1,342 matches
-
de când a murit sfânta mea mamă... Da, da, există o plictiseală inconștientă. Aproape toți ne plictisim inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din spatele perdelei, deveneam o parte integrantă a acestei lumi, poate numai pentru că ședeam acolo liniștit, fără să mă mișc, și eram nevoit să o privesc cum turna cafeaua turcească din ibricul de alamă în ceașca de culoare crem cu striuri; licoarea aia neagră, uleioasă, prinsă în forma clasică, te ducea cu gândul la încăperi spațioase, deschise, privind prin ferestrele înalte printre copacii bătrâni, unde adia un vânt văratic și mama se sprijinea de pernele unei canapele, atât de destinsă și total
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
inimii tale stau tixite. Le-ai înțesat cu Elena care le-a dat forma sufletului ei și nu mai încape nimic înăuntru. Te-a lasat sterp ca și cum iubirea ți-ar fi fost o înșelăciune. Ți-e sete de ea și licoarea ei te îneacă. La mine e puțin altfel. Se pare că sînt o ființă strîmbă, că apa asta ciudată mă deshidratează și, pe măsură ce golesc un pahar, mi-e greață de el și aș vrea să beau din altul. Cumva, ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
paradisul pierdut ca și sinucigașul în visul său. Mai ușor de mîntuit căci păcatul amorf n-a prins încă structură dar fericirea sa cunoaște lacrimi și durere. Neputîndu-și-o proiecta, n-o poate înălța la visare. O bea ca pe orice licoare euforizantă și fără să știe, locuieste într-un infern rudimentar ca și inima sa.” Știu, V. din spital. Celui tînăr îi apare, cumva, viitorul. S-a oprit din discuție pentru că, printre lumi pîrjolite și chipuri descompuse de țipete, a văzut
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
văd cu greu cum intră fascinat în presupusa împărăție a normalității cruzimii. În jurul meu apele au urcat și simt cum în jur mă înghite abisul. Zăresc orașe scufundate peste care mlaștinile devin străvezii. Suferința celui tînăr mă face să sîngerez. Licoarea neagră se prelinge din mine murdărind apele. Și marea deasupra se-ntărește cu o crustă aspră. Bătăi și sunete pătrund pînă la mine, înăuntru. În veacul tinereții Doctorul nu vrea să creadă. V. tînăr m-am înconjurat de statui. Pasărea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ai venit în goana umbrei să percep prăbușirea voinței aici în incinta de suflete oarbe. Omule, de ce ai venit să mă acoperi cu frunze? De ce ai venit să mă acoperi cu arderi, de ce ai venit, să mă faci să produc licori de iubire, în pletele timpului, mungind a înnoptări prin disecții de suflete albe? N-ai știut căci dorul meu de iubire, e noaptea când cocoșii odihnesc în pătuluri sătule și omul meu de sânge, omul meu de ani, s-a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sătule și omul meu de sânge, omul meu de ani, s-a răstignit într-o țigară de umbre și omul meu s-a răstignit într-o greșeală de unde. Ai venit să mă justific zgomotului de sens răstignit. Am băut în licoarea divină, un om de iubire robit și aș vrea să mă crezi în acest univers, cum sufletul se scaldă în van. Un muritor vei rămâne, stimatul meu VIS, iar eu nemuritoare în pocaluri de ani. DE ATUNCI ATÂTA IUBIRE Simt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în surdină durerea, prin geamuri transparența luminilor pierdute în imaginea unei clipe, ce mi veghează apropierea zgomotoasă a pașilor tăi, de frumusețea înnoptării. Cât adevăr, îmi aruncă în suflet țărmuri ce-mi sustrag Chipuri nedefinite în care de secole, caut licori de săruturi și-mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unde aveam materiile sătule cu zâmbetul iubirilor. Zidul nopților îmi lăsa răceala prin acel aer atotștiutor între ceruri ca un rugător pământ de regrete. În clipele de timp, lumea banală uita să împartă frumusețile universului. Îngerii, la ceasuri târzii din licorile nopților făceau legământ în iubirea stelară. Sufletul cerului zăcea pe o plapumă albă unde în brațele mele strângeam țărâna de zile alături de privirile uitate. Ele, vor rămâne ca o ruină a dimineților, iar glăsuirile vor lungi acele ferestre albe unde
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
CER hăituit, mâna continuă să scrie pe un nor de CEAȚĂ la fel de ARSĂ ÎN MEMORIA CORALILOR de unde o mare de doruri învinge în capcanele geroase ale întâmplărilor Dar și ciudățenia de chipuri albastre și de cuvinte albastre răstignite în amorțeala licorilor aglomerate-n extazuri mâloase de lumi. Și lumea e o CONTEMPLARE DE SPIRIT de lumini și infernale iubiri, iubiri separate de glasuri, iubiri separate de ploi, iubiri separate de altele noastre iubiri prin desprinse Trupuri de aer. DUREREA EXTAZULUI DUREREA
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-mbracă-n somnul viu, Și prin fereastra cerului, un chip banal, Îmi spune că-n visare sunt zâmbetul pustiu Și-n glasul stelei ce se pierde, În amăgiri și-n triste simfonii Cu versuri albe prin iubiri boeme El bea licoarea, dintre amare pribegii. De tunetul se-apropie de ființa pură Doar cerul știe bine a cuvânta Logodna ploilor din plapuma de spumă Ce-n valuri de iubire, uitarea se-avânta Să facă loc în taina CORALILOR DE MARE Ce-au
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
răspund prin vers Despre puterea de a trăi prin vreme. Sunt clipe dragi ce se petrec Cu zâmbete și flori de prețuire, Am strâns în palme albul verb. Și-n tâmple albastra nemurire. Să bem cu toții cupa de-nceput Unde licoarea-n ani ne prea petrece Cu truda omului de rând Și-n timpul ce se lasă rece. Să mai sperăm în Dumnezeu Și-n magicul ce-n univers mai cată O lume plină de dureri Cu un triumf inert pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
deseori așa era, dar, dacă își lua un pahar pe care îl tot ducea la buze, prefăcându-se că soarbe, nimeni nu-l mai întreba nimic și nimeni nu mai era cu ochii pe el, pentru că înțelegeau cu toții plăcerea degustării licorilor tari, retras prin urmare cu un pahar în mână în vreun ungher, oriunde se nimerea, nici măcar în mod obligatoriu într-un ungher, ci pe un colț de pat sau pe o pernă sau cel mai adesea pe jos, dar întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aer, întorcea într-o parte ochii din nou umezi, privea fix spre capătul terasei, unde doi bătrâni citeau sub umbreluțe colorate, nepăsători la culorile cerului ce se amestecau, calde și aprinse, în timp ce o soră subțire și blondă le pregătea niște licori pe o tavă, apoi punea bețișorul pe umărul lui Andrei Vlădescu: „Tu, care ai citit atâta filosofie, ai fi în stare să-mi spui?“. Dar era limpede că nu aștepta răspuns, pentru că a continuat: „Nu, taci“. Și după un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
adesea așa era, dar, dacă își lua un pahar pe care îl tot ducea la buze prefăcându-se că soarbe, nimeni nu-l mai întreba nimic și nimeni nu mai era cu ochii pe el, pentru că înțelegeau cu toții plăcerea degustării licorilor tari, retras, prin urmare, cu un pahar în mână în vreun ungher, oriunde se nimerea, nici măcar în mod obligatoriu într-un ungher, ci pe un colț de pat sau pe o pernă sau cel mai adesea pe jos, dar întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clerus, bibit ille, bibit illa etcetera, vrei să-ți traduc?“ „Las-o baltă.“ „Ei, îți spunea, cum zic ăștia în cântec: nimic altceva nu mai are preț. S-ar putea scrie un eseu despre starea de coborâre în nirvana pe măsură ce licorile plăcute trec dincolo de palat, în încăperile ascunse luminii...“ „Ar fi ceva nemaipomenit!“, exclama Yvonne Alexa. „Ar fi pe dracu’!“, răsuna vocea gravă a lui Andrei Vlădescu. „Ce spui, dohmnule?“, se întorcea spre el Cemeilă. „Hai să mai turnăm un mescal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Manuela Ștefan încerca să acapareze din nou atenția celorlalți, dar șansele îi păreau minime. Mă străduiam să mă imaginez iarăși în cloître-ul benedictin, într-o pauză a studiului literelor clasice, meditând la fortuna imperatrix mundi, eventual cu niște fructe sau licori parfumate și reci alături de mine, dar nu mai reușeam sau pierise orice farmec. Mă cuprindea tristețea pe care o accentuau cântecele medievale și simțeam o și mai mare nevoie să beau ca să uit. Îl ascultam cu o ureche pe Cemeilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dragă, cu cititul ăsta, ce-ar fi să aprinzi lumânările alea de colo? Tot stau degeaba. Ai ceva de băut? Nu-s băutoare, dar din când în când îmi place să-mi înmoi buzele și vârful limbii în câte-o licoare... Fii bărbat serios, am venit să stăm de vorbă, nu pentru altceva.“ În licăririle tremurate ale lumânărilor care aruncau umbre mișcătoare pe pereți se prefăcea că nu simte mâna lui pe după umeri, vorbind întruna și râzând, uitându-se la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
balcon atacatorul dumneavoastră? — Înseamnă că m-a așteptat aici, domnule inspector. Mi-a zburat gîndul la dopul pus neglijent pe carafă. Paula intrase În apartament fără să aibă habar că atacatorul se ascundea În Întuneric și se servea liniștit din licoarea de Orkney. Individul ne ascultase cum ne luptam În dormitor, Îmi recunoscuse vocea și apoi, după plecarea Paulei, profitase de ocazie. — Cine altcineva mai are cheia? Întrebă Cabrera. Cameristele, portarul? — Atît. Nu, stați puțin... Am surprins-o pe Paula privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
amanții lor În vipia monstruoasă. I-am spus lui Hennessy, cînd s-a Întors ducînd o tavă cu pahare: Zici că nu-i nimic de-al lui Alice Hollinger În casa asta. Și nu ți se pare ciudat? Hennessy turnă licoarea blondă În pahare. — Dar de ce, dragă băiete? — David... (Mă Învîrteam prin camera de zi, Încercînd să-mi ajustez gîndirea pe măsura lumii acesteia la scară Înjumătățită.) Trebuie să presupunem că ea și Sansom aveau o relație. Poate dura de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Splendidă ocazie să mergem, ca vizită de răspuns, în ospeție la Cetatea furnicilor! glăsuiră chefliii amatori de pleașcă și de pomană, care visau totdeauna, lăsându-le gura apă, la butiile cu înmiresmate vinuri din hrubele adânci, unde se păstrau îmbătătoarele licori. Majoritatea greierilor mustăciră aprobator la ideea alcătuirii unei fastuoase delegații de stat, rânduită să-i reprezinte într-o vizită oficială, și, mișcându-și cu nonșalanță degetele pe corzile ghitarelor lustruite de îndelungă mânuire, acționară pe cea de a șaptea strună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
acasă. Te aștept. Mi-e tare dor de tine. Deși foarte obosit, nu poate să doarmă. Fumează neîncetat, insomnia epuizându-i toată rezerva de țigări. Bine ascunsă prin rafturile debaralei găsește o sticlă prăfuită de țuică, aproape plină. Probabil e licoarea pentru "dureri de cap" a Rozaliei, ferită acolo de ochii soțului, care cunoștea năravul consoartei lui. O duce la gură și bea pe nerăsuflate. De undeva, dintr-un cotlon al memoriei, răsare chipul lui Valentin Papadopol. Tocmai luaseră bacalaureatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o pereche de pantaloni din stofă, de culoare gri, cămașă albă descheiată la primii doi nasturi și sacou cam larg pentru trupul lui subțire. Tocmai toarnă citronadă din carafa mare de sticlă în paharele aflate pe masa din fața lor. Lângă licoarea răcoritoare se află un platou cu fursecuri. La apariția lor, toți trei ridică privirile spre ele. În timp ce doamna Hagiaturian se așază lângă copile, bărbatul se ridică și se înclină politicos. Mă bucur să vă cunosc în sfârșit, stimată doamnă. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vînt. Aceeași frumusețe, subiectivă, ca și gusturile, își trăiește răgazul la Muzeul Ciocolatei. Un muzeu de istorie, întîmpinîndu-te cu planșe mari din viața triburilor peste care-a dat, fără ca ei, oamenii Ecuatorului, s-o știe, norocul de-a descoperi o licoare căreia o să i se închine, rînd pe rînd, epocă după epocă, toți zeii civilizației. Venerată ca un fel de drog de mayași, de apași, ale căror divinități de neînțeles stau, pe tronurile lor de piatră, cu vasele lor sacre dinainte
Cînd viața avea stil by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8366_a_9691]
-
doi infanteriști dădură din cap. Hudson se ridică de la consolă, își luă pușca și se luă după Vasquez care pornise deja spre culoarul principal. Ripley remarcă o ceașcă de cafea pe jumătate plină, o luă și o bău pe nerăsuflate. Licoarea era călduță și infectă, dar îi umezi gâtul. Caporalul o privea, așteptând să termine. ― De când n-ai mai dormit? Douăzeci și patru de ore? Ea ridică din umeri, nesurprinsă de întrebare. Tensiunea constantă o epuizase. Numai dacă jumătate din oboseală răzbătea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]