KorAP: Find »[drukola/base=moașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...476 >

11,876 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mai ales, dovedea o mare înțelegere la acest capitol: „Femeilor le plac confidențele, n-ați observat? Simt nevoia să-i audă pe bărbați mărturisind vrute și nevrute. Vocația lor e să stea pitite într-un confesional și să li se spovedească bărbații”. Moașa nu făcea nimic ca să astupe gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nevoie. Se șoptea chiar că era rea de muscă și că nu alegea mult când vroia să-și răcorească sângele aprins. Portarul, Aristide, ba chiar și câțiva îngrijitori s-ar fi bucurat de favorurile ei capricioase. Căci a doua zi Moașa se purta cu ei de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai Arhivarul nu se consolase, se pare, să se socotească un ibovnic de ocazie, tolerat pentru o noapte ca în patul Cleopatrei. Făcuse o pasiune pentru Moașa și suporta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
doua zi Moașa se purta cu ei de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai Arhivarul nu se consolase, se pare, să se socotească un ibovnic de ocazie, tolerat pentru o noapte ca în patul Cleopatrei. Făcuse o pasiune pentru Moașa și suporta greu să se vadă înlocuit cu alții. Se învârtea ca un câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
patul Cleopatrei. Făcuse o pasiune pentru Moașa și suporta greu să se vadă înlocuit cu alții. Se învârtea ca un câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcându-se în camera lui plină de hârțoage și de praf unde clocea probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu care se întâlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul ar fi vrut să se ducă singur; fără concurenți. Din păcate pentru el, nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu grijă. Se temea să nu roșească în public. Eu i-am descoperit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu grijă. Se temea să nu roșească în public. Eu i-am descoperit întâmplător secretul, răsfoind un volum de psihiatrie pe care-l găsisem la Dinu, de unde am aflat că există chiar o fobie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
răsfoind un volum de psihiatrie pe care-l găsisem la Dinu, de unde am aflat că există chiar o fobie de acest fel, numită ereutofobie. Am vrut să mă conving și m-am convins. Dacă îi făceam din senin un compliment Moașei, în public, reacția ei era imediată. Obrajii începeau să-i ardă, în vreme ce ochii îi străluceau de furie. Se bâlbâia, ea care era atât de sigură de obicei, și pleca grăbită. Într-o dimineață, am căutat-o la administrație, s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întreb ce se auzea, totuși, cu proiectul cimitirului. Cu cine trebuia să-l discut? Dar cine te zorește, domnule sculptor? și-a pocnit ea palmele. Era a doua oară că-mi răspundea la fel. Și dacă plec? am încercat eu. Moașa m-a privit șăgalnic și ironic, țuguindu-și buzele suprasaturate de ruj. — Nu pleci, domnule sculptor. Ca și cum ar fi spus: „Lasă că mai vedem noi”. Noi, adică eu și ea. Seara, spre marea mea surpriză, m-am trezit cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o răstorn în pat, s-o dulce maltratez cum dorea, când mi-a fulgerat prin minte o bănuială. Nu cumva era o cursă? Dacă vroia doar să mă scoată din minți ca să se plângă apoi Bătrânului? Dinu mă avertizase că Moașei nu-i convenea, probabil, sosirea mea la azil; risca să-și piardă exclusivitatea accesului în sala cu oglinzi. Poate de aceea întârzia să-l anunțe pe Bătrânul de sosirea mea, zicea Dinu. Spera, poate, să nu-mi convină ceva și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
zis: „Ce v-ați închipuit, doamnă? Că sunt un câine la care poate veni o cățea în călduri? Ei, aflați că sunt impotent”. Dar n-aveam nici o certitudine, încât am preferat să-mi domolesc pornirile și m-am îndepărtat de Moașa. Ea a mai făcut o tentativă, apropiindu-se de mine și privindu-mă galeș, după care a înțeles; brusc enervată, s-a ridicat și a ieșit pe ușă fără să dea nici o explicație. Când i-am povestit lui Dinu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: „Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o omor. Ce vroia de la mine? Să-i cer iertare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plescăind fără să se grăbească. Alt chin. Numai că de data aceasta scăpam mai ușor. Ieșeam, mă duceam la Dinu sau pe țărm, mai ales că individul avea obiceiul să doarmă și după-amiaza. De cunoscut, nu-l cunoștea nimeni în afară de Moașa și de Arhivar, cu care fusese văzut sărutându-se. Portarul, când l-am întrebat, a ridicat din umeri: „Habar n-am cine e, domnule sculptor”, deși am avut impresia că mințea. Aristide a venit să-l consulte tot în cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
rece pe șira spinării. „Cine dracu e ăsta și ce vrea?” l-am întrebat pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din umeri. Trecuse ceva timp și mă pregăteam să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bătut; „gâsculița” a rezistat asaltului. Drept care, cu buzele lui parfumate, Aristide șoptise veninos în dreapta și în stânga că acest refuz nu era întâmplător, avea un motiv anume; ori femeia era frigidă, ori avuseseră dreptate gurile rele care spuseseră că Laura și Moașa... Altminteri nu se explica. Nimeni nu-i rezistase până atunci. De ce i-ar fi rezistat tocmai Laura? Am presupus, desigur, că Aristide vroia să-și refacă blazonul feștelit și să se răzbune pentru insucces, dar insinuarea a prins. N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de rost. Tot în dimineața aceea am avut proasta inspirație să mă pun rău și cu Filip, care m-a tras de o parte, crezând că era momentul cel mai potrivit pentru a mă ruga din nou să intervin pe lângă Moașa ca să-i dea înapoi colivia confiscată după scandalul cu Tuberculosul, întrucât vroia un nou canar. „De ce nu mi-o dă, domnule scluptor?, se lamenta el. Profită că n-o pune nimeni la punct”. Apăsase pe cuvântul „nimeni” și era limpede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătându-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își îndulci ea forțat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bătrânilor. Nu pronunțase numele Laurei și, chipurile, îmi ceruse numai să fiu mai discret. Ba, mi-a și zâmbit ca să facă mai digerabil reproșul și s-a grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea Moașa ca să mă moralizeze? Și ce încălcasem? Decența unui azil prăpădit? Nu mai eram la școala de corecție, nici la pușcărie ca să ascult de ordine. Și uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea Moașa ca să mă moralizeze? Și ce încălcasem? Decența unui azil prăpădit? Nu mai eram la școala de corecție, nici la pușcărie ca să ascult de ordine. Și uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era geloasă?... O îndoială m-a săgetat prin inimă. Era geloasă pe mine sau pe Laura? Când i-am relatat incidentul, Dinu n-a părut deloc mirat. — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un amănunt curios; că nici bătrânii nu priveau cu ochi buni apropierea mea de Laura. — E adevărat că Laura e cam înțepată cu ei. Presupun că din pricina asta, a fost de părere Dinu. Altă explicație nu găsesc. Abia atunci reproșul Moașei m-a pus pe gânduri. Cum se făcea că bătrânii judecau la fel ca ea? Explicația pe care o găsise Dinu nu mi se părea mulțumitoare. Trebuia să fie altceva la mijloc, un motiv ascuns, mai puternic decât simpla invidie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]