3,280 matches
-
Lomdepapie pe când tocmai trece pe lângă hardughia aceasta mirosind a ciorbă de varză amestecată cu mirosul ăstora de la echipele de dezinsecție care se arată la poarta imobilelor cu un fel de vermorel, adică un aparat din acesta pentru stropit via, cu mâner lateral ... Mă opresc din poveste izbit de reproșul care-mi răsare înainte în chiar procesul creației, mi se arată un amic de prin Institutul Politehnic care-mi zice cum că regretă că scriu tot soiul de năzbâtii care nu folosesc
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
așa? Din perspectiva veacului națiunilor a fost ceva groaznic, un vis urât, o umilință continuă și insuportabilă, o durere fără margini. Din cauza asupririi străine plâng mierlele și holdele, oftează mamele, și pruncii au somnul bântuit, iar junii strâng pumnii pe mânerele cosoarelor, a coaselor și a hangerelor. Nenorocire, numele tău poartă chipul împăratului și al Vienei! Fericirea răsare din București sau de niciunde altundeva! Așa o fi fost? Chiar așa, dovadă că la 1918 au prins trup istoric vise, nefericiri și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cinic pur și simplu încerca să trezească într-ânsul gratitudinea; apoi celălalt conchise: - Asta este tot! Acum, intră. Era un ordin, iar Ashargin se supuse în modul abject pe care Gosseyn nu-l putea suporta. Mâna lui se întinse. Degetele prinseră mânerul, îl răsuciră și împinseră ușa. Trecu peste prag. Ușa se închise în urma lui... * Pe planeta unui soare îndepărtat, o umbră se îngroșa în mijlocul unei încăperi cenușii. Ajunse să plutească deasupra podelei. În această cameră strâmtă se găseau alte două persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cafeniu și făceau ca pielea clienților să pară cenușie, moartă. Intrarea se afla într-un colț al încăperii, iar colțul opus era ocupat de o tejghea curbată din crom și plastic, unde stătea un bărbat chel, gras și zîmbitor în spatele mînerelor strălucitoare ale aparatului de cafea. Era îmbrăcat în pantaloni negri, cămașă albă și papion negru și fie era mut, fie era neobișnuit de reticent. Nu vorbea deloc; clienții i se adresau doar pentru a comanda cafea sau țigări, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în spate. Ceva întunecat și răsucit i se prăbuși în cap învăluindu-l, și ușa se trînti din nou. Trase obiectul și-și dădu seama că era o haină din piele de oaie cu blana pe dos. O atîrnă de mînerul interior al ușii de la intrare, ieși pe alee și se depărtă. După o vreme, ceața deasă și rece, creierul și corpul înghețat se contopiră. Mergea învăluit de ele pe străzi, un miez amorțit de suflet, pierdut undeva înăuntru și ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
curțile din cvartal, lăsînd resturi împrăștiate în jur, și în ultima fură alergați de o femeie care-i urmări țipînd și promițîndu-le cu răsuflarea tăiată că va chema poliția. Afară în stradă aștepta o fată de doisprezece ani ținînd de mînere un cărucior cu trei roți. Arătă spre Thaw și-i întrebă: — P-ăsta de unde l-ați cules? Lasă asta, zise Boab și-și puse sacul în căruciorul care dădea deja pe-afară de atîta gunoi. Băiețeii se înhămară la el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
blocat? îl întrebă pastorul. — Nu, mă pot întoarce. — Păi, drumul pînă aici e pe partea cealaltă. Numa’ adastă acolo o clipă. Fața se retrase și Thaw văzu peste margine ceva negru și încovoiat la capăt care aluneca spre el. Era mînerul unei umbrele. înghițindu-și teama care-i aluneca prin gîtlej, Thaw îl prinse cu mîna stîngă și trase. Rămase neclintit. își puse degetul mare ieșit din sanda pe o ridicătură din stîncă, strînse mînerul mai tare, se împinse spre margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
capăt care aluneca spre el. Era mînerul unei umbrele. înghițindu-și teama care-i aluneca prin gîtlej, Thaw îl prinse cu mîna stîngă și trase. Rămase neclintit. își puse degetul mare ieșit din sanda pe o ridicătură din stîncă, strînse mînerul mai tare, se împinse spre margine și reuși să-și întindă un braț peste ea. Pastorul îi prinse brațul și-l trase pe culme. — Mulțumesc, zise el ridicîndu-se în picioare. Vîrful era o stîncă plată de mărimea podelei unei camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
jurist. — într-un sens, da, zise pastorul rîzînd, fără îndoială, Duncan; dar în alt sens, nu. Ce citești? Ridică o carte subțire cu coperte lucioase. — Prelegerile profesorului Hoyle despre creația continuă. Pastorul se așeză pe un scaun, cu mîinile pe mînerul umbrelei și bărbia sprijinită în mîini. — Și ce ne spune profesorul Hoyle despre creație? — Ei bine, majoritatea astronomilor cred că întreaga substanță din univers a fost cîndva comprimată într-un singur atom gigantic, care a explodat și toate stelele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cub imens din cărămidă la intersecția a două străzi. își îndreptă cravata, strînse mai bine mapa și împinse ușile turnante din alamă, sticlă și mahon sculptat. Holul de la intrare era un spațiu gol, cu o ușă mică inscripționată INFORMAȚII. Răsuci mînerul și intră într-o încăpere îngustă ca o pană, cu un pupitru și o bătrînă blocată într-un colț de o tejghea din lemn galben lustruit. — Da? zise doamna. — Am o programare; adică, sînt așteptat. Mă așteaptă domnul Tulloch. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prindă. Micul Thaw zburda din cameră în cameră, trîntind ușile în urma lui, dar sunetul lent, șchiopătat se apropia tot mai mult. în cele din urmă, ajunse la un dulap, nu mai avea pe unde ieși, și strînse cu putere de mîner, încercînd să țină ușa închisă. O apă înghețată se învolbura, înghțindu-i picioarele. Se trezi în întuneric, cu jumătate din așternuturi pe podea. Prin fereastră străluceau trei stele, iar gîștele cîntau afon pe iaz. Strîngîndu-și păturile în jurul lui, își ușură repirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care-l crezuse cîndva o fereastră nu mai era acolo. în mijlocul peretelui, de la podea pînă în tavan era o ușă dublă din lemn închis la culoare, cu panouri din bronz ornamentat. O împinse, dar nu putea fi mișcată fără mînere sau broască. Se întoarse în salon. Nan își alăpta fetița și discuta liniștită cu Rima. Lanark se așeză pe patul lui și încercă să termine Războiul Sfînt, dar îl găsi enervant. Scriitorul era incapabil să-și imagineze un dușman, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-a născut aici. Voi aveți pașapoarte ale consiliului. El nu are. — Cine-i Alexander? Sludden arătă spre cărucior. — Ritchie-Smollet l-a botezat așa. — L-a botezat? sări Lanark țipînd. Alexander începu să plîngă. — Șșș, șopti Rima punînd mîna pe mînerul căruciorului și legănîndu-l. Șșșș. — De ce Alexander? șopti Lanark furios. De ce nu m-ai așteptat? De unde graba asta tîmpită? — Te-am așteptat cît s-a putut de mult... de ce n-ai venit cînd te-am chemat? — Dar nu m-ați chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se retrag. Sînt guvernate de gravitatea lunară, poți citi asta în Newton. Cum să respecte, atunci, noțiunile obișnuite de decență, cînd sînt conduse de lună? Lanark îl puse pe Alexander în cărucior și biberonul alături, și îl legînă ușor de mîner. — Cînd m-am însurat, continuă omul, eram ignorant.Nu-l citisem pe Newton, nu-l citisem pe Pavlov, așa că am dat-o pe curvă afară... scuze pentru limbaj, dar vroiam să spun, nevastă-mea. Acum aș vrea să-mi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
plăcuța cu semnul informații. Un tinerel slab stătea în fața lui. Avea păr scurt, în dezordine, un costum curat din stofă ieftină, își ținea ochii închiși și părea că se străduie să nu cadă într-o parte. Lanark puse mîna pe mînerul ușii pe care tocmai intrase, o trînti și se așeză. Bărbatul deschise ochii și zise: — Nu, nu, nu, nu... m-ați înțeles greșit. în timp ce ochii i se fixară pe fața lui Lanark, propriul lui chip începu să se schimbe. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu se îngrijoră. Apoi auzi pocnete și pe Helen abia respirînd. — Dă-i drumul, dă-i drumul. Fu eliberat și auzi mai multe pocnituri. Helen gemu, apoi țipă. Ștergeți-o, domnule! Lăsați-ne! Lăsați-ne în pace! Găsi și apăsă mînerul, ieși împleticindu-se și trînti ușa. Ezită lîngă motocasa care se legăna ușor. Dinspre locul din față se auzeau zgomote înăbușite și dinspre cel din spate, un plînset subțire de copil. Privirea i se abătu asupra unui afiș luminat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
coada se rărise. în timp ce Lanark trecu pe lîngă ei, crainicul spunea: — Președintele Fu din Xanadu. Proto-presbiterul Griffith-Powys din Ynyswitrin. Premierul Multan din Zimbabwe. Fata Roșie îl conduse pe un coridor exterior, pînă ajunseră la un panou alb, fără balamale sau mîner. — E o ușă. Intrați, zise fata. — Dumneavoastră nu veniți? Dacă o să discutați politică, o să aștept afară. Cînd Lanark apăsă suprafața observă un cuvînt mare scris pe ea: EPILOG ATENȚIE: îN HEADER SE VOR INTRODUCE, CONFORM ORIGINALULUI, URMĂTOARELE: PP. 480-481: Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
HEADER SE VOR INTRODUCE, CONFORM ORIGINALULUI, URMĂTOARELE: PP. 480-481: Un rege cu o constituție proastă întîlnește un critic Intră într-o încăpere care nu semăna deloc arhitectural cu clădirea din care ieșise. în partea aceasta, ușa avea panouri adîncite și mîner, plafonul era mărginit de o cornișă somptuos decorată cu mlădițe de acant, mai era și un bovindou înalt, de unde se vedea frunzișul coroanei unui castan și, dincolo, o casă veche din piatră. Restul încăperii era ascuns de șevalete cu picturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un dicționar științific și pașaportul cu numele tău. îi lipi o fîșie lungă din plastic pe buzunarul de la piept. Acum, dă-te jos. El se dădu jos și rămase pe bordură, încercînd un sentiment de confort în moliciunea familiară a mînerului servietei. Așteptă plecarea mașinii, dar Gay se dădu și ea jos. îl luă de braț și-l conduse spre o ușă dublă, singurul semn de civilizație în pustietatea acelui zid imens. — Ce-i aici? întrebă el, dar ea fredonă absentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nouă-nouță, făcută din toval gălbui și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul și celelalte lucruri. „Să nu dai în mine“, spunea. „Eu n-am nici o vină. Dânsa m-a acostat, pe stradă, mi-a făcut
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și încuiată cu un lacăt mare, centura cu baioneta prinsă de ea... Roșcatul sărise din pat, își trăsese pantalonii, se încălța cu o viteză uluitoare. Constantin apucă centura, își înșuruba cu grijă, atent, degetele pe mânerul baionetei. Avea senzația că mânerul frige. Roșcatul se apropiase de el, voia pesemne să și ia vestonul și celelalte lucruri. „Să nu dai în mine“, spunea. „Eu n-am nici o vină. Dânsa m-a acostat, pe stradă, mi-a făcut propuneri. De unde să știu eu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
lucru de necrezut : trăgea încet baioneta din teacă și lama ei incandescentă împrăștia văpăi. Părea făcută din flăcări, ca săbiile arhanghelilor zugrăviți prin biserici. Numai că flăcările erau negre... O clipă, se uită înnebunit. Apoi împinse cât putu de repede mânerul și aruncă centura cu baionetă cu tot. Roșcatul o culese de pe jos și se încinse cu ea. Își îmbrăcase vestonul, își luase capela și geanta din cuier. Lui Constantin i se păru o clipă că nu mai avea baionetă. „Poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cinic pur și simplu încerca să trezească într-ânsul gratitudinea; apoi celălalt conchise: - Asta este tot! Acum, intră. Era un ordin, iar Ashargin se supuse în modul abject pe care Gosseyn nu-l putea suporta. Mâna lui se întinse. Degetele prinseră mânerul, îl răsuciră și împinseră ușa. Trecu peste prag. Ușa se închise în urma lui... * Pe planeta unui soare îndepărtat, o umbră se îngroșa în mijlocul unei încăperi cenușii. Ajunse să plutească deasupra podelei. În această cameră strâmtă se găseau alte două persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
că unii dintre bipezi aveau câte două arme, nu una singură, și că le țineau vârâte în niște teci prinse de mânecile costumului spațial. Una dintre armele acestea semăna cu pușca atomică, cu care fusese deja amenințat. Cealaltă avea un mâner strălucitor și transparent - probabil o armă cu radiații. Cei doi bipezi instalați deasupra cuștii aveau și ei câte o astfel de armă. În clipa când cușca ajunse în laboratorul improvizat la repezeală, un scaner fu împins către deschizătura îngusta dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
stătea în spatele lui von Grossen, iar lângă unul dintre tehnicieni putea fi văzut, parțial, Smith. Monstrul îi domina pe toți cu silueta lui masivă, cilindrică. Morton rupse tăcerea, spunând cu o voce calmă, în timp ce-și lua mâna de pe mânerul transparent al armei: - Nu încercați să trageți, căci se mișcă fulgerător. De altfel, nici n-ar fi venit aici dacă n-ar fi fost sigur că nu-l putem atinge cu armele noastre. Nu putem risca un eșec. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]