7,269 matches
-
nevasta la el. Să tai frunze la cîini, asta vrei, nu? Crezi că mai poți învia mortul? Gata, acum chemați preotul. Pandele lucrase acolo 35 de ani și i se rupea inima de felul cum rugina, pînzele de păianjen, geamurile murdare, creau un peisaj de cimitir părăsit. Nepăsarea aceasta generală, lipsa de regrete, părăsirea epavei, toate la un loc îl amărau profund. Cît n-ai fost director, nu erai chiar așa de afectat, zîmbea pe sub mustăți Mitocaru. Atunci era altceva, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
De colonei. Cataramă rămîne împietrit și repetă întrebarea: De cine? De colonei, dom' colonel Centiron. Ia pune-ți tu echipamentul la loc. Dinu, micuțul soldățel își pune echipamentul. Culcat! strigă colonelul. Dinu se șterge pe genunchi, ca și cum ar fi fost murdar și se culcă cu o încetineală remarcabilă. La gard, adunarea! Dinu pornește moșnegește spre gard. Pas alergător! strigă colonelul. Dinu simulează un mers mai rapid. La loc comanda! Dinu merge spre gard, ba mai fugăreșete un țînc de pămînt. Colonelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tătărăști, din Țuțora aud concertul de muzică cultă, susținut de orchestra adusă de țarul Petru cel Mare, venit în Moldova lui Cantemir. Seara se lasă o pîclă albicioasă, ca un văl care ascunde taine, peste șesul comun al Bahluiului și murdarei Nicolina. Luminile se aprind succesiv și lămpile prind puteri cu încetul. Marginea pădurii se deslușește tot mai greu și fantasmele ies la iveală pentru cei cu imaginația bogată. Închid ochii și nu sînt deranjat de țînțarii care fac rost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îl înșfacă și-i face vînt afară. Închide ușa nervos și puțin gîfîind. Mai adaugă pentru sine: Ce bețivan! Nu-și poate aduna gîndurile și are un soi de regret, abia sesizabil, dar jenant. Încearcă să se uite pe geamul murdar al vagonului, dar Dobrilă dispăruse. Inginerul simte un disconfort de intensitate crescîndă și scena recentă toarnă gaz peste foc. Dobrilă a fost prins de ceafă și împins cu forță. Gîtul omului era ciudat de lung și subțire și contactul inginerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în căruță. În frîntura de secundă care îi rămăsese pînă la moarte, Ion a gîndit: Da, așa este cinstit, după blestem: durerea... pînă la sfîrșitul vieții... Blegul în călduri Blegul era un cîine alb, destul de mare și fără stăpîn. Întotdeauna murdar și flămînd, Blegul constituia ținta batjocurii copiilor din sat. Uneori era înconjurat de prichindei, fiecare avînd cîte un ciomag în mînă și începea jocul sadic, care consta în a-l otînji pe Blegul. Speriat, disperat, potaia încerca să fugă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
inimă pentru mamă, plămân pentru bunicu (a fumat toată viața), unghie, lacrimă, fir de păr, cuvânt. Bunica spunea că o să te găsesc, când voi fi mare. Te rătăcesc, Dumnezeule, mereu te rătăcesc. Ieri te-am pierdut în coșul cu rufe murdare, astăzi m-am tăiat la un deget, primul strop avea culoarea vinului răsuflat. Petru în fiecare seară justifica absențele: Este atât de simplu să ți-l faci pe Dumnezeu martor în lipsa sa, avocat, judecător, cioclu, gropar, atât de simplu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
celulei. Ca o confirmare a captivității, pleoapele nu reușeau să rupă luciul uscat al apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un abur alb, vinețiu, muced, plutea prin aer; un alb de ceață, murdar i s-a așezat precum un praf lichid pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea nimicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
despartă de Isus din proprie voință, prin liberul său arbitru, astfel spus, printr-un proces deliberativ strict rațional, neinfluențat de nimeni. Diavolul, crede Origen, n-a reușit să-l pervertească total și irevocabil, dovadă fiind remușcarea și lepădarea de banii murdari. Natura sa păstrase acel „rest de bunătate” care-i permite să constate și să cântărească efectul faptei sale. Dar abia retrezit la realitate, Iuda ia din nou o hotărâre greșită, împins tot de către diavol. Pentru a explica sinuciderea, Origen propune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
n to‹j ce...lesin aÙtoà.). Iată, pe scurt, rezultatele anchetei. Blasfemia împotriva Sfântului Duh se înscrie în „patternul” vetero-testamentar al neascultării, obrăzniciei, rebeliunii lui Israel în timpul exodului. Blasfemul prin cuvânt trebuie pus în corelație cu împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a unei minți/inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei încăpățânări sistematice, a unei încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca unic Dumnezeu creator. Schisma unor creaturi orgolioase provoacă și mențin răul. * Apăsați de istorie, apocalipticii tânjesc să evadeze din ea. Încă o dată, asistăm la un soi de revoluție antiprofetică. Istoria lăsată de Iahve pe mâinile nelegiuiților a devenit receptaculul murdar al „antiepifaniilor”. Devalorizarea istoriei are ca efect compensatoriu o evaluare excesivă a supraistoriei. Din această perspectivă (supraistoria: panaceu iluzoriu!), suferințele prezentului parcă nici n-ar exista. Simplitatea soluției dă seama indirect de situația disperată, la limită a grupurilor de iudei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Evanghelia lui Iuda e un document important al creștinismului antic, un text a cărui valoare istorică și teologică este incontestabilă. Dar și aici lucrurile trebuie analizate cu discernământ, nu așa cum fac unii care aruncă și copilul din copaie odată cu apa murdară. Numai un incult fanatic poate contesta valoarea acestei descoperiri. Dar, dacă valoarea descoperirii în sine este de netăgăduit, nimeni nu ne oprește să-i analizăm și - de ce nu? - să-i relativizăm ori să-i dezamorsăm conținutul, dacă avem competența necesară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o clipită au fost în înaltul cerului. Încremeniserăm toți. Stăteam în lutul ud de unde zburaseră păsările și nu mă dumiream ce și cum se întâmplase. Ceilalți au fugit strigând, dar eu, când m-am ridicat cu chiu, cu vai, murdar de lut, m-am luat binișor după el să văd unde stă și ce face. Era ud tot și plin de lut ca și mine. S-a strecurat pe lângă casă în șopronul unde lucra tatăl lui (probabil să se spele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-o potrivesc și acu-i prea scurtă! Dacă erai aici s-o ții, ar fi fost gata, dar așa, de unde să iau altă scândură?! Acuș vine vecinul să-i dau masa, și eu ce să fac?! Și uite ce murdar ești! Ce-o să zică mama când te vede?!" Hm! mi-am spus. Scapă ușor, pe mine taică-meu m-ar fi pocnit deja, urlând de-ar fi auzit tot satul: "Haimana ce ești! Spală-te și treci la treabă! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
glasul tânărului se frânse, înecat în lacrimi. "Ce-i cu tine?" l-am întrebat. "Nu știu, mi-a apărut așa, deodată, în minte surâsul bărbatului aceluia când stingea lumânările, blând și trist: n-ai înțeles nimic. Și m-am simțit murdar, murdar de gândurile mele, de sărăcia, de invidia pe care n-o știusem până acum. Dar băiatul... Oare ce-o fi vrut să spună atunci că o să mă spele mai târziu?... Cum și Când adică?" N-am știut nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tânărului se frânse, înecat în lacrimi. "Ce-i cu tine?" l-am întrebat. "Nu știu, mi-a apărut așa, deodată, în minte surâsul bărbatului aceluia când stingea lumânările, blând și trist: n-ai înțeles nimic. Și m-am simțit murdar, murdar de gândurile mele, de sărăcia, de invidia pe care n-o știusem până acum. Dar băiatul... Oare ce-o fi vrut să spună atunci că o să mă spele mai târziu?... Cum și Când adică?" N-am știut nici eu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-sa? Și m-am înghesuit și eu în piață, pe lângă ea. Nu mai văzusem atâția oameni laolaltă. Și ce furioși erau toți! Ce mai strigau unii la alții! Nu vedeam mai nimic, mă încurcasem printre picioare prăfuite, haine zdrențuite și murdare, da'i auzeam "Barabba! Barabba!" și mă țineam strâns de poala maică-mii, dar ea nu vedea și striga altceva. Nimeni n-o lua în seamă. Și atunci, cu cumnată-sa (altă nebună, mi-am zis!), a încercat să rupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în sari, pregătește pâinea (un fel de turtă, de culoare maronie, din făină integrală de tapioca se bate între palme, pe verticală, ca o lipie). Sunet de fond : zgomotul valurilor. Apare un băiețel, de 6-7 ani, îmbrăcat în alb...cam murdar (pantaloni lungi și o tunică), și înaintează cu fereală spre fundalul scenei. Mama : Hai, vino la lumină ! Încotro ? Unde crezi că te ascunzi? Te-am căutat, te-am tot strigat în cele din urmă am renunțat: mă gândeam eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
băteam toată vremea... a venit cu ceilalți doi copii . Am aflat mai târziu că mă căutaseră fără încetare, toată ziua numai ca să nu mă lase-n colții animalelor din pădure... Mama : Da, te-au adus, ai venit noaptea, cu ei, murdar, flămând, tremurând de frig și oboseala, dar a doua zi nu te-am mai găsit în așternut. Și nici ei nu mai erau acasă. Nevasta negustorului, mama celor trei, plânge și acuma, chemându-și pe nume fiii cât e ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte o ferestruică cu geamurile murdare. Când ajunseră la ultimul etaj, se opriră puțin ca să-și tragă sufletul și să se orienteze, apoi o luară spre dreapta, pe un coridor strâmt și întunecos, cu miros de aer umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
care până atunci servise drept arhivă, și îi spuse că acela era biroul în care avea să lucreze de atunci înainte. Stelian se uită cu oarecare mirare la pereții nevăruiți de mulți ani, la măsuța prăfuită de lângă fereastra cu geamuri murdare și la rafturile rudimentare pe care zăceau teancuri de dosare așezate alandala, fiindcă sfatul popular nu avea prevăzut în statul de funcțiuni un post de arhivar, și se limită să observe că nu se mai măturase cam de mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și smulgându-și smocuri de păr. Stelian îl privi liniștit și, clătinând din cap, continuă imperturbabil inventarul, luând la rând rafturile cu încălțăminte, pe care stăteau de-a valma teniși, gumari, botfori, galoși, sandale, iar mai jos, azvârlite pe dușumelele murdare, unse cu motorină, o grămadă de opinci confecționate din cauciuc, despre care gestionarul declară tam-nisam că nimeni din sat nu voia să le cumpere, deși costau o nimica toată. Chestiunea e foarte complicată, Ghiță, vezi tu, vorbi Stelian într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe un scaun, curios să afle pentru ce motiv fusese chemat de acasă într-o zi de duminică. Noroc, nea...! îi aruncă din vârful buzelor secretarul de partid al comunei, ștergându-și fața de nădușeală cu o batistă mototolită și murdară. Stelian avu impresia că vorbele celuilalt aduceau cu un mârâit de dulău întărâtat, care nu poate totuși să muște. Fără îndoială că istoria recentă cu verișorul Marangoci de la cooperativă nu-i picase tocmai bine la lingurea și-l făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
gustul ei de muguri de brad... Clipa pătrunderii..., cea a unei pierderi totale a conștiinței. Doar subconștientul lui a păstrat memoria contopirii totale însoțită de scânteietoare reverberații. Se trezește într-o anostă cameră de hotel. Prin geam străbate o lumină murdară. Pe noptieră, un ceas ale cărui cifre luminoase arată ora, ziua, data : 17:05, vineri 13 noiembrie. Vineri ! 13 ! Zi a neșansei, a nenorocului ! Țâșnește în picioare ca un automat și începe să tragă pe el hainele risipite în dezordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un semn de recunoaștere... Ochii, poate ochii... Nu le poate prinde privirea care este albă, pierdută într-un spațiu inaccesibil. Justin ? reușește să articuleze cu greutate profesorul. Necunoscutul ridică la înălțimea ochilor profesorului rucsacul pe fondul căruia, de un gri murdar, se poate citi : "Nu există Dumnezeu." Profesorul este zguduit de ceea ce pare să fie o încercare de comunicare, ce ascunde în ea toate reproșurile inconștiente ale necunoscutului în care nu își poate recunoaște copilul. Inconștiente ? Cine poate ști unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]