1,044 matches
-
să dau înapoi ce n-am furat. Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse. Am ajuns un străin pentru frații mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc. Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de potrivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăvește
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Eram cu toții cruzi, plăpânzi și nu știam ce e durerea, citeam în ochii mamei blânzi că i-am rămas toată averea. Și tata, brav soldat român purtând pe epoleți o țară, scrâșnea din dinți la glas păgân scuipând sudalme și ocară. Era în pradă România rupeau șacalii hălci din țară, se zbuciuma în lacrimi glia jelind istoria amară. Și tresăreau iar în morminte bravi voievozi și domni și sfetnici, că ce-au clădit în veacuri sfinte au năruit niște nevrednici. Sărmana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze, iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a avut mult de furcă cu el. Folosea vorbe de ocară. Îl confunda mereu pe servitorul care-i Împingea căruciorul pe Promenade des Anglais cu contele Loris-Melikov, un coleg de-al lui (mort demult) din cabinetul ministerial din anii optzeci. „Qui est cette femme? Chassez-la!“, striga către mama, arătând cu degetul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Stăpânul Lumii, Fratele Soarelui, Trimisul lui Allah pe Pământ, cum credeți că va primi vestea umilitoarei înfrângeri a gloriosului Aliotman? Și de către cine? De o spurcăciune de țărișoară, de niște ghiauri spurcați, de niște țărănoi prăpădiți care au făcut de ocară "a mai mare, a mai tare oaste de pe fața Pământului"! Și, încă, în văzul întregii lumi! E o palmă nu numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
soarele: când răsare, nu poți să-i dai cu parul în cap". A și răsărit! strigă Tăutu înveselit. "Minciuna a avut picioare scurte." Am auzit, cu urechile mele am auzit, la Cracovia se vorbește, chiar s-au spus cuvinte de ocară... În Polonia?! Ce spui?! Cum așa?! se răsucește Ștefan spre el. Dlugosz, episcopul Cracoviei, revoltat de nedreptatea ce ni se face, a dezvăluit sfruntata minciună în Seim. Tot bunul episcop... În numele adevărului... Iată, ne iubește și pe noi cineva, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar în a doua ei parte dăm de câteva versuri aparținând filonului plutonic al extincției universale, temă fundamentală a comentariului lui I. Negoițescu : „O moarte ! - nu aceea ce-omori spre-a naște iară,/ Ce umbră este vieții, o umbră de ocară -/ Ci moartea cea eternă în care toate-s una,/ În care tot s afundă, și soarele și luna,/ Tu, care ești enigma obscurei conștiinți,/ Cuprins-abia de o minte din miile de minți,/ Tu, stingere/ Tu, chaos - tu, lipsă de viață
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cere tuturor aceeași resemnare? Mai ales că experiența de după 1941 dovedește că acei ce s au răzbunat au avut cel puțin mulțumirea unei pedepse îndreptățite aplicate acelor ce le meritau, în timp ce toți acei „moderați” n-au rămas decât cu ponosul ocărilor vărsate asupra noastră de vechii și de noii dușmani. Cercetările disperate făcute după Ianuarie 1941 în gestiunea foștilor demnitari legionari (miniștri, secretari-generali, prefecți, primari, etc.), în dorința de a găsi cea mai mică justificare a acuzațiilor de „jaf” și de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
și-i taie. "Pre cîți-și aducea prinși, pre toți îi omoria cu mustrarea ce avea el în obicei: Să nu te ierte Dumnezeu cu acel cap mare al tău!" Pe doamna lui Ieremia-vodă o prinsese Schindir-pașa: "Iară doamna la mare ocară au sosit; de care singură au mărturisit cătră boieri: trecând cu carul au văzut pre boieri, și lăcrămând au zis: Boieri, boieri! rușinatu-m-au păgînul!" Cronica e plină de amănunte familiare ce dau viață lucrurilor. Ivirea lui Calga tătarul și a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de savoare. Iată un strâmb încrezut: Un om nalt și deșirat, La față foarte scurmat, Cu barbă dintr-însu, Vrednic de tot rîsu, Umblă crăcănat, Din șolduri legănat, La chip urât și slut, Are un picior mai scurt, Se socotește ariftè, Ocara lumii și eglengè, Se mândrește, fudulește, Gâci cine este... o bătrână cochetă: Pe aceasta îi gîci-o, Grăiește cu necontenire, Lesne îi nimeri-o: Răcnește, țipă de pieire. O babă cu fumuri de frumoasă, Se împodobește, zarifefsește, Dar o foarte mare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu mescioara mea, cu vinișorul meu...") se transformă aiurea în bufonerie. Eliade parodiază cu plăcere pronunția victimelor sale, a dascălului ardelean, a cutărui căuzaș peltic, a lui C. A. Rosetti, "poețoiul" cu ochii "mai boboșați decât ai unui broscoi uriaș". Ocările țâșnesc negre, într-o retorică gâlgâitoare, cu o ură așa de materială încît pamfletul devine un poem al mâniei. Eliade țintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mișcările generoase. De cariera lui Tudor Vladimirescu se arată foarte plictisit: "de unde să-mi plesnească în capu-mi că el hrănește în duhul lui aceasta ce văzum". Regulamentul organic i se pare foarte bun, iar pentru "Costuța" (Constituție) are numai ocări. La 1848 nu vede decât hoțomani și țigani ridicați contra "ristocraților". Totul e zugrăvit în culori de carnaval, care prilejuiesc unele versuri de un mare umor ingenuu: Unde scăpare? Cine te-aude, În care parte te poți ascunde? Căci toți
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
trivială, dau naștere unei plăcute emoții arheologice. Leonaș cere, de pildă, sub amenințare de sinucidere, portretul Chirițoaei, iar aceasta cu multe mofturi de ingenuă scoate din sân o adevărată cadră de perete. Surugiul dezvoltă pe scenă un repertoriu întreg de ocări: "Hi, hi, hi, hi, copii... nu mă lăsați... Hi, hi, tătucă... Hi, hi, mînca-v-ar lupii... Hi, Iudă... Hi, jupitule. Iaca mă!... c-or să mă lase în troian... Hi, hi, da, hi... lua-v-ar dalacu... prohodi-v-ar cioarele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Crusoe, cu o intenție de economie politică absorbită în ficțiune. Părintele Trandafir, picat într-un sat de leneși, după ce încearcă zadarnic să-i îndrepte prin predici, își vede de treburile lui și izbutește prin bunul exemplu mai mult decât prin ocară. Întrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figură de neuitat. În Budulea taichii se tratează misterul psihologic al unor ființe cu înfățișare neînsemnată în copilărie și un caz de ambiție în clasa de jos. Pe Huțu, care ținea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
le urci te-așteaptă, Cartea mea-i, fiule, o treaptă. După aceea poemul apare ca o estetică, plină de probleme și de puncte: arta argheziană e făcută din "veninuri", "înjurături"; veninul s-a preschimbat în miere, lăsîndu-i-se puterea: Am luat ocara, și torcând ușure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Procesul concentric e infinit. Unii au voit să insinueze că poezia lui Arghezi e "minoră", dar ea, dimpotrivă, e dominată de probleme grave, dintre care cea mai frecventă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
virtuți: „răbdare, umilință, dreptate, puritate, sinceritate, stăpânire de sine, severitate, abstinență, sărăcie și supunere”. Rezultă un veritabil mod de viață. În conformitate cu el, călugărul jaina va îndura cele 22 de neplăceri, printre care „foamea, setea, frigul, căldura, ciupiturile insectelor, seducția feminină, ocările, dezamăgirea de a nu primi nimic atunci când cere de pomană etc.”. Stilul de viață al jainiștilor privilegiază în mod special asceza. Există mai multe tipuri sociale de asceză: a) asceza externă, ce presupune „posturi cu o durată și o intensitate
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
din creștet până în tălpi. Acum se stinge pe nesimțite flacăra care ne-a purtat pe cărările morții. Dar sângele nostru, mireasmă, veșnic va arde în cățui, slăvind pe Hristos, luminând cărări și inimi răpuse. Nici un pământean nu a cules atâtea ocări și schingiuiri cât numără răbojul legionarului și care au fost și sunt tăinuite de făptași. Ascuns ca într-un adânc de fântâni sau afund de păduri, pătimirea legionarului înstelează cerul cu sclipiri de diamante, far călăuzitor pentru cei care râvnesc
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
cunoscut de „a vorbi de rău”, provine din latinescul diffamiare. Interesant de remarcat e că, referindu-se la scrierile celor doi nefericiți interpolatori, Miron Costin, om de cultură latină, spune, în prefața la De neamul moldovenilor, că „nu letopisețe, ce ocări sîntu”. A ocărî, „a face de rușine, a necinsti”, e un slavonism: okaru, „mustrare”. Neculce îl folosește și pe acesta, zicînd despre înaintașul său: „Bine face (Costin) că-i ocărăște (pe Simion dascălul și Misail călugărul) și dzice că (afirmațiile
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
opresc. Aș mai fi vrut să mă refer la situația lor ambiguă (căci așa e): ei, activiștii, sînt șocați și, deopotrivă, fascinați de Păunescu. Și-l imaginează ca pe un primsecretar al poeziei, cu dreptul de a-i inunda cu ocări și, apoi, de a-i linguși. La sfîrșitul serialului împăratul mi s-a făcut milă de soarta bătrînului. Oare la fel mi s-ar face și pentru soarta altor tirani? Trebuie să remarc că ieșirea lentă a cuiva de pe „scenă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Cella o numea Simoneta (după Simonetta Vespucci, evocată În Cartea Fiului). Poreclele noastre s-au schimbat drastic, presupun, și nu În bine, după plecarea din țară. Să fi preluat de la adversarii săi și ai mei, național-comuniștii de pe Dâmbovița, vorbele de ocară de care Își bătuse joc? „Extra-teritorial”, „agent imperialist”? Ar fi fost În stare, Îl rănea rapid dezamăgirea. * Dialogul avea loc mai ales la telefon, rar În vizitele pe care i le făceam, Încă mai rar În vizitele sale. De câteva
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
osândește. Alteori, în situații-limită intervin surpări, traume, reacții mute. Terorizat de către nevastă și fiică (niște Erinii transilvane), un țăran din Priveghiul, „obosit rob al pământului”, se aruncă în fântâna din curte. Ca la Slavici, „gura satului” comentează cu imputări și ocări, făcând casa „de râs”; autenticitatea psihologiei colective e desăvârșită. La priveghi, unii, încălziți de rachiu, cântă; „... toți își vorbeau vorbele, își dormeau somnul; chiar cei care cântau păreau că nu știu nimic de cântec, că altcineva cântă prin gura lor
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
predându-i-se. Revenind la Testamentul arghezian, se poate remarca imediat că atmosfera e cam sumbră, că străbunii sunt cam crunți, în primitivismul lor arhaic și în durerea „surdă și amară” pe care au trebuit s-o îndure. Zdrențele, veninul, ocara, cenușa morților, bubele, mucegaiurile și noroiul, ciorchinele de negi invocat ca element al comparației, durerea „de vecii întregi”, chiar sublimate în „frumuseți și prețuri noi” de mânuitorul condeiului, continuă să apese ca o lespede asupra poemului, făcându-l grav, de
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
mască auctorială nedisimulată. Autorul are însă grijă să își avertizeze, din start, cititorul: "îndată minciuna zămisli și spurcata basnă născu".44 Ceea ce urmează nu reprezintă, prin urmare, decât o scorneală de-a Hameleonului, menită să arunce asupra celui pur cu ocară și noroi. Și totuși, episodul are o prea mare forță sugestivă pentru a fi ignorat. Dacă lucrurile nu s-au petrecut așa, este foarte posibil că s-ar fi petrecut astfel, dacă ar fi existat contextul potrivit. Totul este, deși
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
poate construi pe fals. Inițial, consideră că fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea privitoare la acest adevăr: "Iară de vor fi uréchi ca acélea așéși de tot adevărului neascultătoare și inimi nicicum folosul de obște priimitoare, păcatul în cap și ocara în obrazul lor fie!"32 Ulterior, se hotărăște chiar să încerce să-l convingă pe Corb să renunțe la planul său, de a urca Strutocamila pe tron, dând peste cap toate ierarhiile firești. Deconspirându-i toate aceste lucruri Cucunosului, pasărea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
să rezume, plastic, starea conflictuală cauzată de orgoliul și setea de putere a tiranului Corb: "Vulturi ne-am ținut, liliecii mai în trecutele dzile ne-au batgiocurit, lei ne-am numit, țințarii și mușițele ne-au obosit și de toată ocara vrednici a fi ne-au arătat. Celor mici și slabi atocma să ne punem neputând, cu jiganiile mai mari și mai tari de luptă ne-am apucat. Pre Inorog gonim, pre Fil izgonim, Lupului țircălamuri, din carile să nu cumva
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
luau de gloabă și toți caii de pe la oameni, chiar și pe cei „ordinari și slabi de la oamenii nevoiași", acuzați pentru anumite fapte și constituiau mijlocul de acoperire a cuantumului amenzilor. De aici și zicerea de gloabă, ca un epitet de ocară adresat calului cel mai rău. Deșugubina sau șugubina, constituia amenda pusă de judecători pentru răscumpărarea unei fapte săvârșite, pentru crima făcută de un om într-o anumită împrejurare și era proprie „pierzătorilor de suflete", precum: tâlhăria, uciderea, adulterul. Cel căzut
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]