9,277 matches
-
nimeni. Un zâmbet care spune o noapte întreagă, noi mici în întuneric și stele mari, tăcute și mari, aceleași pentru toată lumea, noi mici, mici, mici și pierduți, ca atâția alții înaintea noastră, ca atâția alții după noi, în momentul ăla nesfârșit, enorm, în care auzi gândurile celuilalt, pulsând ca un cer deasupra lumii tale... 23. și mai departe Așteptau. În căldura grea, ca o pâclă, așteptau să se întâmple ceva. O vreme, oamenii lui crezuseră că hachița stăpânului pentru creștina bolândă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vieți - puii lui Dominique și felul în care îi creștea părul pe ceafă, pistruii ei și râsul copilului, bluza aceea cu mâneci bufante (albastră, oare? să fi fost albastră? nu, nu, era albă! albă era, da!), ei doi, într-un nesfârșit câmp de lavandă, tineri, atât de tineri și iar gustul de dovleac, de tartine simple, cu unt, de ouă prea fierte și miere chihlimbarie, și de ghimbir, alt ghimbir, din alt an și vin adus de la Bordeaux cu François, băcanul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Dominique încă le mai hrănea în câte o boare de vis... Acolo o întâlnește. Aplecată ogival deasupra blocului ei de desen, schițând aproape sălbatic dezlănțuiri botanice care își întind rădăcinile de pe o foaie pe alta, se deversează în co role nesfârșite și cad, apoi, într-o putrefacție atotminerală. Tră să turile ei, de altfel frumoase, schimonosite de efortul de a auzi pulsația de viață din trupul plantelor și de a muta sunetul în liniile care se nasc sub apăsarea cărbunelui pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și nici unul bărbătește, declarat. Într-o zi s-a dus să vadă Archivo de Indias. A urcat treptele de marmură. Era liniște și răcoare. De pe foi îngălbenite tremura semnătura lui Columb, plecau hărți și desene cu scene de coridă, frunze nesfârșite de palmieri, în peniță, coabitau cu planuri ale orașului subteran. De undeva de sub un ochi de geam, aproape că a simțit parfum de portocală ridicându-i-se până la nări, la început suav, pe urmă din ce în ce mai pregnant, mai definit. Automat și-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de Los Reyes? Mortul de la Guadalete? Confunzi epocile. E un alt Theodomer. Fiul din altă căsătorie sau nepotul sau vărul îndepărtat, ce contează? El și Abd al-Aziz împart două slăbiciuni - cea pentru muzică și cea pentru astronomie. Împart seri lungi. Nesfârșite. Împart, în cele din urmă, o soție. Și Isabel la segunda? Soția lui Theodomer. Văduva lui. O presupusă prințesă creștină ascunsă de lume în seraiul lui Musa. Fiica lui Roderic. Prostii. Cine să mai știe... Atât că după ce Theodomer moare
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a ținut izolați și flămînzi, legați cu liane tăioase, care-i împiedicau să se miște. S-au înfuriat lupii captivi; au smucit de legături pînă cînd acestea le-au rănit gîtlejurile; au urlat prelung, cu durere și revoltă, în nopți nesfîrșite și reci de ianuarie, și-n cele înnăbușitoare de august; au suferit apoi, în tăcere, cînd foamea și epuizarea i-au lăsat fără glas. Într-o zi, cînd suferința li s-a transformat în agonie, Omul s-a apropiat. Lupii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
căutarea începuturilor și, pînă nu le va fi descoperit, să nu-și găseacă tihna. Îi vor lipsi cu toții: și Arus, cel drept și înțelept, care-i fusese model și care nu-i înșelase încrederea niciodată; și lupoaicele, cu dragostea lor nesfîrșită, și copiii. Îi va lipsi Hana, tovarășa lui de joacă și de învățătură, raza lui de lumină în zilele triste, confidenta lui. Dar, de plecat, trebuia să plece. Se gîndi să ia copiii la plimbare, pentru ultima dată. Neastîmpărul și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Lupino, susură Hana, cu vocea-i caldă, în care se regăsea toată muzica pădurii. Te-au obosit spiridușii ăștia mici? încercă, deși intuia că nu ăsta e motivul, tînăra lupoaică. Știi bine că nu. M-aș ține după ei la nesfîrșit. Apoi tăcu. Prea de multă vreme îl știa Hana pe Lupino ca să nu-și dea seama că tristețea lui provenea dintr-un motiv aparte. Și prea bună prietenă îi era ca să-l lase să se frămînte singur. Dacă întrebările mele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
aflat cît de profundă le era relația, cît de determinați erau să găsească o modalitate de a rămîne, pentru totdeauna, împreună, i-ar fi separat definitiv. Și așa ceva nu puteau să accepte. Așa că, într-o zi, au plecat. Pădurea era nesfîrșită. Avea să se găsească un colțișor și pentru ei. Și dacă nu aici, atunci în următoarea pădure. Sau în următoarea. Nu conta cît aveau de căutat. Dispuneau de tot timpul din lume. Erau împreună, erau tineri, sănătoși și se iubeau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
colțișor și pentru ei. Și dacă nu aici, atunci în următoarea pădure. Sau în următoarea. Nu conta cît aveau de căutat. Dispuneau de tot timpul din lume. Erau împreună, erau tineri, sănătoși și se iubeau. Puteau trăi din asta la nesfîrșit. Deh, ale tinereții vise... Așa vom judeca toți, cînd vom ajunge la vîrsta lupilor noștri. Ni se va părea că trebuie doar să vrem, și putem răsturna munții. Ce-i drept, uneori vom reuși dacă nu să-i răsturnăm, măcar să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să fi auzit, să știe mai mult decît știa el. Se îndrepta spre cascadă. Auzi de departe vuietul căderii de apă: întîi ca un murmur surd, mai apoi amplificat, ca un tropot de cai sălbatici alergînd fără țintă peste podișuri nesfîrșite; pe măsură ce se apropia, tunetul ei ca de furtună dezlănțuită se transforma în urlet. Atît de aproape de cascadă nu ajunsese niciodată. Marele Arus le hotărîse clar: zona era cu desăvîrșire interzisă puilor. Lupino trebui să recunoască: poate curiozitatea de a admira
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fără hrană pentru familia lui. Dacă nu era suficientă, cît să le ajungă amîndurora, lupul uita pe dată de foamea lui și se sacrifica bucuros în favoarea lupoaicei. Ea avea de hrănit puiuțul, prioritate pentru care era pregătit să îndure la nesfîrșit, fără să crîcnească. Și a venit și primăvara. Lupino avea cîteva luni și dovedea deja curiozități care-i făceau să nu-și încapă în piele de mîndrie. De la bun început a dat semne că-i un copil special. Proaspăt născut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
buni de cînd am văzut lumina soarelui. Am cunoscut multe animale la viața mea. Dar povestitor mai priceput la vorbe decît era lupul acesta, îți jur că nu există. Părea să cunoască, nefericitul, jumătate din lumea asta; povestea despre călătorii nesfîrșite, despre anotimpuri ciudate și ținuturi nemaiîntîlnite. Și era grozav de așezat și incredibil de imparțial. În scurt timp, cuvîntul lui a devenit la fel de ascultat precum cel al marilor noștri înțelepți. Îl veneram. Lupino ascultase fără să îndrăznească a-l întrerupe
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
suflet de mult mai multe ori decît și-ar putea cineva imagina... Am aruncat prada; am alergat, tăind pădurea de-a dreptul, zgîriindu-mi fața, afundîndu-mi picioarele în noroaie, rostogolindu-mă în hăuri adînci și urcînd apoi, dintr-o suflare, dealuri nesfîrșite. Nu simțeam pămîntul sub picioare, nu vedeam pe unde trec; nu vroiam decît să ajung la mama ta, care mă chema, mă chema disperată! ... Fiule, aceea a fost ultima dată cînd am auzit-o. Iar de văzut... Niciodată, pe nici unul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-l va întîlni vreodată cu adevărat. De unde știu? După miros. Porți întocmai mirosul mamei tale, fiule... CAPITOLUL 15 În doi A veau atîtea să-și povestească! În cele din urmă se adăpostiseră de bătaia ploii, deși, de atîtea ori în nesfîrșita caniculă, își imaginaseră, la fel ca toate animalele, că n-or să se mai sature vreodată să simtă apa trezindu-le trupurile la viață. Stătuseră la vorbe toată noaptea, sorbindu-și unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ca să mai poată da înapoi. Reuși să se oprească la doar cîțiva pași în fața lor. Nu-i știa. Nu-i întîlnise niciodată pînă atunci. Dar poveștile cutremurătoare despre lupii care încăpuseră pe mîinile lor, auzite de-a lungul drumurilor lor nesfîrșite, îi rămăseseră adînc întipărite în minte. Știa că nu mai are scăpare. Ar fi trebuit, poate, să se opună. Un lup adevărat nu s-ar fi lăsat capturat fără să lupte pînă la ultima picătură de energie. Dar ea nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
membri ai haitei. Cînd crezi că le-ai văzut pe toate în viață, tot se mai găsește ceva care să te surprindă", concluzionă, rememorînd, încă uimit, cum, treptat, chiar lupii tineri începuseră să regrete plecarea lui Lupino. Apoi, la capătul nesfîrșitelor zile de îngrijorare, reîntîlnirea. Fericirea de a-l revedea sănătos, mîndria de a constata că învățăturile pe care i le-a transmis i-au folosit cu adevărat, bucuria de a-l regăsi mai matur, mai înțelept și, pentru prima dată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
puțin așa arătau fețele noastre destinse și numai zâmbet. Trec peste faptul că ne-am recunoscut după o mică ezitare, nu mai notez obișnuitele complimente, cuvintele învălmășite ce traduc orice bucurie a revederii. Convorbirea noastră promitea să devină pasionată și nesfârșită. Se înțelege că am stat la un vin până noaptea târziu, când ne-am amintit că suntem așteptați de două neveste neliniștite, cărora nici măcar un telefon nu am avut timp să le dăm... Așa că, deoarece viața este o veșnică despărțire
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
clipă unică ce putea fi oprită, vorba poetului (Goethe - nota scriitorului). O posibilitate rezervată numai celor aleși. Aleși de mersul, succesiunea generațiilor, de mișcarea lor neîntreruptă spre ceva, cu legături în veșnică refacere, focalizând energii, spre culme (sau prăpastie?), în nesfârșite lanțuri de indivizi. Acumulări îndelungate ce tind să atingă prea-plinul, la întâlnirea a două ființe în care stă gata să se spargă în bucăți același prea-plin sintetizat de specie. Chemarea elementară spre perpetuarea ei (a speciei), spre realizarea cuplului de
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
scrie decât „Cap. I ”, că l-a și apucat un fel de leșin de la stomac. Coala albă îi întărea parcă senzația de uscăciune în cerul gurii. Era un fel de ardere negativă, o impresie de secătuire însoțită de sete, sete nesfârșită de real ! Imaginația nu făcea un pas, s-o pici cu ceară! Mâna scăpase stiloul, neputincioasă. Ochii îi fugeau pe fereastră. Atunci i-a venit gândul înstrăinării cărților de propriul autor. Nu își dădea seama dacă l-a citit undeva
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Buletinul Oficial (nu uită să amintească, de câte ori are ocazia, că, spre deosebire de el, Stendhal citea Codul civil...). Aici găsește atâtea de râs! Ce neașteptate schimbări de nume se produc?... Mihai Stuchilă devine Mihai Tuchilă, Ion Curbătut - Ion Capbătut! Și tot așa. Nesfârșită este realitatea din care poți să te inspiri pentru schițele și nuvelele tale!... Într-adevăr, lui Radu Mercea i se pare că tot ce se întâmplă în lume este caraghios, ridicol „până la prostie”, naiv „până la sublim”. Un obicei observat la
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
gard înalt, în prelungirea celui verde, se lățea o inscripție complet fără sens, scrisă cu vopsea roșie și litere de-o șchioapă: Nikita a fost bicefal. Gigi Pătrunjel se opri trăsnit. Își simți genunchii nesiguri și pașii șovăielnici. Ținta unei nesfârșite nepăsări. Primul cuvânt care îi trecuse prin minte fusese „indi ferență“. Dar deosebirea dintre nepăsare și indiferență i se dezvăluia lui Gigi Pătrunjel a fi de natură esențială. Căci dacă indiferența era măsurabilă într-o unitate a distanței, a răcelii
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
treci nepăsător mai departe când sentimentele tale nu au însemnat nimic pentru cel pe care l-ai iubit mai mult decât pe tine însuți? E greu, foarte greu și uneori pare chiar imposibil, dar nu poți să rămâi blocat la nesfârșit în acea durere care te sfâșie pe interior bucată cu bucată, cu fiecare zi tot mai mult. Te devorează ca un animal sălbatic mereu înfometat și nu dă semne că ar intenționa să se oprească. Trebuia să lase în urmă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
filmele polițiste în care trebuia să descopere infractorul. Erau mici detalii care-l demascau, detalii care erau adesea trecute cu vederea de alții, nu și de ea. Dar detaliile din povestea ei duceau spre uși închise. Labirintul, cu cărările lui nesfârșite, cu drumuri închise, cu șanse și eșecuri. De ce acceptase să pășească în el? Ce o atrăsese în acest hățiș întunecat al întrebărilor fără răspuns, cu presupuneri absurde și răspunsuri proprii debusolate. Se însera. Soarele pătrundea în cameră prin fereastra deschisă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
scrisori. Ar fi putut să o mintă cu ușurință și în acest mod, dar ar fi simțit. Instinctul nu ar fi înșelat-o, nu în privința lui. Vara trecuse fără să-i simtă căldura adorată. Soarele strălucise, luminase în împărăția lui nesfârșită, dar nu și pentru ea. Se ștersese cu buretele bucuria de a trăi fiecare clipă așa cum era, cum vene cu tot ce-i oferea. Unde dispăruse tot ce o încânta cândva? Le luase în tăcerea lui blestemată? Ce făcea cu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]