1,223 matches
-
își circumscrie sferele de aplicație. Ca expresie a unui bine „amoral“, a unui bine care se ascunde de distribuirea unor judecăți morale, datoria dispune singură de adevărul propriei sale stări. Datoria nu cunoaște sancțiune. Nu ești pedepsit pentru o datorie neîmplinită, acolo, în acel loc interior în care se petrece actul de a fi dator: acolo unde nu ești dator cu „ceva“; acolo ești pur și simplu dator, fără să ți se impună nici o condiție practică a datoriei. Așa s-a
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
plus, nu e deloc evident că prostul este banal. Atunci, cum să circumscriem, în ce fel putem da dreptate sensului negativ pe care limba îl conține atunci când vede, în banalitate, nu binele acesteia, ci partea ei de ratare, de viață neîmplinită ca viață. Ce vrem noi de fapt să condamnăm prin banalitate? Vrem poate să sugerăm că omul banal este acela care nu gândește destul? Că dacă ar mai adăuga „ceva“ gândirii lui obișnuite ar putea, eventual, să iasă din banalitate
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
e dramatică. Scenele din studenție sînt ușor patetice, e drept, dar și puștoaica, pînă mai ieri elevă de liceu, nimerită acum în plin București, este cuceritoare, așa cum reiese din scenariu. La maturitate însă are ceva din duritatea femeilor frumoase, dar neîmplinite în dragoste. Ba chiar nici ca femeie la circa 35 de ani, nu numai că nu are parte de dragoste, dar nici de vreun copil. Deasupra ei atîrnă sabia timpului: încă doi-trei ani și începe declinul, cînd anii nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
gulerul paltonului ridicat » (2), îi provocase Marthei Bibescu o indicibila senzație de teamă, asemănătoare aceleia pe care o încerca fiind copil, la auzul poveștilor lui Hoffmann. Prințesa evitase întreaga seară să-i vorbească lui Proust; se pare însă că întâlnirile neîmplinite, asemenea călătoriilor care nu s-au realizat, provoacă mai multe emoții decât cele care au reușit. Mulțumită evocărilor Marthei Bibescu, posteritatea păstrează câteva admirabile portrete proustiene: cel de la bălul din 1912, « cu fata palida și barbă neagră, de Crist armean
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Cristina Poede () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1430]
-
Constantinopol pentru a lua în primire stăpânirea și cu care se însoțise câțiva tovarăși și oameni de oaste. Cu toate impulsiunile, făgăduințele și pregătirile lui Bela IV, campania ce o avea de gând în contra Romîno-Bulgariei, trăgănată de la-nceput chiar, rămase neîmplinită cu totul, pentru că pe de o parte-l amenința despre Rusia o puternică invaziune tătărească, pe de alta, dând voie cumanilor să imigreze, pentru a-i avea aliați contra mongolilor, lucrul acesta era împreunat cu mulțime de greutăți și de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la primirea episcopului roman ce li se rânduise și să înzestreze pe cheltuială regească și cu de prisos episcopia cu veniturile necesare, spuindu-i-se totodată că nu i se cade nici a întreține schismatici în regatul său, nici a zădărnici prin neîmplinite promisiunile sale orale plăcute lui Dumnezeu. După săvârșirea din viață (1235) a tatălui său, Andrei II, și după ce Bela IV rămase singur stăpânitor fără alt părtaș, el adaose la titlul de până atunci și pe acela de rege al Cumaniei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pierdu viața și cu mare osteneală îi scăpară cadavrul în Ardeal. Cei mai de samă subconducători rămaseră asemenea morți pe câmpul de luptă. De vreme ce, din cauza învingerii suferite, împreunarea plănuită a celor două corpuri de oaste ungurească a trebuit să rămâie neîmplinită, de aceea nu i-a fost nici regelui cu putință să înainteze mai înlăuntrul Valachiei, să silească pe Vlad a primi lupta și să-l învingă pe deplin; căci voievodul românesc se retrăgea binișor cu oastea sa de căpetenie și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noi ne definim neîncetat prin felul în care, hotărîndu-ne și hotărând, ne dăm și dăm de fiecare dată hotare. Despre un om nu se poate spune ce este decât după ce el a fost, la capătul tuturor hotărârilor sale, împlinite și neîmplinite, când suma reușitelor și eșecurilor sale poate fi făcută. Desigur, în măsura în care a primit deja hotare, omul este "de mai înainte", el este voraus-bestimmt, este "predeterminat", "hotărît de mai înainte". Dar în felul acesta el nu este încă în întregime, ba
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
expresia "destin împlinit" nu se opune decât în mod aparent expresiei "destin tragic", deoarece "tragic" nu are în vedere neîmplinirea, ci o împlinire realizată prin sacrificiul suprem. * În chip simetric cu expresia "destin împlinit", care este tautologică, aceea de "destin neîmplinit" reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între "destinul frînt" prin accident și "destinul neîmplinit" al ratării se află distanța care desparte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
împlinit", care este tautologică, aceea de "destin neîmplinit" reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între "destinul frînt" prin accident și "destinul neîmplinit" al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ți-o poate oferi vidul sau plinul ființei proprii. Iată de ce un ratat se poate oricând sinucide, dar un leneș, niciodată. Și cum ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea oricărei dorințe contingente: dat fiind că esența lenei este inerția infinită și dat fiind că această inerție devine scopul suprem, nici o dorință întîmplătoare (care ar tulbura-o) nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și ratat, sânt condamnați de către ceilalți, dar numai ratatul preia, o dată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în cazul lui de o mustrare permanentă - a lui și a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii ei a devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne "mereu nedeterminat", "cu totul instabil", "niciodată sătul" și este de o "precaritate absolută". Acest mod de a gândi, formulat în amurgul gândirii eline, este identic cu cel care, la începuturile ei, îl întîlnim exprimat prin intermediul imaginii sferei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
are forța indicativă din alte limbi (care de altfel nici nu l-au suportat și nu l-au creat pe "dacă nu ar fi nu s-ar povesti"), ci toată gama mlădierilor care-l plimbă pe "a fi" de la posibilul neîmplinit la realitatea suspendată a lui "stă să se petreacă". Deci: "tot ce se povestește a fost să fie, era să fie sau va fi fiind"." Miercuri, 21 februarie 1979 Dimineața, la micul dejun, îi reproduc lui Noica obiecția pe care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cercul de interese al lui Noica. Nereușind să-l confiște definitiv pentru "idee" și "cultura mare" și punîndu-i pesemne toată activitatea sub specia "frivolității", Noica se despărțea în chip firesc de el. Pentru unul, anii aceia deveneau un simplu episod neîmplinit, dintr-un lung scenariu didactic urmărit în chipuri variate de-a lungul întregii vieți, pentru celălalt, ei reprezentau o moștenire grea care, nerezolvîndu-se într-o operă, trebuia asimilată și consemnată doar exterior, la nivelul unui act public. Dezmințiți într-un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de pragul sfârșitului. Dacă e așa, tot ar trebui să ne bucurăm. Este oare puțin lucru să fii ultima generație a omenirii?" octombrie - decembrie 1980 3 octombrie 1980 Meditez mereu, de câte ori îmi vine în minte cazul lui Petru, la destinele neîmplinite din cultura noastră. De câte elemente ține o asemenea neîmplinire? Dacă lăsăm deoparte problema condițiilor, a marilor factori inhibitivi externi, și ținem seama numai de natura interioară a individului confruntat cu o sarcină culturală - pe care el și-o asumă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
apăruse (din corespondența aceea s-a născut apoi Epistolarul), să citesc cărțile interzise în țară despre istoria sumbră a veacului și să mă gândesc la altfel de a scrie cartea despre limită, care nu-mi dădea pace, ca o promisiune neîmplinită. Mai târziu, când a apărut, purta în ea urma răzvrătirii mele de atunci: în nici o pagină a ei nu puteai afla un citat, un nume de autor sau de operă. Pe scurt, nici o referință culturală. Tonul continua să fie al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Orice înzestrare poate fi înecată în incapacitatea de a compune cu tine. Cauza acestei incapacități nici nu mai contează. Că ea se exprimă prin lene, destrămare interioară sau prin restriște istorică și neașezare socială, rezultatul e mereu același: o așteptare neîmplinită, o promisiune făcută praf. miercuri, 19 septembrie Așa cum nu ne putem trăi moartea prin "moartea celorlalți" decât într-un sens vag și discutabil, nu ne putem reprezenta vârstele pe care nu le-am avut prin vârsta celorlalți. Anii pe care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Horia sperase să-l vadă încheiat și tipărit înaintea plecării lui la Paris, în urmă cu un an: Roma, capul mundi. "Lasă, i-am spus atunci, ai să-l vezi când ai să te întorci." Cum te pot urmări dorințele neîmplinite cu care cei apropiați nouă ies din viață! Fiindcă îi iubim, sîntem dispuși să credem că pentru tot ce își doreau și nu s-a întîmplat sîntem până la urmă răspunzători. Răsfoiesc paginile albumului roman. Suita și combinația imaginilor îi aparțin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
an. A plâns apoi pe peronul gării Băneasa, când tatăl său era pe treptele trenului care urma să-l ducă în exil. L-a rugat să-l ia cu el și să nu-l lase singur la cei 18 ani neîmpliniți, cu Antonescu, cu legionarii lui Sima și cu destinul neclar al țării. Scena are loc la 7 septembrie 1940, la ora 4 dimineața. "Plîngea ca un cățelandru", va nota mai târziu Fabricius, ambasadorul Germaniei la București, în sfârșit, în Convorbirile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a fost? —Eram disperată după distracție și amuzament. —Nu te puteai apuca de sărituri de la înălțime? Clodagh dădu tristă din cap. —Sau de canotaj pe apă dulce. Dar Ashling nu râdea. Iar ea chiar credea că va râde. —Mă simțeam neîmplinită și frustrată, încercă Clodagh. Câteodată simțeam că mă sufocă —Multe mame sunt plictisite și frustrate, se enervă Ashling. Mulți oameni se simt așa. Dar nu înșală. Mai ales nu cu iubitul celei mai bune prietene. Știu, știu, știu! Văd asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
rândul bolilor, ea fiind un leșin... vertical. Cazi în direcția propriei singurătăți. Nopțile albe - singurele negre - te fac un adevărat scafandru al Timpului. Cobori, cobori spre lipsa lui de fund... Scufundarea muzicală și nedefinită spre rădăcinile temporalității rămâne o voluptate neîmplinită, fiindcă nu putem atinge marginile timpului decât sărind din el. Saltul acesta ni-l face însă exterior; îi percepem marginile, dar nu în experiența lui. Suspendarea îl transformă în irealitate și-i răpește sugestia de infinit - decor al nopților albe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai singur. Dacă soarele ar refuza lumii lumina, ultima zi de strălucire ar asemui-o rânjetului unui idiot. Când ai murit lumii, ți-e dor de tine însuți și-ți consumi ce-ți mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită. Dumnezeu este un vecin față de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri și să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soartă inaccesibili nouă. Indivizii sânt organe ale durerii. Fără ei, disponibilitățile de suferință ale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în care veșnicia pare a se fi topit în timp. O agonie neîmplinită este erotica, și de aceea nu poți iubi femeia ce nu-ți șoptește despre moarte și nu te ajută în a nu mai fi... Interpunîndu-se între noi și lucruri, ea ne-a înstrăinat firea, purtând astfel răspunderea înapoierii noastre în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiecare zi. De unde să derive nevoia de a superpune neantului efectiv un neant suprem? Eventualitatea paradisului mă face să sorb toate amărăciunile de sub soare... Și chiar fără șansa acelei perfecțiuni, nu e îngrozitor să mori pe la mijlocul lor, să lași atâtea neîmplinite mâhniri, să te săvârșești în diletant al nefericirii? - De-ți supraviețuiește o singură tristețe, zadarnic cerșit-ai izbăvirea nemiloasei nopți. A vorbi de eternitate și a te făli cu ea presupune o vitalitate a organului temporal, un omagiu secret timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]