1,111 matches
-
face tot posibilul să muncească și logodnicul meu, care în curând va fi soțul meu, și vom trăi. Cât despre asta, n-ai decât să rămâi cu casa mea. Dar dacă eu nu mă opun, Eugenia să te măriți cu logodnicul ăsta de care vorbești! — Cum? Cum? Aud? — Da, n-am făcut asta pentru ca dumneata, în virtutea recunoștinței, să accepți a mă lua drept soț!... Renunț la propria-mi fericire sau, mai bine zis, fericirea mea constă în faptul ca dumneata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sucit mințile... Căci după informațiile mele, și sunt din sursă sigură, te încredințez, a naibii să fiu dacă parșivul ăla te iubește cu adevărat... — Îl iubesc eu, și e de-ajuns! — Și ți se pare că ăla... vreau să zic logodnicul tău ..., e bărbat adevărat? Dacă ar fi fost bărbat, de mult ar fi găsit o soluție și ceva de lucru. — Ei bine, dacă nu-i bărbat, vreau să-l fac eu să fie. E drept, are defectul de care vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Mi se pare însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de cununie. Iar apoi am să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată. XVI — Ești insuportabil, Mauricio - îi spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tremura toată ca o frunză de plop. — Tremuri, fetițo...? — Eu? Nu. Mi se pare că dumneavoastră... Nu tremura, liniștește-te. — Nu mă mai faceți să plâng. Lasă, ba da, vrei să te fac iar să plângi. Spune-mi, ai un logodnic? — Ce-ntrebare... Spune-mi, ai? — Logodnic... logodnic propriu-zis... nu! — Dar cum, încă nu ți-a făcut curte niciun băiat de vârsta ta? — Vedeți, don Augusto... — Și ce ți-a spus? — Sunt lucruri care nu se spun... — E-adevărat. Și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
plop. — Tremuri, fetițo...? — Eu? Nu. Mi se pare că dumneavoastră... Nu tremura, liniștește-te. — Nu mă mai faceți să plâng. Lasă, ba da, vrei să te fac iar să plângi. Spune-mi, ai un logodnic? — Ce-ntrebare... Spune-mi, ai? — Logodnic... logodnic propriu-zis... nu! — Dar cum, încă nu ți-a făcut curte niciun băiat de vârsta ta? — Vedeți, don Augusto... — Și ce ți-a spus? — Sunt lucruri care nu se spun... — E-adevărat. Și ia spune, vă iubiți? — Dar, pentru Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tremuri, fetițo...? — Eu? Nu. Mi se pare că dumneavoastră... Nu tremura, liniștește-te. — Nu mă mai faceți să plâng. Lasă, ba da, vrei să te fac iar să plângi. Spune-mi, ai un logodnic? — Ce-ntrebare... Spune-mi, ai? — Logodnic... logodnic propriu-zis... nu! — Dar cum, încă nu ți-a făcut curte niciun băiat de vârsta ta? — Vedeți, don Augusto... — Și ce ți-a spus? — Sunt lucruri care nu se spun... — E-adevărat. Și ia spune, vă iubiți? — Dar, pentru Dumnezeu, don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tânăra își ridică fruntea și-l privi în ochi, ca pentru a vedea dacă spunea adevărul. — Vreți să mă înșelați... - murmură ea. — Cum adică vreau să te înșel? Ei, ei, ei. Vasăzică așa, ei? Păi nu ziceai că n-ai logodnic? — Eu nu v-am spus nimic... — Domol! Domol! - și, așezând-o lângă el pe sofa, se ridică și începu să se preumble prin cameră. Întorcându-și însă privirea spre ea, văzu că biata fată era schimbată la față și tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea ei. Nu știu ce i s-o fi întâmplat cu logodnicul, dar nu vrea să i se mai pomenească de el, e furioasă pe el, și ieri, când s-a întors acasă, s-a închis la ea în cameră și-a refuzat să cineze. Avea ochii roșii de plâns, lacrimi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bine, te înșeli de la un capăt la altul. Căci tocmai după ce nepoata mea mi-a spus tot ce ți-am repetat adineauri, când i-am sugerat și-am sfătuit-o ca, dacă tot s-a certat cu trântorul ei de logodnic, să se străduiască să te câștige pe dumneata, ei, mă rog, mă-nțelegi... Da, să mă recucerească... — Așa! Ei bine, când i-am dat sfatul ăsta, mi-a spus de-o sută și una de ori că nu, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce viață!, și-apoi ca și cum nimic n-ar fi fost, ca și cum ar fi dat uitării tot ce i se întâmplase. Era ca și cum ne-am fi reînceput permanent viața, ca și cum ar fi trebuit s-o recuceresc permanent. M-a acceptat ca logodnic parcă într-un atac de epilepsie, și cred că tot în alt atac mi-a spus „da“ în fața altarului. Și niciodată n-am izbutit s-o fac să-mi spună că mă iubește sau nu. Ori de câte ori i-am pus întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vrem cu stomacul. E limpede ca bună ziua! Și acum... Acum - gândi el mai departe -, o idee luminoasă, extrem de luminoasă! Am să simulez că-i fac iarăși curte Eugeniei, am să insist din nou pe lângă ea, doar-doar mă va accepta ca logodnic, ca viitor soț; evident, doar ca s-o pun la încercare, ca un experiment psihologic și sigur fiind că o să mă refuze..., asta ar mai lipsi! Trebuie să mă refuze. După toate câte s-au întâmplat, după tot ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acceptat. Și dacă mi-a acceptat cadoul și se bucură de el, de ce să mă și iubească? Dar... și dacă, retrăgându-și cuvintele pe care mi le-a spus - gândi el apoi -, îmi va spune că da, mă acceptă ca logodnic, ca viitor soț? Căci trebuie să te aștepți la orice. Și dacă cumva, zic, mă acceptă? Asta chiar mă irită! Mă pescuiește cu propria mea undiță! Așa aș deveni chiar pescarul pescuit! Dar nu, nu, nu se poate! Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
atunci era altceva! „Sunt pe post de broască“, gândi psihologul experimental. Da - urmă Eugenia -, unui prieten, cuiva care nu-i nimic mai mult decât prieten, i se pot permite anumite mici libertăți care nu i se cuvin..., cum să zicem..., logodnicului! — Dar nu înțeleg... După ce-o să ne căsătorim, Augusto, am să-ți explic. Dar acum, ușurel, nu-i așa? „S-a terminat“, gândi Augusto, care se simți absolut și desăvârșit broască. — Și-acum - adăugă Eugenia ridicându-se - mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
altă zi Eugenia îi spuse lui Augusto: — Uite, Augusto, trebuie să vorbesc cu tine de un lucru foarte serios, foarte serios, și te rog dinainte să mă ierți dacă ceea ce am să-ți spun... — Pentru Dumnezeu; Eugenia, spune! — Știi de logodnicul acela pe care l-am avut... — Da, Mauricio. Nu știi însă de ce am fost silită să-l expediez pe nerușinatul ăla fără margini... Nu vreau să știu. — Asta te onorează. Ei bine: am fost silită să-l expediez pe trântorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o dimineață, Liduvina îl anunță că-l așteaptă un tânăr și se pomeni apoi că era Mauricio. Fu cât pe ce să-l expedieze fără să-l asculte, dar se simțea atras de bărbatul acela care fusese într-o vreme logodnicul Eugeniei, pe care aceasta îl iubise și pesemne continua să-l iubească oarecum; acel bărbat care poate știe despre cea care avea să fie soția lui, a lui Augusto, intimități ignorate de acesta; de acel bărbat care... Era ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de care vorbiți a fost aici. Și ce-a zis când a plecat? — N-a vorbit cu mine când a plecat..., nici nu l-am văzut... — Și tu, Liduvina, știi cine e? — Da, știu cine e. Cel care-a fost logodnicul... — Da, destul. Și-acum al cui logodnic este? — Chiar c-ar trebui să știu prea multe. Cum voi, femeile, știți atâtea lucruri pe care nu vi le-arată nimeni... — Da, dar în schimb nu izbutim să le învățăm pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce-a zis când a plecat? — N-a vorbit cu mine când a plecat..., nici nu l-am văzut... — Și tu, Liduvina, știi cine e? — Da, știu cine e. Cel care-a fost logodnicul... — Da, destul. Și-acum al cui logodnic este? — Chiar c-ar trebui să știu prea multe. Cum voi, femeile, știți atâtea lucruri pe care nu vi le-arată nimeni... — Da, dar în schimb nu izbutim să le învățăm pe cele care ne sunt spuse. — Bine, bine, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
plânge, îl lingea pe bărbie. XXIX Totul era pregătit acum pentru nuntă. Augusto o voia intimă și modestă, dar ea, viitoarea lui soție, prefera, pare-se, să i se dea mai mult fast și rezonanță. Pe măsură ce se apropia data fixată, logodnicul ardea să-și permită unele mici libertăți și familiarități, dar ea, Eugenia, continua să fie rezervată. — Dar, Eugenia, ce, peste câteva zile o să fim unul al altuia! — Da, tocmai de-aceea. E nevoie să începem de pe-acum să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
penetrante. — Nu, n-am mai aflat nimic despre ea. — Cine-o fi cucerind-o sau cine-o fi și cucerit-o la ora asta...? - și îndepărtându-și privirea de la Augusto și-o fixă în vid, dincolo de ceea ce privea. Prin mintea logodnicului trecură, cu duiumul, presimțiri stranii. „Femeia asta pare că știe ceva“, își zise el, iar apoi cu glas tare: — Știi tu ceva? — Eu? - răspunse ea simulând indiferența, și-l privi iarăși. Între cei doi plutea o umbră de mister. — Presupun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
succesiune la tronul Spaniei, din secolul al XIX-lea. Silvio Tissi, activ în prima jumătate a secolului XX, autor a numeroase monografii despre mari filozofi (Descartes, Nietzsche) și despre psihanaliza aplicată studiului fenomenelor culturale. Unul din personajele principale ale romanului Logodnicii (I Promessi sposi, l840) de Alessandro Manzoni (1785-1873). Francisco Manuel de Melo (1611-1667), istoric și scriitor portughez de expresie bilingvă, portugheză și spaniolă. Cea mai apreciată operă a sa e cea citată de Unamuno, Historia de los movimientos, separación y
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
hoțu-acel mințit [în sensul de prefăcut, aluzie la deghizamentul în taur celest folosit de Jupiter, n.t.] al Europei...“ Trebuie să recunoaștem aici că Unamuno este nedrept până la inexactitate voită în diatriba contra lui Góngora. Alessandro Manzoni (1785-1873), marele romancier (Logodnicii), dramaturg și poet; Massimo D’Azeglio (1789-1866), a dat I miei ricordi; Tommaso Grossi (1790-1853), scriitor și poet italian, prieten al lui Manzoni; Domenico Guerrazzi (1804-1873), om politic și scriitor toscan angajat în mișcarea risorgimentală. Dante, Infernul, III, 51: „Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
autoritatea așa de departe de țărmurile lor. Victoria noastră asupra vetustului imperiu spaniol nu ne costase decât două mii patru sute de morți, dar la Annapolis, sediul Academiei Navale, fiecare pierdere putea fi aceea a unui părinte, a unui prieten, a unui logodnic făgăduit sau potențial; cei mai conservatori dintre concitadinii mei vedeau În Președintele MacKinley un aventurier primejdios. Aceasta nu era și părerea lui Webb, dar el trebuia să menajeze fobiile cititorilor. Ca să mă facă s-o Înțeleg mai bine, acest tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să fi avut, 20, 30 de ani, nu mai știu. Deci, Sienna Salonic Sevilla, nu mai știu. N-aveam nevoie, dar m-am așezat la rând, așa, la portocale. În fața mea, o tânără foarte drăguță se uita pierdută în ochii logodnicului. Avansam foarte încet. La un moment dat, se desprinde o doamnă din fața noastră. Coafată, elegantă, profil oriental. Cum vă spun, deci, acum o săptămână, la ski, în Elveția, mă așez și eu la coadă, înainte de a coborî pista. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu-mi prea plac fructele, dar știți cum e, mă iau după alții. Influențabil, foarte influențabil, cum văd o coadă, mă așez și eu la rând. Deci, o doamnă fină, elegantă, decisă să protesteze. Nu mă însoțiți? Se adresase tânărului logodnic, care n-a răspuns cu nici o vorbuliță. Avea dreptate femeia, trebuia intervenit, altfel riscam să nu apucăm, lăzile erau pe terminate. Tânărul logodnic zâmbea batjocoritor. M-a găsit tocmai pe mine mai reprezentant, șuieră el nervos spre logodnică. Fata privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
eu la rând. Deci, o doamnă fină, elegantă, decisă să protesteze. Nu mă însoțiți? Se adresase tânărului logodnic, care n-a răspuns cu nici o vorbuliță. Avea dreptate femeia, trebuia intervenit, altfel riscam să nu apucăm, lăzile erau pe terminate. Tânărul logodnic zâmbea batjocoritor. M-a găsit tocmai pe mine mai reprezentant, șuieră el nervos spre logodnică. Fata privea în sus, în ochii lui mari, cu o admirație absolută. Mai reprezentativ, îl corectă ea, suav. Admirație absolută, dar îl corectase, totuși, drăguța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]