1,017 matches
-
La nivel semantic, metafora verbală dorm sem nifică hibernarea, similară morții, conturând una din temele simboliste fundamen tale. În accepția poetului, acest somn anulează viața însăși, idee accentuată de determi nan tele adverbiale adânc și mereu ale verbului dorm. Hiperbola nemărginirile polare sugerează vas titatea spațiilor boreale, conturând un tablou hibernal care nu predispune la reverie, ci pro voacă angoasa. Poemul este străbătut de fiorul imenselor spații încre menite pe ban chize, în așteptarea somnolentă a morții. Totul exprimă pregătirea pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pe albul dezolat o cadaverică lumină). 9. Primele două strofe ale poeziei conturează o atmosferă tipic simbolistă: poetul sugerează un spațiu enorm, abstracte imensități înghețate, al căror farmec este somnolența. Spațiul și timpul par a fi suspendate: la nivelul spațialității - nemărginirea -, la nivel temporal - somnul anulează viața însăși; stelele și câmpiile de gheață sunt vecinic adormite, iar lumina este cadaverică. Procedeele artistice variate sunt și ele tipic simboliste și contribuie la crearea imaginii de încremenire: ritmul încetinit al mișcării, sugestivele repetiții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de lume. În viața și opera lui Labiș se regăsește expresia unui mod de existență. Poezia e o prelungire a vieții, expresia spontană a spiritului lăuntric dornic să se clarifice, să se afirme: „Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii Și parcă-i un veac de când zbor, Azi, înainte de-un nou și sălbatic avânt, Vreau ca să cânt cântecul meu de-nceput.” (Cântec de început) Există setea unei schimbări continue aflată sub semnul insatisfacției. Vitalitatea e adesea opusă atitudinii reflexive
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
vadă dincolo de aparențe și de material, demonstrează faptul că există și un alt gen de realitate, cea sufletească și spirituală. Cine altcineva slujește mai bine ca poeții această realitate?!... Numai poetul Ca păsări ce zboară De-asupra valurilor, Trece peste nemărginirea timpului, În ramurile gîndului, În sfintele lunci, Unde păsări ca el Se-ntrec În cîntări (Mihai Eminescu, „Numai poetul”). * „Nu-i totuna să Înțelegi lucrurile și să-i cunoști pe oameni.” (B. Gracian) Pentru că „lucrurile” nu ajung , de exemplu, să
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Mărturisească-se numele Tău Celui mare, ca înfricoșător și sfânt...”. Și zice că este minunat pentru lucrurile cele mai presus de fire, pe care le face și este înfricoșător pentru negrăita putere pe care o are. David, vrând să arate nemărginirea firii lui Dumnezeu, zice: „S-a înălțat mare cuviința Ta mai presus de ceruri, Doamne, neânțelegând-o pământul”. Pentru aceasta zice și Proorocul Avacum: „A acoperit cerurile cu slava Lui, și de lauda Lui plin este pământul.”. Psalmul 13 spune: „Zis
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
profund, eu creator, opus eului social, cotidian. Prevalează conștiința artistică în fața eului biografic. "Creația lui Beckett, atît de nepăsător și orgolios monotonă în unitatea ei structurală, infinit ambiguă, deschisă astfel spre toate uimirile și suscitîndu-le pe toate, dezarmîndu-le, tocmai prin nemărginire, și iar trezindu-le, este menită la eternă recitire/ recitare întru învierea ei ca VOCE care ne umple ființa cu zumzetul știutor de sine al propriei noastre vieți și morți: viața e uimire, moartea e uimire, opera e uimire" (I.M.
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
zălog cutezanței și trufiei persane. Fiul acestuia Xerxes(486-465 î.e.n.) vrînd să spele rușinea părintelui, adună în juru-i urdiile întregului imperiu și în surle, trîmbițe și tobe, spaima lumii se mișcă cu mare vînzoleală spre cuibul neînfricaților geți care brăzdau nemărginirea ținutu- rilor ca balaurii curcubeului pe cer. Auzind zarva iscată de perși, olăcarii geți care pîndeau(pentru că ei încă nu erau învățați să monitorizeze borta curului) tulburarea liniștii tărîmurilor lui Sîntu au dat fuga la Sarmisetuza pentru sfat și grabnică
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
învățământului agronomic universitar și la bicentenarul învățământului tehnic universitar ieșean. Autorul succintelor referiri de aici - absolvent la rându-i la Alma Mater Iassiensis, îndrăznește a rosti cu emoție pentru venerabila instituție și savanții ei: Admiratio Stelele-n cer clipi-vor boltind nemărginire „Per aspera ad astra” se crede-n Alma Mater, Se-avântă-nvățăcei de cuget cu gândul în eter, Cercând a prinde totul ce-i mai presus de fire Magiștrii ninși de vreme-știința lumii toată Surâd cu bonomie la judecăți pripite, Îmbie la prudență
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
Și-așa să-ntreb simunul, nisipul și zenitul Ce spune câteodată divinul Pan din flaut, Apoi, retras în mine cu cîntecu-i, să caut La rândul meu misterul ce-ncheagă infinitul. Și-n verbe mai sonore ca murmurul pădurei Să-nchid nemărginirea, și greu de majestatea Pe care-o face gândul și-o dă singurătatea Să pun odată mâna pe sufletul naturei... Singurătatea, excelentă compunere, reia motivul lui Eminescu prin imaginea originală a seminaristului în îndoială: Mă simt atât de singur și-atît
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim În cele din afară” (sublimul, altfel zis, natural), poetul dă o listă de teme (subiecte) din geografia fizică și din istorie capabile să provoace imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime grozavă În care se rătăcește și se cufundă vederea, precum un munte trufaș sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și al unei artilerii, vîjÎitul vînturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ore în șir, de pe puntea corabiei aproape nemișcate, nu vezi decît această priveliște îngrozitoare. Sub cerul azuriu, fără pic de nori, pe fața suavă a mării încrețite ușor de brize jucăușe, plutește mereu hoitul acela enorm, pînă se pierde în nemărginire. Triste și derizorii funeralii! Vulturii de mare, îmbrăcați în doliu pios, iar toți ceilalți rechini ai văzduhului, înveșmîntați în straie cernite sau pestrițe. Cît trăia balena, puțini dintre ei i-ar fi venit, cred, în ajutor, dacă din întîmplare ea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de spus că, bine observat, principiul libertății religioase și de conștiință ferește de înțelegerea colectivistă a religiei, de sacralizarea grupurilor religioase, naționale, ideologice. Bine observat, el menține atenția spirituală pe axa care unește interioritatea trans individuală a omului cu transcendența, nemărginirea inimii profunde cu abisul divin. Punctele menționate mai sus nu sînt, desigur, interesante pentru modernitatea laică, nu sînt materie de dezbatere în spațiul public. Nu ele alcătuiesc subînțelesul societăților și al mentalității noastre. Dar omul credincios, angajat spiritual poate privi
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
propria concepție despre real înseamnă a te depăși ca eu închis, înseamnă a te transcende. în acest exercițiu, care ne stă la îndemînă zi de zi, care poate fi foarte concret, banal, modest, putem presimți ceva din misterul și din nemărginirea transcendenței. Or, exercițiul de transcendere e poate cel mai dificil atunci cînd se referă la celălalt religios, dedicat unui absolut formulat în alți termeni decît îl formulăm noi înșine. Cînd vorbește despre descoperirea celuilalt religios, André Scrima tratează tema în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
în vârstă de patru ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și ceilalți. Dar ea nimerise în mica Saranza, ideală pentru a trăi zile care semănau unele cu altele. Viața ei de altădată rămânea intens prezentă, parcă trăită ieri. Așa era Saranza: încremenită la marginea stepei, într-o adâncă mirare în fața nemărginirii, care începea la porțile ei. Străzi cotite, prăfoase, care urcau întruna pe dealuri, garduri vii înecate în verdeața grădinilor. Soare, priveliști somnoroase. Și trecători care, când se iveau la capătul unei străzi, păreau că înaintează veșnic fără să ajungă vreodată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
chipul palid cu ochii în care se oglindea cerul de iarnă, mi-am simțit plămânii umplându-se cu un aer foarte proaspăt - aerul de la Cherbourg - cu miros de ceață sărată, de pietricele ude și cu țipete răsunătoare de pescăruși din nemărginirea oceanului. Am rămas o clipă orbit. Coada înainta și mă împingea ușor spre ușă. Mă lăsam în voia ei fără să mă desprind de clipa luminoasă care se dilata în mine. Potârnichi și ortolani... Am zâmbit, făcându-i surorii mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
M-a apucat o poftă grozavă să le-o spun tuturor. Dar cum să le spun? Trebuia să inventez o limbă inedită din care nu cunoșteam deocamdată decât primele două vocabule: potârnichi și ortolani... 5 După moartea străbunicului meu Norbert, nemărginirea albă a Siberiei a împresurat-o încet pe Albertine. Desigur, ea s-a mai întors de vreo două sau trei ori la Paris, ducând-o acolo pe Charlotte. Dar planeta zăpezilor nu dezrobea niciodată sufletele subjugate de spațiile ei fără
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gară, în asaltul violent și dezordonat asupra vagoanelor, nimeni nu a luat-o în seamă pe femeia aceea tânără, care, aranjându-și ranița pe spate, se zbătea în zvârcolirile frenetice ale șuvoiului omenesc. A plecat și a văzut tot. A sfidat nemărginirea acelei țări, spațiul de necuprins în care se împotmolesc zilele și anii. Înainta, totuși, bâjbâind în timpul acela stătător. Cu trenul, cu căruța, pe jos... A văzut tot. Cai înhămați, o întreagă herghelie, care galopau fără călăreți pe o câmpie, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
degeaba o evocau adulții prin aluzii însoțite de clătinări din cap sugestive. Era un fel de tabu în jurul căruia se învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lapte de pasăre”, nici alte bunătăți din copilăria noastră. Cu stupoare, îmi dădeam seama că feliile acelea de pâine neagră, ceaiul acela chior erau hrana obișnuită a Charlottei. După ce am mâncat, o așteptam pe balcon. Aceleași ghirlande de flori, aceeași nemărginire a stepei încețoșate de căldură. Între două tufe de trandafiri - chipul bacantei de piatră. Brusc mi-a venit să arunc capul acela peste balustradă, să smulg florile, să sfarm nemișcarea câmpiei cu strigătul meu. Da, Charlotte avea să vină să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vadă dacă ciungul ei era tot acolo. Unul dintre milițieni a împins-o deoparte... Mergeam drept înainte, îndepărtându-ne de Saranza. Vacarmul orchestrei militare se stinsese în liniștea stepei. Nu mai auzeam decât foșnetul ierburilor în bătaia vântului. Și, în nemărginirea aceea luminoasă și caldă, a răsunat din nou vocea Charlottei. - Nu, nu se băteau pentru banii aceia furați, nu! Toată lumea înțelegea. Se băteau... ca să se răzbune pe viață. Pe cruzimea ei, pe stupiditatea ei. Și pe cerul acela de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
adierea cețoasă de la orizont. Escapada aceea fără țel ne era indispensabilă. În spatele meu, simțeam aproape fizic umbra unei mici piețe moscovite... Am ajuns în cele din urmă la un terasament de cale ferată. Șinele lui marcau un hotar suprarealist în nemărginirea aceea fără nici un alt reper decât soarele și cerul. Curios, de cealaltă parte a căii ferate, peisajul s-a schimbat. A trebuit să ocolim câteva văgăuni, falii gigantice cu interiorul nisipos, apoi să coborâm într-o vale. Brusc, prin hățișul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mi se întâmplă, în plină conversație franțuzească, să-mi amintesc de surpriza mea de altădată: o doamnă cu părul cărunt, cu ochi mari, liniștiți, și nepotul ei stau așezați în inima câmpiei pustii, arse de soare și foarte rusești prin nemărginirea izolării sale, și vorbesc franțuzește, cât se poate de firesc... Revăd scena, mă mir că vorbesc franțuzește, mă bâlbâi, franceza nu mi-e bună de nimic. Curios, sau, mai degrabă, cât se poate de logic, în momentele în care mă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rămâne veșnic proaspătă datorită impresiei de notație spontană. Iernile ei cu sclipiri de albastru sideral au o răceală nobilă, albul râvnind frumosul absolut prin candoare, după cum nudurile ei sub torida lene copleșitoare sunt un spectacol al uitării de sine în nemărginirea zărilor: omul raportat la nemărginirea apei și cerului, refuzând spațiul limitat, suspendat în necuprins. Îmbrăcându-și fantezia interioară cu elemente de precizie exterioară, Viorica Toporaș păstrează în toate lucrările un văl diafan de ușoară visare îmblânzind truculența retoricii plastice și
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
de notație spontană. Iernile ei cu sclipiri de albastru sideral au o răceală nobilă, albul râvnind frumosul absolut prin candoare, după cum nudurile ei sub torida lene copleșitoare sunt un spectacol al uitării de sine în nemărginirea zărilor: omul raportat la nemărginirea apei și cerului, refuzând spațiul limitat, suspendat în necuprins. Îmbrăcându-și fantezia interioară cu elemente de precizie exterioară, Viorica Toporaș păstrează în toate lucrările un văl diafan de ușoară visare îmblânzind truculența retoricii plastice și înfrumusețând cu un aer hieratic
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]