1,125 matches
-
cer iera mișcare mare. Șozuri mari se nălțau dânspre crângu dă la stabilimentu rustican Izvoarele și curba de-o făcea trenu. Făceau hagialâc la zenit. Unele părea că dau roată Împrejuru altora, da fără să-mpedice mișcarea generală, și toate se nălța. Mandea nu le scăpam din ochiometru și parcă mă ridicam rimat cu iele. Îți zic că la prima intenție n-am captat ce iera șozurile alea, da Încă d-atunci Îmi contagiau bunăstarea. M-am gândit p-ormă că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ierau ca Budha cu haleala. Singuri-singurei, am dat În bășcălie și flirt, da așa cum cerea, ba bine că nu, Înaltu nivel al pretinei mele. Raza soarelui și-a piruetat fugitiva mâzgăleală pe apele dă anilină și toată natura s-a nălțat să răspundă momental. Oaia behăia În țarc, vaca mugea În munți, și În biserica vecină clopotele să ruga pă limbile lor. Da, cum să cerea politeță, m-am supus ca stoicu și ne-am Întors. Ne aștepta o surpriză șucară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
știi dar el mă știe? AȘA EȘTI TU Ești soarele care răsare În azurul dimineții pure Și cerească liră ce vrăjită Cântă-n casa inimii iubită. Cu tot parfumul florilor de mai Al vieții sens tu mi-l redai, Mă-nalți și meriți ca răsplată Întreaga-mi dragoste curată! Ești îngerul ieșit în cale, Izvorul sărutat de vale, Un soare-aprins care răsare O spumă revărsată-n mare. O, iubire, ce frumoasă ești! Răsari ca zâna din povești Spre-a lumina, dulce
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Semiramidei vă așteaptă Cu dulci dorinți. Voiți să vă plimbați? În calea voastră vom așterne flori. Voiți să călăriți? E șaua pusă Pe cai, iar frâul lor e-mpodobit Cu perle și cu aur. Sau cu șoimul Vreți să vânați? Se-nalță șoimii voștri Mai sus ca, dimineața, ciocârlia. Sau cerbi vreți să vânați? Cu câinii voștri Mai iuți decât zglobia căprioară Și ageri cum e ciuta...1 Bețivanul e pus mai ales să admire tablouri ce-i zugrăveau - nu întâmplător - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Nu le știu nici toți vitejii. Povesti-n vrăjite vorbe, în descântece întocmai, Cum la-a Domnului poruncă, Prin a Celui Tare milă S-a născut din sine însuși Aerul, cum apa, iată, Despărțitu-s-a de aer, S-a nălțat din mări pământul, Plantele-au țâșnit din humă. Spuse cum făcuse Luna, Cum au pus în nalturi Soare, Cum se înălțară stâlpii Aerului, cum, pe vremuri, Semănă în ceruri stele (61, pp. 262-263). La auzul acestei tainice povești, stihiile încremenesc
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Pesimism Când n-o să am nimic de spus atunci să afli c-am pierdut; mă-nalț spre-o lume în apus ce-am fost, va fi pământ demult Deci apreciază, încă sunt... trăiesc, iubesc fidel ca-ntotdeauna, vreau inima să-ți văd încet crescând când gingaș și suav îți sprijin mâna Nu posesiv, nici insistând vreodată
A doua oară unu by Ciocan Codrin Cristian () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92930]
-
Mi-e foame, mi-e sete de-un SOR ce stă de strajă în lumea uitată, În lumea de CÂNTURI ÎNFRUNZITE, cu-n suflet durut din SERATĂ. Acolo e o LEGE ALBASTRĂ, O ALTA E CERUL CEL SFÂNT. Pământul se-nalță spre o FĂRĂMĂ DE SOARE, cu-n veșnic freamăt desprins din LACRIMI AMARE, revărsate peste o VIAȚĂ DE GÂND. Oprește Doamne, fiorul de seară, de viața de timpuri prin simfonia luminii de vară, în care singurătatea e veșnică prietenă a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
DECOR, Lasă-ți trupul tău de laur, pe tăcerile durute În rostirea multor doruri spre săli negre răstignite Unde CANDELA IUBIRII, din fiorul neînvins, În triunghi de sfinți apune nebuniile știute. Și plecarea mea de gheață peste umbra ce te-nalță Doar un sentiment sfârșește unde somnul te învinge Trecător și mândru versu-mi, cu o voce te învață Să rămâi lumina vie în iubirea ce te plânge. Și-n nebuna-mi căutare de o toamnă străvezie Pe o strună de chitară
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
necăjit? îl întreba Eleanor. Nu-i decât un prăpădit de articolaș tembel, scris de-o prăpădita de ziarista tembeluță. — Da, dar îl vor citi toți cunoscuții mei, spuse Șam, învârtindu-se surescitat prin cameră. La ora asta hlizelile mesenilor se-nalță că fumul de pe jertfelnice la o mie de mese unde se ia micul dejun, în toată Londra și-n comitatele din jur. Apoi, luând un vas de ceramică, spuse: — E drăguț. Tu l-ai făcut? — Da. — E foarte drăguț... E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ei Cu drag le împletește cununi de ghiocei. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. În curând și el apare pe-orizontul aurit Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit. El se.nalță de trei suliți pe cereasca mândră scară Și cu raze vii sărută june flori de primăvară. Diditei și viorele, brebenei și toporași Ce răzbat prin frunzi uscate și s-arată drăgălași! Ce razbat prin frunzi uscate i s-aratA dragaIai
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
cum luntrea frământată Și lebăda grăbită spre sfintele păduri Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de cîte-un romantic hallalí, Își vor bolti frunzișul; o clipă vor cocli Și coif și scut, în jocul virilelor răsfrângeri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lui Albert sticliră de ațâțare. Cuvintele Fetei i se înfipseseră în inimă, ca o săgeată cu boldul de metal, înmuiat în otrava disprețului negru al ochilor ei. Pe loc îi replică, strunindu-și nemulțumirea: În foc domol, de răscolești, se-nalță, înviind, văpaia! Deodată, cu aprigă agerime, înșfăcă sulița grea, pe care Vânătorul o ținea în mâna vânjoasă. Surprins de neașteptata lui mișcare, O'Piatră dădu drumul armei. Albert își luă avânt și vârful de oricalc al suliței, minunat șlefuit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îmbătat și-au adormit la umbră? - Îndoliată și întristată adunare, moartea ne îndurerează, dar nu trebuie să fie motiv de durere, pentru că nu e decât sfârșitul vieții pământești. Când sufletul iese din trup, se rupe de legăturile pământești și se-nalță la ceriuri, intră în viața de după, cea veșnică... Lasă familia, lasă copiii pentru îngerii cei de sus... Plângem pentru cel care ne-a părăsit, robul lui Dumnezeu, Constantin, odihnească-se în pace, dar trebuie să ne bucurăm pentru el, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
oprești; și doar pasul tău ușor, în omăt strălucitor lasă urme viorii, de conduri împărătești, peste albele stihii. B1: Primăvară, unde ești? * F1: Baloane mari de spumă albă prin grădini și zarzării, și vișinii, și merii stau gata să se-nalțe din tulpini spre cerul primăverii... F3: Caisul nostru s-a gătit la poartă cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, și cu zulufi de floare la urechi, cum, astăzi, nicăieri nu se mai poartă. F4: Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
În acest punct, povestirea ar putea aminti că între virtuțile oglinzilor despre care tratează cărțile din Antichitate e inclusă cea de a arăta lucruri îndepărtate și oculte. Geografii arabi din Evul Mediu, descriind portul Alexandria, amintesc de coloana ce se-nălța pe insula Pharos, în vârful căreia se afla o oglindă de oțel; în ea se vedeau la distanță imensă navele avansând în largul Ciprului, Constantinopolului și al tuturor teritoriilor romane. Concentrând razele, oglinzile curbe pot capta o imagine a totului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-i bine să mai iei. Câteva ore mai târziu, când efectul i s-a evaporat, spaima s-a strecurat pe ușa terasei și mi s-a furișat sub cearșafurile fine ale lui Julie. Singurătatea mă învălui ca fumul ce se-nălța dintr-una din lumânările ei aromate. Am început să transpir, fruntea mi s-a năclăit de sudoare, trupul îmi ardea în timp ce aveam revelația grețoasă că o inimă frântă rămâne o inimă frântă, indiferent cine a decorat camera de oaspeți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ntrebat: « Tu te‐ai lovit, iubitul meu? Să‐ mi spui!” Era inima moart‐a mamei lui. Din Poezii , vol. II, pag. 243‐245. MOARTEA LUI FULGER ( fragment ) Să‐ i moară Fulger? Poți sfărâma și pe‐ un voinic ce cuteza Să ‐ nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii, dacă pier Cei buni așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot lung ea blăstăma și tot palatul plin era
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
este cuvântul poetic" cu ajutorul căruia se pot deschide Suprarealitățile virtuale aflate în "vidul plin" al spațiului cuantic. Este o concepție interesantă, a cărei veridicitate hazardată științific se amplifică și se adâncește infinit poetic. Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale, Dante și le-a exorcizat alungându-le după poarta Infernului pe care a sigilat-o: "Lasciate ogni speranza voi che'ntrate". Petrarca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele. Am crezut că inventez noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dărnicie, vor vorbi fără a delimita, pentru a da un sens când arătând ne vor duce la locul potrivirilor dintâi, pe muritori dăruindu-i întrebuințării potrivite acolo unde cheamă corul liniștii, unde dimineața gândirii, către unison în smerită lumină se-nalță. Poemul și cvadratura cercului Nu există nimic care să înalțe mai mult sufletul oamenilor mari decât libertatea. Cassius Longinus Cvadratura cercului constituie o celebră problemă de geometrie venind din antichitate și care, așa cum au demonstrat grecii, iar la moderni Ferdinand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omului. Are magia de a ne vindeca de sclavia stihiilor și a deschide calea spre libertatea radicală. Căci dacă filozofia vorbește despre ființare, poezia este ființare; filozofia speculează despre libertate, poezia eliberează. Amintim cuvântul lui Hafiz: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Tu zboruri fără număr să afli-n cartea mea." În ce privește raportul dintre poezie și filozofie, Dante afirma: "poezia este demnitatea filozofiei". Or acest lucru îl știau și îl efectuaseră de demult presocraticii, în frunte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iluminare divină: eliberarea metafizică. Focul și eterul mistuire și renaștere ca spirit pur sunt realitățile eliberatoare ultime care constituie cheia de boltă în gândirea poetică a lui Bruno. Iată alte texte în acest sens din opera amintită: "Nobilul foc mă nalță și mă mântuie de natura inferioară... Mereu voi fi asemenea Phoenixului... Prin lumina intelectuală sufletul meu suie iluminând și arzând prin dumnezeiască iradiere... Cu focul împreună mă mistui și înapoi în eter mă întorc.... Pentru a ajunge dincolo de stele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță, de departe Un Cesar, un Traian. Cad putredele tronuri în marea de urgie, Se sfarmă de odată cu lanțul de sclavie Și sceptrele de fier; {EminescuOpI 25} În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde Tiranilor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]