1,337 matches
-
în special comentatorii teatrali) i-au acordat câteodată prea mult, comparându-l cu August Strindberg sau cu Henrik Ibsen, după cum și comediile s-au bucurat de notorietate în epocă. Unele piese - Baia domniței, Pălăria, Femei ciudate - au fost traduse în maghiară, rusă, franceză, germană, Papagalii i-a fost solicitată de case de filme din Paris și București, iar volumul de proză Piedica a apărut și în maghiară. Destul de atent la literatura europeană, din care se resimt multe influențe în scrisul său
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
notorietate în epocă. Unele piese - Baia domniței, Pălăria, Femei ciudate - au fost traduse în maghiară, rusă, franceză, germană, Papagalii i-a fost solicitată de case de filme din Paris și București, iar volumul de proză Piedica a apărut și în maghiară. Destul de atent la literatura europeană, din care se resimt multe influențe în scrisul său, traduce câteva secvențe în versuri (unele inserate și în propriile volume) sau în proză din diverși autori, precum și o piesă de Ibsen, Doamna Inger din Șstråt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
1941) la Cluj, oraș în care este apoi redactor la revistele „Erdélyi Helikon”, „Termés”, „Utunk”, „Napsugár”, „Igaz Szó”. Reprezentant de frunte al lirismului de orientare populară al literaturii maghiare din România, debutează ca traducător în „Erdélyi Helikon” cu versiunea în maghiară a povestirii Stan pățitul de Ion Creangă (1938). Traduce din proza lui I.L. Caragiale, Ion Creangă, Al. Vlahuță, din poezia lui Mihai Eminescu, G. Coșbuc, G. Bacovia, Ion Bănuță, Mihai Beniuc, Veronica Porumbacu. Autorii lui preferați sunt G. Bacovia și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
din baladele, cântecele haiducești și colindele românești, realizate în colaborare cu folcloristul Faragó József, care semnează selecția, îngrijirea textelor și studiile introductive. Pagini memorialistice sunt cuprinse în cartea A műfordító emlékeiből (1986), unde K. publică o serie de versiuni în maghiară din poezia lui Lucian Blaga, a Veronicăi Porumbacu și a Ninei Cassian, precum și din folclorul românesc, evocând totodată întâlnirile cu opera scriitorilor spre care au mers preferințele lui. Traduceri: Al. Vlahuță, Élősködők és írások [Paraziții și alte scrieri], București, 1949
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
Engel Károly, Egy „konok” műforditó dicsérete, KOR, 1972, 7; Veronica Porumbacu, O nouă traducere din Bacovia, RL, 1972, 39; Ion Șeuleanu, „Feciorii schimbați în cerbi”, ST, 1972, 10; Beke, Fără interpret, 256-268; George Sbârcea, Kiss Jenő. Baladele populare românești în maghiară, „Albina”, 1974, 20; Beke György, Egy vállalkozás arányai, HT, 1974, 29; Köllő Károly, Román hősi balladákról-mai szemmel, KOR, 1975, 4; Balotă, Scriitori maghiari, 278-286; Rom. magy. ir. lex., III, 52-56. O.K.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
falsă genealogie de urmaș al vechilor despoți sârbi, era unul dintre numeroșii copii ai Mariei și ai lui Ioan Rácz, descendenții unor vechi luptători antiotomani, colonizați în comitatele românești. Fire ambițioasă de aventurier îndrăzneț și duplicitar, bun poliglot (cunoștea sârba, maghiara, turca, germana, latina și slavona), B. se lansează într-o complicată carieră politico-diplomatică, avându-l, mult timp, drept mentor și eminență cenușie - în planurile de eliberare a popoarelor balcanice de sub stăpânirea turcească și de creare a unui stat sârbesc sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285860_a_287189]
-
cu domnișoara ei de onoare, Sofia Chotek 74. După prăbușirea din 1918, ambiția a făcut-o să-și împingă fiul spre Coroana Sfîntului Ștefan, fără șanse de succes. Arhiducele Palatin, închis în palatul său de la Budapesta, unde nu vorbea decît maghiara, a făcut mai tîrziu figură frumoasă în calitate de comandant de armată pe frontul italian. Cît privește pe viitorul împărat, Carol, fiul fratelui mai mic al lui Franz Ferdinand, Viena nu-l vedea decît rareori pe stradă: mama sa, buna Maria Iozefina
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
formarea în estul Europei a bazei comunicative traco-latine care va marca evoluția etnolingvistică a întregului spațiu est european. 2) Latura tracică a bazei comunicative motivează apropierile lexicale ale limbii române cu limbile turcice, cu albaneza, cu limbile slave și cu maghiara, în timp ce prin latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-au constituit în principal prin reducerea sintagmelor aglutinante preindoeuropene la forme lexicale flexionare: aportul materialului lexical al substratului aglutinant la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
preindoeuropean euro-afro-asiatic. În consecință, limba română este instrumentul verbal de exprimare a spiritului românesc. Emanații ale acestui spirit, cuvintele românești nu pot fi analizate etimologic ca piese izolate împrumutate din latină, din tracă sau din alte limbi precum slava, albaneza, maghiara, turcica etc. Raportarea lor la aceste limbi se face nu pentru a indica sursa împrumutului, ci pentru a contura specificul limbii române în contextul general de evoluție a limbajului uman și de constituire a limbilor. Perceperea limbii române ca fenomen
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în scris pentru limbile din spațiile unde au apărut limbile fiice. De aceea pentru fenomene imaginare precum româna comună și slava comună se caută locuri restrânse pentru constituire, de unde apoi să poată fi dedusă răspândirea dialectelor lor; în aceeași idee maghiara este adusă, ca ramură ugro-finică, din zona golfului Finic, iar pentru elementele turcice din română sunt invocate dialecte turcice din nordul Mării Negre și chiar limba turcă de mai târziu. Deficiențele etimologiei tradiționale pot fi constatate dacă se analizează modul în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ariană, lituaniano slavă, slavă și poloneză. Înainte de separarea triburilor, el îi supune pe toți slavii unei puternice influențe germanice. Pentru perioada poloneză de după anul 1000 d. Hr. autorul marchează următoarele influențe: 1) ceho-latină prin creștinism; 2) mic-burgheză prin nemți; 3) maghiară, după anul 1500; 4) tot atunci cea italiană, incomparabil mai puternică; 5) franceză, după anul 1700. În afară de acestea, mai sunt pomenite ca nesemnificative influențe rusești, românești, evreiești. În concluzie Brückner, analizând limbile indoeuropene ca pe un fenomen aparte, reduce începuturile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cum acest cuvânt s-a integrat în limba română și nici preistoria lui în continuitatea prelatină a materialului lingvistic, aceasta cu atât mai mult cu cât derivate românești precum a meni, a pomeni sunt aduse din slavă, a mântui din maghiară, a menține din franceză, mănunchi din latină etc. Cuvântul este analizabil etimologic: m-ân-ă. Prima parte, m-, are echivalente în vgr. mao „a dori, a tinde, a intenționa”, lat. emo „a lua, a apuca, a primi”, sl. -em (în zaiom „împrumut
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și chior, a ochi și a chiti, germ. Auge și sehen „a vedea”. Prefixul este și el cuvânt aparte în forma ou: lat. ovum, vgr. oon, germ. Ei, sl. jaĭțo, engl. egg. Alean se crede că ar fi împrumutat din maghiară, unde ellen înseamnă „împotriva”. Tradiția etimologică împrăștie componentele familiei de cuvinte ca origine în diverse alte limbi lipsind astfel limba română de constituire și de viață proprie. Pentru a alina este reconstituită în latină forma *allenare, pentru a alinta, forma
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
estul Europei. Este vorba de romanitatea orientală, de etnia albaneză, de lumea slavă și de fenomenul etnolingvistic maghiar. Baza traco latină a romanității orientale explică ceea ce au comun prin sorginte, și nu prin influența reciprocă, limbile română, albaneză, slavă și maghiară. De aici decurge principiul etimologic conform căruia orice cuvânt vechi din fiecare dintre aceste limbi trebuie raportat la baza traco latină, chiar dacă aparența lui formală este, în română de exemplu, latină, albaneză, slavă sau maghiară. În al doilea rând, cele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ar fi desprins ca limbă indoeuropeană din preindoeuropeana mamă și ar fi stat pitită vreo mie de ani undeva între Nipru și Vistula până să explodeze în secolul al VI-lea și să acopere jumătatea de est a Europei, că maghiara a venit gata făcută din zona ugro-finică cu un popas îndelungat în spațiul turcic de pe Volga etc. Simțul limbii române l-a determinat pe Hasdeu să formuleze, cum se putea atunci, imaginea profilului nou și aparte al limbii române față de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
continuă el, că și Ugrin acesta a fost un următor din dinastia lui Negru-Vodă, transformându-se Negru în Ugrin... Deosebirea între numirea de Negru și Ugrin nu provine de aiurea decât numai de la diferența dialectală dintre limba română și cea maghiară” (Ib., p. 670). Pentru originea acestei denumiri trebuie să ne raportăm la limbile și dialectele turcice, în care Moldova este pronunțată Bogdan, moldovenii sunt bogdanlî, țara Moldovei este kara Bogdan, iar țara Munteniei, kara Iflak, adică Valahia. Cuvântul kara din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în cursul veacurilor. Dar din punct de vedere lingvistic sântem un popor romanic și vorbim o limbă romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bëj, verb cu o gamă foarte largă de sensuri: „a face, a crea, a se ocupa (de ceva), a săpa, a organiza, a se deplasa, a naște, a scoate, a câștiga, a vorbi etc. În română bai, ca și în maghiară (baj) de unde se crede că ar proveni, se folosește mai întâi în expresia nu-i bai „nu face nimic, nu-i nici un necaz (mare)”, de unde s-a dezvoltate sensul de „supărare, belea, bucluc”. În această serie se înscrie și rom
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o cincime din fondul de cuvinte vechi ale limbii române (a alcătui, a bănui, belșug, a cheltui, a făgădui, a locui, neam, labă, a mistui, oraș, pildă, șirag, a tăgădui, talpă, uliu, uriaș, vamă, viclean etc.) poate fi adusă din maghiară în secolele XI-XIV și chiar mai târziu. A fost făcută și propunerea, de esență filologică, de a se considera existența unui cuvânt, bănuit ca magiar, în limba română începând cu data primei atestări în scris: chezaș (1434-37), gazdă (1427), hotar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lexicografice, gramaticale, literare și istorice»” (IX, 613). Întreaga ființă a cărturarului, cu a lui „tainică simțire”, îi dădea certitudinea că limba română nu s-a putut „nutri” în secolele XIII, XIV, XV cu două cincimi de elemente slave, o cincime maghiară și una turcică. Criticând traducerea din franceză și germană „a unor producte nesănătoase”, Eminescu se întreabă „Cui folosesc? Ele întăresc numai ideea falsă că poporul în două mii de ani n-a avut nici limbă și cugetare și că aceste două
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slovesĕ „cuvânt - cuvinte - două cuvinte”; la demonstrative: tŭ - ti - ta „acel - acei - cei doi”, fem. ta - tî - tĕ, neutru to - ta - tĕ, valori care marchează întregul sistem de declinare a cuvintelor acordate. nedefinit-definit ca opoziție între singular și plural. În maghiară articolul nehotărât egy „un, o” se folosește mai rar, este facultativ de regulă și nu variază după număr, iar în sfera singularului nu are gen și caz: egy ember „un om”, egy ház „o casă”; acuz. egy embert, egy házat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a ház „casa”) este invariabil după gen, număr și caz, dacă putem vorbi de caz în limba maghiară: az emberek „oamenii”, a házak „casele”. În plus, spre deosebire de limba română, în care după prepoziții substantivul rămâne nearticulat (de ex. în casă), maghiara folosește articolul hotărât înaintea substantivelor înzestrate cu „afixe” circumstanțiale (a házban „în casă”, az udvaron „în curte”) sau cu postpoziții (az asztal mellet „lângă masă”). Limbile slave s-au comportat diferit în privința categoriei nedefinit - definit. Limba bulgară a dezvoltat articolul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nominativ. La singular se folosește forma de bază: alma „măr”, ház „casă”, kert „grădină”; la plural se adaugă terminația -k (almák, házak, kertek), cf. lat. qui, sl. kŭ, rom. ce etc. II. Cazul genitiv. Sensul cazului gentiv-posesiv este redat în maghiară printr-un sistem complex de terminații posesiv-personale despre care ne putem forma o imagine apelând la sintagmele românești de genul maică-mea, maică-ta, maică-sa. În maghiară modelul este activ și structurat pe următoarele patru situații: 1. Un posesor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rom. ce etc. II. Cazul genitiv. Sensul cazului gentiv-posesiv este redat în maghiară printr-un sistem complex de terminații posesiv-personale despre care ne putem forma o imagine apelând la sintagmele românești de genul maică-mea, maică-ta, maică-sa. În maghiară modelul este activ și structurat pe următoarele patru situații: 1. Un posesor și un obiect posedat: szobá-m „camera mea”, szobá-d „camera ta”, szobá-ja „camera lui, ei”; 2. Un posesor și mai multe obiecte posedate: szobá-im „camerele mele”, szobá-id „camerele tale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
horă. Prin pierderea miezului lichid se explică germ. mit, engl. with „cu” etc. VI. Cazul translativ. Exprimă schimbarea stării cu formantul -vá, -vé: hova? „unde, încotro?” < hol „unde” + -vá; lat. q-uo „încotro”; rom. undeva, încotrova etc. VII. Cazurile spațiale. În maghiară se disting formal zece cazuri care detaliază raporturile spațiale. Trei serii a câte trei cazuri precizează sensurile „pe”, „în” și „relativ la”, detaliate câte unul pentru stare și câte două pentru sensurile „spre” și „dinspre”, iar un caz aparte pentru sensul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]