2,953 matches
-
gemenilor dacă ăsta nu-și bate soția, îl iau eu la palme. Lazăr își vede de lucru tăcut, dar cînd se întoarce să mai ia o bucată de hîrtie împăturită, privește într-acolo: bărbatul se agită, spunînd tot felul de nimicuri, cu urși, vrăbii, căței și altele, numai să înghită copiii ce au în gură, în vreme ce femeia, țîfnoasă, și-a ferit puțin scaunul, semn că-i întoarce spatele, lăsîndu-l să se descurce. De proști nu trebuie să-ți fie milă. Lazăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Plec singur. Dealtfel, am treburi mai prozaice: mă duc la autogară; aștept două geamantane la cursa rapidă. Venisem încoace cu gînd să te strîng de gît și, iată, am sfîrșit prin a te strînge în brațe. Sînt, și eu, un nimic... Oleacă mai slab dacă aș fi, ai face din mine cîrpă de șters pe jos. Nici nu vreau să te mai văd... Ești mult mai dură decît mi-aș fi închipuit... Păcat! o amenință el cu degetul. Privită din afara confortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și scene romantice.) Dar nu se ivise nici un client pianist, iar pianina, când Diane, din plictiseală, își trecea degetele peste clape, suna, chiar și pentru urechea ei, total dezacordată. Partea de sus a pianinei era ticsită cu tot felul de nimicuri; păpuși miniaturale, bibelouri de porțelan, animale de jucărie. „Ăștia sunt copiii tăi - îi spusese odată un client; îți exprimi sentimentele materne frustrate culegând toate prostioarele astea de prin prăvălii.“ Acel anume client avea o soție și patru copii frumoși - îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
implica și celibatul. După câteva aventuri sexuale, hotărâse să-și închine întreaga dragoste și virilitate lui Dumnezeu. Acum când Dumnezeu ieșise din viața lui, pur și simplu ședea sau îngenunchea și respira adânc în prezența a ceva sau în prezența nimicului. Nu s-a simțit niciodată serios ispitit să-și rupă legământul de castitate. Părintele Bernard era conștient, cu mult calm, că, din multe puncte de vedere, era un preot corupt. Celebra, pentru propria-i plăcere, riturile care-l atrăgeau, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
caz nu renunță el, Zgârcilă, la așa bunătate de saltea, de la sinistrați, ia chiombește-te! și Dănuț lovește demonstrativ, cu piciorul, într-un maldăr de sticle, borcane și ambalaje goale din plastic, bașca o mie și una de alte catrafuse și nimicuri disparate, care încadrau sobița de tuci din colțul de la răsărit al hrubei, de sub copia înrămată a icoanei Maicii Domnului din Kazan, o piesă litografică realmente rară și interesantă ce, nu cunoști marfa? Mizeria altora e aurul, e platina lui! Îți
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
inel de sportiv universitar. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi pace. Flash. Dă-mi libertate. Flash. Seth își urcă pe balustradă trupul care reține lichidele. Mocasinii lui cu ciucuri de kilt se bălăngănesc deasupra plaselor. Cravata fâlfâie drept deasupra nimicului și-a întunericului. — Nu mi-e frică, zice el. Întinde un picior și lasă să i se legene de degete unul dintre mocasinii cu ciucuri de kilt. Îmi strâng vălurile în jurul gâtului, așa încât cei care nu mă cunosc să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
rochiilor, aproape toate mutilate și deformate, și implorând să li se curme chinurile. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi furie. Flash. Dă-mi răzbunare. Flash. Dă-mi răsplată totală și complet justificată. Flash. Fantoma deja moartă care sunt, non-existența, nimicul invizibil atotputernic care am devenit flutură sfeșnicul pe lângă toate pânzele alea și: Flash. Obținem enormul infern de modă al lui Evie. Care e orbitor. Care e de-a dreptul prea distractiv! Încerc cu o cuvertură, e-o husă belgiană antică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nesfârșit, fără să se poată întâlni, asocia și agrega vreodată. Lumea se reduce atunci la această cădere de particule, fără ca natura sau omul să poată apărea. în condițiile în care nicio conștiință nu face posibilă cunoașterea acestui proces, realul și nimicul ar coincide la infinit... Pentru a demonstra acest lucru, Lucrețiu postulează clinamenul, așa cum Kant va recurge la postulatele rațiunii pure practice: ca un argument necesar, a priori, pentru a justifica posibilul, deci realul, are loc o declinație. Cum? în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Era perfect sănătos. Era îmbrăcat cu un șort, o cămașă cu guler răsfrînt, și espadrile. Faptul îl surprinse numai pentru un moment. Din câte știa, fusese îmbrăcat într-un costum ― ținuta sobră a concurenților la jocuri. Ridică apoi din umeri. Nimicuri. Singurul lucru care, într-adevăr, conta era scopul urmărit de cel sau cei care, după ce îi reconstituiseră corpul din bucăți, îl plasaseră în decorul acestei păduri Gargantuești. Gosseyn privi în jurul lui, încordat și, în același timp, cu toate simțurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
totul fără puteri, abia ajunse lângă fereastră, unde aruncă o privire afară. Detunăturile de arme continuau să crească în intensitate. Se auzeau dinspre Mașină. Un fior de spaimă îngrozitoare risipi ceața care-i îvăluia judecata. Mașina era atacată. Sunt un nimic... trebuie să mă sinucid... Toată lumea mă urăște... De ce să mai trăiesc?" Mașina, cu distorsorul în puterea sa și scăpată de sub controlul acestuia, probabil că începuse să difuzeze informațiile privind atacul asupra planetei Venus. Și acum organizația încerca s-o distrugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
din toată povestea asta care n-a făcut, până acum, decât o singură greșeală personală". O privi pe Patricia din colțul ochilor. Fata căsca și se întindea ca o pisicuță satisfăcută. Ea întoarse capul și-i întîlni privirea. ― N-ai nimic să mă întrebi? ― zise ea. Făcu un rapid calcul mintal. Era clar că nu putea s-o chestioneze în privința lui Crang. Și nici nu știa ce-i putuse ea spune lui Thorson. Nu slujea la nimic să discute despre lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
acolo de ei, de familia Tempesta, Încă Îmi mai trimit salutări, dar În ziua de astăzi totul se degradează, nimeni nu mai caută portari, oamenii de bine dispar. Însă ce infamă, mincinoasa, avea un nou curtezan și nu-i spusese nimic mamei sale, care o Întreține de doi ani de zile. Pentru a evita ochii răutăcioși, șmecheri și malițioși ai bătrânei și cei albaștri și Îndepărtați ai lui Dario, Sasha Își mută privirea asupra unui candelabru - o caracatiță cu brațe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
uităm În jos, apoi În sus, În timp ce discutăm, și cuvintele pe care le emitem par de neînțeles, ne vine și nouă greu să credem ceea ce spunem printre Îmbucături. Ca și cum gurile noastre, care pînă ieri erau obișnuite să umple aerul cu nimicuri inofensive, s-au trezit deodată rostind aceste adevăruri grele. Cum naiba să cadă, atît de simplu? Parcă e prea repede..., mă aud spunînd. Prea dintr-odată... Și cum dracu’ de a cedat atît de ușor? Evident, am o Întrebare, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Proust, recită din Verlaine și Baudelaire, iar inflexiunile vocii căpătară tandreți și capcane în care se rotiră toți musafirii acelei nopți, acum plecați (dansând, pălăvrăgind sau jucând cărți), fiecare mai bun decât era în realitate, ea se sculă, deretecă niște nimicuri în bufetul din față, se reîntoarse, și-n timp ce se așeză în fotoliu, comod, picior peste picior, ferestrele fură inundate de lumina pală a primei zile de Crăciun. O oră după aceea, și ea și doamna Pavel se ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
judecător...Se pare că uitase intimitatea ce voise s-o creeze, - dar nu socoti: că nu trebuia nici o subliniere, era convinsă că celălalt nu înțelesese nimic poate fusese, pentru el, un simplu gest pasager, de neluat în seamă, asemeni atâtor nimicuri fluierate ale vieții. Ea rămase însă cu o anumită încărcătură pe care încerca zadarnic s-o măsluiască în cuvinte. Începu o lungă frazare despre viitor... - Viitorul, domnișoară,...reluai, dar fui întrerupt: - E partea noastră de miracol, domnule judecător. - E adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să zicem o lună - orice infracțiune, orice încălcare de lege săvârșite în acel interval nu se va pedepsi, deci nici urmărirea lor ulterioară nu va putea avea loc. Știi ce va fi la sfârșitul acelei perioade? Haosul! Mai mult chiar: Nimicul. Toate magazinele sparte, jefuite, băncile la fel, de asemeni casele, omoruri, rezultatul a fel de fel de răfuieli, întreaga funcționalitate a societății, adică a statului paralizată, la cheremul unei minorități acționând în dominația instinctelor primare. Asta numai într-o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noilor venite, trecu înaintea lor, apoi luând-o de braț pe Ana, o conduse, așa că ele fură primele care intrară în casă; urma domnul Pavel cu fiica Anei - „Ana cea mică” - și eu. Știu că-mi făceam probleme cu toate nimicurile ce le presupuneam posibil a se ivi, purtând grija ca amândouă să se simtă cât mai bine. Alungam apoi, pe rând, îngrijorările, bazat pe acuratețea de gazdă a stăpânului casei atent cu eticheta, și pe generozitățile cunoscute ale soției sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care, după toate aparențele, venea dinspre Mediterana. Fusese trimis, cel puțin așa susținea el, În mod special pentru a ne ajuta să rezistăm pînă cînd vom fi găsiți de vreun echipaj de salvare. Lucru curios Însă, nu avea asupra lui nimic de mîncare și nici măcar vreun bidon cu apă. Și atunci, cum să ne ajute? l-am Întrebat pe bună dreptate. Veți vedea la momentul potrivit, ne-a răspuns el. Numai că trecură alte trei zile și momentul potrivit tot nu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
însemna un anumit nivel de insecuritate ori vulnerabilitate, evidențiat deseori prin creșterea nevoii de a primi aprobarea celor din jur la acțiunile pe care persoana le întreprinde; - negrul fiind o negare a înseși ideii de culoare, definește o reprezentare a „nimicului” a extincției și renunțării, persoana respectivă simțindu-se „fără noroc”; uneori preferința pentru culoarea neagră evidențiază și un act de rebeliune împotriva sorții potrivnice. Această perspectivă este dată de faptul că este văzut ca un negativism al culorii (vezi, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
constructori, agronomi sau medici. Îi numesc prieteni pentru că petreceam cu ei nopțile prin restaurante, erau prieteni de pahar, dar nu prieteni pe care să poți conta. Noi nu discutam politică atunci când ne întâlneam, chiar evitam astfel de subiecte, vorbeam fleacuri, nimicuri, cântam, spuneam bancuri, eram veseli... Când cineva făcea o aluzie politică, deja era privit ca suspect, îl priveam ca și cum ne-ar întinde o capcană”. O existență superficială, un joc dublu, o existență fracturată. Un sistem interacțional care năștea comportamente de
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
așa încât vom menționa doar câteva. Acestea au pornit de la modul de adresare către deținuți și până la regulamentele arbitrare care, uneori, erau lăsate la bunul-plac al gardienilor. „Scopul acestor condiții”, consideră unul dintre foștii deținuți, „era inocularea ideii că suntem niște nimicuri, niște gunoaie de care societatea nu are nevoie, urmărindu-se transformarea lor în niște indivizi fără individualitate și fără speranță”. Una dintre formulele cele mai simple utilizate cu acest scop a fost instruirea specială a gardienilor pentru a folosi expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Adevărul pe care îl caută Cioran e legat strictamente de identificarea unui sens. La începuturi, acest sens e căutat în Istorie; ulterior, în Neant. Astfel, nihilismul cioranian e un prag al Adevărului. Așa se explică de ce vorbește Cioran despre „dulceața nimicului” (22 aprilie 1939, 637), despre „fascinația răului” (6 aprilie 1972, 598) sau despre „resemnarea și plăcerile ei” (14 aprilie 1976, 609). Așa cum anonimul are acces la Adevăr, și cel care abandonează eroicul pentru a trăi voluptatea resemnării se salvează. Destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fără teroarea viitorului” (484 Ă 2 decembrie 1946). Cum plătește Cioran o astfel de înstrăinare, nu față de viitor, ci față de propriul prezent?! Probabil că prin scris. Punitiv, scrisul însumează melancolia, anxietatea, neliniștea, plictisul. Așadar, scrisul ca drog: deopotrivă asumare a nimicului și depășire a lui. Sau, mai exact, scrisul ca amânare, căci există o „valoare metafizică a lui farniente” (435 Ă 20 noiembrie 1971), a cărui intuiție un Eliade nu ar fi putut-o avea. Astfel, nămolul nimicului adăpostește un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
deopotrivă asumare a nimicului și depășire a lui. Sau, mai exact, scrisul ca amânare, căci există o „valoare metafizică a lui farniente” (435 Ă 20 noiembrie 1971), a cărui intuiție un Eliade nu ar fi putut-o avea. Astfel, nămolul nimicului adăpostește un sens. Aș repeta la nesfârșit o constatare a lui Cioran, adecvată prea bine relației proprii dintre biografie și scris, chit că ea se referă explicit la relația lui Cioran cu propria origine. Iată: „În cele din urmă, suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Iată: „În cele din urmă, suntem întotdeauna salvați de propriile noastre defecte. Tot a folosit la ceva și originea mea...” (338 Ă 2 decembrie 1977). Este aici proiectată o întreagă existență întemeiată pe metamorfoză: anonimul se află în miezul lucrurilor, nimicul structurează un sens, boala Ă și permanenta ei amenințare Ă instituie o poveste. La periferia vieții sociale, propriul corp devine un tărâm de explorat. În nici un caz Cioran nu va folosi, împotriva propriului corp, pistolul... Poate să nu surprindă că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]