1,090 matches
-
Capitolul 1 În camera de cămin, Cristi își număra puținii bani rămași după ce-și luase o cămașă nouă și își satisfăcuse capriciul de a-și cumpăra și puțin tutun. I-a ordonat și i-a ascuns în sertarul noptierei, în cutia apei de colonie franțuzească, în spatele sticluței pe jumătate goale, care spera să-l țină măcar până după sărbători. Nu-și permitea alta prea curând, ar fi însemnat să taie de la mâncare cel mai probabil, și nu c-ar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
atât de important acum, zâm- bește ea. — Bine, fie. Domnișoară fără nume, credeți în dragoste la prima vedere ? — La prima, la a doua, la a treia, cred în orice dragoste ar fi atâta timp cât există blănuri, bijuterii și portofele uitate pe noptieră. Ha ! râde Mamutu’ din spate, ce ți-a zis-o. — Și-acum, dacă vreți să mă scuzați, am o întâlnire impor- tantă. — Vă grăbiți, așadar ? — Mă grăbesc, da. Unde mai exact ? intervine Pribeagu. Ea nimic. — Mi-a făcut plăcere, domnișoară
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
când nici nu împliniseră zece ani. Câte puțin, cât puteau, zi de zi, iar hardughia se transforma treptat în cel mai frumos loc de pe pământ. Azi mai cumpărau câte ceva din târg, un vas, o oală, un polonic, sau găseau o noptieră aproape distrusă pe care o făceau să arate ca nouă numaidecât, după ce o curățau, o chituiau dacă era nevoie, apoi îi dădeau o mână de vopsea și de lac. Mâine găseau un tablou pe care îl agățau mândri în cameră
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cum nici nu vă imaginați ! V-am sărutat fiindcă nici nu știți cum vă pot iubi. — Ah, nu cu iubirea... Dar vai ! Nu credeți în iubire ? — Cred în orice ar fi, atât timp cât există blănuri, bijute- rii și portofele uitate pe noptieră, îi răspunde ea rece și sec. Care iubire ? — Ah, da ! Cum aș putea uita această replică memorabilă ? Blănurile, bijuteriile și portofele uitate... Acum v-aș putea umple viața cu blănuri, bijuterii și v-aș putea lăsa câte un portofel plin
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
lungi și catifelate, nu, ci pentru degetele dumnea- voastră lipite vă iubesc. Știți ce mi-ați spus în prima seară, vă amintiți cumva ? — Nu... — Mi-ați spus că dumneavoastră credeți în orice atât timp cât există blănuri, bijuterii... — Și portofele uitate pe noptieră, a continuat ea. — Da, exact ! Asta mi-ați spus, a zâmbit Cristi. Și în prima zi, acum șapte ani, și astăzi mi-ați spus exact același lucru. De aceea eu v-am adus, și se îndreaptă spre plasele de lângă ușă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Nu îndeajuns totuși, dar mulți. Eu, oricum, datorită dumnea- voastră fac atâția bani într-o săptămână și ați merita nespus mai mult, dar nu au mai încăput în portofel, credeți-mă, i-am strivit aproape. Și Cristi lasă portofelul pe noptieră, iar haina de blană și colierul pe pat. — Ați spus că atât timp cât există aceste lucruri credeți în orice, Domnișoară Coincidență ! Da ? — Da... — Ei, v-am îndeplinit condițiunile și sunteți deci obligată să credeți că vă iubesc ! Și dacă nu știți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ajunsesem acolo, dar nu am intrat în panică - nici n-am luat-o în serios - pentru că era ceva ce se întâmpla cu o regularitate pe care nu o găseam alarmantă. Victor lătra de undeva din interiorul casei, iar ceasul de pe noptieră indica 7.15. Am gemut și mi-am îngropat adânc fața-n pernă (era umedă; plânsesem din nou în somn), dar m-am ridicat rapid în capul oaselor, realizând că aveam ceva de dovedit în dimineața asta: că eram responsabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mahmurelii și nimic altceva - eram în siguranță, eram în viață, eram bine. Însă am avut o reacție mai puțin entuziastă văzând cana mare de plastic, Jumbo Slurpee, pe care de regulă o țineam sub pat și care acum era pe noptieră, pe jumătate plină cu urină, ceea ce însemna că fusesem prea terminat ca să ajung în mijlocul nopții la baia camerei de oaspeți, doar la câțiva pași de patul de oaspeți, dar nu într-atât de terminat încât să nu fiu în stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o masă scundă, în dreptul unui raft pe care se aflau cărți și echipamentul stereo. Camera mea fusese mult mai mică și mai puțin sofisticată (nu aveam propriul frigider), dar nunațe gălbui, de lut, ale schemei coloristice, până și veiozele de pe noptiere erau copii identice ale celor pe care le avusesem, deși factorul kitsch din camera lui Robby era considerat acum cool, în timp ce veiozele mele de la mijlocul anilor ‛70 erau considerate de părinții mei expresia unui șic acum distant și de prost-gust
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a ascuns sub cearșaf. Stăteam în mijlocul camerei, lăsând Xanax-ul să-și facă efectul până când m-am simțit îndeajuns de calm ca să spun: - Vreau ca Sarah să scape de chestia aia. Jayne întinse mâna după un scenariu care se găsea pe noptieră și mă ignoră. - Vreau să arunce păpușa aia. - Ce?“ întrebă ea iritată. Ce vrei să spui cu asta? - E ceva...nesănătos la păpușa ei, am zis eu. - La ce substanță ești reactiv acum? Deschise larg scenariul, studiindu-l intens. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mele gesticulau un fel de cifru. Ni s-a spus că se poartă de parc-ar fi amnezic. Ăsta a fost cuvântul folosit în seara asta, Jayne. Amnezic. - Am să-i scot din școala aia, zise Jayne, punând scenariul pe noptieră. Și-mi ajunge că bați câmpii despre Sarah. Îți dau treizeci de secunde, după care sting lumina. Stai sau pleci. Colțurile gurii ei se pleoștiseră, cum se întâmplase deseori de când sosisem aici în iulie. - Nu bat câmpii, am zis. Pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
puteam auzi apropiindu-se de mine, îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou greutatea de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am întins inutil spre întrerupător. Mă clătinam pe picioare. - Mama ține o lanternă în sertar, spuse agitat Robby. - Nu te mișca. Rămâi unde ești. Încercam să am o voce normală. Am sărit pe pat și m-am întins spre sertarul noptierei lui Jayne. L-am tras, am găsit lanterna. Am scos-o afară. Am aprins-o imediat, uitându-mă pe jos după Terby. - Hai să ieșim de-aici, am zis. Robby a ieșit după mine, iar eu am îndreptat lanterna la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am întors spre fiul meu. Robby, spune-le ce-ai văzut. - Tată, nu știu ce-am văzut, zise el, chinuit. Nu știu ce-am văzut. Nu mă mai întreba asta. - Am găsit o sticlă de votcă pe jumătate goală, pe noptieră, domnule Ellis. Nu mai știu cine a zis asta. - Și credeți că asta dovedește - ce? am reușit să îngân. - Domnule Ellis, luați medicamente? - Da. Iau. De fapt chiar iau. Am răspuns asta în stilul defensiv al unui drogat. - Ce fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spune (fără legătură cu ce vom vedea) un banc pe care îl rețin, deși, în general, uit destul de repede toate bancurile pe care le ascult cu plăcere și nu le pot deloc povesti. Iată bancul: De ce pune un milițian pe noptiera de lângă pat, pentru noapte, două pahare, unul cu apă și altul gol? Pentru că poate-i va fi sete, poate nu... VITALIE CIOBANU: Până la ora 16.00, când ne vom întâlni cu președintele țării, Valdas Adamkus, avem program liber. Luăm masa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
deasupra garajului, avea improvizată o baie și o chicinetă dotată cu o masă care putea ține loc și de birou, un pat de o persoană, câteva rafturi pentru cărți, un dulap pentru haine, un televizor, așezat pe un soi de noptieră, și două scaune. Nu ea deloc primitoare, dar nu aveam pretenții, eram acolo numai pentru trei luni, iar majoritatea timpului aveam să mi-l petrec în birou, la muncă. După ce mi-am făcut o baie și m-am ras, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
scriitorului român în societate? Într-o Europă "globalizată" crezi că scriitorul român va pierde sau va câștiga? Cred că îl cunoști din propria experiență. Este unul de paria, de marginal, un straniero. El e bun în manuale, în posteritate, pe noptieră sau în raftul de bibliotecă, nu viu și plin de ciudățenii, de nemulțumiri și neliniști. Tratat cu indiferență de oricine s-ar afla la putere, guvernanții cu greu realizând că fără acești grădinari ai limbii naționale există riscul pierderii ființei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și În absența preatinerei gazde domnind peste inima mea, peste divanul nostru Înflorat, peste pianul Biedermayer cu suspine din Cho pin, peste colțul rustic cu naive icoane ardelenești pe sticlă. A rămas Împietrit locului Bucuța cu ochii la fotografiile de pe noptieră ale amanților, În conflict și ei, desigur, cu unele rân duieli ale acestei lumi, dar nu cu cele ale propriei noastre firi și nici chiar cu rânduielile lui Dumnezeu. M-a smucit cu vio lență de braț, m-a privit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În plin farmecul naturii sau la un colț Întunecos de stradă, oriunde, doamna mea, dar altfel de cum este acasă sau de cum Îți oferă amantul dubios și fără imaginație - care vă târăște, prostite, prin hotele dosnice cu dormeuzele poluate și cu noptierele duh nind [...]. O manieră, de pildă, ca a acelei ilustre a noastră prietenă, călătoare mistică și pasionată printre „ciobanii de la munte cu ștoagăru până n ghenunche“, cu cioarecii lăsați până din jos de buric, fără izmene pe ei, cu cămășile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Au năvălit peste el, au aprins lumina. -Unde sunt nevastă-ta și copiii? a urlat la el Fanache cu brutalitate. -Lipsesc din oraș, sunt la țară, a explicat tata și instinctiv și-a pus la ochi ochelarii care stăteau pe noptieră. Răspunsul tatei l-a pus în maximă încurcătură pe Fanache, cum adică sunt plecați, la posibilitatea asta nu se gândise. Și atunci el cum îi ridică, se duce dracu planul său!, nu-i mai deportează?! Iritat, Fanache n-a găsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
programe, ci și cu un alt împuternicit, îmbrăcat în negru și cu coarne, dar semănând foarte tare cu M.M. Stoica într-una dintre zilele lui liniștite. În timp ce pe unsprezece canale deodată vorbea Gigi Becali, Vasile B. a întins mâna spre noptieră și a înghițit toate sedativele pe care ar fi urmat să le ia două săptămâni seară de seară. „Vasile - a strigat îngerul apucându-l de mână -, lasă prostiile! E un simplu vis“. „Vă știu eu și pe voi - a zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
peste, sub sau chiar într-un sicriu. Lemnul din atelier îmi arăta succesiunea tuturor haltelor pe drumul de la naștere la moarte. Perioada vieții se înfățișa ochilor mei sub formă de vrafuri de linguri de bucătărie, tocătoare, umerașe. Aflate printre dulapuri, noptiere, paturi, scaune și mese, sicriele arătau cât se poate de banal - chiar ca o mobilă pentru când te muți sub pământ. Nu exista aici, în atelier, nimic care să se cocoșeze umil, în jur zăceau risipite obiecte ce i se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la 79 de ani se căsătorește cu secretara sa, doamna căreia de 40 de ani îi dicta minunatele crime și enigme polițiste concepute de dânsul. Căsătoria a avut loc în casa unui vechi director al închisorii din Nevada. Pun pe noptieră, în caz de insomnie, și știrea că mari turme de elefanți din Uganda, Kenya și Tanzania, îngrămădite pe un spațiu prea mic, cam cât un departament francez, cu o vegetație din ce în ce mai redusă, sunt predispuse la infarctul de miocard. Din cauza îngrămădelii
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
așa de frumos Chemarea amintirilor, o carte scrisă cu sufletul și pentru suflete și care face parte dintre acele scrieri pe care, odată luate în mână, nu te înduri să le abandonezi. O carte ca aceasta devine imediat cartea de pe noptieră, trezind, pe bună dreptate, invidia firească a celorlalte surate. Structurată în trei părți bine dozate ca întindere (Caleidoscop reflexiv, Limpeziri de gând și de suflet și Chemarea amintirilor), cartea este în egală măsură și în același timp: un document cu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
capul, i se păru casa dulce și albă ca un cub de zahăr, iar ea se simțea în ciuda tuturor lucrurilor ca o piatră prețioasă în mijlocul unei expoziții. Lumina difuză răspândită de abatjurul violet a lămpii uitată peste noapte pe o noptieră, nu mai era învăluită de aceeași aureolă de mister. Începea o nouă etapă în viața ei fără să fi fost binecuvântată de familia sa. Viața are un singur cântar, iar acel cântar este destinul. Vom vedea dacă iubirea te face
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]