8,065 matches
-
nu-i conștient că-i decapitat. Tace, privește tăcut înăuntru. Bravează o supraviețuire iluzorie? DavinciAna, cum e intitulat portretul replică la Gioconda, nu i-a ieșit. Sînt eu, cu fruntea mai înaltă decît o am și-n pupile c-o neliniște pînditoare. Buzele întredeschise nu rimează cu privirea disprețuitoare. Dimpotrivă, par a cere un sărut. Nici parafraza, scrisă apăsat de mînă, nu se potrivește: În mine tu; și cerul înstelat deasupra". Pictează ușor Rusalin, ca orice predestinat. Are în putere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
locația inconfortabilă, deși se trezește de dimineață cu fața spre un citat din Mihai Eminescu: " Poți avea totul fără să ai nimic și poți să ai nimic avînd totul". "Tu n-ai idee, Iordana, cum e să trăiești la bloc: neliniștea și etajul, zgomotul și etajul, furia și etajul". Treci pe la mine? Acuma! Discuția cu ea este un exemplu de dialog. Fără orgolii imbecile de scriitoare și fără să păstrăm aparențele, ca mîțele în strat. Eu și Magda U. nu sîntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Brăduț mi-a răspuns, imitîndu-l pe Iordan. L-a adus pentru cîteva clipe lîngă noi, ca un iluzionist. Mișcarea mîinilor, felul cum își încrucișa picioarele (cînd se simțea încolțit de un recital greu și cuta dintre sprîncene se adîncea a neliniște) erau aidoma. S-a prefăcut chiar că pufăie din țigară, cu gestul lui Iordan și jur că am tras pe nări fumul de BT. Invertitul are talent de imitator. I-a imitat și vocea: "După cobalt 60, nu-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
n-ar fi vrut să. Cui i s-au roșit palmele aplaudînd la plenare, obrazul nu-i roșește la fel. Ce-o căuta la colocviul despre literatura detenției? Și cît de repede și-a însușit noua directivare: "N-am nici o neliniște de natură etnică. Națiunile intră în metastază". Funcții politice, da, a avut, dar le-a folosit ca să facă bine culturii, în special ieșene: "Am publicat în "Ora" poezii cu probleme, proză cu probleme, eseuri cu probleme". Ce mai! A speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ghemuită, să ocupe cît mai puțin spațiu; ezitînd între a se duce și-a mai rămîne. Mi-era greu s-o recunosc pe Miss Deemple, cu spiridușii ei dați în paște, în femeia vulnerabilă, intimidată de Rusalin Pop. Dar inconfundabila neliniște a iubirii neîmpărtășite o descifrez bine, surioară. Și îndoiala de tine însăți. Te uiți după Rusalin cum ai căuta fereastra într-un spațiu închis. Nici pe drum nu fusese mai veselă. Condusese crispat, cînd prea prudent, cînd călcînd în forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
permanentă dispută. Spre deosebire de alte creaturi ale rezervației, nu caută tovărășia nimănui și nu are niciodată nimic de povestit, căci e lipsit de amintiri. Totuși, într-o zi, Iormorogul a avut un vis ce i-a provocat o atât de mare neliniște, încât a doua zi l-a povestit pe rând tuturor celor pe care i-a întâlnit. Visul Iormorogului. Și al lui Platon, în bună măsură. De la Jumătate la Dublu. Nostalgia Jumătății Înotam nestingherit prin apele tumultoase ale Potopului. Valurile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pierdută. Mă trezesc într-un lac de sudoare. Mă ridic brusc în capul oaselor. Chipul reflectat în oglinda de la capul patului îmi arată deopotrivă figura mea din față și din spate, pentru prima dată amândouă împărtășind aceeași stare de groază, neliniște și un iremediabil sentiment de singurătate. O zi ca oricare alta. Sub semnul Iormorogului Astăzi a fost singura dată când i-am vorbit Iormorogului. Sau, mai exact, când el ne-a vorbit nouă. În fața culei lui, pe o bancă uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
una spre ea; cele patru picioare erau încălecate pe banca fără spătar, singurul gen de bancă pe care el ar putea să stea. Pentru că nu pot sta lângă ea și nu-i pot atinge genunchii, încerc o vagă senzație de neliniște, dar sunt pe dată absorbit de visul Iormorogului. Sunt încă sub imperiul acestui vis! explică el. Și-apoi mă gândesc cât de vulnerabil este omul! Chiar și dintre cei norocoși care cred că și-au găsit jumătatea de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la ieșirea din parc. Umerii ni se ating din când în când, la fel și mâinile, mai este încă destulă lumină și nu îndrăznesc s-o iau de mână. Povestea sau visul Iormorogului ne-a creat o stare de mare neliniște, dar în același timp și o bucurie imensă. Dacă ființa umană n-ar fi fost cândva completă ca cea a Iormorogului, entuziasmul căutării jumătății sau miracolul iubirii n-ar mai fi existat. Puțini se opresc de-a lungul vieții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de care nu te-am crezut capabil, pe care nu mi-ai dovedit-o vreodată în relația mea cu tine. În fond, cred că ți-e doar frică, ești dominat de o frică incontrolabilă. Frica înseamnă o mare și permanentă neliniște, de aceea cu frica trebuie să te lupți, să te miști în jurul ei, s-o ataci din toate părțile, ca pe-o fiară rănită, numai așa o poți învinge. Nu duce la nimic bun să-ți contempli la nesfârșit propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian După ce-am ascultat nemișcați povestea Aspidei, am pornit grăbiți spre ieșire. Ne-am despărțit spunându-ne vag la revedere. Mă aflam într-o stare de neliniște inexplicabilă, de obicei îi țineam brațul până la ieșirea din parc, o conduceam până la locul unde-și parca mașina, ne sărutam la plecare. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Ea mi-a răspuns la fel de abrupt, mi-a întors spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să ne mai întâlnim de câteva ori, acceptam de fiecare dată cu jumătate de gură. Asta ar fi trebuit să fie partea mea, dar eu eram paralizat de dorință. După fiecare astfel de întâlniri, eram cuprins de o febră și neliniște ce mă aduceau într-o stare vecină cu nebunia. Trebuia să mă opresc aici. Am luat hotărârea să nu ne mai vedem în felul acesta, nu mai puteam continua. Nu-mi amintesc nimic legat de acele întâlniri, nici măcar trupul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asta credea despre Jorge și era sigură că nu se înșală. Din nou Damiel. Despre bolile sufletului Peste câteva luni, îl întâlnește din nou pe Damiel. Ea nu mai arăta bine, figura ei părea fără vârstă, devenise o mască a neliniștii și a disperării, ca un strigăt al cărui ecou răzbate dincolo de timp. Nu. Nu-mi merge bine! răspunde ea. Mai precis îmi merge chiar foarte rău. Mi s-au dat, fără echivoc, trei luni de trăi, am primit aproximativ același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
consorții erau duși de mult pe lumea cealaltă, se întâlneau aproape zilnic pe aceeași bancă, de câte ori vremea era generoasă. Dintr-o inerție inexplicabilă a gândului și a firii, cei doi, ce cândva au iubit această femeie, continuau să-și proiecteze neliniștile pe profilul ei statuar, straniu, de o măreție egipteană. Aproape ca într-un ritual, privirile lor se întâlneau din când în când, trecând prin profilul ei, apoi își lăsau jenați ochii în jos, ea își mișca grațios pe rând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu reușesc să surprind imaginea lor în oglindă. Așa se face că, tot mai concentrat fiind să interoghez oglinzile, acord tot mai puțină importanță expunerii. Discursul, prin urmare, devine din ce în ce mai incoerent, mai lătrător și mai neinteligibil. Auditoriul dă semne de neliniște, se ridică în picioare, gesticulează, protestează. Țipete și lătrături fără noimă se aud din gura ce nu poate fi decât a mea. Mă îngrozesc și eu la auzul acelor sunete animalice ce le produc în timp ce continui să caut mereu imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
altora, care-l lăsau rece. Știa că trebuie să le înscrie în circuitul firesc al vieții și atât. Puțin îi păsa ce putea stârni cunoașterea lor. Se simțea extaziat în fața partiturilor care se înșiruiau singure, se înlănțuiau în răzvrătiri și neliniști, urmând a fi transferate, peste timpul acestei clipe, ființelor ce-și așteptau ivirea și începerea luptei crâncene pentru nemurire. Uriașul simț al absurdului îl făcu pe Povestitor să râdă și odată cu el întreaga Eră a Pleistocenului. Putea șterge într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că vreau să parcurg acest drum despre care nu știu nici cum va fi, nici cu ce-l voi străbate mă fac fericită. Dorința e mai înaltă decât împlinirea ei. Ascultă, îți zic ție, Autorule, pentru că înțelegi, nopțile mele sunt neliniștile tale, te-ai contaminat de idealul meu, numai că eu trăiesc în idealul AȘA CUM E! Pe când tu încerci să-l finalizezi gonindu-mă pentru a afla mai repede adevărul. Dar eu îți spun nu plec până nu voi aduna toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pușcăriașii și gravidele încărcau grânele în șlepurile care-și așteptau rândul cuminți, înșirate unele în spatele celorlalte, tocmai de la izvoare. * * * Î ncerc să mă reclădesc din țesălatul cailor asudați, din nări ies aburi, din carnea tremurândă, lacrimi de sudoare, din copite, neliniștea trepidațiilor, pocnetul genunchilor fragili, tibia de balerină, linia fină a botului alungit după depărtări, adulmecând parfumurile de mânze cu coame zburate a chemări la dragoste, pulpe vânjoase care despică aerul, gâturi încordate, urechi aplecate cu gura spre zare, în urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unele de altele, încât, dacă moare cineva la un capăt, până se adună toate rudele învie la loc! Ceva, totuși, a rămas. Și nu o spun numai vestalele. Grâului ori regele bălților, carasul auriu. Se simte în oraș permanent acea neliniște, iar privirile sunt parcă în căutare de sprijin, parcă de aducere aminte a unui fenomen oricând posibil, tras doar pe linia de rezervă: STAREA DE GRÂU! CAPITOLUL II PRÂNZ N u mai aveai loc de atâta trecut pe străzi: cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
multe ori te surprinzi în ipostaze pe care dacă le analizezi mai târziu, în filmul memoriei, nu le pricepi ego-ul și te miri pentru că ai provocat lumea cu existența ta, fără să fi vrut să exiști. Și te cufunzi în neliniște și întrebări cu parfum de eseu, ajungând la concluzia: Propoziția 2: Pentru ca aplicația liniară A a spațiului vectorial normat E în spațiul vectorial normat F să fie continuă, este necesar și suficient să existe un număr M ≥ 0. Ploua matematic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înmulțiseră, așa cum sugerase Mioara, poeții pe cap de locuitor mai mult decât șeptelul. Poeții talentați se inspirau direct de la sursă: mâncau șobolani. În felul acesta, Statuia Perfecțiunii nu mai era văzută printre copaci, care-i creau umbre de mister și neliniști, ci era percepută ca Nud expresiv în toată plenitudinea frumuseții sale divine. Sigur că majoritatea rozătoarelor se simțeau ca Iona în burta balenei și rodeau acum din interior, fără ca artiștii să știe de unde le veneau simțul efemerului, iluminarea, tăria cuvântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să vă las, pesemne că sunteți obosită -Nu. Trebuie să terminați sticla asta cu mine. Doar n-ați vrea s-o golesc singură. Vorbiți-mi despre dumneavoastră, Olaf. Era pentru prima oară că eram numit - că ea mă numea - așa. Neliniștea prinse rădăcini în rotulele mele, urcă apoi până în firele de păr și efectuă traseul acesta de mai multe ori. Anumite cuvinte își capătă deplinul înțeles abia în gura celorlalți. Mai cu seamă prenumele. Vrăjit și confuz, nu găsii nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de gînduri începură să-i dea tîrcoale ca o haită de lupi. Se lumina de ziuă, cînd, întins în patul conjugal alături de doamna Mina, domnul Președinte își dădu seama că nu reușise să adoarmă deloc, că pradă celor mai intense neliniști pe care le avusese vreodată se foise în așternuturi toată noaptea avînd fierbințeli ca un bolnav. Simțindu-și pijamaua lipită de spinare, își dădu la o parte plapuma groasă care-l făcuse să asude și se ridică pe marginea saltelei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nu vrea să le facă să se simtă folosite, trase pe sfoară, induse în eroare, vîrîte într-un bucluc politic fără voia lor. Doar nu are vreo legătură amorezul tău cu ceea ce urmează să ne spui, reia Tușica simțind o neliniște în piept, pălind puțin. Dacă asta era tot, spune Angelina încrețindu-și fruntea, nu puteai să găsești și tu alt loc în care să facem cunoștință? Ia uite că pleacă putorile, zice Curistul trăgînd cu ochiul afară prin deschizătura de la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un pămînt, dom’ Colonel, zice Poștașul în loc de la revedere. Nu uita s-o iei ca pe o consolare, n-ai nimic de pierdut, îl sfătuiește Bătrînul, închizînd ușa în urma sa, lăsînd să i se ivească pe față o umbră de neliniște. — Ascultă Delfinașule, ce ți se pare că ne-a adus bun Revoluția? se trezi Roja să întrebe ca un picat din Lună, în timp ce din poziția sa nesigură pe marginea patului începu să-și caute cu privirea ciorapii supraelastici pe care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]