1,902 matches
-
copiii" este scris... 2.6. Substantivele care desemnează locutorul Când în poziția de subiect se află un substantiv care îl desemnează pe locutor sau pe autorul textului, verbul poate fi la persoana I sau a III-a. Substantivele prin care locutorul face referire la sine însuși se întâlnesc mai ales în stilul administrativ și juridic (subsemnatul, semnatarul, contractantul etc.), unde predomină utilizarea verbului la persoana I atunci când se face referire la propria persoană: (79) Subsemnatul / subsemnata, [...], mă angajez să restitui sumele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
administrativ și juridic (subsemnatul, semnatarul, contractantul etc.), unde predomină utilizarea verbului la persoana I atunci când se face referire la propria persoană: (79) Subsemnatul / subsemnata, [...], mă angajez să restitui sumele primite cu titlu de bursă... (www.edu.ro) Substantivele care desemnează locutorul se mai întâlnesc în anumite texte epistolare, beletristice sau din presă, unde au o intenție stilistică: evitarea referirii la propria persoană prin pronumele personal este motivată de modestie, dorința de depersonalizare a textului etc. În aceste texte, verbul este predominant
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
inclusivi Prin termen inclusiv se înțelege un nominal aflat în poziția de subiect care, fără să aibă trăsătura de persoană (I sau a II-a), acceptă acordul la persoana I sau a II-a a verbului-predicat, lectura propoziției fiind că locutorul sau interlocutorul sunt incluși între entitățile denotate de nominalul subiect (vezi și Gruiță, 1981). Acest tip de acord este interesant din punct de vedere teoretic, deoarece nominalul subiect nu are o trăsătură de persoană pe care să o transmită prin
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
venit. c. Fiecare am / ați rămas până la sfârșit. - Fiecare dintre noi / voi am / ați rămas până la sfârșit. Pronumele relative inclusive pot avea ca antecedent anaforic alte pronume (nehotărâte, demonstrative) sau substantive care denumesc setul de entități în care se includ locutorul sau interlocutorul: (87) a. Aceia / cei / toți / unii care am plecat mai devreme... b. Fetele care am plecat mai devreme eram sora mea și cu mine. 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă În limba vorbită sau într-un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
N2) din sintagma partitivă poate fi substantiv (singular sau plural) ori pronume. Dacă N2 este un pronume personal de persoana I sau a II-a, la plural, acordul în persoană al verbului poate să reflecte distincția inclusiv vs non-inclusiv. Dacă locutorul sau interlocutorul este inclus în setul denotat de sintagma partitivă, acordul se face la persoana I plural, respectiv a II-a plural, ca în (57). Dacă locutorul sau interlocutorul nu este inclus, acordul se face la persoana a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acordul în persoană al verbului poate să reflecte distincția inclusiv vs non-inclusiv. Dacă locutorul sau interlocutorul este inclus în setul denotat de sintagma partitivă, acordul se face la persoana I plural, respectiv a II-a plural, ca în (57). Dacă locutorul sau interlocutorul nu este inclus, acordul se face la persoana a III-a plural, ca în (58). Acordul la singular, cu N1 o parte, este exclus (vezi (59)): (57) a. O parte din noi am venit. b. O parte din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
un munte de femeie - "femeia este ca un munte" (b) subtipul superlativ sau de grad zero75, în care N1 este parțial desemantizat, prin hiperbolizare. Relația semantică este tot una de comparație, la care se adaugă o puternică evaluare subiectivă a locutorului: (146) a. o otravă de femeie - "femeia este ca o otravă" b. o prostie de articol - "articolul este ca o prostie" (ii) Tipul literal: relația dintre N1 și N2 este una de echivalare (N2 este N1), nu de comparație. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acordul dacă sintagma calitativă are o interpretare de tip superlativ sau de grad zero. Acest principiu este legat de faptul că în astfel de construcții, N1 este ușor desemantizat, peste sensul său lexical suprapunându-se sensul de evaluare subiectivă din partea locutorului. (ii) N1 determină acordul dacă sintagma calitativă are o interpretare de tip comparativ. În astfel de sintagme, N1 nu este desemantizat. Prin urmare, important pentru acord nu ar fi criteriul animatului, ci gradul de lexicalitate al termenului N1: dacă N1
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
untul conțin (/*conține) calciu. (C) Acordul substantivelor care formează un bloc semantic Sunt unele asocieri de substantive care sunt general acceptate ca formând un bloc semantic (ex. punctul și virgula, limba și literatura română), altele sunt supuse aprecierii subiective a locutorului. Din punctul de vedere al răspândirii, unele asocieri sunt general acceptate ca formând un bloc semantic: (46) a. punctul și virgula - un semn de punctuație; b. limba și literatura română - o materie școlară; c. secera și ciocanul - un simbol al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
general acceptate ca formând un bloc semantic: (46) a. punctul și virgula - un semn de punctuație; b. limba și literatura română - o materie școlară; c. secera și ciocanul - un simbol al comunismului. Alte asocieri sunt contextuale, supuse aprecierii subiective a locutorului. Din punct de vedere semantic, blocurile semantice se pot împărți în mai multe subclase: (a) Conjuncția și leagă nominale care denumesc două părți ale unui singur referent: punct și virgulă (substantivele pot funcționa și independent, dar asociate în sintagma coordonată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la persoana a II-a, celălalt sau ceilalți conjuncți fiind de persoana a III-a, 3, 5 sau/și 6, verbul se acordă la persoana a II-a, plural: (74) Tu și el sunteți de serviciu astăzi. Prin urmare, persoana locutorului are prioritate față de persoana interlocutorului, care are prioritate față de persoana non-participantului la discurs. Prin locutor și interlocutor se înțeleg și grupurile din care fac parte locutorul și interlocutorul. Prin compunerea trăsăturilor de persoană ale conjuncților apar persoanele I, plural (= locutorul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
3, 5 sau/și 6, verbul se acordă la persoana a II-a, plural: (74) Tu și el sunteți de serviciu astăzi. Prin urmare, persoana locutorului are prioritate față de persoana interlocutorului, care are prioritate față de persoana non-participantului la discurs. Prin locutor și interlocutor se înțeleg și grupurile din care fac parte locutorul și interlocutorul. Prin compunerea trăsăturilor de persoană ale conjuncților apar persoanele I, plural (= locutorul și altă entitate) și a II-a, plural (interlocutorul și o entitate care nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
II-a, plural: (74) Tu și el sunteți de serviciu astăzi. Prin urmare, persoana locutorului are prioritate față de persoana interlocutorului, care are prioritate față de persoana non-participantului la discurs. Prin locutor și interlocutor se înțeleg și grupurile din care fac parte locutorul și interlocutorul. Prin compunerea trăsăturilor de persoană ale conjuncților apar persoanele I, plural (= locutorul și altă entitate) și a II-a, plural (interlocutorul și o entitate care nu este locutorul). Regula ierarhiei persoanei interferează cu regula acordului în număr: - în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
locutorului are prioritate față de persoana interlocutorului, care are prioritate față de persoana non-participantului la discurs. Prin locutor și interlocutor se înțeleg și grupurile din care fac parte locutorul și interlocutorul. Prin compunerea trăsăturilor de persoană ale conjuncților apar persoanele I, plural (= locutorul și altă entitate) și a II-a, plural (interlocutorul și o entitate care nu este locutorul). Regula ierarhiei persoanei interferează cu regula acordului în număr: - în ordinea V-S, acordul se poate face doar cu primul conjunct, iar ierarhia persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și interlocutor se înțeleg și grupurile din care fac parte locutorul și interlocutorul. Prin compunerea trăsăturilor de persoană ale conjuncților apar persoanele I, plural (= locutorul și altă entitate) și a II-a, plural (interlocutorul și o entitate care nu este locutorul). Regula ierarhiei persoanei interferează cu regula acordului în număr: - în ordinea V-S, acordul se poate face doar cu primul conjunct, iar ierarhia persoanei poate fi încălcată: (75) La spectacol ai venit tu, care aveai invitație, și eu, care am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unul dintre acele foarte puține substantive care prezintă o neconcordanță între formă și conținut în ceea ce privește categoria persoanei. Substantivele nu au trăsătura persoanei (verbul acordându-se la persoana a III-a, care este persoana nemarcată), însă subsemnatul, referindu-se la persoana locutorului, are o trăsătură referențială de persoană (persoana I), pusă în evidență de acord: (78) a. Subsemnatul..., domiciliat în... [...] îmi iau angajamentul de a plăti contravaloarea în lei a sumei de... (www.perfmed.ro) b. Având în vedere faptul că timp
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
s-au căsătorit / nu se înrudesc unul cu celălalt. - asociativă: cu, împreună cu, și cu; conjuncții sunt prezentați ca participând asociați în evenimentul denotat de verb. Acest lucru nu împiedică utilizarea predicatelor bievenimențiale, asocierea fiind, în acest caz, una pragmatică, modalizatoare (locutorul îi percepe pe cei doi actanți ca asociați, chiar dacă aceștia nu au participat la același eveniment): (93) a. Ion și cu Gheorghe au câștigat medalia de aur de două ori, unul în 1990 și 1991, celălalt, în 1996 și 1997
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu adjunct circumstanțial comparativ este reliefată de acord: la singular în enunțurile cu adjunct comparativ, la plural în enunțurile cu subiect multiplu. Utilizarea termenului cu nuanță comparativă ca subiect (într-o sintagmă coordonată) sau ca adjunct circumstanțial depinde de preferința locutorului. În general sunt posibile ambele tipuri de acord (singular sau plural). Pot interveni elemente care disociază conjuncții N1 și N2, favorizând interpretarea drept adjunct comparativ a lui N2: (97) Numirea Noricăi Nicolai, ca și cea a lui Adrian Cioroianu în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ca sigură 126, în (116), ea este prezentată ca o posibilitate. Diferența exclusiv vs inclusiv este reflectată în acord: la singular pentru disjuncția exclusivă, la plural pentru disjuncția inclusivă. Prezentarea unei coordonări disjunctive drept exclusivă sau inclusivă depinde de alegerea locutorului, dar și de contextul extralingvistic: în (119) nu s-ar putea aplica disjuncția inclusivă (cu acord la plural), deoarece în poziția predicatului (a complementului predicativ) este un substantiv care desemnează o funcție unică: (119) a. *Ion sau Dan vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dar și Maria vor primi premiul I. Dat fiind acordul la plural în (146)a, se impune concluzia că sintagmele coordonate prin dar și sunt de tip copulativ. Rolul conjuncției adversative este unul pragmatic: evenimentul expeimat contrazice o așteptare a locutorului sau a interlocutorului. În schimb, acordul la singular în structurile de tip (146) este acceptabil marginal, conjuncția dar acționând ca un focalizator, care reliefează unul dintre conjuncți; acordul la singular este tot un mijloc de reliefare a celui de-al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mult de doi termeni. Sintagmele de doi termeni juxtapuși au o anumită intonație și lasă să se înțeleagă că aceștia nu formează un set închis (mai sunt și alte elemente în acest set, care nu sunt precizate sau cunoscute de locutor): (162) Casa, mașina au fost cumpărate prin credite în franci elvețieni. Sensul acesta de set deschis contrastează cu sensul de set închis pe care îl au sintagmele formate din aceiași termeni legați prin conjuncția și: (163) Casa și mașina au
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
contextului, a intonației, a semanticii termenilor juxtapuși se poate vedea dacă este vorba de o înlocuire a termenului, ca la tipul C sau o extindere a lui, ca la tipul B. Totuși, uneori este greu de dedus din context dacă locutorul a vrut să înlocuiască cu totul primul termen atunci când l-a utilizat pe al doilea sau dacă a vrut să-l precizeze mai bine, considerând necesari ambii termeni juxtapuși. Chiar în exemplele de mai sus (Pedepsirea politicianului corupt, excluderea sa
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sinonimia sau echivalența semantică este, în bună măsură, un fenomen subiectiv. În (148), termenii juxtapuși pedepsirea politicianului corupt și excluderea sa din partid ar putea fi considerați echivalenți semantic, având același referent, denumit de două ori, potrivit intențiilor comunicative ale locutorului, sau neechivalenți, denumind doi referenți (mai precis, două evenimente). De asemenea, trebuie făcută distincția între relația de coordonare și relația apozitivă dintre nominalele juxtapuse. Diferența se face pe criterii semantice, în funcție de numărul referenților implicați de structura juxtapusă: elementele relației apozitive
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
relative și substantive sau grupuri substantivale) sunt nominale aflate în poziția de subiect care, fără să aibă trăsătura de persoană (I sau a II-a), acceptă acordul la persoana I sau a II-a a verbului-predicat, lectura propoziției fiind că locutorul sau interlocutorul sunt incluși între entitățile denotate de nominalul subiect. Acest tip de acord este interesant din punct de vedere teoretic, deoarece nominalul-subiect nu are o trăsătură de persoană pe care să o transmită prin acord verbului. Pentru a explica
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]