1,003 matches
-
jidov spaniol, și l-au luat de bărbat, cu carele pe la 1844, venind aice, și-au vândut toate moșiile și țiganii și s-au dus la praznicul dracului". 68 Potrivit celor mai avizați exegeți (ca Michael R. Booth ș.a.), în melodramă nelegiuitul e reperabil scenic prin mustața pe care o poartă element vizual menit să codifice distribuția "triunghiulară" a personajelor. 69 Frecventarea cinematografului reprezintă un simptom caracteristic stilului de viață modern, sugerând emanciparea femeii. La fel, practicarea sportului mai cu seamă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bărbăția", "hotărât cu femeile, nu se pierdea în îndoieli și manevre preliminare". 160 Ioan Petru Culianu, Eros și magie în Renaștere. 1484, traducere de Dan Petrescu, prefață de Mircea Eliade, postfață de Sorin Antohi, Editura Nemira, București, 1994. 161 Succesul melodramei se datorează, după cum au apreciat cercetătorii cei mai avizați ai fenomenului, evaziunii onirice (Peter Brooks, Michael R. Booth etc.). În melodramă, s-a remarcat, visul e prezentat în așa fel încât pare mai real, mai familiar decât "realitatea" exact ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1484, traducere de Dan Petrescu, prefață de Mircea Eliade, postfață de Sorin Antohi, Editura Nemira, București, 1994. 161 Succesul melodramei se datorează, după cum au apreciat cercetătorii cei mai avizați ai fenomenului, evaziunii onirice (Peter Brooks, Michael R. Booth etc.). În melodramă, s-a remarcat, visul e prezentat în așa fel încât pare mai real, mai familiar decât "realitatea" exact ca în romanele lovinesciene. 162 Ulterior, după o vizită oarecare, femeia i se adresează cu o formă de alint imposibilă, greu de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâmplarea o face să audă din gura unei femei din popor cuvântul cu care, în toată cruditatea ei, morala publică îi califică fapta" (p. 269). Subiectul nuvelei, rezumat în paginile memorialistice, va constitui nucleul narativ pus în scenă cu mijloacele melodramei în romanele ciclului eminescian. Interesant e că în eroina nuvelei care a constituit sursa de inspirație a lui Lovinescu se regăsesc și Mite și Bălăuca prima salvându-și onoarea cu ajutorul ipocriziei, cealaltă, mai sinceră, având de suportat sancțiunea moralei publice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și înțelegerea modernității teatrului ca apostazie față de comunicarea publică. În disputa de acum mai bine de cincisprezece ani, dintre noua direcție a Teatrului Național din București, orientată spre experiment și "risc", și apărătorii tradiției celei vechi, de realism, divertisment și melodramă, omul acesta a cărui gândire dislocă continuu locul comun demonstrează briant că cele două poziții pot coabita cultura teatrului. Dar tocmai acesta este locul comun pe care îl dislocă: te legitimezi fals dacă îngâni jargonul din spatele unei baricade, chiar dacă baricada
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Ca să-i scutească pe ceilalți de încă o rușine, bătrîna, înăbușindu-și plînsul, se chinuie să fredoneze un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă, vreo două perechi de fantoșe. Ambiguitatea învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură). A fost o întîmplare aievea? Sau un vis urît?... În fine, bine
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
această "desființare" a scenei) Ce naiba ți-o fi venit și ție cu trăsnaia asta...! Hm! Să-ți faci o scenă în cameră...! Gh. P. unu: ...Ușoare disperări de actor..., de actor la pensie... Gh. P. doi: Aiurea! Vrei să spui, melodrame..., vanități de actor... adică poate mori ep scenă... Vax! Gh. P. unu: Ei, uite, îți promit că am să mor în fotoliu..., sau în baie..., sau în tramvai... Gh. P. doi: (privind cu atenție scena, cu cortina trasă) Zău că
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
2 Secolele XVIII și XIX În secolele XVIII și XIX, muzica în biserică a fost marcată de stilul concertant, un fenomen care s-a răspândit în întreaga arie culturală și religioasă europeană. În această perioadă, atenția muzicienilor era concentrată asupra melodramei și a muzicii instrumentale (concert, sonată, simfonie). Muzicienii care compuneau pentru biserică erau aceeași care compuneau pentru teatru și pentru genul instrumental. Prin urmare, era inevitabil ca muzicienii, în compozițiile sacre, să nu se exprime cu același limbaj muzical pe
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
culegerea de nuvele Ave Maria (1947), scriitorul se bizuie pe un ochi atent de portretist. Eroii - personaje introvertite, predispuse înfrângerii prin tendința de a renunța - au ciudata particularitate de a rata șansa care, eventual, li s-a ivit. Elementele de melodramă nu perturbă spațiul epic atâta vreme cât accentul cade pe implicația morală și, îndeosebi, psihologică a unor gesturi. O anume finețe analitică e detectabilă în conturarea siluetelor de femei. B. pare atras de mitul livresc al „misterului feminin”, dar nu până într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285813_a_287142]
-
București, 2003. Repere bibliografice: Eugen Simion, Un debut remarcabil, RL, 1989, 23; Adriana Babeți, Terapie intensivă, O, 1989, 32; Doru Mareș, „Prier”. Proza care aduce ploaia, TMS, 1989, 8; Marian Papahagi, Încercarea prozatorului, TR, 1989, 28; Ioan Holban, Drama și melodrama, CRC, 1989, 35; Liviu Petrescu, Viața ca o doctorie, ST, 1989, 9; Irina Petraș, „1989 - Proza scurtă în avangardă”, ST, 1990, 1; Gabriel Dimisianu, Proza cotidianului, CC, 1990, 3; Mircea Țicudean, Realitatea prozei tinere, ECH, 1990, 3-4; Nicolae Manolescu, Polimorfie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
uită să agite flaconul la nările celor două „manechine”, tinerii treziți la viață nu pot nici vorbi, nici auzi. Punțile unei comunicări rămân suspendate. Văzând, fără să priceapă, agitația creată, ei se sperie și, ca în celebrissima tragedie, se sinucid. Melodrama, cu infiltrații expresioniste, De la început până la sfârșit panoramează un destin. Acela al doctorului Dan Adam, un „strigoi al laboratoarelor”, care își consumă tinerețea în studii deșarte, uitând să mai trăiască. Viața lui s-a risipit fără rost. Scenele de final
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
din volumul incendiar Nu. Dintre cele două cronici dedicate romanului eliadesc Maitreyi, cea "elogiatoare" este subminată constant de scurte seisme de ironie care îi clatină eșafodajul prin precizări de tipul: "Să nu credeți că există vreun pic de nenaturalețe, de melodramă aici"170 sau "Un temperament genial se pasionează și de ceea ce numim, cu prejudecată, mofturi și creează nimicuri care să-l tortureze. Căci există o necesitate gratuită a torturei: Maitreyi"171. De altfel, așa cum, în Ce-i lipsește "Moftului", O
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
for interior, ca pandant al apelativului "Mitică", preferat în locul sugestivului dar neobișnuitului nume de botez, Mai. Configurarea dimensiunii interioare completează în spirit modernist fișa caracterului, umanizându-l, dar presupune, în același timp, și glisarea din zona satiricului în cea a melodramei, fandată abil prin replica din final (" Am calculat totul"), care poate revalida ambivalența și echivocul din structura unui astfel de personaj care-l făcea pe Caragiale să exclame: "Al dracului Mitică!". Mai puțin cunoscuta schiță caragialiană O blană rară, pare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajului-marionetă Ion: "Monoloagele și aparte-le din Năpasta sunt printre cele mai nenorocite efecte ale teatrului tradițional. Cred că nicăieri în opera lui Caragiale convenția răsuflată n-a anulat în așa măsură talentul artistului ca în această de tot regretabilă melodramă. În deliberările atât de fade și molâi din monoloagele Ancăi, în replicele sărace de temperament și falșe în ton ale lui Dragomir ori Gheorghe nu se mai află urmă de Caragiale. Iar pitorescul nebunului, singura substanța artistică din această disparată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hrană spirituală". Devoratorii de senzațional care, vorba Zoei, "își smulg gazeta" adorată ca "pâinea cea de toate zilele", veșnicii amatori de "gogoși calde"100 pe post de oracol politic, precum Conu Leonida, Ipingescu, Jupân Dumitrache, Mitică etc., consumatorii împătimiți de melodrame ca Zița sau ca Victor și Liza din farsa O soacră, au vrednici urmași în mic-burghezii urmuzieni Algazy și Grummer. Cu mijloace particulare, ambii autori ironizează aviditatea pentru pseudocultura de tip gazetăresc, foiletonistic. Balastul, alterarea și saturarea, excrescența, efemeritatea, nonvaloarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
too conveniently into utter madness, but the daughters, given a contemporary American feminist spin, are all treated sympathetically, making them appear to be merely daughters, not vipers. Thus what might have been a tragedy is reduced to a decidedly family melodrama. Of all the film versions of King Lear, one of the very best was that directed by Grigory Kozintsev, adapted în Russian from the translation of Boris Pasternak. Though not entirely faithful to Shakespeare's design (the film ends with
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
nebunie. Mai mult decît atît, fiicele sale, caracterizate de o mentalitate feministă americană contemporană, sînt tratate cu înțelegere, ceea ce le face să apară drept fiice și nu vipere. Ceea ce putea fi o tragedie se încadrează astfel în limitele unei dulcege melodrame familiale. Dintre toate ecranizările piesei Regele Lear, una dintre cele mai reușite a fost aceea regizată de Grigory Kozintsev, adaptată după traducerea în limba rusă a lui Boris Pasternak. Cu toate că arhitectura originală a piesei nu a fost păstrată în întregime
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
dintre participanții la dezbaterea de la Uniunea Scriitorilor - printre care cităm pe Isaiia Răcăciuni Gheorghe Costăchescu și M. Marcian (la care se adaugă și Lascăr Sebastian, regizorul spectacolului de la Reșița) - situându-se pe poziții critice burgheze, să ajungă să vorbească despre «melodramă», sau să încerce o asemănare între oameni și fapte din Cetatea de foc și eroi sau conflicte ale pieselor antice. Critica justă, principială, în această problemă a făcut-o tov. Ioan P. Ioan spunând: «Nu mi-e plăcut că peste
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
iar Spiru Prasin schițează portretul lui Catulle Mendès. Din Alphonse Daudet este selectată schița Prima mea piesă (tradusă de N. Livescu), iar V. Podeanu tălmăcește poezia O lacrimă de Sully Prudhomme. Încercarea de a deplasa atenția publicului de la vodevil și melodramă spre „piesele serioase, clasice ori moderne, dar nesenzaționale” este exprimată în articolul Curentul german în teatrul nostru, semnat Naid Lireanu (probabil un pseudonim). Mihail D. Paleologu și N. Vaschide trimit materiale legate de viața teatrală din Paris: O repetiție la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289547_a_290876]
-
avant la lettre. Imaginația politică e preferata autorilor Desperado până la căderea Cortinei de Fier. Huxley își încearcă puterile în acest spațiu în Brave New World. Umorul și îndrăzneala lui intelectuală imaginează un viitor surprinzător pentru omenire. Umorul îl ferește de melodramă. În loc să-și impresioneze lectorul cu sentimente sumbre (v. Orwell), Huxley inspectează psihologia unei lumi de roboți, o viitoare existență lipsită de gândire. El ne învață să evadăm din tragedie în comedie. Râdem, ne desolidarizăm de coșmar și lăsăm în urmă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
terapie pentru mine asta nu e posibil, oricum. Când și când, mai folosesc câte ceva din viața mea reală, dar o fac cu totală obiectivitate, iar ceea ce rezultă e de nerecunoscut. LV. Pui preț pe sensibilitatea romancierului? Unde vezi hotarul dintre melodramă și inovația narativă dezlănțuită? JB. Sensibilitatea romancierului e ființa lui specială, ceea ce-l deosebește de alții; e bătaia inimii lui, e setul lui de amprente. Cred că sensibilitatea mea implică o gamă destul de largă de tonalități, după cum ai spus; în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
număr din ideile lui Diderot și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt jucate. Mérimée (1803-1870) își citește, în 1823, în fața unui grup de prieteni din care face parte Stendhal, piesele, care vor fi publicate doi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gânditorii, interesați de studiul caracterelor, vor ca piesa să le satisfacă spiritul, mulțimea, avidă de acțiune, speră că spectacolul le va sătura ochii. Cele trei genuri existente până atunci aveau drept scop să răspundă la una din aceste trei așteptări, melodrama, care folosea multe elemente de spectacol, era destinată mulțimii, tragedia, acordând atenție zugrăvirii pasiunii, se adresa mai ales femeilor, comedia, hotărât satirică, gânditorilor. "Trei categorii de spectatori compun ceea ce se obișnuiește să fie numit publicul: mai întâi, femeile; în al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plăcere; dar aceștia, plăcerea pentru ochi; acelea, plăcerea inimii; ultimii, plăcerea spiritului. De aici, pe scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar și o singură grindă a construcției, totul se prăbușește. Este un castel de cărți de joc, pe care trebuie să-l privești de departe, evitând să-l răstorni cu o suflare". Zola se arată de neîmblânzit mai ales în privința melodramei care a exagerat neverosimilul situațiilor și al personajelor. El nu poate decât să se bucure văzând-o agonizând. Nu este decât o "mașinărie", "un basm de adormit copiii", în care nu există "niciun cuvânt despre viață, nici cea mai mică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]