1,985 matches
-
și pluti peste păduri, aruncat Înapoi de ecou. Îl auzeau turcii, Îl auzeau răzeșii care intrau În dispozitiv de apărare În spatele voievodului, Îl auzeau, poate, oștenii care luptau departe, pe meterezele Cetății de Scaun. Iar apoi urmă infernul. Achingii se năpustiră spre moldoveni, ieșind cu miile din partea de sud a pădurii. Erau mulți. Nebănuit de mulți. Călăreau ridicați În șei, rotind iataganele deasupra capului. Brusc, se despărțiră În două limbi de șarpe, lăsând mijlocul liber. Iar din mijloc izbucni o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Basarab Laiotă, domnitorul Țării Românești, se află În fața lui, i-a provocat o explozie de bucurie. Avea, În sfârșit, un inamic. Deși era seară, iar oștenii cădeau din picioare de oboseală, a cerut o mie de voluntari și s-a năpustit În fruntea lor asupra oștirii muntene. S-a Întors după două ceasuri, plin de sângele celor uciși, victorios. A poruncit ridicarea taberei și continuarea marșului spre Moldova. Culmea este că oștenii lui s-au molipsit de nebunia comandantului. În loc să protesteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ai încălecat pe caii Tăi, și te-ai suit în carul Tău de biruință? 9. Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvîntului Tău... (Oprire.) Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor. 10. La vederea Ta se cutremură munții; se năpustesc rîuri de apă; adîncul își ridică glasul, și își înalță valurile în sus. 11. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. 12. Tu cutreieri pămîntul în urgia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85093_a_85880]
-
zdrobești neamurile în mînia Ta. 13. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău, sfărîmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii pînă în vîrf. (Oprire.) 14. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțînd strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mîncat pe cel nenorocit în culcuș. 15. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. 16. Cînd am auzit... lucrul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85093_a_85880]
-
înălțimi, luând cu sine însuși viitorul, suspendat în vâltoare precum trunchiurile de copaci și noroiul gros, roșiatic, pe care l-a spălat de pe munte. Curge cu o viteză extraordinară, de parcă ar fi împinsă în jos de o mână uriașă, nevăzută, năpustindu-se asupra deșertului ca o armată, invadând toate crăpăturile pământului, până ajunge la șanțul unde Forrester, îngenunchiat, se luptă să înfigă la loc un țăruș al cortului, ieșit din pământul moale și ud. Ridică privirea și vede peretele imens de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-și controla respirația și de a-și potoli bătăile inimii. Uneori, la diferite intervale de timp ale programului său, i se pare că sesizează un semnal de boală în corp și-i ordonă servitorului să cheme un medic. Servitorul se năpustește pe ușă, cu un aer convins de îngrijoare, și-și petrece câteva minute fumând un bidi pe treptele casei. Pandit Radan nu se întreabă niciodată de ce nu sosește doctorul și simptomele bolii dispar imediat ce atenția îi este atrasă de altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pentru că în momentul acela oprește o tonga chiar în fața conacului familiei Razdan. Din ea, coboară un bărbat îmbrăcat elegant, în achkan și tichie brodată. Are barba îngrijită. Poartă ochelari cu ramă de metal pe nasul său aristocratic. Pran Nath se năpustește spre el cu speranță și bucurie. — Unchiule! Unchiule! Pandit Bashkar Nath Razdan, fratele mai mic al avocatului decedat, îl privește dezgustat. — Pleacă de aici, creatură infamă! Pran se oprește brusc, ca lovit. Unchiul său pare extrem de agitat, ducând o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
într-o tigaie imensă, cu ulei încins. Scoate apoi bucățile prăjite cu un polonic mare, le trece prin zahăr caramelizat și le prăjește din nou. Le introduce, le prăjește, le introduce, le prăjește. Arată nespus de bine. Disperat, Pran se năpustește asupra dulciurilor, înșfacă bucățile și o ia la fugă pe stradă. Îl aude pe bărbat înjurându-l, dar fuge mâncând pământul. Curând, nu se mai aud strigătele individului. A reușit! Ajungând pe o stradă lăturalnică, are răgaz să înghită jalebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care se află, pare să vină de pe alt tărâm. Într-o zi, Balraj nu mai apare. În locul lui sosește Ma-ji, însoțită de un bărbat slab, nervos, care rămâne în ușă cu pumnii încleștați, de parcă Pran ar fi vrut să se năpustească spre el. Băiatul zace încolăcit în pat, cu genunchii strânși la gură. Își privește noii vizitatori cu oarecare curiozitate. N-a mai văzut-o pe Ma-ji de când l-a îmbrăcat în prima noapte. Arată ca un cadavru, numai piele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de bază al vieții de la zenana, este bătaia inimii care susține toate celelalte fibrilații minore: vizitele nababului. Sunt neașteptate și fără un program anume, dar se desfășoară la fel. Primul semn este un mesager care sosește în fugă și se năpustește la hijra. Imediat, cineva aleargă în camera gongului, o cameră de la etaj, cu o fereastră zăbrelită, aflată chiar deasupra intrării în zenana. Gongul uriaș este lovit și încăperea acționează ca o cutie de rezonanță, dislocând o serie de sunete înfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
timpului, sunt doar niște pierde-vară și flușturatici care întrețin o atmosferă permanentă de petrecere în încăperile prințului. Clica nababului este la polul opus. Aceștia participă la toate slujbele și vorbesc în șoaptă despre Mahdi, care, într-o zi se va năpusti asupra inamicilor islamului și-i va risipi în cele patru zări de n-o să mai rămână nici praful din ei. Discută despre locurile sfinte din Orientul Mijlociu, despre ascensiunea lui Amir Amanullah în Afganistan. Seara, în timp ce jazzul gramofonului se suprapune peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vadă de unde venea zgomotul. Soldații au îngenuncheat și pentru un scurt moment, ca o premoniție, a fost tăcere. Apoi, fără avertisment, au început să tragă. Das a văzut primele trupuri căzând ca secerate de o pală de vânt ce se năpustește asupra unui lan de grâu. Apoi, apoi cineva l-a luat și la dus de acolo. Singura ieșire din Jallianwala Bagh era prin spatele liniei de soldați. Oamenii speriați se călcau în picioare, încercând să escaladeze pereții. Generalul a ordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de sub pat o pereche de pantofi negrii, Oxford. Sunt pantofi bine lucrați, cum nu se pot vedea în picioarele indienilor, mai ales la clasele de jos. Se gândește și la cravată și guler dar realizează că nu are timp, se năpustește pe scări, iese pe ușă urmat de privirile dezaprobatoare ale celor două femei din salon. Odată ajuns în stradă, rămâne un moment în fața intrării de la biserică, sub pancarta vopsită: Misiunea scoțiană independentă printre păgâni (MSIP) Falkland Rd. Bombay. India Preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se oprește brusc, se vede că omul ezită, apoi se întoarce pe unde a venit. Treptat, tot mai mulți oameni se adună în jurul focului. Bobby vede indivizi cu prăjini, unul cu un cuțit lung. Apoi, un camion cu polițiști se năpustește pe stradă și mulțimea se împrăștie, lăsând în urmă focul să ardă singur. Polițaii mai rămân câteva minute, lovind cenușa cu piciorul, privind clădirile înalte, șubrede, de lemn. Apoi, pleacă. Lucrurile se liniștesc. Poate că seara va trece fără incidente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zi stă așa ore întregi, urmărind contrastul dintre mare și cer, până când conștiința sa ajunge să-l șteargă de pe lume și totul îi apare într-o ceață cenușie, înșelătoare. Noaptea stă sprijinit de balustrada vasului și urmărește apa care se năpustește incitant în chila de sub el. De la aceeași balustradă l-a urmărit pe profesorul Chapel cum ia aer curat dimineața. Impozant și stăpân pe tot ce se află în jur, își întinde pântecele proeminent și-și deschide nările ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
întrebă el deschizând cortul și frecându-se somnoros la ochi. N-a primit răspuns pentru că Marchant a ieșit din cortul său, cu un pistol în mână. Yusef a pornit înainte, gândindu-se că va fi împușcat. Alți hamali s-au năpustit cu cuțite și macete și, în această confuzie generală, Marchant și-a descărcat pistolul în aer. Pe la amiază, foarte puțini oameni au fost convinși să rămână: au pretextat că se tem de poluare, dar nu era așa. Nu sunt superstițioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
confuzie. Deși rămâne tot în peșteră, întins pe jos în mijlocul conturului pe care l-a desenat bătrânul pe jos, el se ridică, iese pe gura peșterii și pornește în jos spre tabăra albilor. Tărâmul se îndepărtează sub el, în timp ce se năpustește peste el, alb ca osul în lumina lunii. Pe solul acoperit cu cenușă, ei stau așezați și-l urmăresc cu ochii lipsiți de viață. Duc mâncarea la gurile lor mari, scărpinându-se cu unghiile lor lungi galbene. În spatele profesorului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un minut, de când se declanșase demențialul spectacol, că ordinatorul de la bordul autogirului și fusese alertat. Aparatele lui de televiziune se și îndreptau spre extraordinarul unghi al megarutei, transmițând câtorva canale de televizune chiar momentul în care capsula lui Homer se năpustea spre ecrane. Spre norocul său (dar și norocul este relativ), Homer se afla încă în nesimțire, când sfera lui a fost tăiată, ca un mar, în două, de una dintre imensele elice ale elicopterului. Milioane de telespectatori priveau cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
hemisfere despică în cădere perdeaua, iar omul fu proiectat în gol din fotoliul cabinei și totodată, din pricina turbionului iscat, își recăpătă cunoștința. Mai să leșine din nou! Era ca un coșmar această deșteptare în picaj spre o țintă care se năpustea informă și bolborosindă. Zburau în viteză pe lângă el o sumedenie de aparate, a căror iscusință era de această dată să se ferească din calea bietului trup omenesc, în tumbele lui teribile și bizare, descrise în văzduh, Homer văzu sau crezu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
lor, toate fețele îngălbenesc. 7. Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul lui, și nu se abate din cărarea lui. 8. Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul, se năpustesc prin săgeți și nu se opresc din mers. 9. Se răspîndesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, și intră pe ferestre ca un hoț. 10. Înaintea lor se cutremură pămîntul, se zguduie cerurile, soarele și luna se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
nu mă poți recunoaște?“ „Nu“, i-ai răspuns timid. Atunci ea a prins să cânte, zâmbind: Ala, bala, portocala... „Ioana, tu ești?“ ai exclamat, neve nindu-ți să crezi. „Da“, am răspuns, clipind veselă din ochi. „Unde-ai fugit?“ te-ai năpustit să afli. „Am cutre ierat lumea, dar m-am întors“, ți-am spus cu glas de taină. Tu te-ai repezit să mă iei în brațe, beată de bucurie, dar eu am luat-o la picior, strigându-ți: „Hai, prinde
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
jefuitorii și le-au stricat butucii de vie... 3. Scuturile vitejilor săi sunt roșii, războinicii sunt îmbrăcați cu purpură; fulgeră carăle de focul oțelului în ziua sorocită pregătirii de luptă, și sulițele se învîrtesc. 4. Duruiesc carăle pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere, și aleargă ca fulgerele... 5. El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri, și se gătesc de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
zic. Sunteți libere. Toată lumea murmură: — Da, doamnă, dar nu se mișcă niciuna. Ridic vocea: — O să put. — Nu, nu puțiți, răspund ele la unison. — Făceți-mi pe plac, țip eu. Afară! — Nu ne deranjează. Noi iubim mirosul dumneavoastră. — An-te-hai! An-te-hai se năpustește înăuntru. Da, doamnă. — Du-te imediat la eunucul-șef Shim și spune-i că servitorii mei nu-mi dau ascultare. N-o să țină, doamnă. An-te-hai își pune mâinile pâlnie la urechea mea și îmi șoptește: Mă tem că eunucul-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și mișcările tandre. Explorează. Mă înfășor în jurul lui ca o viță în jurul unui copac. El bâjbâie, iar respirația îi devine mai rapidă. Pare să fie surprins de propria-i excitare. Acum mă dă deoparte, ca în clipa următoare să se năpustească din nou asupra mea. Încerc să-mi amintesc pașii pe care i-am învățat la Casa Lotusului, însă mintea mea e o oală care fierbe și în care gândurile se transformă în păstăi moi. Ia-o, șoptește el. Ești pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
continuă să descrie jefuirea a ceea ce mai rămăsese din Yuan Ming Yuan. Însă cu ochiul minții văd aievea barbarii mărșăluind în Satul Caisa, Pavilionul Bujor și Casa de Ceai Frunză de Lotus. Pot să le văd chipurile strălucind în timp ce se năpustesc prin holurile aurite, bogat sculptate ale clădirilor centrale. Pot să-i văd intrând în camera mea și cotrobăind prin sertare. Îi văd forțând intrarea de la camera mea de depozitare în care îmi ascunsesem jadul, argintul și vasele smălțuite, tablourile, broderiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]