1,600 matches
-
sinucide lângă cadavrul (încă fictiv) al iubitei atestă faptul că moartea ei, socotită reală, transformă într-o ficțiune viața lui și că în fond, la rândul lui, el a murit. Sinuciderea nu este în acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe Okeanos, tatăl zeilor..." Aici, Oceanul, deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a neamului zeiesc (și astfel a întregului univers)1, apare ca limita ultimă, despărțitoare a ființei de neființă. Aceeași imagine, suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație, este prezentă și la Hesiod 2. "Sursele și extremitățile tuturor elementelor" (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului - converg într-un unic punct, dincolo de care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prezentă și la Hesiod 2. "Sursele și extremitățile tuturor elementelor" (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului - converg într-un unic punct, dincolo de care se deschide "prăpastia imensă" (chasma mega), imaginea poetică a vidului sau a neființei, care nu poate fi străbătută nicicum, de vreme ce nu cunoaște limite 3. Despre o "limită a pămîntului" (peiras gaies), "cea de sus" (tode ano), este vorba și la Xenophan 4, și ea rezultă din întîlnirea pământului cu "aerul", constituindu-se deci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ca limită a corpurilor în general, limita este un concept de identitate și nu e de mirare că, în analiza pe care o face lui peras, Heidegger 1 arată cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, "intră în prezență", din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sânt identice cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă întîlnire cu limita. Dacă existența limitei reprezintă suprema garanție a ființei, atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. "Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și tocmai așa este nelimitarea; dar ființa nu se poate să fie ca neființa."1 Ființa poate fi deci determinată ca "Unu" și ca "Tot", și totuși
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gândirii eline și o caracterizează. "Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și tocmai așa este nelimitarea; dar ființa nu se poate să fie ca neființa."1 Ființa poate fi deci determinată ca "Unu" și ca "Tot", și totuși să fie limitată. Pentru că, se argumentează ingenios în același text, "marginea trebuie să mărginească ceva, nu să se mărginească cu ceva... Se întîmplă astfel ca unele lucruri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din urmă este însuși cazul sfericei ființe parmenidiene, iar pledoaria pentru limita care nu este obligatoriu să se mărginească cu ceva este o pledoarie pentru ființa însăși și ea reprezintă totodată o condamnare ontologică a nelimitatului ca trimițând direct la neființă. Din aceleași motive, un alt text aristotelic 2 (de astă dată autentic) tranșează disputa dintre Parmenide și Melissos în favoarea primului, spunînd: "Iată de ce trebuie să credem că Parmenide a gândit mai bine decât Melissos: pentru acesta, nelimitatul e una cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Plotin pleacă de la observația că răul nu se află "nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe". Atunci, conchide Plotin, "el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei". Iar această "formă a neființei" pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. Putem concepe răul considerând că el este față de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
realitatea care este dincolo de ființe". Atunci, conchide Plotin, "el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei". Iar această "formă a neființei" pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul față de limitat, ca informul față de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființa care stă veșnic sub lipsă față de cea care-și este suficientă sieși."1 În acest sistem de opoziții, se disting clar cele două linii: pe de o parte, [ființa]-binele-măsura-limita-forma-ceea ce este împlinit în sine; pe de altă parte, [neființa]-răul-lipsa de măsură-nelimitatul-informul-neîmplinitul (ceea ce este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
două linii: pe de o parte, [ființa]-binele-măsura-limita-forma-ceea ce este împlinit în sine; pe de altă parte, [neființa]-răul-lipsa de măsură-nelimitatul-informul-neîmplinitul (ceea ce este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne "mereu nedeterminat", "cu totul instabil", "niciodată sătul" și este de o "precaritate absolută". Acest mod
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de-a lungul a 30 de ani, ideea rămâne aceeași: limita nu este o realitate negativă; dimpotrivă, ea este pozitivul însuși, de vreme ce nu se poate vorbi de ființă decât în măsura în care există limită, pe când absența limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la "a fi". Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă stă sub năzuința
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la "a fi". Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă stă sub năzuința către o limită. Între peras ("limită") și ființă există cea mai intimă legătură. Iar dacă pentru greci ființa este, după cum Heidegger spune în atâtea rânduri, Anwesung, "ajungere-la-prezență", atunci limita presupune tocmai această "ființă-ajunsă-la-propria-ei-prezență" (An-wesen
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cultural. - Îmi propui, înțeleg, o doctrină a lui Seele, și nu una a lui Geist. - Nu înțeleg de ce Geist-ul nu-l poate încorpora pe Seele. Și de ce die schöne Seele trebuie decretat a fi simplu "suflețel" și expediat în zona neființei. - Îmi vorbești cum îmi vorbea Pierre Emmanuel. Când i-am spus ceva asemănător, m-a întrebat indignat: "Mais qu'est ce que nous faisons avec l'épicier?" Or, dați-mi voie să vă răspund că nu facem nimic cu l
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
va înregistra neîndoielnic și un "moment Noica", a cărui pondere și semnificație nu pot fi măsurate deocamdată în toată amploarea lor. A trăit idealul culturii cu o asemenea intensitate, încît tot ce cădea în afara relațiilor culturale rămânea, pentru el, în neființă. În numele primatului culturii, a sacrificat adesea îndatoriri omenești curente, reformulând eticul în perspectiva comandamentelor culturale. Prin 1973 ținea la Snagov niște extraordinare "lecții de engleză pentru ospătari", o fantastică demonstrație, care îl prinsese teribil, a faptului că filozofia poate începe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce va dura câțiva ani. Pretextând că ar fi descendent al unui Iordache căpitanul, la rândul său urmaș al hânsarului Mihail Mânză din Umbrărești, el pretinde dreptul de a stăpâni un bătrân, pe care, cu prilejul împărțirii din 1817, „în neființa dovezilor noastre - se justifică răzeșii în numeroasele lor jalbe - l-au și tras în a sa stăpânire”. Dar, după ce răzeșii, prin hotărâre judecătorească, „l-au dat rămas” și iau moșia întreagă în stăpânirea lor, „a cărei moșie venitul vânzându-l
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
află sufletul mortului. Astfel pregătit, mortul era privegheat timp de trei zile și trei nopți, de către rude, vecini și cunoștințe, iar preotul venea în fiecare seară și „citea stâlpii”. Priveghiul era un prilej de evocare a figurii celui trecut în neființă, dar uneori și de așa numitele „jocuri de priveghi” practicate de tineri: „Învierea mortului”, „Popa a dus calul” (parodie după slujba de înmormântare) ș.a. Bocetul în zona noastră nu este rimat. Fiecare își plânge necazul în manieră proprie. Cortegiul funerar
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Șeherezadei, a unei sentințe nemiloase. Atât Pavese, cât și Sylvia Plath (ca să luăm doar două exemple sugestive) trăiesc cu blestemul morții la modul cât se poate de direct: așa cum Își poartă și cum Își acceptă celelalte caracteristici fizice. Moartea, vidul, neființa Îi dau târcoale, mereu prezente, mereu la pândă - trinitate amenințătoare și zeități necontrolabile. Între gândire și act Dorința de a dispărea, irepresibilă, impetuoasă, incandescentă și incontrolabilă ca o șarjă, nu funcționează, Însă, În gol. Ea este mereu contrabalansată de Încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o alunecare pe contururile altei existențe, descrisă cu voluptatea plăcerii interzise. Și Virginia Woolf, și Pavese, și chiar un sinucigaș ratat precum Kafka văd În moarte o izbăvire, punctul final al unei suite de Încercări insuportabile. Moartea ca relaxare existențială, neființa ca stare ideală a materiei, triumful calculului obscur asupra unei luminozități doar aparent benefice ordonează cele două tendințe, simultane și contrarii, ale jurnalului intim: autodezvăluirea și auto-camuflarea23. Nimeni și nimic exterior nu-l Împinge pe scriitor să-și dezvăluie intențiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Al. Vlahuță „au intrat de mult în conștiința publică”, spun îngrijitorii antologiei. Socotită ca un modest omagiu dedicat artistului și îndrumătorului cultural care a fost Alexandru Vlahuță, cu prilejul împlinirii a opt decenii și jumătate de la intrarea sa în neființă și care lucrare nu ar fi avut sorți de izbândă fără contribuția directă a conducerii de azi a „Academiei Bârlădene”, cartea este o reușită. O reușită căreia Serghei Coloșenco redactorul șef al revistei „Academia Bârlădeană”, editată de Societatea literar-culturală cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
84 euro pentru două zile sau 2,80 euro pentru trei zile cât ține un examen. Apoi poate să se culce liniștit pe o ureche, fiindcă Domnul veghează... Pentru izbăvirea de păcate a celor vii și a celor trecuți în neființă, „vama creștinească" e plătită direct de pe cardurile Visa, MasterCard, Discover, American Express sau prin sistemul de plată online PayPal. Administratorii cultului Creștin Ortodox, își asumă doar răspunderea „de preluare și transmitere a pomelnicelor către biserici”. Adică numai un fel de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
mai mari cu referire la Monica Lovinescu. Primul îi aparține Doinei Jela. O sută de zile cu Monica Lovinescu, carte apărută la Editura Vremea în 2008, la scurt timp după moartea autoarei Undelor scurte, este un reportaj al trecerii în neființă. Deși o biografie bine construită, cartea Doinei Jela generează nenumărate reacții critice. Nicolae Manolescu, de exemplu, acuză oportunismul publicitar și indecența publicării unor fotografii cu Monica Lovinescu pe patul de spital. Exhibiția cărții deranjează mai ales prin detaliile ce țin
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
desparte de "românitatea" sa. "Cum să le treacă prin minte că ceea ce era pentru ei o maximă laudă putea fi pentru mine tainică suferință?", povestește N. Djuvara, invocând reacțiile prietenilor când îi aflau naționalitatea. Se dădea uitării, se arunca în neființă, în neant ceea ce era tocmai specificitatea mea, taina mea scumpă, "românitatea" mea"201. Acestea sunt semne ale "todetitei", maladie a exilaților înscriși în lupta pentru păstrarea identității înnăscute. Eva Behring realizează o tipologie 202 a fenomenului identității culturale în exil
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
cele mai bogate muzee din țară. Tot împreună, cei doi soți au scris vestita carte ,, Dăinuiri dăneștene “ (Iași, Editura ,,Junimea “). Eugenia Buraga a încetat din viață în anul 1975, soțul ei trăind în singurătate până în 1999 când a trecut în neființă. ,,Cu mirare întreabă oricine privește <<Oglinda trecutului>>. Mări... poi... plugul și sapa... cazmaua... hârlețul... plinindu-și menirea prin vatră de sat și prin țarina dusă, de jur împrejur, până-n colo, departe, pe văi și pe dealuri, au scos, fără știre
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]