1,032 matches
-
din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când ploile erau mai abundente de umpleau șanțurile, copilașii neobosiți erau primii afară să se joace cu „tunuri”. Nu știți ce sunt, nu-i așa? Copii adunau în mânuțe noroi și-l scobeau în mijloc, după care turnau nițică apă în scobitură. În final dădeau cu bulgărele de pământ și sună exact ca și cum ar fi tras cu pușca. Asta numeau ei tunuri... Dar anii au trecut și în clasa
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
al vieții de care avea să afle mult mai târziu, când îi vor pica în mână cărți filosofice sau pline de poezie. Mama, obosită după nașterea dintâi, privește cu ochi calzi boțul de om cu nasul roșior și mișcând din mânuțe prin somn. Lângă valiza verde șade un borcan cu zambile și, de atunci, în fiecare primăvară îi va repeta: „Când te-ai născut tu, taică-tău mi-a adus zambile la spital. Te-a luat în brațe, nici nu știai
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ajun gea inevitabil la episodul cu bunicul. Într-o vacanță deci, în gară la Titu, se întîlnise cu viitorul ei bărbat, Puiu Bădescu. Acesta, proaspăt învățător, fusese atras de uniforma fetei, o frumusețe, nu alta, cu gulerul acela cusut de mînuța ei, un guler fin, de un alb scrobit, cum rareori se întîlnea chiar și la școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe un picior, ciorapul alb
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se zbat acum haotic, fără cap, face totuși toți banii. Și parcă ne simțim, în sfârșit, răzbunați. (2009) Partidul televiziune Moment festiv de la oficializarea căsătoriei Opoziției: Victor Ponta își dă mâna cu Crin Antonescu, care la rândul lui vine de mânuță cu băiatul acela al cărui nume nu șil amintește nimeni, așazisul președinte al Partidului Conservator. Situație caragialescă, de „români imparțiali“ careși unesc destinele incompatibile, discursuri pe măsură. Cu toate acestea, înțelegi cei mână pe ei în luptă, care de la patrusopt
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
îl crease. Toți îl iubeau și îl îndrăgeau. Avea ochișorii mari, lucioși, limpezi ca o apă cristalină, cu o privire nevinovată, fără răutate. Pielea o avea albă, fragedă și gingașă ca spuma laptelui, iar privirea îi era pătrunzătoare și iscoditoare. Mânuțele lui, ca două pâinișoare, erau mereu în căutarea unui obiect. Buzele cărnoase și roșii păreau două boabe de fructe pârguite. Avea să împlinească un an cu două zile după Sfântul Ștefan, în sărbătorile de iarnă. Valentin era un tată iubitor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nicky avea niște degețele atât de mici de credeai că din două pernuțe apare ceva drăguț. - Hai vino la mămica! Hai vino, îl striga aproape în șoaptă Carlina, încercând să învețe rolul de mămică tânără. - Mimimică, mimimică, îngână Nicky, întinzânduși mânuțele sale nevinovate pentru a-l lua în brațe. - Hai vino la mămica! Îl luă în brațe și îl sărută, strângându-l la piept cu puterea aceea permisă, nu mai mult decât ar fi vrut să o facă. Carlina își dăduse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făceau să fiarbă ca o oală sub presiune. Își aminti și îi apăruse ca o imagine ochii negri și luminoși ca două boabe de piper, năsucul mic cât un năsturel al pruncului care îi murise. Își aminti cum îi ținuse mânuțele mici întrale ei, cum i se rupea sufletul de atâtea ori când nu îl putea opri din plâns, după ce îi aplica tratamentul injectabil cu antibiotice. Își aminti de cele trei nepoțele, Doina, Luciana și Aura când veneau pe rând aducându
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
strălucitoare încât îți lăsa impresia că nu mai este capabil să împresoare pământul cu lumina sa până la marginea întinderilor sale,. Inainte de a ajunge în apartamentul nou în care se mutase după ce îl născuse pe Alin, Carlina îl apucă de mânuță pe Nicky cu un gest familiar și plin de afecțiune, gest pe care îl făcea foarte des atunci când se aflau împreună. Era cea mai mare bucurie a lui să stea cu maică-sa după ce fusese adus de la bunici, unde crescuse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
accentul ei moldovenesc îi îndruma și îi învăța cum să se comporte și cum să se apere de răutățile lumii. Îi privea cu nesaț și cu multă drăgălășenie pe amândoi, transmițândule o senzație caldă și plăcută. Când se țineau de mânuțe se putea observa mai bine diferența dintre ei. Unul mai înalt iar celălalt mai micuț. Luată de un val de amintiri își adusese aminte cum le schimbase scutecele, cum era gata să plângă de bucurie când făcuseră primii pași și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trandafirii erau uscate și ușor umflate. Ar fi vrut să-și sărute copilul așa cum o mai făcuse de atâtea ori în anii precedenți. Se simțea destul de pedepsită că nu era lângă el. Își amintea de vremea când era încă o mânuță de om, un bebel adorabil și cu câtă dragoste îl crescuse. Sânii dureroși îi aminti cu exactitate cum îl aduse pe lume, câte emoții și cât de mult se rugase să fie sănătos, să nu mai treacă prin ce trecuse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sunt pe un făgaș bun. Carmen era ca o bancă secretoasă. Strângea cu precauție fiecare bănuț trimis de el acasă. Deși vorbeau la telefon aproape zilnic, Victoria suferea foarte tare de dorul lui taică-său, găsind-o uneori plângând cu mânuțile ei ca două pâinișoare albe în fața unei icoane, rugându-se în legea ei ca tăticuțul ei să vină sănătos acasă. De cele mai multe ori, Carlina refuza să vizualizeze imagini din viața acestei copile, puteau să îi aducă suferință. Intrase într-un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai privească ca pe un etern dușman. Prin venele ei curgea același sânge ca și al lui, iar rădăcinile copilăriei și dragostea existau. Într-o zi căută să îi surprindă fiecare gest, fiecare oftat și privire. Uneori ea întindea o mânuță catifelată mângâindu-i fruntea iar el o săruta, o mângâia ca atunci când totul părea normal și le era bine. În altă zi, Nicky îi spuse: ți-am explicat în mod normal cum stau lucrurile. Nu ți-am ascuns nimic. Au
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
crezut că tata are o fată mare. Ce rușine să plângi și pun pariu că știu de ce! Ești geloasă din două motive: unul că vei locui cu Julia și al doilea că vei avea un frățior. Ea îi întinse o mânuță iar el i-o cuprinsese într-a lui ca într-un căuș, sărutândo. - M-am purtat prostește, iartă-mă tată! - Voi fi mereu alături de tine. Nu trebuie să mai spui nimic. Totul s-a întâmplat din vina mea. - Am să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
scrisorile, dar din cele ce spune doamna, văd că nu ai scris, de vreme ce cele 5 scrisori le-am primit până la 2 octombrie. Mi-a telefonat apoi Ghighi și am mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spui „Vrei să închid?“, sau să-ți aud râsul amuzat. În casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de orice muncă aspră, casnică, își va fi orânduit ceaiul parfumat și mânuțele reci vor fi cuprinzând vreo ceașcă, în vreme ce aici ceștile aduse de la Timișoara pentru „trei“ stau așteptând zilele bune ce vor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de orice muncă aspră, casnică, își va fi orânduit ceaiul parfumat și mânuțele reci vor fi cuprinzând vreo ceașcă, în vreme ce aici ceștile aduse de la Timișoara pentru „trei“ stau așteptând zilele bune ce vor veni... Da, Monica? Te iubește Mama [...] Mâine va veni Gaby să ia scrisoarea aceasta. Eu poate voi fi plecată la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și mult dorită. Am scris mereu, sunt puțin obosită; culc capul pe hârtia asta; suflu cald și trist; îți trimet sufletul meu, îți trimet gândul meu cu un capăt fixat aici, ca o coardă, și cu celălalt capăt prins în mânuțele tale. Trimite-mi o fotografie nouă, nu cu privirile ascunse, ci franc ridicate; trimite-mi o fotografie a camerei tale. Nu mai pot suporta să bâjbâi în întuneric; uneori, când scrii mai rar, rămân ca într-un labirint, rătăcită, hagardă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lume nouă; nu mai privim prin același ochiu de geam. Uneori simt dureros nevoia prezenței tale și ce ciudat, Monică mică, te aștept ca și când va trebui să vii pe ușa vesti arului; uneori când ploua și îți scoteai pantofii și mânuțele erau roșii, ude și reci, fața îmbujorată, ochii scânteietori și îmi spuneai iute, în treacăt, fugind spre baie: „B’jour, maman“. A întrebat de tine acum o săptămână la telefon Sandu G. - „E adevărat că a plecat?“ - „Da.“ - „Pentru mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
afară. Acum încep să mă îmbrac să plec la mama lui Mircea [Eliade]. Cum voi ajunge până acolo? Îți pot spune: La fin à ce soir. Îți întind cu ochii umezi botul meu de câine bătrân și bătut. Mângăie-mă cu mânuța ta cu degete lungi și delicate. Mama II 2 ianuarie [1948], sâmbătă, ora 8 dimineața [...] Înțelegi, Mica, dacă lucrurile s-ar fi petrecut înainte de război, aș fi venit să te văd... dar așa, îi spun inimii mele: Poți să crăpi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
draga mea. M. c. p. 27 iulie [1950], joi Draga mea, visez la vacanța în care o să mergem împreună, poate chiar la sora Theclei, ca să ne bucurăm de odihnă deplină. Noi două, împreună. Visez și la vremea când îti țineam mânuța care se ghemuia cu încredere în mâna mea, ca într-un cuib, cu toată nădejdea, și când îmi spuneai, la începutul lui iunie: „Știi, încep să văd marea albastră“. Așa să fi fost? Sau era o mică șmecherie de-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de Conran Shop! Ce vrea mai mult? E un pătuț superb din lemn de fag, cu păturici albe. Eram sigură c-o să-i placă la nebunie! Dar, când l-am pus în el, n-a făcut decât să dea din mânuțe în toate părțile și s-o țină tot într-un „oaaa“! După care am încercat să-l iau cu mine la cumpărături - și, la început, totul a fost perfect. Oamenii zâmbeau spre cărucior și spre mine, iar eu începusem să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
oră pe șeful său de mamă printre dinți) va executa ordinul Întocmai și la timp, prefectul adăugase următoarele cuvinte: „De primirea Ordinului veți semna În fața noastră”, lucru care s-a și Întâmplat potrivit textului din josul paginii scris chiar de mânuța organului de ordine. Ceva mai Împăciuitor, sublocotenentul Popescu, comandantul Escadronului de Călărași Fălciu, Îi dăduse polițaiului un termen de 5 zile pentru găsirea și aducerea la unitate a recruților lipsă la apel din diverse motive. e. Imnuri cu bani pentru
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
o întrebare amenințătoare: − Unde-s mieii, Săndel? Acesta iese speriat din groapă, rotește privirea și răspunde, pripit: − Aici-s. Adinioarea i-am adus, și privește în jur, mirându-se că nu-i vede. Maricica nu mai așteaptă, îl prinde de mânuță, îi dă cu îndemânare jos pantalonașii și-i trage pe fundul gol câteva vărguțe, neluând în seamă nici strigătele de durere, nici lacrimile ce curgeau în șuvoi din ochii bezmeticului ei frățior. Victor, tovarășul lui de joacă nu așteaptă continuarea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
nu treacă prin celebra „Piață San Marco”, cu puzderia de porumbei care ciugulesc fără teamă boabele din mâinile darnice ale turiștilor. După ce am admirat grandoarea construcțiilor ce mărginesc piața, m-am apropiat de o fetiță din China, care hrănea cu mânuțele ei porumbeii ce-i zburau prin jur abia distingându-se printre sutele de zburătoare. M-am alăturat fetiței și pentru puțin timp am redevenit copilul lumii, bucurându-mă de zborul lin, fâlfâitor al porumbeilor. În frumusețile și grandoarea Veneției se
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de promoroacă și acestea, Împreună cu mănușile cu un deget și cu fervoarea credinței lui Îl Încălzeau și Îți țineau și ție de cald, de vreme ce tot ce aveai de făcut ca să nu-ți Înghețe degetele delicate era să ții una din mânuțele lui, când În dreapta când În stânga, schimbând mâna cam la fiecare minut și minunându-te câtă căldură degaja trupul unui bebeluș mare. 3 Pe lângă visurile de velocitate sau legat de ele, există În fiecare copil aspirația esențial omenească de a remodela
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]