1,688 matches
-
ciudate și stridente. Păsările mari se Înalță pe aripile lor puternice și lucioase cu picioarele strîns lipite de trup; sau se aruncă și se rostogolesc prin aer, lăsîndu-se pe apă cu bătăi mari de aripi și cu zarva țipetelor lor obsedante: parcă orchestrează această pustietate, dau glas singurătății, umplu inimile celor care-au venit de-o bucurie stranie. Căci, parcă În urma unor schimbări subtile și profunde, petrecute În structura sîngelui și țesuturilor lor, datorită aerului pe care-l respiră, oamenii spaniolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nedefinit. „De fapt, nu se întâmplă nimic grav“, îmi spuneam, ca să mă liniștesc. Dar, amenințat și slab în dezlănțuirea agresivă a unor legi nesigure, îmi spoream deruta chinuindu-mă să le deslușesc mecanismele. Obișnuita mea nepăsare-activă mă părăsea în favoarea unei obsedante nevoi de a găsi repere coerente. Percepțiile mele directe, cărora aș fi avut destule motive să nu le acord prea multă încredere, îmi săpau și ele de la temelie singura certitudine până atunci nezdrun cinată : aceea că nu știam nimic și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
greșeală, dar nu știa pe deplin în ce consta aceasta. De multă vreme, de când Cayle refuzase să lucreze în atelierul lui, simțise cum înțelegerea acestui fapt atinsese un punct culminant. Toată ziua, în atelier, încercă să-și alunge acest gând obsedant și să insiste asupra ideii: "Oare toate astea vor merge mai departe ca și până acum? Să stea cu Cayle în aceeași casă, fără măcar să se uite unul la altul când se întâlnesc, să se culce la ore diferite, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și subtilitate narativă a textului lui Borges. În Buenos Aires, ca și în larga câmpie bântuită de gauchos, Pratt redescoperă ethosul începuturilor sălbatice și romantice ce amintește de roma nele de duzină, citite de adolescent. Spațiul argentinian este impregnat de aceeași obsedantă intertextualitate ce le acordă lui Corto Maltese și lui Pratt un loc în biblioteca babel. Trecutul lui Corto Maltese se întoarce spre a-l bântui. Revenit în Argentina spre a descoperi urmele ce duc la o prostituata dispărută și la
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
luminoasă și dedicată binelui, Molly merge până la capăt pe acest drum care nu se poate încheia decât cu scoaterea la lumină a celor două taine ce marchează destinul principatului. Ca într-o variantă a legendei lui Kaspar Hauser (acea legendă obsedantă pentru Georg Trakl în poemele sale), un tânăr din pădurea germană, amnezic, ascunde secretul de care depinde viitorul țării înseși. Căci fiul adoptiv al pădurarului este însuși prințul dispărut, Helmut, iar revenirea memoriei lui este primul semn că parcursul lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
simultan filmele mele, chiar la intrarea În sala principală. Stai să vezi și mâine ce efecte uimitoare vor fi! Monumental! O să fie de-a dreptul izbitor! Imaginează-ți-i pe toți mai-marii cinematografiei din Los Angeles holbându-se la imaginile obsedante din filmele mele! După care Îmi vor cumpăra printurile pe care le-am Înrămat atât de frumos. O să-mi pot plăti datoria și gata, am scăpat! — Bravo, fă-i praf pe toți! — Iar Charlie va fi și mai impresionat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un dialog între natura surdă, profundă și om. Jocul de răspunsuri ne trimite câteodată la o dispută, ca și cum natura ar încerca să se sustragă unei prezențe umane aproape androide, chiar agresive. Simțim la fel de bine elanul marilor lupte în gestul repetitiv, obsedant al muncii. Chiar existența melodiei cauzează și traduce căutarea armoniei în această înțelegere disonantă, concilierea între Natură și Om în necompletarea sa întreagă. Refugiul pare să existe în subtilitatea culorilor. În liniștea nopții, pe fundalul sonor relaxant, la răstimpuri, sunetele
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
mai suptă din cîte s-ar putea imagina..., în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși spectrul obsedant al Provinciei, loc dezolant al ratării, al minoratului fără ieșire... Atît în cazul lor, cît și în cel al lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Caragiale“ (nr. 16) elogiază figura clasicului reeditat în condiții excepționale, „Cincuantenarul lui Téophile Gautier“ (nr. 16) și „«Revizuri» de H. Streitmann“ (nr. 17) atacă - pornind de la două cazuri deosebite - problema raporturilor dintre „artă” (poezie) și „gazetărie” (meserie), temă obsedantă pentru poetul-gazetar Ion Vinea, „scriitorul constrîns la îndeletnicirea inferioară a jurnalismului” încercînd să facă - după expresia lui Sainte-Beuve - son art a travers son metier: „Acestei existențe, care uzează pe cei mai tari, rezistă doar adevăratele talente”. Comentînd volumul de debut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din ce în ce mai omogene, din ce în ce mai puțin liberă în datoriile sale față de ea însăși”, chiar dacă „ Pericolul acestei estetici este monotonia, cu atît mai mult cu cît materialele întrebuințate azi, de o sărăcie adesea voită, lasă formele simple și neornamentate într-o goliciune adesea obsedantă”. Numai prin racordarea arhitecturii române la acest spirit al timpului „poate fi salvat Bucureștiul”, victimă a propagandei „șovine” în favoarea unui „stil național”: „Am încercat după război, cît și înainte, să exploatăm un trecut în loc de a pregăti un viitor, am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mare amator de psihologie minuțioasă, de stil hipersensibilizat, de anecdote cu tîlc, de povestiri de caracter....”) și Logica (alias prințesa Silvia Logica). Rațiunea și atitudinile înalte sînt din nou personificate și demistificate în cadrul unei teatralizări grotești, absurdist-deconstructive. Și aici întîlnim obsedantul topos al spînzuratului (simbolul „vechii lumi”/„vechii arte” care se sinucide): printr-o confuzie, Silvia Logica se spînzură cu o cravată de cîrpă, nu cu fularul de mătase. Într-o notă la volumul Opere II, Elena Zaharia-Filipaș consideră că textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Facla și, ocazional, la Reporter. Victimă a persecuțiilor rasiale din anii terorii legionare (fratele său este ucis cu sălbăticie în 1941), părăsește țara, plecînd în Israel, alături de cumnatul său Marcel Iancu. Se va întoarce însă în 1945, iar în perioada „obsedantului deceniu” desfășoară o activitate obscură de traducător. În 1959 se stabiliește definitiv în capitala Franței, unde, potrivit lui Alexandru Mirodan (citat de Ov.S. Crohmălniceanu), va colabora cu texte dramatice la Radio Paris, printre manuscrisele sale nepublicate numărîndu-se piesa într-un act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în cercul sibarit al dandy-ului mecena Alexandru Bogdan-Pitești), o nouă „generație” de artiști români - formată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés și, nu în ultimul rînd, Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută definiția nonetnicistă a națiunii și a patriotismului. Totuși, oricît de recondiționat, discursul despre „naționalism și tradiție” rămîne obsedant în cazul său. (Și) din acest motiv, frustrarea apartenenței la o cultură „minoră”, periferică, a Europei a fost discutată pornind de la textele lui Ion Vinea și B. Fundoianu în relație cu ideile mai tinerilor Eugen Ionescu și Emil Cioran. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
erau un adevărat reproș. — Răspunde. Poate e mami, spuse Camilla Înțeleaptă. Poate e tatăl lui Kevin. Poate e Aris. Dar nu era nici unul dintre ei. Când Îl scoase În sfârșit din buzunar, pe ecran apăruse numărul pe care Îl formase obsedant toată ziua aceea. Numărul particular al președintelui. — Da, spuse. Stelele continuau să răsară și să apună pe tavan. Un aeroplan decolă brutal și probabil că se prăbuși imediat după aceea, Într-o derizorie flatulență. — Elio, spunea președintele, scuză ora târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu era mulțumită? Întrebări simple la care nu a putut să răspundă nici până în ziua de azi. Inevitabilul s-a produs într-o dimineață de început de septembrie. Deși ar vrea să-l alunge din minte, momentul despărțirii îi apasă obsedant sufletul. Lacrimile ei nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Trei ceasuri mai tîrziu, incapabilă să pună geană pe geană, Încă se mai gîndea la coșmar, În timp ce alerga cu pași mărunți pe poteca vameșilor. În mod normal, alergatul o ajuta să scape de gînduri. Acum, gîndurile se Întorceau În cerc, obsedante, ritmîndu-i pașii. Pescărușul. Vălul. Spuma. SÎngele. Pescărușul... Și urletele stridente care sfîșiau noaptea... Marie bătu pasul pe loc, dîndu-și seama că Încă le mai auzea. Atunci Îi văzu. Zeci și zeci de pescăruși care treceau țipînd pe deasupra capului ei, Îndreptîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fapt... dacă nu cumva e câine... INAMICUL (În culmea jubilației, le dă sticla pe rând.): Așa, așa... Ba mai mult, mai mult decât atât, mai mult decât asta, mai mult... Hai spune tot, spune tot, spune tot... (Repetițiile sale sunt obsedante, el depune un efort enorm pentru a pronunța fiecare cuvânt, pare că într-adevăr devine mut întrucât îi sunt luate cuvintele din gură.) MACABEUS ( Fără să-l asculte propriu-zis pe PARASCHIV, adresându-se lucrurilor, pereților, mângâind diferite obiecte.): Știam, știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
așa... o să avem inundații. DOAMNA CU VOAL: Tot așa toarnă? BĂRBATUL CU ZIARUL: Tot. BĂTRÎNUL CU BASTON: La mine e deja apă-n pivniță. DOAMNA CU VOAL: Și la mine e umed. (Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte repetitiv, obsedant.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Aplecându-se discret către cei doi și schițând un gest către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.): Dumnealui așteaptă și el? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știm. DOAMNA CU VOAL: Noi, de când am venit... dumnealui cântă. BĂRBATUL CU ZIARUL: De un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
singur, era deja început. Pauză. BĂTRÎNUL CU BASTON: Totuși... nu cântă rău. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, nu. BĂTRÎNUL CU BASTON: Ne mai ține de urât. DOAMNA CU VOAL: Eu una am uitat complet de timp. (Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL repetă obsedant aceeași bucată muzicală.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Păcat că nu știm ce cântă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu nu mă prea pricep, dar pare ceva cunoscut. BĂRBATUL CU ZIARUL: Și mie mi se pare c-am mai auzit. BĂTRÎNUL CU BASTON; O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Unde scrie că e interzis fumatul? Eu nu văd să scrie nicăieri că e interzis fumatul. BĂRBATUL CU ZIARUL: După câte văd aici nu e interzis nimic. D-aia ne-omoară dumnealui cu violoncelul. (Pauză. Nervozitate crescândă. Melodia monotonă și obsedantă pare că pătrunde sâcâitoare până la oase.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu, eu zic că trebuie să facem ceva. Doar n-o să putem aștepta toată viața în halul ăsta. BĂTRÎNUL CU BASTON: Mai ai puțină răbdare. O să obosească el până la urmă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude și n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
rame subțiri, butoanele parc-ar fi autocolante, terminalele au contururi discrete și culori pale. Nimic nu se poate schimba aici. Mesajul de trezire pare să fie, ca de obicei, unul înregistrat. Cuvintele se aud din nou și din nou, modulate obsedant. Samuel face câțiva pași, pentru a descoperi că gambele îl dor, iar genunchii refuză momentan să-i suporte greutatea trupului. Trebuie să le dea ceva timp. În fine, clipele de acomodare trec și se poate apropia de consola centrală, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
spusele. Dacă fata nu apărea, trebuia să mă aștept la câteva zile chinuitoare. Dimineața m-am trezit la ușă cu mama Cristinei, care purta același șal ca în urmă cu doi ani, împungându-mă în piept cu degetele și repetând obsedant Unde-i Cristina, Unde-i Cristina. M-am enervat, deși știam că va trebui să mai suport multe până la clarificarea situației. Nu mă interesa câtuși de puțin unde fugise dolofana, cu cine se întâlnise sau dacă fusese într-adevăr răpită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
al tropicului era diferit, închis acolo, prizonier între pereții coșcoviți și cenușii; căldura umedă devenea apăsătoare, îmbibând trupul într-o sudoare ce părea că ia naștere chiar din oase, iar de la parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]