1,582 matches
-
II-a ( adagio ), ca o nocturnă, pune în valoare și de astă dată latura lirică a sensibilității lui Beethoven. Frazele melodice sunt aici cu mult mai largi decât în alte lucrări beethoveniene. Suava melodie, care începe din măsura a doua, lunecă pe o figură de acompaniament ( a se vedea măsura I ) ce străbate întreaga mișcare. Tema II, tot cantabilă, este cântată de glasul catifelat al clarinetului, peste care coardele suprapun arabescuri. Cele două teme nu sunt supuse dezvoltării. În loc de dezvoltare, în
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
bunurile dobândite de ei. Uite cum încet-încet se limpezesc lucrurile... Din câte îmi dau eu seama, ne-ar cam fi deajuns pe astăzi. Așa că a sosit vremea s-o luăm spre casă... Pornim apostolește de-a dreptul prin pădure. Deodată... lunec de parcă cineva mi-ar fi tras pământul de sub tălpi și... o iau la vale de-a berbeleacul pe povârnișul abrupt... Toate încercările mele de a mă agăța de vreo rădăcină sau lăstar sunt zadarnice. Lunec mereu... La un timp mă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
a dreptul prin pădure. Deodată... lunec de parcă cineva mi-ar fi tras pământul de sub tălpi și... o iau la vale de-a berbeleacul pe povârnișul abrupt... Toate încercările mele de a mă agăța de vreo rădăcină sau lăstar sunt zadarnice. Lunec mereu... La un timp mă opresc la rădăcina unui copac... O mulțime de puncte luminoase îmi joacă în față... „M-oi fi lovit la cap” - îmi trece prin minte...Încerc să deschid ochii, dar o lumină puternică mă orbește. Îi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
o lumină puternică mă orbește. Îi închid repede. O nouă încercare - mai precaută de această dată - îmi aduce în fața ochilor figura de sfânt a bătrânului, aureolată de un nimb luminos... Dar unde-i pădurea? Unde-i povârnișul pe care am lunecat ca pe tobogan? Nimic din tote acestea. Doar o măsuță pe care tronează o oală și o ulcică pentru apă, prichiciul sobei pe care se află o candelă și o fereastră deschisă, năpădită de mușcate, prin care năvălește zefirul dimineții
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
plăcut, cu o inflexiune ce-i amintește de Teona... "Teona!..." se cutremură Mihai, încetinind pasul. Doi ochi mari, albaștri, luminînd trist întunericul acelui Mercedes alb... Apoi, nimic... Amețit, cu ochii umezi, a pornit-o aiurea, spre calea ferată, traversînd-o. A lunecat pe prundișul rambleului, a căzut pe spate și a rămas așa, pînă tîrziu, cu privirea înfiptă într-un cer înnourat. Dar era mai tînăr, și tatăl lui trăia încă. Bolnav, e drept, dar trăia. Poate că atunci nu-și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu vreo zece ani în urmă și, întîlnindu-se în București, au stat îndelung în fața unor halbe cu bere. "Știi, Mihai, i-a spus colegul, uneori mă simt atît de singur acolo, în munți, că ajung să închid ochii și-mi lunec palma pe scoarța vreunui copac. E cumplită conștiința singurătății, născută din dorința comunicării unor stări și sentimente simple, omenești... Nu lipsa unei femei am deja relații cu o doctoriță de la sanatorul TBC din apropiere -, ci necesitatea imperioasă a unei prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să-și înfrunte privirile. Pe obrazul împietrit și-n adîncurile ochilor negri, se citește durerea profundă, redeșteptată acum. Doamne, Liliana, ce-am făcut?! spune Mihai încet, îngrijorat, atingînd cu vîrful degetelor obrazul palid. Pentru că femeia nu protestează, întreaga lui palmă lunecă pe lîngă ureche, peste buclele părului, coboară pe umăr, în jos pe braț și se oprește pe mîna atîrnînd inertă lîngă corp, strîngîndu-i-o ușor. Nimic, Mihai, nimic, tremură vocea Lilianei. Obrazul ei se dezgheață încet, recăpătîndu-și culoarea. Paranteza surîsului, devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Discul e zgîriat... Mihai se retrage, făcînd pași mici, indeciși. Dacă regret că nu-s altceva decît scriitor, atunci e că n-am avut norocul să mă nasc cu har pentru muzică, murmură, parcă ar ofta. Deschide pianul și-și lunecă privirea peste întreaga claviatură, sorbind-o. Mi-ar fi plăcut să înalț sufletele oamenilor pe culmi accesibile doar prin mijlocirea artei... Se așază pe scaunul rotativ și atacă primele note din partea a doua la Sonata lunii. Nu! strigă Liliana cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Strînge tare, pînă la durere, apoi, brusc, i le eliberează și se ridică. Ajunsă lîngă fereastră, trage draperia și privește afară: Ce fain se vede orașul! Cînd îl simte pe Mihai la spatele ei, stă nemișcată pînă ce palmele bărbatului, lunecate de-a lungul brațelor, îi cuprind între ele umerii. Face o mișcare discretă de retragere și se lipește de trupul lui într-un gest de felină. Ți-ar plăcea să locuiești aici? întreabă fără să întoarcă privirea. Aici, nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu toții nevoie. Mihai tace. Privirea lui calmă, gata să exprime răceală, o țintuiește pe Liliana, făcînd-o să-și cufunde capul mai cu putere în pernă. Mîinile lui se întind amîndouă odată, palmele se desfac deasupra pieptului ei, atingînd sînii, apoi lunecă pe gît, pînă la obraz. A existat în antichitate o femeie, Phryne, care i-a servit lui Praxitele ca model pentru Afrodita din Cnidos, spune el încet, cu voce calmă. Femeia aceea, ajunsă în areopag, să fie judecată pentru comportare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu tăria alcoolului, continuă Mihai s-o privească insistent. Nedumerirea din ochii lui s-a transformat deja într-o expresie de prietenie. Întinde mîna și-și lasă palma desfăcută peste genunchiul femeii, cuprinzîndu-l, pentru ca în clipele următoare degetele să-i lunece de-a lungul coapsei, atît cît să trezească în Liliana un tremur scurt, de vietate înfricoșată. Spune, te-ascult! face el un gest calm după ce-și retrage mîna. Era așa fain! surîde Liliana. Dar imediat își înfășoară picioarele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Așa, să... S-o vadă pe Daniela! Ai zis că nu-l interesează! Doamne, lasă-mă-n pace, șchiop afurisit ce ești!! țipă Liliana isteric și-și scutură capul cu îndîrjire. Ridică imediat palmele, cuprinde între ele obrajii, apoi le lunecă, împinge ochelarii pe creștet și-și acoperă ochii strîns. Mai clatină un timp trupul într-o parte și-n alta, sfîrșind prin a se îndoi mult, pînă ce fruntea i se îngroapă între genunchi. Mihai se retrage încet, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lui pînă la portița din fier forjat, unde face o întoarcere promptă, parcă ar vrea să-l rețină cu forța. Pot spera să mă ierți? întreabă aranjîndu-i fularul la gît. Pot spera să te revăd deseară? surîde Mihai. Liliana își lunecă palmele în sus, pînă după gît și-l apropie, lipindu-și gura de-a lui, într-un sărut scurt. Liliana Silveanu!... rîde Mihai încet, aruncînd priviri în jur, parcă s-o certe. E sîmbătă azi. Chiar și prietenii mei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
deasupra norilor, femeia avusese în gesturi și-n glas ceva de bacantă. Trăise totul ca într-un ritual dinaintea jertfei; părea că simte momentul sublim al iubirii continuu, fară oprire, chiar și după ce Mihai s-a topit în trupul ei, lunecînd apoi amîndoi în jos, osteniți, să poată să stea rezemați cu spatele de piata pe care s-au iubit, mai frumos și mai furtunos ca niciodată. ...Apoi izbucnirea Lilianei la auzul acordurilor din Sonata lunii... Iar acum vocea ei stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ajuns în apropierea unui scaun, face un gest sigur, o împinge un pas și o obligă să urce împreună cu el. Brațul drept al lui trece peste pieptul femeii ca o bară de protecție, încleștîndu-și degetele în laterala metalică. Palma stîngă lunecă peste buclele umezite de norii traversați și se oprește la ceafă, cu degetele desfăcute, gata s-o rețină. Stau așa, nemișcați, respirînd apăsat, ca într-o încleștare. Deasupra prăpastiei celei mari, Liliana închide ochii strîns, șoptind o chemare. Sărutul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și distantă, cu suflet arid, ca acum, dar și-a spus că e de vină starea de concubinaj. Și-apoi, era prea înfrînt de plecarea Teonei, ca să mai stea singur... Blestemata de Teonă! murmură și-și adîncește capul în pernă, lunecînd în somn. Cînd se trezește, Violeta stă în picioare, la capătul patului. Probabil că l-a deșteptat zgomotul ușii sau scîrțîitul parchetului. Sare din pat și, ca un prim gest, vrea să se uite la ceas. E trei, îi informează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
altei mîini. Degetele se strîng domol, cu delicatețe. Obrazul fetei se umple de plăcere, buzele se dezlipesc, gata să șoptească chemarea, în vreme ce ochii ei caută iar spre stînga. În racord cu privirea fetei, imaginea pornește de la degetele ce se rețin, lunecă de-a lungul unui braț gol, trec peste gîtul împodobit cu un șirag de perle albe, contrastînd cu pielea bronzată, adunîndu-se în scobitura dintre sîni. La volan, o femeie de 30-35 ani, cu ochi mari și negri, care par să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Bonifaciu de Montferrat, acum rege al Thessalonicului, care vedea amenințîndu-se provinciile lui de la nord de către bulgari și cumani, purcese asemenea în ajutorul celorlalți latini și, în calea lui, respinse cu succes atacul izolat al unei cete inamice, dar urmărind-o, lunecă prea departe cu spumegândul lui curaj și pieri prin rană de moarte. Asupra capului tăiat a regelui din Thessalonic ce i se adusese, Ioannițiu serbă cu bucurie un triumf, nemeritat îndealtmintrelea, căci nu-l câștigase el însuși. Cu toată marea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
câtăva vreme, cu Macedonia și o parte a Traciei, iar regatul se-ntări învederat și jucă în încurcăturile latino-bizantine un rol cu atât mai însemnat cu cât împărăția frîncească din Constantinopol scădea mai mult în vârtute și putere de rezistență, lunecând mereu și repede spre pieire. După moartea împăratului Enric, celui plin de înțelepciune și putere (1216), urmașul său Petru de Courtenay, intrând pe teritoriul despotului din Epir, Theodoros Comnenos, încăpuse din nebăgare de samă în mâinile acestuia ca prizonier, din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
puterea iernii la Adrianopol, parte pentru a supraveghea mai de aproape decursul evenimentelor de dincolo de graniță, parte pentru a dispune la fața locului cele de cuviință pentru asigurarea teritoriului statului. Mergând într-una din zile călare, ca să inspecteze granița țării, lunecă cu cal cu tot pe gheață și se răni atât [de] rău încît a trebuit mai mult timp până să se vindece, în care vreme evenimentele se desfășurau dincolo de hotar fără ca el să poată avea vrun amestec la ele. Între
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Nouăzeci la sută din Hollywood e numai poleială. — Ții cu tot dinadinsul să-mi strici cheful. Mi-am pus În gînd să-mi fac de cap, așa că nu-ncerca să mă domolești. Fata Îl provoca. Jack se Împiedică, iar Karen lunecă Încet spre sărut. Se tatonară, se gustară, se traseră Înapoi În aceeași clipă... Jack se desprinse, amețit, din Îmbrățișare. Karen nu-și retrase imediat mîinile — Vecinii Încă nu s-au Întors din concediu. Am putea să mergem să dăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
n-am făcut... poate că ea e bine, nu moare și nu mor nici io, pen’ că nu-s curist. Simți În el un zumzet ca de scaun electric cu o pancartă mare deasupra: NU EI AU FĂCUT-O. Jones lunecă Într-o litanie - „Iisuse, Iisuse, Părinte Ceresc“. Ed se duse glonț În a doua cameră. Duhoare: transpirație și miros de țigară. Leroy Fontaine - matahală, păr negru, aranjat la coafor. Își trîntise picioarele pe masă. Ed spuse: — Fii mai deștept decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
băgă butoiașul la loc și propti țeava armei În gura lui Fontaine. — Unul din șase. La noroc. Unde e fata? De groază, Fontaine mușcă oțelul țevii. White apăsă trăgaciul de două ori. Două clicuri. În gol. Fontaine se lăsă să lunece În josul peretelui. White trase arma și Îl ridică de păr. — Unde e fata? Ed era În continuare Împietrit. White apăsă din nou trăgaciul. Încă un clic. Fontaine, cu ochii cît cepele: — S-ss-sylvester F-fitch, Strada 109, colț cu Avalon, casa cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
McNeil. Urît: un monolit cenușiu pe o insulă din stînci cenușii. Ziduri cenușii, ceață cenușie, sîrmă ghimpată la marginea unei ape cenușii. Jack se dădu jos lîngă ghereta santinelei. Paznicul Îi verifică actele și Înclină din cap. Porțile de oțel lunecară În locașul lor din stîncă. Jack intră. Un omuleț uscățiv Îl Întîmpină Înaintea porții intermediare: — Sergentul Vincennes? SÎnt agentul Goddard de la Biroul Penitenciarelor. Strîngere energică de mînă. — Ți-a spus Exley despre ce este vorba? — Mi-a spus Bob Gallaudet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
se uită la geamul locomotivei și văzu trecînd o nălucă albastră - culoarea docului uniformei de pușcăriaș. — Biroul Șerifului. Identificați-vă cu parola! Liniște, apoi un fals țipăt de pasăre. Oamenii cu gazele aruncară grenadele În ferestre. Acestea sparseră geamurile și lunecară printre bare. Pușcașii luară cu asalt vagonul al treilea. Traseră În plin și doborîră ușa. Fum, țipete. Cineva strigă: — Acum! Fumul ieșea prin ușă. Oameni În kaki alergau prin el. Un lunetist nimeri un tip, dar cineva strigă: — Nu, sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]