8,125 matches
-
de ale lui. Și Încă mai erau și zile bune, deși nici una dintre acestea nu se compara cu zilele de altădată. Chiar și În cele mai bune zile aveam foarte puțini clienți, și În zilele ploioase Norman nici măcar nu se obosea să scoată din debara pămătuful de praf. Din cînd În cînd, surprindeam cîte un client suflînd praful de pe cărți Înainte de a le deschide, Însă el părea să nu remarce niciodată. Își vedea de treabă cu aceeași abnegație, dar vedeai limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Încarc cu o asemenea valiză! „La urma urmei, se gîndi Rowe, pot să mai fac o faptă bună Înainte de a părăsi această lume“. Numai că fapta asta bună nu-i plăcea deloc. Desigur, omul părea Îndeajuns de bolnav și de obosit, ca să-i fie scuzate orice asemenea tertipuri, dar prea Îi ieșeau bine. „Ce caut eu În taxiul ăsta, alături de un necunoscut, și ce rost are să-i promit că-i voi căra valiza plină de cărți vechi, pînă-n apartamentul unui alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu-ți amintești nimic de toată perioada asta groaznică, pe care-o trăim din 1933 Încoace... să n-o cunoști decît din ziare! Pentru dumneata e ca o pagină din cartea de istorie. Totul este atît de nou! Nu ești obosit, ca toți ceilalți. — 1933... 1933... Mi-e mult mai familiar mai degrabă anul 1066... Toți regii Angliei... poate nu chiar toți... Îmi sînt cunoscuți. — Anul 1933 e anul venirii la putere a lui Hitler. — Adevărat... Acum Îmi amintesc. Am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mi-a plăcut niciodată. Prea multă suferință. Iar eu urăsc suferința. Și adăugă, cuprins de o ușoară amețeală: Ori de cîte ori vedeam pe cineva suferind, mi se făcea rău. Îmi amintesc de-o poveste cu un șobolan... — Nu te obosi, Îl Întrerupse ea. N-are rost să-ți forțezi creierul. Nu-i nici o grabă. — A, e o poveste de demult. Din copilărie... Dar unde ajunsesem? La medicină... Da, ar mai fi comerțul. Nu mi-ar plăcea deloc să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceste uși - putea să fi deschis oricare alta și spuse: — Așteptați aici, domnule. Era foarte devreme. Cerceveaua metalică a ferestrei Încadra un cer rece și cenușiu. Ultimele stele păliseră. Rowe se așeză pe un scaun, cu mîinile Între genunchi; era obosit și cam plictisit. „Prin urmare - Își spunea - nu sînt un om de seamă, un explorator, ci un criminal de rînd“. Efortul depus pentru a ajunge În locul acesta Îl epuizase; nu-și mai amintea limpede nici măcar cum procedase. Ținea minte doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ceva de la mine. — Ce anume? Nu-mi amintesc... Mai bine zis, Îmi amintesc ceva foarte absurd!... E vorba de un cozonac. — Un cozonac?! — Da, un cozonac făcut cu ouă adevărate... Pe urmă s-a Întîmplat ceva... Se simțea teribil de obosit. Între timp, soarele ieșise, În sfîrșit, la iveală. Străzile orașului erau ticsite de oameni care se duceau la lucru. Rowe se simțea părăsit, ca un păcătos Înrăit care vede cum alții se duc să-și primească iertarea. O, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
duceau la lucru. Rowe se simțea părăsit, ca un păcătos Înrăit care vede cum alții se duc să-și primească iertarea. O, dacă ar putea să-și amintească măcar ce profesie avea! Vrei o ceașcă de ceai? — Da... SÎnt cam obosit. — Beavis, du-te și adu niște ceai și biscuiți, sau o bucată de cozonac. Detectivul se abținu să pună Întrebări În timpul absenței lui Beavis, dar cînd acesta se Întoarse, Îi spuse lui Rowe, văzîndu-l că Întinde mîna după o felie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ciocnirile stiliștilor auto, cele mai abstracte morți posibile, răniți în propriile mașini împreună cu laborante promiscue. Vaughan elaborase nesfârșite variațiuni ale acestor ciocniri, gândindu-se mai întâi la o repetiție a coliziunilor frontale: un molestator de copii și un doctor prea obosit de muncă reconstituindu-și morțile mai întâi într-o coliziune frontală și apoi într-o capotare; prostituata care s-a lăsat de meserie izbindu-se într-un parapet de ciment al autostrăzii, cu corpu-i supraponderal aruncat prin parbrizul spart, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se afla radiograful pe pivotul lui înalt, iar pe podea șerpuiau cabluri grele. Îi simțeam încă mâinile puternice pe diverse părți ale corpului meu chiar și când, mai apoi, îmi târșâiam picioarele de-a lungul coridorului. Mersul în cârje mă obosea, așa că m-am oprit lângă intrarea în salonul femeilor, victime și ele ale accidentelor, și m-am sprijinit de zidul despărțitor al coridorului exterior. Avea loc o altercație între sora-șefă și o infirmieră tânără de culoare. Ascultând plictisite, pacientele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu el. Introducerea penisului meu în rectul său în timp ce stăteam amândoi întinși pe bancheta din spate a mașinii lui ar fi fost o întâmplare la fel de stilizată și de abstractă ca acelea imortalizate în fotografiile sale. Regizorul de televiziune se târî obosit la ușă, cu o țigară udă desfăcându-i-se între degete. - V., poți repara asta? Seagrave a făcut-o de toată groaza. Apoi, trăgând în gol dintr-o crăpătură a țigării, îmi spuse, clătinând din cap: - Centrul nervos, ha? Vaughan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de oficialități. Această manie sau psihoză colectivă amintește parcă de goana după aur din SUA din secolele trecute. Alți români își încearcă norocul lucrând în străinătate sau făcând diverse afaceri la limita legalității. Nervii românului sunt întinși la maximum și obosiți peste măsură de situația din țară și cea concretă din jurul fiecăruia. Sărăcia s-a accentuat atât de mult încât a început o adevărată bătălie pentru supraviețuire. Cei tari rezistă, iar cei slabi mor. Sărăcia este de fapt rezultată din proasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a liniștit. Nu-l mai huiduie nici un «golan». Nu-l mai întreabă vreun «animal» de ziarist de-ale comunismului. Ba, pe deasupra, nici un politician nu mai îndrăznește să-i pună «sula-n coaste». Cu toții s-au împăcat cu ideea și au obosit să-l mai conteste. S-au obișnuit cu el, cu minciunile și piruetele lui, cu permanenta rescriere a trecutului său, încât nu mai miră ori scandalizează pe nimeni până acolo încât să mai ia atitudine publică. Dacă ar face-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
S-au obișnuit cu el, cu minciunile și piruetele lui, cu permanenta rescriere a trecutului său, încât nu mai miră ori scandalizează pe nimeni până acolo încât să mai ia atitudine publică. Dacă ar face-o, ar părea nebuni. Am obosit să-l înjur!», recunoaște, dezarmant, revoltatul de profesie Mircea Dinescu. Tragedia lui Iliescu este că, oricât și-ar fi tăbăcit pielea, în afară de a domestici prezentul și a-l face suportabil pentru «normalitatea» pe care el și-o asigură, are mari
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Mai iute! Mai cu spor! Mai strâns! La dreapta, înainte, stânga, capul sus! Mișcați-vă pe veci, furtuni înflăcărând! Dansați, de dragul unui biet bătrân! (Iar eu mă voi retrage, cu sfială, sub pământ, dacă mi-e-ngăduit. E noapte deja și am obosit. Adio, dragii mei, adio, voi lua cu mine muzica-n urechi; și iată plec, târșâind tălpile-mi pe pardoseli străvechi, în urma mea să trageți voi cortina, tot dansând. Am fost aicea oare? Sau am fost în gând?) 1 martie 2005
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Alt pasaj impresionant era: „My hands are tied, my body bruised, she’s got me with nothing to win and nothing left to lose“. Și, desigur, refrenul: „I can’t live with or without you“. Plângea din ce în ce mai tare, deși încet-încet obosise. O dureau ochii, îi ardeau obrajii, și Bono cânta pentru ea, și Edge meșterea chitara pentru ea, și cineva lucra la clape pentru ea, și basistul și toboșarul, și producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mai mic, încercă să mă lovească, dar prea pripit. Două stângi în urechea dreaptă îl derutară și mai mult, drept care, profitând de ocazie, i-am tras un șut în cap. Nu mă credeam, fizic, în stare de așa ceva. Începusem să obosesc și mă dureau mâinile, dar prinsesem gustul sângelui. Un picior în inimă aruncă colosul nefolositor pe jos. Am privit în jur, văzând chipuri neîncrezătoare, uimite, șocate. Probabil că toți se așteptau ca Alexandru Gheorghe să se ridice și să măture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de geam. E specialist. - Deci ea e Andreea, prietena mea, continuă Take. Ăla e Cornel, ea e Mioara, el e Miron, el e Marcel, ea e Oana, mustăciosul ăla e Teo, ea e... - Lasă, i-am tăiat eu vorba, sunt obosit, nu voi ține minte niciodată sumedenia asta de nume. Daca mă interesează cineva în mod deosebit, îl întreb cum îl sau o cheamă. - Da, mai bine așa, încuviință Take. Stați jos, ce beți? - Păi, mergem noi la bar, zise Luca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cu capul în jos, în poziție yoga. Cu cartea întoarsă, bineînțeles. Sigur nu există o poziție ideală pentru citit? Cândva se citea în picioare, în fața unui pupitru. Oamenii erau obișnuiți să stea nemișcați, în picioare. Așa se odihneau când erau obosiți de călărit. Nimănui nu i-a dat prin cap să citească în șa: totuși, acum, ideea de a citi călare, cu cartea pe coama calului, ori atârnată de urechile calului cu niște hamuri speciale, ți se pare atrăgătoare. Cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pământesc. Scoate-ți pantofii mai întâi. Asta, dacă vrei să ții picioarele ridicate; dacă nu, pune-i la loc. Și acum nu sta acolo, cu pantofii într-o mână și cu cartea în cealaltă. Potrivește lumina așa încât să nu-ți obosească ochii. Fă-o acum, căci, după ce te vei cufunda în lectură, n-o să-ți mai fie cu putință să te miști. Fă așa încât pagina să nu fie în umbro, o îngrămădeală de litere negre pe fond cenușiu, uniformă ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sânul ei, pe când încă îi mai sugeam laptele, ca să mă târască după el, în viața lui de vagabond și fugar. Cine e mama mea? Spune-mi numele ei! - Despre mama îmi istorisise multe povești, pe vremea când eu încă nu obosisem cerându-i-le, dar erau povești, invenții, care se contraziceau una pe alta: ba era o sărmană cerșetoare, ba o doamnă străină, călătorind într-un automobil roșu, ba o călugăriță dintr-o mănăstire, ba o călăreață de circ, ba murise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
te însori cu Ludmila. XII CITITOR ȘI CITITOARE, acum sunteți soț și soție. Un pat dublu, mare, e locul lecturilor voastre paralele. Ludmila își închide cartea, stinge lumina, își lasă capul pe pernă, spune: — Stinge și tu lumina. Nu ești obosit de atâta citit? Iar tu: — Încă o clipă. Aproape am terminat Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. CUPRINS Prezentare..............................................................................................5 Dacă într-o noapte de iarnă un călător Capitolul întâi ........................................................................................19 Dacă într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în timp ce se îndrepta spre clădirea cu birouri. Ați fost cuminți, copii? îi întrebă domnul J.L.B. Matekoni scotocindu-se prin buzunare. — Am fost foarte cuminți, răspunse cel mai mare dintre copii. Toată săptămâna am făcut fapte bune. Suntem de-a dreptul obosiți de-atâtea fapte bune. Domnul J.L.B. Matekoni chicoti. — În cazul ăsta, meritați niște dulciuri. Îi înmână un pumn de bomboane băiatului celui mai mare, care le primi politicos, cu ambele mâini întinse, așa cum cerea tradiția botswaneză. — Să nu-i răsfeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai devreme. Aceleași figuri, repetate de la an la an, ca și cum Dumnezeu și-ar fi epuizat stocul de șabloane. Fiecare are o sosie într-o altă serie. În ultimii cincisprezece ani, am văzut serii de Dorine, Marii și Alexandri, până am obosit. Au aceleași gesturi, aceleași voci, aproape și-aceleași haine și aș pune rămășag că provin din același tip de genitori. - ...ar putea să însemne... încerc s-o dreg. Ce naiba voiam să le spun? Și ce mare brânză dacă nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să vizitez o expoziție de pictură cu vaci cu ugere hăhăhă de mari și căpițe de fân rotunjite ca un coc de profesoară, cu frauleine dolofane ce poartă cofițe, flori în cosițe, mă rog, tot arsenalul imagistic. Dar sunt prea obosit, mi-e greu să expir aerul, să producă toate sunetele trebuincioase. Și, în plus, nici n-are rost să le răpesc oamenilor bucuria de-a fi măcar o dată pe lună șefi, mai mititei, dar tot șefi. Mă scot printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pună piedică, ha-ha-ha, iată, strângeți copii de nasul roșu, face muuu... Cum, n-ați știut? Face muuu... S-a albit și tremură toată. - Vino aici... Nu suportă atingerea, se scutură și-și strânge brațele peste piept. - Lasă... Tu? - Eu îs obosit, abia mă târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei, prin fundul grădinii, de-a bușilea, m-am zdrelit în sârma ghimpată și m-am trezit în orașul vechi. Știu drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]