KorAP: Find »[drukola/base=oblon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...74 >

1,827 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

fostă locuință pentru sclavi, miroase a praf și a cald, o aromă evocatoare ca cea a unei vechi iubite sau, mai degrabă, a tuturor vechilor lui iubite. Patul lui, În spatele draperiilor de catifea, oftează de plăcere la Întoarcerea lui. Deschide obloanele și lasă lumina să intre. Aceasta se strecoară printre ramurile unei magnolii bătrîne. Un ram s-a aplecat peste chaise longue-ul din balcon, acoperit acum de frunze. Un păianjen a țesut o magnifică pînză de-a curmezișul unuia din rafturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
el În fiecare dimineață, cînd Începe bubuiala. Nu folosește cuvîntul englezesc house pentru că acesta nu descrie corect cuibul lui confortabil. O casă din America nu este asemeni unei maison din Franța sau unei casa spaniole; apartamentul lui are peste tot obloane care Îl feresc de vipia amiezii și este umbrit de o magnolie cu frunze de un verde adînc, iar zidurile curții sînt acoperite de vițe Înflorite. Dincolo de ele s-ar putea Întinde Mediterana, cu luminile Marocului Îțindu-se, palid, pe malul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Împrumut la bancă și ea nici măcar n-ar clipi. Dar pe Wakefield nu Îl interesează să fraternizeze. El are un plan. Ia un apartament de două ori mai mare decît apartamentul lui și foarte bine plasat pentru scopurile lui. În spatele obloanelor, fereastra dă spre fațadele ambelor clădiri, a lui și a nebunului. Apartamentul are propriul patio și o piscină mică și ovală. Mobilierul este confortabil, chiar luxos, În special patul faraonic. Camerele sînt impersonale Într-o manieră neplăcută: aerul tremură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Nimeni nu intră și nu iese din clădirea nebunului. Somnul lui Wakefield este minunat de netulburat, pentru prima oară de la Întoarcerea lui În oraș. Dimineața face o baie În piscina ovală, face un duș, apoi trage cu ochiul printre șipcile obloanelor. Camionul nebunului e parcat afară, el trebuie să fie Înăuntru, ciocănind. Wakefield ia micul dejun În apartamentul lui: o omletă cam rece și șuncă cu pîine arsă, patru cești de cafea. Apoi Își trage o șapcă de baseball și niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
masă de piele Încrețită și iritată de transpirație și simte că e cît pe ce să leșine. CÎnd ușa saunei se deschide făcînd loc unui grăsan cu șlapi zgomotoși, Wakefield se strecoară afară, neobservat. CÎteva zile mai tîrziu pîndește de după obloanele camerei lui de hotel cum un camion plin de cărămizi vechi este descărcat pe partea cealaltă a străzii. I se pare că poate chiar adulmeca izul mucegăit al mormintelor din care au fost scoase. De necrezut cît tupeu are Întreaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

Aici? Endō a scos din buzunar hârtia pe care o primise mai înainte și și-a mai aruncat o dată ochii pe ea. Te aștept. — Bine, zise Endō. Gas, coboară din mașină! Era puțină lume în Ginza, deși nu mai ploua. Obloanele unui magazin de aparate de fotografiat din fața lor s-au ridicat cu un scârțâit metalic prelung. Un chelner de la cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață. Când au ajuns la colțul din fața băncii, Endō s-a oprit. Vizavi zdrăngăneau ușor obloanele închise ale cinematografului și ale Băncii Ryōu. — Unde mergem, Endō-san? — Ce importanță are? Dacă nu vrei să vii, întoarce-te. Ucigașul și-a dus mâna stângă la piept. Respira greu. Nu ți-am spus niciodată să vii după mine. Deoarece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

Mă rog, vedem noi. Dar ce grozav! O vacanță! Și Încă În sudul Franței! Întoarce paginile albumului pînă ajunge la prima, iar eu mă așez lîngă ea pe canapea și studiem Împreună fotografiile, cu mare atenție, Încercînd să memorăm fiecare oblon, fiece perete de piatră, fiecare pat imens, de epocă, din lemn de cireș. — Nu-i așa că arată totul foarte idilic? oftează ea. — Așa e. Și cel mai frumos lucru e că n-au mai rămas decît opt săptămîni pînă vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

orbitoare roșiatică cu tresăriri de cenușiu și negru și am auzit bubuitul surd al tunetului. - E mai bine să intrăm în casă, am spus. Numai ce am închis ușa odăii mele, când a început să urle un vânt năpraznic. Cu toate că oblonul era tras, auzeam gemetele arborilor și simțeam cum se lăsa întunericul. Furtuna, cu fulgere și tunete îngrozitoare, a revărsat asupra curții o ploaie în cascade, amestecată cu grindină, părând că vrea să smulgă ușile, să ia pe sus acoperișul. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
se strâmbaseră din pricina artritei. - Vrei să te las singur? m-a întrebat Rotari, punându-mi o mână pe umăr. Am clătinat din cap. Eram mândru de faptul că în curte se măturase bine, zidurile erau proaspăt văruite, iar porțile și obloanele, unse. Mi-au dat lacrimile privind banca de piatră de lângă puț; în locul acela de sub rodiu obișnuia să stea maică-mea când cosea și broda. Taică-meu a apărut în ușa casei, sprijinindu-se în toiag. S-a uitat la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
cale-afară de mofluz, așteptând să mi se dea drumul la ușă. După cel puțin o oră în care am bătut în ușă fără niciun rezultat, m-am dus la fereastră, am dat într-o parte draperia grea, am deschis larg oblonul și am văzut că piața se umplea de lume. Erau cel puțin patruzeci de soldați, înarmați regulamentar, care îi împingeau pe oameni cu sulițele spre margine. Până aici nimic ciudat, căci ceremonia trebuia să aibă loc în aer liber. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
luptători înarmați. Băgat înăuntru, am fost lăsat singur. Două jilțuri, o masă și rafturi pline de hârțoage erau singurele lucruri ce apăreau în lumina venită prin fereastră. M-am apropiat de o debara, camuflată de o perdea. De partea cealaltă obloanele erau trase, căci pâlpâitul venea de la mai multe lămpi. Perdeaua era atât de fină, încât lăsa să se vadă prin ea: un grup de oameni care mi se păreau a fi preoți stătea alături de o persoană îngenuncheată în fața unei icoane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
casei, după care am făcut focul într-o groapă săpată în podeaua de pământ. Nu erau nici mobilă, nici așternuturi, dar podeaua era uscată, și acoperișul nu avea găuri; ceea ce ni s-a părut extraordinar. Fereastra era închisă cu un oblon care se manevra dinăuntru. Ne-am dezbrăcat și ne-am pus la uscat hainele leoarcă, agățându-le în cârligele bătute în pereți de cei care aduceau mâncarea în coșuri. Lemne erau din belșug, ceea ce ne-a căzut bine. Și, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
la uscat hainele leoarcă, agățându-le în cârligele bătute în pereți de cei care aduceau mâncarea în coșuri. Lemne erau din belșug, ceea ce ne-a căzut bine. Și, fiindcă fumul ieșea mai greu prin gaura de sub acoperiș, am dat jos oblonul de la fereastră. Am îmbucat în tăcere puținul ce ne mai rămăsese: două azime, o bucată de caș și oleacă de carne uscată de capră. Ne-am întins direct pe pământ, vlăguiți, nu înainte de a fi pus zăvorul la ușă. Tovarășii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Ne-am întins direct pe pământ, vlăguiți, nu înainte de a fi pus zăvorul la ușă. Tovarășii mei au adormit imediat, și, când tocmai era să ațipesc și eu, mi-am dat seama că lăsasem fereastra deschisă. În timp ce trăgeam la loc oblonul, m-am uitat afară. La zece pași de mine, sub ploaie, se afla o figură palidă, sprijinită într-un toiag lung. Glasul i se distingea cu greu în rumoarea făcută de ploaie, și n-am înțeles dacă era bărbat sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ar fi petrecut. Dimineața nu am fost treziți de razele roșii ale zorilor, ci de urlete care ne-au făcut să sărim în picioare. Gundo a înșfăcat pumnalele, unul în fiecare mână. M-am repezit la fereastră și, trăgând oleacă oblonul, m-am uitat afară. Am văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668

cu o mișcare foarte elegantă. Pentru că el ține cu Roma, gestul acela elegant Îi pare o sfidare voită, și e bucuros că nu locuiește aici și nu trebuie să-l vadă În fiecare zi. Portarul gigantic de pânză ascunde ferestrele, obloanele și lumina filtrată prin ele. Dar poate că lumina nu transpare deoarece sunt toți adormiți, liniștiți, iar tipul acela alarmat suferă de insomnie, făcându-le vecinilor și polițiștilor viața un calvar. Ce tâmpenie apelul ăsta la miez de noapte, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
o Împrejmuire de terase abuzive ce așteptau permisul de construcție, farfurii de parabolice și haine Întinse la uscat În balcoane. Antonio Își dezlipi ochiul de pe vizorul videocamerei și o puse În husă, căci nu mai era nimic de văzut - În spatele obloanelor coborâte, de-acum dormeau toți. Și totuși, continua să fixeze cu ochi aprinși ferestrele apartamentului de la primul etaj, Întunecate de multă vreme, sperând să o mai vadă o dată - cum mergea să-i dea un ultim sărut lui Kevin sau plimbându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
mai vadă o dată - cum mergea să-i dea un ultim sărut lui Kevin sau plimbându-se neliniștită prin casă, incapabilă să adoarmă pentru că-l simțea aproape, jos În stradă, singur și năuc la această oră târzie din noapte. Dar nimic. Obloanele nemiloase erau coborâte, iar În spatele lor - Întuneric. Doar trei, căci casa era mică. Oblonul Îngust al băii, cel pătrat al dormitorului și cel dreptunghiular al bucătăriei În fața căruia se deschidea un balcon mic și scorojit: Începea să se Împuțească, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
plimbându-se neliniștită prin casă, incapabilă să adoarmă pentru că-l simțea aproape, jos În stradă, singur și năuc la această oră târzie din noapte. Dar nimic. Obloanele nemiloase erau coborâte, iar În spatele lor - Întuneric. Doar trei, căci casa era mică. Oblonul Îngust al băii, cel pătrat al dormitorului și cel dreptunghiular al bucătăriei În fața căruia se deschidea un balcon mic și scorojit: Începea să se Împuțească, de umezeală, un braț de haine uitate pe uscător. Unde dormea ea? Cum se organizaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
nenorocito, că ți-ai Încălcat jurământul - și fie să plângi pentru totdeauna pentru ceea ce-ai făcut familiei noastre și bărbatului căruia i-ai jurat să-l iubești până când moartea ne va despărți. Privi din nou ferestrele de la primul etaj. Oblonul alb și scorojit - ca orice lucru de acolo. Turnul acesta șters, periferia asta diformă și departe de lume, când te gândești că Emma și-ar fi putut păstra apartamentul cu șemineu și cu verandă Închisă și camera lui Kevin, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
minunată, arată-te la fereastră. Arată-te la fereastră, coboară, sunt aici, sunt mereu aici, hai să vorbim, trebuie neapărat să vorbim În noaptea asta. a doua oră — Totul e filozofie, decretă bărbatul pistruiat, cu părul roșu, țeapăn În umbra oblonului de tablă tras peste intrarea unei săli ce părea a fi un club sau o magazie. Un bărbat fără vârstă, cu trăsături nedefinite, sumare, ca ale unui fetus, pe care Elio avea impresia că-l cunoaște de undeva, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
vorbim altă dată, acum trebuie să plec, mă așteaptă fetița mea, i-am promis să cânt karaoke cu ea, spuse Elio stânjenit, pentru că nu-i părea potrivit să fie În acel moment, pe acea stradă, În acel cartier, În fața acelui oblon luminat doar de raza palidă a unui lampion, pe care cineva scrisese cu vopsea neagră: DACĂ TOT CEEA CE POSEZI TE POSEDĂ, DACĂ AI PIERDUT TOT ȘI EȘTI DISPUS LA TOT, EȘTI UN BARBAR. — Și eu te așteptam, replică necunoscutul, acid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
de ani de când te aștept. Precaut, Elio Încercă să ajungă lângă agentul de escortă care Îi deschidea portiera mașinii blindate, dar necunoscutul Îl prinse de braț și Îl trase Înăuntru. Elio nici nu avusese timp să se mire că acum oblonul era ridicat. În localul imens, clădite una peste alta, erau vreo douăzeci de scaune, și un televizor deschis pe un post ce transmitea emisiuni electorale. De ce, ne cunoaștem? se miră Elio. Fetusul nu-i răspunse. — Pentru mine partidul e totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-i fusese permis până atunci, lăsând să-i scape o strălucire de bucurie malițioasă și folosind o expresie pe care Înainte nu și-ar fi permis-o În prezența lui. — Ai fost mazilit. Elio se clătină, recunoscu sediul partidului, recunoscu oblonul negru și se recunoscu pe sine Însuși. Își pierdu răsuflarea. Lovitura fusese atât de neașteptată, Încât crezu că moare de infarct, dar În aceeași clipă Își dădu seama că e doar un vis și se trezi. Era ud de transpirație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]