1,312 matches
-
Bruce, ești un ofițer priceput și cu multă experiență, dar va trebui să ai relații mai bune cu toți ceilalți ofițeri, mai ales dacă devii inspector. Chestiile astea sunt importante În poliția din ziua de azi, reține ce spun, mă mustră Toal, trecându-și o mână prin părul lui umflat, dar e o mustrare blândă și nu-și poate ascunde substratul de complicitate din voce. Am auzit ce ai zis Confrate Toal, dar o relație implică doi oameni. Îți sugerez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
parte, inaderența la formele exterioare de trăire liturgică. Lui Arghezi, ritualul religios, prin gesticulația stereotipă, îi repugnă încă din copilărie, așa cum însuși poetul mărturisește: "N-am fost devot niciodată; chiar copil fiind, în mod inconștient, sub privegherea mumei care mă mustra și mă corecta, mă vedeam ridicol de câte ori mă orientam spre Răsărit să mă-nchin soarelui". Religiozitatea insului arghezian se fundamentează printr-o relație directă, neintermediată, cu divinitatea, căreia îi acordă un statut aparte, personalizat, experimentând cu plăcere "ruga [...] dezinteresată, tăcută
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cuvânt foarte folositor, în Filocalia..., vol. IV, p. 166) Mărturisirea credinței „Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine (In. 12, 44) Contrar obiceiului Său, strigă, și strigarea Sa îi mustră pe cei ce au crezut în El că nu și-au descoperit credința, dintr-o rușine nepotrivită. Căci nu voiește să fie cinstit pe ascuns de cei ce minunează, ci, pe față. Iisus arată că credința trebuie pusă în inimă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
ce spune: << Dar având același duh al credinței, precum este scris>>; și la <<Crezut-am, pentru aceea am grăit... >>, 4, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie..., p. 270) „Slăbănogul pogorât prin acoperiș (Lc. 5, 19) este păcătosul mustrat de credincioși pentru Dumnezeu și care primește iertarea pentru credința acelora”. (Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească , cap. 131, în Filocalia..., vol. I, p. 247) „... cel ce crede, chiar dacă nu va dobândi aici ceea ce caută, poate din negrijă, sau din altă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
învierea, părere pe care o au îndeosebi saducheii (Mt. 22, 23; Fap. 23, 8). De ea s-au folosit Marcion și Apelles, ca și Valentin și toți aceia care resping credința în învierea trupurilor. Scriind Galatenilor (Gal. 5, 2), el mustră pe cei ce păzesc și apără tăierea împrejur și legea, erezie care aparține lui Hebion. Dând cuvânt de învățătură lui Timotei, el ceartă pe cei care se opun căsătoriilor, așa cum susțin Marcion și învățăcelul său Apelles. La fel atacă el
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
se împotrivește niciodată voii copilului ei și nu se vaită zadarnic de excesele ei. Și, dacă tot știe că îl va pierde curând, îi spune că bine face să vină, oricare i-ar fi motivul, în ajutorul aheilor. Nu îl mustră niciodată. Și nu se arată niciodată ca mamă a unui mare războinic, a celui mai mare, nu simte decât chinul de a fi mamă unui fiu aproape de moarte. Chipul zeiței, tânără mereu de tinerețea nemuririi, se va pleca mereu în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
îi îmbracă armura și, pentru ca leșul lui să nu cadă pradă câinilor din Troia, îi învăluie într-o 84 negură deasă, ca să-i ascundă de troieni pe cei care se luptau cu înverșunare pentru el. Chiar și Homer, când îl mustra blând pentru necugetarea de a nu se opri din luptă la timp, folosește un termen aproape afectuos, népios, nesăbuit ca un copil. Tot așa i se adresează (méga népios, copil mare și fără minte) și când Patrocles, alarmat de situația
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
înduplece să renunțe la inactivitatea ofensată în care acesta se retrăsese și rămânea retras chiar și în clipa în care aheii ajunseseră în extremă primejdie. Cu toată dragostea și cu tot respectul pe care le simțea pentru prietenul său, îl mustră cu oarecare vehemență, îi spune că îi lipsește mila, că nu e fiul lui Peleu și al Tetidei (amândoi ființe pline de îndurare, cum am arătat), ci că s-a născut din „marea cea verde și din stânci prăpăstioase“, 85
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
iar moartea lui a fost un act de dăruire. Iar până atunci Patrocles, care, iubindu-l, se temea de Ahile și de firea lui, a îndrăznit totuși (ceea ce Tetis nu face) să-l înfrunte. Împlinea astfel sfatul tatălui său. Îl mustră pe Ahile pentru îndărătnicia lui, îi spune că e nemilos și crud și îl înduplecă să-l lase pe el să facă ceea ce Ahile ar fi trebuit să facă: să-i salveze pe ahei. Poate nu clipa morții lui, ci
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Fără-a cârti sau murmura.“ Dar, lăsând la o parte faptul că o asemenea declarație nu face decât acela care ar fi putut să procedeze altfel, partea din urmă este mișcător de neadevărată, iar Prospero se vede obligat să-l mustre: „Iar mă silești / Să-ți amintesc, ca-n fiecare lună, / Prin ce-ai trecut?“ Pentru că, tot atât de des, altfel supusul Ariel se răzvrătește, deci destul de des ca să nu poată uita. Și totuși el chiar uită, deci nu minte. Uită ca un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
se împotrivește niciodată voii copilului ei și nu se vaită zadarnic de excesele ei. Și, dacă tot știe că îl va pierde curând, îi spune că bine face să vină, oricare i-ar fi motivul, în ajutorul aheilor. Nu îl mustră niciodată. Și nu se arată niciodată ca mamă a unui mare războinic, a celui mai mare, nu simte decât chinul de a fi mamă unui fiu aproape de moarte. Chipul zeiței, tânără mereu de tinerețea nemuririi, se va pleca mereu în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
omorât, îi îmbracă armura și, pentru ca leșul lui să nu cadă pradă câinilor din Troia, îi învăluie într-o negură deasă, ca să-i ascundă de troieni pe cei care se luptau cu înverșunare pentru el. Chiar și Homer, când îl mustra blând pentru necugetarea de a nu se opri din luptă la timp, folosește un termen aproape afectuos, népios, nesăbuit ca un copil. Tot așa i se adresează (méga népios, copil mare și fără minte) și când Patrocles, alarmat de situația
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
înduplece să renunțe la inactivitatea ofensată în care acesta se retrăsese și rămânea retras chiar și în clipa în care aheii ajunseseră în extremă primejdie. Cu toată dragostea și cu tot respectul pe care le simțea pentru prietenul său, îl mustră cu oarecare vehemență, îi spune că îi lipsește mila, că nu e fiul lui Peleu și al Tetidei (amândoi ființe pline de îndurare, cum am arătat), ci că s-a născut din „marea cea verde și din stânci prăpăstioase“, atât
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
iar moartea lui a fost un act de dăruire. Iar până atunci Patrocles, care, iubindu-l, se temea de Ahile și de firea lui, a îndrăznit totuși (ceea ce Tetis nu face) să-l înfrunte. Împlinea astfel sfatul tatălui său. Îl mustră pe Ahile pentru îndărătnicia lui, îi spune că e nemilos și crud și îl înduplecă să-l lase pe el să facă ceea ce Ahile ar fi trebuit să facă: să-i salveze pe ahei. Poate nu clipa morții lui, ci
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Fără-a cârti sau murmura.“ Dar, lăsând la o parte faptul că o asemenea declarație nu face decât acela care ar fi putut să procedeze altfel, partea din urmă este mișcător de neadevărată, iar Prospero se vede obligat să-l mustre: „Iar mă silești / Să-ți amintesc, ca-n fiecare lună, / Prin ce-ai trecut?“ Pentru că, tot atât de des, altfel supusul Ariel se răzvrătește, deci destul de des ca să nu poată uita. Și totuși el chiar uită, deci nu minte. Uită ca un
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
guvernului provizoriu rus să părăsească Rusia; un timp, împreună cu soția și cei trei copii, au stat la Borga (Finlanda), apoi, din 1920, s-au stabilit în Germania**. Pentru a încheia pe o notă pozitivă, trebuie să recunoaștem că George (poate mustrat de conștiință) a intervenit personal în 1922 și a salvat viața prințului Andrei de Grecia care, după lovitura de stat din 1922 din Grecia, risca să fie judecat de Curtea Marțială și executat‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Regele George V a adoptat toată viața
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
a-și îndeplini rosturile sale pepământ și implicit a supraviețui (Facere 1-2; Ieșire 3; 20, 2 3;Deuteronom 4, 39; Isaia 43, 10-11). Un rol esențial în sedimentarea credinței în sânul poporuluiales l-au avut profeții de vocație care îi mustrau fără ezitare pe ceicare pretindeau că recunoșteau existența lui Dumnezeu ca Părinteși Creator dar contestau preocuparea Lui pentru oameni (Psalm 94, 7)ori dreptatea rânduielii Sale (Iezechiel 18, 23; Maleahi 2, 17; 3, 14).Toate scrierile biblice pornesc de la axioma
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
nici o oaste a poporului Său(1 Regi, cap. 6); Uza a fost pedepsit când încerca să sprijine „CortulSfânt”, care i se părea că e gata să cadă pe drumul pe care David Îlducea la Ierusalim (2 Regi 6, 6-7); David mustra pe generalul Ioab,ori de câte ori acesta căuta să-l răzbune pe vrăjmașii săi fără să-lîntrebe (2 Regi 3, 28); Moise și Ilie au arătat pe Tabor că sunt părtașila „desăvârșirea” lui Dumnezeu, când vorbeau cu Mântuitorul, nudespre vrăjmașii Săi, ci despre
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
ceea ce dovedește nu numai vechimea, dar și frecvența lui: a mânca o papară sau a se alege cu o papară „a mânca bătaie“, a face pe cineva papară „a învinge, a distruge“, a trage cuiva o papară „a bate, a mustra pe cineva“. De la papară avem derivatul, rar, păpăruie, cu același sens. Tot rar și regional este și cuvântul moieți, derivat de la (a) muia, aluzie la înmuierea pâinii în supă, apă sau lapte. În dicționarul român-latin numit Anonymus Caranse besiensis (cca
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
timp să se ridice de glume împodobit, Și plin de pasiune cu artă-nchipuite, Și scenele-ntre ele să fie-nlănțuite. În contra cuviinței cu glume nu veni Natura, totdeauna te-aplică a descri. Privește în Terențiu, cum vine un părinte, Cum mustră, cum învață pe fiul făr-de minte: Ș-acesta cum ascultă, și-ndată cum s-a dus În brațele iubitei el uită ce i-a spus. Aceste nu-s portrete, nu-i chip asemănat; E fiul, e amantul, e tat-adevărat." (Tr.
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Anuca, de mică, se dovedea a fi un caracter puternic. Prin minte îi trecură fel de fel de gânduri... „A să se mânie tataia pi mini!.. Ei, șî ci... păn‟ la urmî, tot mă iartî..!“ Pădurarul, la supărare, o mai mustra câte odată, dar cu blândețe... Supărarea nu ținea mult, o mângăia pe creștet și-i făcea toate voile. * 1884, toamna... Anuca la opt ani... ...Abia răsărise soarele de după creastă, când Anuca sui cele câteva trepte de la intrare în școală. Se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de dimineață. Cumpărase apartamentul într-o parte actualmente la modă a orașului, cu doi ani în urmă, și îl iubea în ciuda ipotecii înfricoșătoare. Și chiar în pofida faptului că mama sa îl considera mult prea rece și impersonal; în timp ce gemenele o mustrau că se izola la etajul cinci al acestui blocturn înalt (toate trei sugerau că zilele astea i-ar fi mai bine acasă, în Galway, decât în cazanul de stres și epuizare în care se transformase Dublinul). Cumpărarea apartamentului declanșase mecanismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ușa de la tindă. Mămucă, încercară s-o înduplece și Saveta, dar azi e Ajunul Nașterii Mântuitorului. Trebuie să fii mai bună ca în celelalte zile! Bine te-o mai învațat, părintele Ioan. Nu pot să scot o vorbă că mă mustră sfinții din Evanghelie! Fimeie hăi, se răsti Fetea, pune laptele la fiert și deretică prin casă, că acușica apare părintele cu ajunul! Aoleu, împielițaților, săriți de pe cuptor să mă ajutați. Scoateți țoalele, scuturați le, puneți pătura cea bună pe laiță
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
se sperie, parcă, Saveta de ideea cumnatului. Cumnățică dragă, vezi de te pregătește de sărbători! C-o să ai timp a boci, atunci când vei naște! spuse neclintit bărbatul. Lasă femeia, că-i necăjită. Îi mai amintești și de durerile facerii? îl mustră Ileana, ștergndu-și lacrimile cu un colț al pestelcăi. Ba să tăceți voi, se oțărî bărbatul, c-o să-mi dați dreptate! Vai, voi bărbații că tare vă mai țineți, spuse înciudat Ileana, împingându-și afară cumnata. Hai, să te duc acasă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
neatentă ea varsă din apă pe mine, mă udă tot pe tricoul străin ce-l am pe mine, cine mi l-o fi dat? Scoate-ți tricoul, îmi cere fără rușine Diana, mă ajută să-l scot și părintele o mustră din privire și iese să ceară preotesei altceva de îmbrăcat pentru mine, rămas singur cu Diana și pe deasupra gol până la brâu, îmi trag pătura peste mine, Iartă-mă, te rog, n-am vrut! Nu-i nimic, încerc să pun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]