericul cel mai deplin. Bonatti se apropiase și el de punctul de observație, Îndepărtându-se mai apoi cu o expresie de batjocură. - Privește bezna care Îți pedepsește ignoranța, messer Alighieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dispăruse Guido Banatti. De două ori i se păru că Îi vede umbra bâjbâind În depărtare, printre mormintele de la San Lorenzo. - Și ce sunt toate astea? mai Întrebă șeful gărzilor, arătând spre mașinărie și spre oglinzi. Priorul ridică de jos lampa lui Elia, care Încă mai fumega, privind-o cu atenție. Din piept Îi ieși un suspin adânc. - Lumină. Însăși lumina din care sunt făcute visele, răspunse. Apoi se Îndreptă Încetișor către noaptea de afară, sub stele. NOTA AUTORULUI Mașinăria gândită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Apoi ce? — Te-ai dus spre ei? N-oi fi nebună... Pe procuror prefer să-l văd de departe. — Și atunci? Atunci m-am întors înapoi. — I-ai lăsat așa? — Ce voiai să fac? Să merg să le țin o lampă, să le duc o pătură? — Și micuța, ești sigură că era ea? — Păi ce spui, o copilă cu o scufiță galbenă ca aurul nu vezi pe toate străzile, și apoi o-ntâlnisem mai devreme, când intra la mătușa ei. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe pat, între perne, îmi zicea maică-ta mare. Seara, când ieșeam dintre scânduri și praf, eram fericită că găsisem în cărți ce mă interesa pe mine, eu, băiete, mă îngrășam din citit. Noaptea, că citeam și noaptea, aveam două lămpi în casă: una pentru tine, pentru băiat, și una pentru mine, la Iacobești arde lampa toată noaptea, uite ce mai citesc ăia, fă!!!, se auzea prin sat. Păi, da, citeam, mă mir că tinerii ăștia de azi nu citesc!!! — Darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
praf, eram fericită că găsisem în cărți ce mă interesa pe mine, eu, băiete, mă îngrășam din citit. Noaptea, că citeam și noaptea, aveam două lămpi în casă: una pentru tine, pentru băiat, și una pentru mine, la Iacobești arde lampa toată noaptea, uite ce mai citesc ăia, fă!!!, se auzea prin sat. Păi, da, citeam, mă mir că tinerii ăștia de azi nu citesc!!! — Darul lui Dumnezeu ai fost tu, băiatul meu. Te-ai născut așa, vorbind, ai rostit cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca molima neagră, acasă, ne interpretai scene din mari piese de teatru, amintindu-ne că există pe lume și alte tragedii, la fel de mari ca ale poporului român mutilat de comunism, că există pe lume bucuriile, râsul, sublimul, extazul. Când ardea lampa, doar noi știam că interpretează Octavă pentru noi o scenă dintr-o piesă, ne vorbeai despre artă și iubire, să nu uităm noi de ele, care pe care, Arta sau Iubirea?, eu ziceam că Teatrul, taică-tău că Iubirea, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Regele Lear. Alesese Teatrul, nu Iubirea. Timpul trece, e transpirat, negru de supărare. Teatrul. * Sala mare a Teatrului din Centrul de Creație „Cișmeaua Roșie”. Ard toate luminile din campus. La ora 19.00, în București, e încă lumină, dar becurile, lămpile, neoanele, spoturile, toate aprinse la Teatru, creează sărbătoarea Shakespeare. Lumea - bărbați și femei, urcă scările spre intrare. Eleganță și lumină în campus. Haine de seară, bijuterii, pantofi cu tocuri înalte, a început să nu se mai poarte încălțămintea ascuțită, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
melodia languroasă, magică, a unui astfel de cântec! Ultima scenă se petrecea Într-o grădină de pe acoperișul unui imobil și violoncelele suspinau către luna muzicală, În timp ce o intrigă spumoasă, cu aventuri galante și comedie facilă, tălăzuia În lumina produsă de lămpile de calciu. Amory se topea de nerăbdare să devină un obișnuit al grădinilor suspendate, să cunoască o fată care să arate la fel de grozav - cel mai bine chiar pe fata de pe scenă, al cărei păr să fie scăldat În lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
avea să urmeze - de fapt, chiar se Întrebase cât de repede avea să se Întâmple. Amory a Întins brațul pe deasupra capetelor lor lipite și a stins lumina electrică, așa că se găseau acum În Întuneric, cu excepția dungii roșietice care venea de la lămpile de citit, prin ușa Întredeschisă. El și-a făcut curaj: — Nu știu dacă știi sau nu ce ai... ce vreau să-ți spun. Doamne, Isabelle, sună ca o replică dintr-o piesă, dar nu e. — Știu, a șoptit moale Isabelle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vocea spartă și cavernoasă cu care vorbea — Sunteți băieți de la Princeton? — Da. — Unu’ de-al vostru e mort aicia și alți doi aproape morți. — Dumnezeule! — Priviți. Femeia Întinse un deget și băieții au privit Îngroziți. În lumina tare a unei lămpi cu arc voltaic de la marginea șoselei zăcea o formă omenească, cu fața În jos, Într-un cerc de sânge ce se lățea. Au sărit jos din mașină. Lui Amory i se păru că... da, ceafa aceea... că părul... părul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
era Ralph Adams Cram, cu admirația lui totală față de catedralele din cel de-al treisprezecelea veac - un catolicism pe care Amory Îl socotea prefabricat și convenabil dacă eliminai preoții, sacramentele și sacrificiile. Cum nu izbutea să adoarmă, și-a aprins lampa de la căpătâi și, luând din raft Sonata Kreutzer, a căutat atent În ea germenii entuziasmului lui Burne. A fi Burne devenise dintr-o dată, un lucru mult mai real decât a fi inteligent. Și totuși, Amory a oftat... Aici erau alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și Amory o rupseră la fugă până la colțul străzii, ca doi copii surescitați de lumina de un albastru-palid a serii. Ziua de mâine mi-o petrec la țară, a spus ea gâfâind, trecută cu bine de cercul de lumină al lămpii din colț. Sunt zile prea splendide ca să nu profiți de ele, deși poate că le simt și mai acut În oraș. — O, Clara, a exclamat Amory, ce mai diavol ai fi putut fi dacă Dumnezeu ți-ar fi Împins puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îmbrățișeze un partener imaginar, În mână cu țigara care descrie arcuri de cerc.) CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU Colțul unei cămăruțe de la parter, ocupat de un divan de piele extrem de confortabil. Deasupra, pe fiecare margine și În mijlocul Încăperii, arde câte o lampă mică, iar deasupra divanului atârnă portretul unui gentleman foarte bătrân și foarte demn, din anii 1860. De afară se aude zvon de muzică - foxtrot. ROSALIND șade pe divan. Îl are În stânga pe HOWARD GILLESPIE, un tânăr searbăd, de vreo douăzeci și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ani. Acum eram șef de promoție, eram primul, cum ar veni, aveam o hârtie în mână care atesta chestia asta și îmi aduc aminte doar de clipa în care eram în biroul lui Horea Popescu. Un birou mare, cu o lampă imensă cu abajur pe ea, Horea rotund de să crape, în pantalonii lui cu pachești, uitându-se la repartiție, la mine, iar la repartiție și, scărpinându-se în cap, a zis: ― Apoi, dragule, noi n-avem nevoie de urâți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mângâie - o, Doamne, uite că-mi amintesc -, Chiril Economu și Petruț, parcă îi văd, mă îmbărbătează, au încredere, îmi spun tot felul de vorbe. Intrăm în scenă, ne ocupăm locurile pe paturile suprapuse, liniște, se ridică încet cortina, se aprind lămpile, hăul imens devine și mai mare, dar nu am timp de teamă, am treabă și asta mă ține tare. Îmi vine rândul și sar din pat. Au rămas năuci, pentru că ce s-a petrecut le-a depășit înșelegerea. Am jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
care le cunoaște - că Sophie poate să rămână așa. Anna tace înciudată și‑l supraveghează pe Hans, proprietatea ei. Dar proprietatea nesimțitoare aspiră la un nou proprietar care s‑o îngrijească mai bine. Hans își dă cu părerea despre o lampă de birou din oțel cromat, probabil fiindcă electricitatea e specialitatea lui și poate se găsește vreun aparat electric de reparat pe aici, ca să câștige și el teren cu ocazia asta. Prevăzător, scoate un biceps la înaintare și‑l încordează pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]