1,977 matches
-
de unghia torturii/ Mă sting sub clopotul îndurerat.// Ca pe femeia stearpă-a întâmplării,/ M-a legănat viața-n dezmierdări/ Și m-a zvârlit la țărmul înserării,/ Crispat de țipătul atâtor încordări.[...]// Cu aripi frânte vulturii din mine/ S-au mistuit atât de leneș în azur/ Și timpului de soare care vine/ Nu i-am lăsat decât un obosit contur.” SCRIERI: Vulturii amiezii, îngr. Lucian Dumbravă și Horia Zilieru, pref. Lucian Dumbravă, Iași, 1970. Repere bibliografice: G. Călinescu, Istoria literaturii române
MARGARIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
Înălțat pe coturnii unei megalomanii în proces, conferenția adesea la Fundația „Regele Carol I”, la Asociația Studenților Creștini din România și în alte locuri, intrigând auditoriul cu înfățișarea lui stranie și mimica răvășită, sugerând o insuportabilă combustie lăuntrică, de om mistuit de idei. De la o vreme, apelul la divinitate devine obsesiv în expunerile lui, trădând o fatală alunecare în manie religioasă, cu imprevizibile manifestări agresive. Deriva e sesizabilă și în proza, de naive exaltări, Lacul negru, publicată în „Gândirea”. A compus
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
astfel confirmat în credința-i secretă și, depășind la rândul lui prejudecăți, descoperă în Vidra imboldul care să-i sprijine ascensiunea. Pentru că între ei există mai degrabă o asemănare de structură, amândoi vor să trăiască în plină lumină, în glorie. Mistuit de patima puterii, Răzvan trece când și când prin momente de șovăială, depășite cu ajutorul Vidrei, care îi reamintește, inteligent și tenace, țelul. Până la un punct de răscruce, când, surprinzător, Vidra ezită, are îndoieli și produce avertismente. Numai Răzvan crede că
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
mi putere, Doamne, să mă dărui / prăbușitelor, din noi, altare. / De obida vieții te îndură. // Sufletul mi-l arde și mi-l spală. Umple-mi darnic, cu furtuni, etacul / meu de dor și de singurătate. / Vreau în luptă să mă mistui. Poate / voi găsi, pe treapta triumfală, / zborul vast, minunile și leacul.” Lirica sa dă expresie întoarcerii spre sine a ființei ce renaște. Urmând calea christică, poetul redescoperă „valențele de lumină lină ale cuvântului” (Vasile Posteucă): „Cu obraji de ceară, / tot
GROSSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287370_a_288699]
-
la „Timpul”, Mihail Kogălniceanu îl cheamă în Departamentul Afacerilor Străine, ca traducător de limbă germană. Peste câțiva ani, căsătorit cu fiica unui arendaș, începe să ducă o viață mai retrasă, de moșier. Răscoala din 1907, în timpul căreia casa îi este mistuită de pârjol, îl înspăimântă și îl zdruncină, determinându-l să se refugieze la Iași. Nu peste multă vreme moare, în urma unui atac de cord. Între anii 1868 și 1872, iscălind Moise Roman (sau Romano), R.-R. publicase în „Hamagid” și
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
Silvestru, Clio și Melpomene, București, 1977, 143-146; Massoff, Teatr. rom., VII, 85, 96, 136, 301, 419; Carol Isac, Permanențe în dramaturgie, Iași, 1982, 9-85; Brădățeanu, Istoria, III, 173-177; Stanca, Fragmentarium, 211-212; [Ion Luca], ATN, 1994, 11 (număr omagial); Valeriu Anania, „... Mistuiam dramele lui Luca...”, TR, 1994, 51; Iordan Datcu, Centenar Ion Luca, ALA, 1994, 246; Ion Luca, DRI, III, 208-222; Nicolae Cârlan, Dramaturgul Ion Luca între alb și negru, CL, 1998, 4; Dicț. esențial, 466-467; Ghițulescu, Istoria, 82; Marin Cosmescu Delasabar
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
mesajului: „Wesley (un predicator - n.a.) începea întotdeauna prin a provoca emoții intense celor susceptibili de a se converti. Îi era ușor să-și convingă numeroșii discipoli din acea vreme că, dacă nu reușeau să obțină mântuirea, focul infernului îi va mistui pe veci. Insista apoi asupra necesității de a accepta pe loc acest mod de a scăpa de soarta funestă, pentru că, spunea el, cei care ar părăsi adunarea fără să-și schimbe atitudinea și ar muri accidental înainte de a fi acceptat
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
drept latura nepieritoare, sacră, pe care omul este chemat să o descopere în sine. Amănuntul pitoresc sau burlesc, ineditul unor imagini, de viziune terifiantă, inițiatică ori arătând deșertăciunea lumii („stahia” la pod, „genia”, farmecele țigăncii, dracul Benga, șirul de călăreți mistuiți de nisip, Bogdan vrăjit și făcut „muieratic”), ca și umorul de esență populară, asimilarea unor procedee ale poeziei și basmului popular, folosirea fondului folcloric de credințe și superstiții, limbajul neaoș, savuros, exploatarea adecvată a câtorva neologisme compun imaginea unui poet
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
înfățișând Moldova după „apusul de soare”. În prima piesă a trilogiei lui Delavrancea era proiectată Moldova măreață a lui Ștefan, pe când Letopiseți transpune scenic o Moldovă tragică. În mijlocul ambițiilor deșarte, al veninoaselor rivalități meschine și al marilor lașități, Ion-Vodă este mistuit de conștiința netrebniciei în care țara lui Ștefan cel Mare se cufundă tot mai adânc. Suflet incandescent, patriot dârz, domnul este stăpânit de o neșovăitoare hotărâre de a restitui Moldovei slava și mândria ei de odinioară. Ca o văpaie, gândul
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
țara lui Ștefan cel Mare se cufundă tot mai adânc. Suflet incandescent, patriot dârz, domnul este stăpânit de o neșovăitoare hotărâre de a restitui Moldovei slava și mândria ei de odinioară. Ca o văpaie, gândul acesta îi determină întreaga conduită, mistuind tot ce îi stă în cale, în afară, ca și înăuntru. Voievodul are o „țiitoare” săsoaică, Ermina, care i-a dăruit un copil; o sacrifică spre a-și lua soață legiuită potrivit datinii. Pe uneltitori îi stârpește fără cruțare. Știind
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
s și Disneyland gigantic! Religia dolarului acoperă tot spectrul existenței, abia dacă poți vârî un vârf de ac din credința străbună cu care vii de-acasă. Nimic mai opus învierii decât acest zeu mistuitor. America vrea să învie, dar o mistuie propriul ei zeu, care până la urmă o s-o înghită și pe ea. Noi, în prăpăditele noastre de coșciuge cu tricolor, mai avem o șansă..." etc. Noul "Isus Hristos" a plecat în primăvara lui 1999 în Statele Unite ca angajat al Televiziunii Române, năzuind
O CARTE DE SCANDAL by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17120_a_18445]
-
ale unui isteric. Dați-mi noi și noi îndoieli. Sînt pentru mine mai mult decît hrană, sînt un drog. Nu pot să mă lipsesc de ele. Sînt dependent pe viață... Căci capacitatea mea de-a asimila îndoielile e nesfîrșită; le mistui pe toate, ele sînt viața mea, rațiunea mea de a fi.". La 18 septembrie 1966, la ora 1 noaptea, constată deloc uimit: "Disperare cumplită. Mi-am petrecut seara cu niște prieteni; totul a fost bine, și cu toate astea nu
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
Premiul „Arcadia” (1998), Premiul „Sară și Hâim Ianculovici” (1999) și Premiul „Acmeor” (2001) pentru versiunile sale din opera poeților persani Omar Khayyam, Saadi și Djalal ud-Din Rumi. Autodidact, cunoscător al unor limbi vechi, „pasionat al unei iubiri intelectuale absolut gratuite”, „mistuit de o benefică monomanie” (Mircea Anghelescu), S. și-a legat numele de restituirea în românește a poeziei clasice persane (Omar Khayyam, Saadi, Hafez și Rumi). O face cu acribie, respectând formele tehnice ale liricii persane (robaiul, gazelul) până la subtilități de
STARCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
sau o mie două sute șaizeci de zile (ca în Dan. 7,25; 12,7). Doi martori, purtând veșminte de sac, vor profeți, apărați de puterea lui Dumnezeu: „Și dacă voiește cineva să îi vatăme, foc iese din gura lor și mistuiește pe vrăjmașii lor” (11,5). Cei doi martori sunt prezentați prin intermediul a două metafore inspirate din profeția lui Zaharia: „Cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului” (Apoc. 11,4). Mesajul celor doi martori este un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stau înaintea Domnului pământului” (Apoc. 11,4). Mesajul celor doi martori este un îndemn la pocăință înaintea sfârșitului lumii (sunt înveșmântați în sac). Ei au anumite calități supranaturale: în primul rând, așa cum am văzut, „foc iese din gura lor și mistuiește” pe dușmanii lor. Această imagine este specifică, în general, profeților Vechiului Testament. Cuvintele lor, discursurile lor au „firea focului” deoarece vin direct de la Dumnezeu; sunt cuvinte‑epifanii. În al doilea rând, ei „au putere să închidă cerul” așa încât „ploaia să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
perioade, Satan va ieși din închisoare și va amăgi neamurile din cele patru colțuri ale pământului: Gog și Magog. Aceștia se vor înarma și se vor ridica împotriva lui Dumnezeu. „Dar s‑a coborât foc din cer și i‑a mistuit. Și diavolul, care‑i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor” (20,9‑10). Ultimul act al confruntării cosmice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
11,5). Vor face semne și minuni, ca să rușineze pe oameni și să‑i întoarcă la pocăință, din pricina răutății și nelegiuirii lor. „Iar de va voi cineva să‑i vatăme, văpaie de foc va ieși din gura lor și va mistui pe vrăjmași. Putere au să închidă cerul, ca nici un strop de ploaie să nu ude zilele parusiei Anticristului, putere au să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu plăgi nenumărate, atâtea câte vor voi” (cf. Apoc. 11,5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fundament cultural solid - cum remarca E. Lovinescu -, ceea ce ar fi putut deveni explicare metafizică a lumii se oprește la stadiul întrebărilor preliminare. Lirica sa e „o continuă interogație” (Perpessicius), iar S. este un poet al lui „de ce?”. De ce omul e mistuit de dorul depărtărilor și al absolutului? De ce e sortit inexorabilei treceri? „Ce s-au făcut atâția [înaintași] câți i-am avut în mine?” De ce mai toți sunt „munciți de-aceleași gânduri și teamă de neant”? Tensiunea lirică se naște din
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
iarăși ca într-un puzzle, prin intermediul jocului generic al substituirii de identități. Din acest motiv, singura care contează este culpabilitatea în sine, a cărei gravitate nu se măsoară în raport cu un timp sau cu o contextualizare anume. În general, personajele își mistuie sub regim sublunar pasiunile, ca și dorința de a afla o soluție unor interogații eterne. Pe de altă parte, s-a spus că S. „scrie cu obsesia spectacolului ce urmează a deveni propriul text. Drama visează spectacolul care nu există
SAVIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
mele sunt cuvinte/ și nu le aud/ în inima inimii de țărână/ sângele tău îmi zvâcnește/ în răsuflarea pământului/ Tu, îmi ești aer/ cu pleoapele te-aș acoperi/ nu eu, Tu/ trăiește în mine. Tu, ce privești ca o flacără, mistuind/ de Tine mi-e sete/ în taină. Te-am cules/ ca pe o vie / rodul Tău, belșug/ vinul acesta, vinul acesta// trupul tău înflorind/ deasupra morții/ nufăr alb peste apele morții// Tu, iubire,/ înțelepciune fără sfârșit” (Iubire, înțelepciune fără sfârșit
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
dragostei este înțeles ca „inevitabila dramă a trecerii noastre cosmice” (A vedea). Se imaginează rostogoliri de pe stâncile munților în „țipete de vulturi spăimântați”, „după un chip oval și-un trup subțire” (Gol). Alteori iubirea e pustiitoare, metafora însăși fiind parcă mistuită într-o rotire cosmică. Poetul invocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară”, provocând „un ultim potop și prăpăd” (Baladă la Steaua Polară). El are în sânge ritmurile agreste ale baladelor dunărene, iubirile dezlănțuite ale haiducilor și hoților de codru
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
1881, p. 1809. În textul legii se menționa: „România ia titulatura de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine și moștenitorii săi titlul de Rege al României. Moștenitorul Tronului va purta titlul de Principe Regal”. </ref>, atins dar nu mistuit de practici politicianiste sau de desfășurări populiste. Culminația constituirii Regatului României avea să fie atinsă, desigur, la momentul Încoronării din 10/22 mai 1881. Atunci, tensiunile politice s-au calmat, inimile românilor s-au Înălțat, odată cu ridicarea În rang a
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
dovedește, ca și în viață, un spirit artist, care contemplă și meditează, pune întrebări esențiale și caută răspunsuri, dacă nu certitudini, cel puțin consolatoare. Ca un veritabil gândirist, el crede că omul e imperfect fără întregirea prin credință și iubire, mistuit de „înfrângeri și păcate”, dar aspirând la „desăvârșirea înaltă”. Versurile ilustrează astfel o neîncetată înaintare în „misterul tăcerii”, în extaz și vis, câteodată „joc de năluci” în căutarea de sine, însă în toate ipostazele o cale spre mântuire. Iar esența
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
de foc purificator care vrea să opereze eradicări globale ori clarificări de etapă. Trădarea politică, manevrată de o omenească lăcomie, este divulgată în cazul Cantacuzinilor (inși cu o veritabilă vocație a „umbletelor”), a lui Brâncoveanu și a lui Ștefan Cantacuzino, mistuiți de propriile lor ambiții, a lui Dimitrie Cantemir, producător de gesturi irecuperabile. Aceștia - și mulți alții lângă ei: Toma Cantacuzino, pildă de nerecunoștință și cultivator de himere, serdarul Barbu Cornea, „tâlharul cel mare” - au adesea un sfârșit care confirmă premonițiile
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
căsătoria, în 1887, cu actorul Dimitrie Pruteanu, urcă repede treptele: societară clasa II în 1894, societară clasa I în 1895. Până în 1896, când se inaugurează edificiul Teatrului Național, actrița evoluează la Teatrul cel Mic din Copou și, după ce clădirea se mistuie într-un incendiu, în sala Pastia și în aceea a circului Sidoli. I se dusese vestea și, mai ales după câteva reprezentații susținute în capitală, ar fi putut ușor să devină o stea a scenei bucureștene. Atașamentul față de Naționalul ieșean
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]