KorAP: Find »[drukola/base=meșter & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...227 >

5,675 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

ca asta? Îl Întrebă mai apoi. - Mai mari ca asta? Ce vrei să faci cu ele? - Nimic. Sunt numai curios să aflu cât de mare poate fi o oglindă. - Nu cu mult față de cea pe care ai văzut-o, răspunse meșterul Arnolfo. Părea ofensat, de parcă observațiile lui Dante i-ar fi minimalizat munca. - Când mărești suprafața, trebuie să mărești și grosimea plăcii, Începu pe un ton răbdător, ca și când ar fi stat de vorbă cu un lucrător un pic Întârziat. Pentru că, altminteri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
oglinda lucrătorului. - Așadar, Într-adevăr nu e cu putință să construiești una cum ți-am spus eu? Dar ce ai spune de o oglindă lungă de cinci picioare, cu reflecție perfectă? - Aș spune că aiurezi. Sau că ai găsit cutiile meșterului Tinca. - Și totuși, eu am văzut una. Arnolfo scutură din cap aproape mânios. - Ceea ce Îmi spui e cu neputință. Probabil ai comis o eroare. Nu e cu putință, repetă el. Totuși, Începuse deja certitudinea lui să se clatine, În fața siguranței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Grecească, poate. Sau topită În vreun atelier din Nord, la Ravenna, de cineva sosit de departe. Am auzit că În Îndepărtata Persie s-au făcut niște geamuri atât de curate, Încât sunt invizibile. Ori la Veneția, dacă e adevărată legenda... - Meșterul acela, Tinca, de care ai vorbit? Arnolfo rămase cu privirea ațintită În gol. - Poate că e vorba de un om care nu a existat niciodată. Ori poate că e vorba de sticlarul cel mai mare din toate timpurile, cine știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
om care nu a existat niciodată. Ori poate că e vorba de sticlarul cel mai mare din toate timpurile, cine știe. O poveste istorisită printre membrii breslei noastre, un basm. - Care? - Acela despre cuptorul de pe Canal. Acolo a sosit un meșter pe nume Tinca, de la mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Canal. Acolo a sosit un meșter pe nume Tinca, de la mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se desprinse dintr-o dată din contemplarea propriei sale mâini și Îl Înșfăcă de un braț. - Care Împărat? Întrebă. Arnolfo păru mai Întâi nesigur, iar apoi se Îndreptă din umeri. - Cel mare și ultimul. Frederic. Îi scandase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
iar apoi se Îndreptă din umeri. - Cel mare și ultimul. Frederic. Îi scandase numele ca și când ar fi voit să Îl sfideze. Poate că Florența era Într-adevăr Înțesată cu ghibelini În așteptare, așa cum insinuase Cecco. - Și ce a făcut acest meșter Tinca pentru Frederic? - Se spune că, Într-o noapte, la cuptorul său au sosit doi trimiși ai Împăratului. Era pe timpul conciliului de la Lyon, când Frederic a purtat ultima bătălie Împotriva... Omul părea să caute termenul exact. - Polemiștilor curiei? A papei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sigur de propriile amintiri. Sau pe cât anume ar fi trebuit să dezvăluie. - Se vorbea de doi preaînalți funcționari de la curte. Și că unul dintre cei doi ar fi fost Împăratul În persoană. Poate că voia și el să cunoască secretul meșterului... - Care secret? exclamă Dante fascinat. - Se spune că Tinca, cu puțin timp Înainte să dispară, descoperise secretul prin care lumina putea fi oprită În oglinzi. - Ce? - O modalitate de a opri În oglindă ultima imagine reflectată. Se spune că, grație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acela, ocrotit de un stâlp, putea observa În liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o Învidieze pe cea a păgânilor. Însă acum, Îndărătul perfecțiunii formei trebuie să surprinzi sufletul obiectului pe care Îl ai În față. Și asta repede, Întrucât timpul pe care, probabil, Îl măsoară această mașinărie s-a pus deja În mișcare. Meșterul Îl fixă, surprins de tonul neliniștit. - Dar natura sa nu-mi mai e cu totul necunoscută... murmură el. Privirea lui Dante se aprinse de interes. - Și scopul? - Un lanț de rotații vijelioase. Tot mai accelerate prin reducerea diametrului roților. Cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a trece hotarele impuse de Dumnezeu rațiunii neluminate de Har. - Vezi acest pivot și cele două sfere de plumb de la capătul celor două mici arcuri mobile? Dante Își concentră privirea spre minusculul amănunt, apoi Îl fixă din nou Întrebător pe meșter. - E un regulator al vitezei de rotație... atât de simplu, dar cu adevărat rodul acelei iluminări pe care numai Dumnezeu o poate dărui. Soluția unei probleme enorme. Nu pricepi? Știința noastră e și ea În stare să construiască un mecanism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îndărătul impunătorului său pupitru de scris, Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile corporației. Lăsă să se scurgă câteva clipe, cu un aer peste măsură de uimit. Părea bănuitor. Apoi Își Îndreptă ochii spre ceilalți doi meșteri vârstnici, care se ridicaseră din jilțurile lor ca să vadă mai bine, ca și când ar fi căutat susținere din partea lor. - Despre ce este vorba? - Asta aș vrea să mi-o spuneți voi. Este proiectul unui tip anume de edificiu, ceva a cărui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând ce căi trebuie să Îndrepte ori ce impozite să introducă. Și trece, de la acea fascinație a eternității care l-a stăpânit, la a se Înhăita cu negustori și meșteri, urcând treptele unui drum către nimic. Acela care te-a adus la nimicul care ești acum. De ce, messer Alighieri? - Poate pentru că, În omul drept, e Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum ne-au Învățat Înaintașii noștri, răspunse Dante Înghețat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să privească În jur. Cel care Îl ucisese pe mechanicus, cu două lovituri de spadă la gât, trebuie să fi căutat cu totul altceva. Se bucură pentru cât fusese de prevăzător atunci când pusese În siguranță mecanismul. Între timp, reflecta furibund. Meșterul Alberto nu făcuse parte din complot, și totuși moartea sa era, cu siguranță, legată de urzeala misterioasă pe care cineva o țesea la Florența, ceva În legătură cu marele Împărat. Și, În mod cert, cu mecanismul pe care victima Îl reconstituise. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
răspuns logic: nu voia să rămână În viață singurul om În stare să construiască unul la fel. Acesta era secretul pe care voise să Îl anihileze, mai mult decât viața lui Alberto. Asasinul? Dintr-o dată, privirea Îi căzu peste rănile meșterului, atât de asemănătoare cu cele de care pieriseră ceilalți. De ce un asasin? La toate cadavrele părea să se repete aceeași schemă, două lovituri aplicate aproape una de alta, dintre care numai una mortală. Dar dacă, de fapt, autorii acelei crime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a pregăti Încercarea. Pe Elia da Cortona ca să creeze, prin alchimie, un fulger care să Îl egaleze pe acela din ziua Facerii. Pe Michael Scotus ca să studieze modalitatea și pe Leonardo Fibonacci ca să măsoare rezultatul cu calculele lui. Și pe meșterul Tinca, cu sticlele sale minunate. Și, de la Răsărit, pe al-Jazari, cu mașinăriile lui, și pe Guido Bigarelli, pentru a clădi locul Încercării. Spre a descoperi cât a călătorit lumina În cele șase zile ale Facerii. Voia să cunoască amplitudinea universului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mă tem de provocarea dumitale. Așadar, intră În templu, dacă Îndrăznești să-l profanezi cu știința dumitale zăludă. - Pe poarta dinspre miazănoapte. În Baptisteriu se fac ultimele lucrări la mozaicul cel mare de pe cupolă și o lasă deschisă ca să treacă meșterii și muncitorii. Din spatele lor, cei doi călugări asistaseră la această Înfruntare de la Început până la sfârșit, În tăcere, cu expresia lor perplexă ascunsă sub gluga trasă peste chip. Grupul se strecură pe lângă peretele lateral al Baptisteriului, intrând pe străduța Îngustă care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

găsește un pahar plin cu apă, din care încă nu băuse nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac împuțit. Fata asta nu se înfioară deloc!, gândește grădinăreasa, e brici, te taie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am mai zis... — Ne unește averea?, nu spune asta, că îi las tot și plec. Lasă-mă-n durerea mea. Casa?, mă piș pe ea, sunt tânără și mai fac una, că acuma știu tot despre construcții, materiale, cumpărături, muncitori, meșterii m-au mâncat, ți-am mai spus, începusem să vorbesc și eu ca ei, dacă mai dura mult, mă vedeai pe schele. Auzi la ea, averea!!! O durere ascunsă iese la suprafață, în ochii de aur apar lacrimi, nasul i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
să-i recit și să mă înregistreze pe bandă, când am intrat, era în pat, acoperită până la gât, la început n-am dat nici o atenție, n-am înțeles-o și, când eu mă strofocam de mama focului, cu cei zece meșteri mari, calfe și zidari, ea s-a ridicat să bea apă. Era goală, așa cum o făcuse maica ei. A traversat camera, dar eu m-am roșit tot, nu i-am făcut nimicuța. A fost o lecție de umilire pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

pizdă? Actul următor s-a jucat după o pauză foarte lungă, a apărut și Secretarul de stat, rol inexistent, pentru că Domnul Ministru tocmai fusese chemat de către Prim-Ministru la o discuție importantă. De câte ori am povestit în prezența lui chestia asta, Meșterul lua un aer visător, probabil se gândea la generația lui, îi va fi fost dor de ea, cine știe? Nu știu cum a început destinul meu de regizor, probabil că aveau un gol de producție și eu îmi arătasem mușchii la Institut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
să vadă examenul clasei mele cu această comedie antică. Examenul fusese un succes nebun, așa că Eunucul nostru a intrat în repertoriul Bulandrei, unde avea să facă peste o sută de reprezentații cu săli arhipline în numai o stagiune. ― A murit Meșterul! spune Stelică Nistor și se pune pe plâns. Vestea ne-a copleșit pe toți, teatrul era dintr-odată sărac și amărât, nu mai avea nici un haz, nici un sens. ― Gata, am zis, vom avea vreme și de plâns, acuma repetăm. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

știu deja toate frazele. Unde viața se stinge, seara e ca un armistițiu melancolic, ne învață Camus. Hans își dă din răsputeri un pumn în cap, încât sună a gol. De aici nu iese nimic original, doar lucruri obișnuite, vorbele meșterului care‑l ceartă că a încurcat polii la o legătură electrică și‑i spune c‑o să‑i dea acuși un șut. Tatăl invalid se apropie și el, sprijinit în cârje, și i se adresează Sophiei; ea este, evident, micuța prietenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

Practica - și mai bine: această idee nu riscă să seducă în vreun fel comunitatea filosofică oficială care garantează distincția, separația, fractura dintre text și viață. Și asta, încă de la originile gândirii dominante. Glosatori, profesori, palavragii, scribi, retori, logicieni, cercetători, mari meșteri în cuvinte, disciplina nu duce lipsă de ei. Practicienii, în schimb, par o marfă mult mai rară. Oameni care găsesc ceva și trăiesc în conformitate cu găselnițele lor, indivizi solicitați de gândire și convertiți la înțelepciune, performanța merită să ne oprim puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]