4,012 matches
-
era pur și simplu diform, avea un nas plin de bube, iar sub el, și asta i se păru de departe cel mai enervant lucru, o mustață de două ori mai mare decât a lui. Aha, deci asta era, nu mustața conta, ci faptul că era altfel, că era diferit, că era de altă rasă decât ea. Asta conta și asta avea să conteze întotdeauna, indiferent de balivernele părinților lui, care îi spuneau că educația îl va face un om respectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mâna lui Abdulah. Încet, parcă urmărind o imagine desprinsă dintr-un vis sau un film de groază, tânărul Moș Crăciun arab observă cum fata la care râvnise până nu demult îl sărută pe albul cel bălos și mătăhălos direct pe mustața acestuia, o bucată atât de uriașă de păr creț, încât Abdulah avu senzația că e o pătură. Discriminare! se gândi acesta din urmă văzând sărutul mustății. Discriminare!, iar în clipa următoare smuci detonatorul ascuns sub haina de Moș Crăciun. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
râvnise până nu demult îl sărută pe albul cel bălos și mătăhălos direct pe mustața acestuia, o bucată atât de uriașă de păr creț, încât Abdulah avu senzația că e o pătură. Discriminare! se gândi acesta din urmă văzând sărutul mustății. Discriminare!, iar în clipa următoare smuci detonatorul ascuns sub haina de Moș Crăciun. Tot în clipa următoare se produseră explozia și o mare de lumină, cutremurând întreg orașul. Era ora 16.00 PM. Înăuntru, în rămășițele magazinului Marks & Spencer, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
inspirat. Haina de Moș Crăciun, de exemplu, atârnând de o fereastră spartă, asemeni unei sperietori. Sau ipostaze ale căror povești, dacă le-ar fi cunoscut, ar fi luat Oscarul pentru scenariu. Cum ar fi capul lui Abdulah, cu superba lui mustață răsucită intactă, lipită într-un sărut prelung, înghețat, de buzele lui Lindsay Johnson, căci așa o chema pe fata care îl refuzase. Cauză-efect, cum ar fi spus oricine, dar oricine era acolo era distrus, iar oricine altcineva nu era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
căsătorie, de față cu toți colegii ei. Pregătise în sensul acesta, pentru a face momentul cu totul și cu totul special, în stilul lui caracteristic, un mic accesoriu împrumutat de la unul dintre teatrele importante din centrul capitalei unde trăia: o mustață. Da, o mustață uriașă, pe care avea să și-o pună de față cu toată lumea, pentru că ăsta era genul de umor pe care îl promova el, un umor absurd, burlesc, de fapt imposibil de caracterizat, pentru că era genul de umor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu toți colegii ei. Pregătise în sensul acesta, pentru a face momentul cu totul și cu totul special, în stilul lui caracteristic, un mic accesoriu împrumutat de la unul dintre teatrele importante din centrul capitalei unde trăia: o mustață. Da, o mustață uriașă, pe care avea să și-o pună de față cu toată lumea, pentru că ăsta era genul de umor pe care îl promova el, un umor absurd, burlesc, de fapt imposibil de caracterizat, pentru că era genul de umor care îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
simbolizează apropierea dintre oameni, faptul că până la urmă toți ar trebui să fim buni. Și mai cred că ar trebui să profitați din plin de ea, amândoi. Vă stă foarte bine împreună, remarcă el sincer, privind aproape fără să vrea mustața albului. Era mai mare ca a lui. - Abdulah, îmi dai voie să ți-l prezint pe fratele meu? îl întrebă deodată frumoasa Lindsay, plăcut impresionată de comportamentul lui Abdulah. - Michael, se recomandă acesta. - Abdulah, recunoscu celălalt, simțind cum cerul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
partea opusă nu aveam altceva decât zidul. - Cum? am întrebat, prefăcându-mă că nu l-am auzit. Ce anume? Gagiul era un bărbat tânăr, trecut cu puțin de treizeci de ani, cu o figură jucăușă de copil și cu o mustață atât de maro și de mare, încât am zâmbit aproape fără să vreau. Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul pe care l-ai auzit. Experiența dumitale îi va fi fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ceva ce s-ar fi aflat cumva în spatele său. Privea peste umăr cu o încordare cum nu mai văzusem, așteptând să-l lovească cineva. Dar nu era nimic care să poată fi văzut. Cu o sticlire inimaginabilă și cu imensa mustață fluturând, el adulmeca ceva, parcă presimțind iminența unei grozăvii fără seamăn. Avea o intuiție formidabilă acest Maro și cred că fără sprijinul său aș fi clacat demult, în asemenea măsură mă slăbise atacul Aurorei Sticlaru. - Nu vă faceți iluzii, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
viața liniștită și riguros ordonată a vechiului nostru liceu. 4 Eram în clasa a cincea și ne aflam la ora de limbă germană pe care ne-o preda Von Volkman, un bărbat complet chel, cu o fată roșcovană și cu mustăți à la Mazepa, de un alb roșcat. Acesta îl strigă pe Burkeviț la lecție, pronunțându-i numele cu accentul pe „u“. Pentru că cineva din clasă îi sufla continuu și tare, cu fața stacojie de supărare, Volkman îi porunci gutural lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
u“. Pentru că cineva din clasă îi sufla continuu și tare, cu fața stacojie de supărare, Volkman îi porunci gutural lui Burkeviț să iasă din bancă și să treacă la tablă. - Verdammte Bummelei! striga el, trăgând de frâna furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu să răspundă, când i se întâmplă ceva extrem de neplăcut. Strănută, dar o făcu atât de nefericit, încât din nas îi ieșiră două dâre de muci care se lăsară cam până la brâu. Toată clasa începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
puteai da seama dacă tușește sau râde numai dacă știai ce s-a întâmplat anterior. Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de râs. Până și Stein, cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mă privi un timp cu fața roșie, încadrată de barba neagră. - Țe s-a întâmplat cu tumneavoastră? mă întrebă el într-un sfârșit. Acel „țe“ în loc de „ce“, cu un dispreț plin de ură, cu buzele țuguiate a sărutare ițindu-se de sub mustăți, era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând. Tăcui rușinat. — Țe e cu tumnavastră? - repetă Kleiman, renunțând la tonul său baritonul disprețuitor și ridicând glasul ca un tenor plin de emoție și de neliniște. Mâinile și picioarele îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
darurile, iar socrul ținu să îi atragă atenția ginerelui că nu uitase de damigeana promisă. La biserică, protagonistul principal se zbătuse și țipase ca din gură de șarpe când preotul îl băgase în cristelniță. No, așa dragă, mormăia Pop pe sub mustață, fă gălăgie! Începeam să cred că nu ai glas. Arată-le că ești din familia noastră! Maria îi dădea ghionturi încercând, fără rezultat, să-l facă să tacă. Imediat ce preotul îl scosese din apă și îl trecuse în brațele mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el și își privi comesenii. Pop era un tip masiv, înalt cam de un metru și optzeci de centimetri și cu niște mâini mari, ca niște lopeți. De sub sprâncenele stufoase te priveau o poreche de ochi cenușii, sinceri. Avea o mustață groasă, pe oală sub nasul subțire și ușor coroiat. Hai noroc! spuse el, ridicând păhărelul din fața lui și întinzându-l spre Cristi. Ciocniră cu toții după care doamna Maria începu să pună fiecăruia în farfurie ciorba fierbinte. No, mai merge unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Copiii se fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de mama focului. Maricel se apropie cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire îl privea întrebător cu mâinile în șolduri. Imediat, femeile se apropiară și ele în fugă strigând aceeași întrebare. De aia și venirăm, interveni Pohoață, observând că Toma are o ezitare. După un moment de tăcere, în care toată lumea făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo poți să-i privești pe zei în ochi, spuse ea absentă. Numai că și ei, la rândul lor se uită la tine și, privirea lor e ucigătoare. Nu, te rog! Nu mă contrazice și, mai ales, nu zâmbi pe sub mustață. Știu foarte bine ce spun. E un secret acolo, o taină, ceva ce noi nici nu suntem în stare să ne închipuim. Unii vorbesc despre blestemul aurului dar eu nu cred. Aur este peste tot în jurul nostru. Munții ăștia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu se vedea țipenie de om, flăcările mai scăzuseră puțin în intensitate dar continuau să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe vărul său ascuns undeva în spatele unui copac ori după vreun tufiș. Nu reuși să-l descopere, așa încât se hotărî să extindă aria cercetărilor. Fără îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în fața moșnea gului. Cine ești și ce faci dumneata aici? îl întrebă el, măsurându-l din cap până în picioare. Bătrânul părea a avea mult peste șaptezeci de ani. Părul îi crescuse în plete până deasupra umerilor, unindu-i-se cu mustața și barba bogată. Pielea feței, atât cât mai rămăsese neacoperită de păr, îi era brăzdată de riduri săpate adânc. De sub sprâncenele bogate, la fel de încărunțite, priveau ochii vii, de un albastru intens în contrast puternic cu pielea arsă de soare. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aranjă puțin căciulița pe partea dreaptă. Strânse puțin nodul de la șnurul ce îi ținea mantia pe umeri, după care plescăi din buze mulțumit. Începi să semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în hohote de râs Calistrat. 19 Soarele prinsese a scăpăta spre asfințit și umbrele începeau să se lungească. Lăsaseră în urmă drumul forestier și urcau acum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se putu abține să-l compare cu Sfinxul din Bucegi. Căciulița de lână cu vârful lăsat pe o parte îl făcea să semene cu un nobil dac, un tarabostes de la curtea regelui Decebal. Asemănarea însă se oprea acolo, barba și mustățile stufoase îl deosebeau de original, iar țigara din care trăgea cu sete nu se potrivea de loc cu obiceiurile celor din vechime. Prin tălpile pantofilor de sport cu care era încălțat, Cristian simți iarăși vibrația slabă a solului. Pământul fremăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea și el să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație, figura lui Calistrat ar fi fost comică. Acum însă, moșul părea de-a dreptul fioros. Sper numai să nu te îmbolnăvești! adăugă bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceea! se răsti el la interlocutorul său așezat pe scaunul tare din fața sa. Era un tip mărunțel, nu mai înalt de un metru șaizeci și cinci, îmbrăcat într-un costum alb cu cămașa descheiată la gât. Avea fața îngustă conturată de o mustață roșcovană subțire ce se continua cu un cioc tuns scurt. De sub fruntea încrețită ce se termina într-un început de chelie, te priveau doi ochi negri, a căror privire vicleană nu zăbovea mai mult de o clipă într-un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]