2,225 matches
-
să lupte. Dacă vei fi maestrul lui, Valerius va avea o șansă să nu moară în arenă. Numai dacă îi vei fi alături va ajunge un gladiator bun, poate chiar invincibil. Nu vreau să moară! Proculus nu răspunse. Antonius era neliniștit: — Numai tu, cu înțelepciunea ta, cu filosofia ta... Numai tu poți să-l înveți să folosească forța și violența. Numai tu poți să-l înveți cum să trezească și să-și domine latura sălbatică... să facă uz de ea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șa; se dădu un pas în lături când acesta îl refuză. Am căzut în capcană ca niște idioți, spuse Antonius apucând frâul. Veșmintele îi erau îmbibate de sânge. Se uită la Errius. — Acum înțeleg de ce calul tău era atât de neliniștit. El a simțit prezența dușmanilor, dar noi nu. Începură să coboare dealul. Errius ducea de frâu calul pe care era așezat prizonierul. — Vom trimite pe cineva din Legiunea a treisprezecea să aducă trupurile tovarășilor noștri, zise Antonius încruntat, clătinând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trecută, când mă întorceam acasă, aproape că... — Pe căldura asta chiar trebuie să vorbiți despre mizerie? interveni bucătarul-șef, ștergându-și fruntea cu cârpa cu care curăța cuțitul. Detest Roma și palatul ăsta plin de sclavi. Toată adunătura asta mă neliniștește, și pe zi ce trece zeii mi se par tot mai îndepărtați. Puse cuțitul pe masă. — Și apoi, în Germania eram doar noi... Acum trebuie să-mi bat capul ca să înțeleg sarcinile fiecăruia... Este un cofetar, dar face numai prăjituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui adversar, izbucni Ursus, un rețiar plin de cicatrice, și-și ridică brațul păros într-un gest amenințător. Fac pe mine de frică... Mie mi-e teamă când nu știu ce mă așteaptă! protestă. — O să ne descurcăm, repetă Valerius, schimbând o privire neliniștită cu Marcus. Glasul crainicului se auzi din nou, și mai puternic. — Pe colinele de la Bedriacum se ivește puternica armată a lui Otho. — Ăștia suntem noi! exclamă Marcus. Gladiatorii simțiră platforma mișcându-se sub tălpile lor. Încet-încet, se îndreptară spre cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sănătos, îl întrerupse Arrius. Simți ochii prietenului său ațintiți asupra lui. El condusese bătălia aceea despre care avea să vorbească lumea întreagă. — Ești sănătos și... — Nu, așteaptă! zise Antonius încruntat. Te cunosc destul de bine ca să-mi dau seama că te neliniștește ceva. Ce s-a întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
seama că era prins în ghearele unui împărat avid și inept. Uita că puternica armată a lui Antonius Primus ajunsese la porțile orașului. Își dădu seama că chipurile arbitrilor, inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau pankration și gladiatorii ce veneau în urma lor cu capul descoperit; coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sub pământ. Își dori ca acea minune să se împlinească și ca un demon să-i călăuzească mâna în timpul luptei cu Skorpius. Se îndoia că va fi în stare să-l învingă pe campionul lui Vitellius, și îndoiala aceea îl neliniștea. Încercă să rememoreze mișcările lui Skorpius, pe care le studiase de nenumărate ori. „Trebuie să-l înving“, se gândi furios. Privi în sus, spre Marcus. — Când termină? — Acum intră lusiarii, cetățenii care aruncă sulița, trag cu arcul... Valerius se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
politicienii... — O, murmurau ei plini de satisfacție, Baba al lor nu era așa. Era o sursă neîntreruptă de mirare. Ba chiar își aruncase vraja asupra animalelor sălbatice din piață. — Hmmm, pufni spionul, care era, dacă e să spunem adevărul, puțin neliniștit de această nouă întâmplare. Fără-ndoială că e doar o interacțiune om-maimuță extrem de bine dezvoltată, spuse el. — Interacțiune om-maimuță, zise domnișoara Jyotsna, extrem de jignită de lipsa de respect în ceea ce-l privea pe fostul ei coleg. Dă-i drumul, frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
omul ăsta exagera. Vorbea despre mâncare când ei ar fi trebuit să se afle chiar în clipa aceea în fața cinelor aburinde. A zis că a fost înțepat în braț cu un ac de păr? întrebă omul din public care se neliniștise în urmă cu o oră și jumătate. Sau în cap? Totuși, are dreptate, efectul pe care l-a avut asupra lui e destul de grav. De data aceasta însă, omul nu mai vorbi în șoaptă, ci cât de tare cât putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
poată vedea exact ce se petrecea. În buzunar avea colecția lui de eprubete și niște sfoară; spera să poată lua mostre din sos, în timp ce stătea deasupra lui... Ca un om posedat, se strecură de-a lungul crengilor. Primatele se foiau neliniștite la ivirea zorilor. Armata urca pe drumul dinspre bazar. Pe platforma din spate a jeep-ului brigadierului zăcea băiatul Hungry Hop, încâlcit în plase pentru maimuțe, legat bine ca să nu mai facă necazuri pe străzile cu sens unic. — Dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Autocrat m-am întors spre Fielding și l-am întrebat răgușit: — Știe să vorbească? În sensul strict al cuvântului. — Spunk? Sigur că da. A făcut Richard al Doilea la un teatru care nu-i pe Broadway, toamna trecută. Eram cam neliniștit din cauza accentului, dar de articulat? O face superb. Bun, moșule. Ce părere ai? — Eu zic să-l luăm pe Spunk. Am mers direct la un restaurant lambrisat, din zona plină cu localuri dintre străzile Fifth și Sixth pentru o discuție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Parcă ai fi unul de zece ani care se chinuie să-și aducă aminte de un banc porcos. Dar nu asta ar fi problema care mă frământă. Industria filmului e plină de cârpaci prosperi și de milionari analfabeți. Ceea ce mă neliniștește e... Ca să faci un film, ai nevoie de multă energie, de foarte multă energie. Asta sunt regizorii - oameni plini de energie. Or tu arăți de parcă ai fi pe punctul să te transformi într-un bloc lipsit complet de simțuri. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la celălalt capăt al tunelului? — Dragul meu, repetă Virgil Jones și apoi, după o pauză, adăugă liniștit: Asta depinde numai și numai de tine. — îmi explici? — După toate probabilitățile, spuse Virgil, acolo nu va fi absolut nimic. — Și asta te neliniștește? Virgil Jones tuși. — Pari un tip neobișnuit, spuse el. Poate că n-o să ai nevoie de... Se opri. De ce anume? — De monștri, spuse Virgil Jones. După ce îi explică, Vultur-în-Zbor înțelese ce trebuia să se întâmple. Leacul împotriva febrei Dimensiunii este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de periculos, ai? — Grimus, spuse Vultur-în-Zbor. Ignatius Gribb se așeză și tăcu. Un ceas vechi bătu, tic-tac, marcând momentul. O muscă bâzâi, tulburând în mod evident liniștea. — Elfrida a menționat ceva de felul ăsta, spuse Gribb. Totuși. Nu te neliniști. Și dădu din cap, ca pentru a-l liniști. Vultur-în-Zbor nu se simțea întru totul liniștit. Elfrida stătea în șezlong; Ignatius era lângă ea. Ghergheful zăcea la întâmplare pe podea, constituind singura notă discordantă, de dezordine, dn încăperea meticulos ordonată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a ridicat și s-a dus în bucătărie. Prietenul a venit lângă mine și m-a prins de umeri. Nu ești cuminte deloc. — Ce-am făcut? — Complotezi împotriva noastră. Se poate? N-avea cum să fie gelos. Probabil îl neliniștea doar faptul că mă retrăsesem dintre ei, neluându-i pe ceilalți meseni în seamă. — Încercam să-mi amintesc ceva și nu reușesc, i-am răspuns. — Ce să-ți mai amintești la ora asta? — Ceva de demult, din studenția noastră, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcut lu’ omu’ o poezie anu’ ăsta? Ține-te: „De-ai scăpat de datorii, de ce nu vii, de ce nu vii“. Îl așteaptă Eminescu, îți dai seama cât dor are poporu’ să scape odată de damblageala asta? Da’ se duce? Priveam neliniștit în toate părțile. Bumbu râdea: — Mă știe lumea. N-are ce să-mi facă, puiule. Mai bine spun bancuri și beau decât să fac eseuri pe unde scurte, la Monica. Te-ai prins? Sunt liber. Regretam, sincer, că intrasem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
modificând fundamental poziția artistului în societate, precum și concepția sa despre artă. Ar fi greșit să vedem în Renaștere exclusiv o epocă de înflorire a spiritului și de realizare a echilibrului între om și univers; o întunecată umbră medievală continuă să neliniștească umanitatea renascentistă. În acest context, tema vârstei de aur a fost trăită și reprezentată în epoca Renașterii ca un antidot la prezentul sumbru. Lumea, devenită o corabie a nebunilor (amintind de pictura lui Bosch intitulată Corabia nebunilor) nu poate fi
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
din cap, cu un entuziasm molipsitor. „În cazul acesta, noi ce mai avem de făcut decât să vă strângem mâna și să vă urăm Însănătoșire grabnică!? Așa-i?” „Așa-i”, răspundea Braic, cu o voce neașteptat de vioaie, răsucindu-se neliniștit Între bandaje... „E cumva cazul”, mai Întreba, Înălțându-se pe călcâie, profesorul Perjovski, „să avem nevoie de un transplant de piele? Simțiți pe undeva vreo lipsă?” Omul de paie Braic scutura din cap că nu. Nu era cazul. În ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dădu comanda: „Pe loc repaus!” și Întreg regimentul se destinse, adoptând o poziție de așteptare. „Vax”, spuse medicul, „azi n-am chef de voi...” Vârtejul de chipuri se roti deasupra patului, apoi, urmând bărbia, se strecură În dulap. Costumele se neliniștiră, animate de un nou avânt. Acum fiecare dintre ele purta, deasupra gulerului, un cap de consistența aerului, ce se clătina Încetișor. În mijlocul lor, chipul inginerului Edward Satanovski Îl fixa cu insistență În ochi. Medicul Își netezi părul, căutând prin acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
totu-i În ordine”, Îl informă acela, „așa că vom putea trece la treabă... Putem Începe sau v-ați răzgândit?” Noimann nu se răzgândise, deși, la drept vorbind, amprenta pe care o pusese pe formularul prezentat de medic Începuse să-l neliniștească. În afară de aceasta, deși nu-și putea mișca picioarele, degetele Îl ardeau. Între timp, ciungul Îndreptase lampa reflectoare Înspre tălpile lui Noimann și Începu să-și răsucească vârful ciotului În rană... „Treaba nu e chiar atât de simplă”, exclamă el. „Aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dacă ar fi fost vorba numai de atât, totul ar fi fost Încă destul de rezonabil. Dar, pe măsură ce concluziile la care ajungea se ramificau, dând naștere la alte și alte interpretări, În fața ochilor Îi apăreau figuri și semne stranii, care Îl nelinișteau. „Prin urmare”, conchise el, „suntem pe cale de a o lua din nou pe arătură...” Arătarea postată dinaintea sa Își schimbase ușor Înfățișarea. Trăsăturile feței se lățiră, iar tenul, din alb, se făcuse acuma stacojiu... „Iată că băutura și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cadă. Iată, a căzut! Mulțimea de oameni-mâini urlă, cuprinsă de gelozie. Nu mai e nimic de făcut. Nu mai e nimic de făcut... „Mathilda, Mathilda, unde ai dispărut, Mathilda?! Ca un melc mă târăsc pe urmele tale... Unde ești?!” ...Zbor neliniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Țipete de ciori ce se așază și apoi Își iau zborul de pe cupolele bisericilor, de pe acoperișurile caselor năpădite de păr, lung, negru, cârlionțat. De hornuri, de pe copaci, de pe statuile acoperite de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Conductorul Începu să se scotocească În tașcă, scoțând În cele din urmă de acolo două frunze pe care, după ce le perforă cu grijă, le Întinse medicului. „Țineți-le, pentru orice eventualitate”, Îl preveni el. „În caz că vine supracontrolul ce fac?” se neliniști Noimann. Conductorul Îl bătu prietenește pe umăr. Nu trebuia să-și facă grijă, frunzele țineau loc de bilet... „Afară e toamnă”, zise acesta, clătinându-se pe coridor. „Păstrați-le cu grijă, cine știe, poate veți simți nevoia să vă aduceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și dacă ți-ar fi cerut lămuriri tot n-ai fi avut de unde să-i dai, dar uite că drumul ăsta nu mai are de gând să intre În curtea morii (sau a Întreprinderii de industrie; până și asta te neliniștește, ambiguitatea asta: ori e moară, ori e industrie locală, ori o casă mai Încoace, ori două) și nici vreo lumină nu se zărește În capătul lui. Te oprești o secundă pentru a nu mai tulbura liniștea cu plescăitul noroiului sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Moța către iubiții săi părinți: „Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu-i o mare binefacere pentru viața viitoare să fi căzut în apărarea lui Hristos?” Orice faptă, orice jertfă zguduitoare înspăimântă și neliniștește pe nătâng până la legionarofobie. Dacă cei ce ne lovesc nu se pot înălța cu fapte, atunci să-i coborâm noi pe ei, legionarii, la micimea noastră, revărsând valuri de otravă. Să nu ne autodemobilizăm de la lupta noastră, de la crezul nostru
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]