1,798 matches
-
internațional sunt interzise încălcările legilor și obiceiurilor războiului cu aceeași semnificație de acte de terorism. Războaiele oferă însă, atât forțelor guvernamentale, cât și mișcării insurgente, posibilitatea de a depăși limita "violenței ilicite" și de a comite excese care să terorizeze oponenții, parcă mai mult decât în războaiele interstatale, fără un control strict al comunității internaționale. Trebuie reamintit că Statutul Curții Penale Internaționale cu caracter permanent, adoptat la Roma, în 1998, califică astfel de excese drept crime de război, deoarece obligația respectării
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
israeliene asupra palestinienilor nu sunt considerate tocmai ortodoxe (respectarea principiului evitării victimelor colaterale fiind, practic, aproape inexistentă) trebuie admis faptul că Israelul a înregistrat și succese în încercarea de diminuare a fenomenului terorist ca anihilarea liderilor organizației Hamas (unul din oponenții procesului de pace din Orientul Mijlociu). Aceste operațiuni au avut drept scop destabilizarea organizării grupării teroriste anterior mentionate. Cu toate că, pe termen lung, efectele negative ale acestor operațiuni vor aparea în mod inevitabil (ne referim aici în primul rând la perpetuarea și
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
erau nesiguri de capacitatea lor de a rămâne în funcție, consideră Chubb și Moe, ei încercau să se asigure de o continuitate a agendelor lor făcându-le parte integrantă a procesului birocratic astfel, oficialii aleși își protejează politicile favorite față de oponenții care ar putea fi aleși pe viitor. Școlile controlate de concurența pieței libere, spun Chubb și Moe, reduc birocrația și, în consecință, promovează creșterea performanțelor elevilor. La modul ideal, concurența ar trebui să aibă loc între școlile controlate de interese
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
trântirea ușilor, izbirea pumnului în masă etc., aceste acte nefiind deloc indirecte, ci numai deplasate la nivelul altor ținte decât subiectul. Elementul definitoriu rezidă în faptul că „acest tip de comportament ostil este realizat de obicei pentru a face rău oponentului, evitându-se în același timp să fie identificat ca agresiv” (Osterman, 1999, p. ii). Definit strict în contextul muncii, „termenul mobbing desemnează un comportament al colegilor de serviciu, superiori sau subordonați, care atacă demnitatea, integritatea și competența unui coleg în
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
comunicare adecvată între grupuri cu scopul stabilirii „regulilor jocului”, urătoarele trei etape se referă la creșterea încrederii ca efect al sporirii credibilității și onestității din răspunsurile fiecărui grup. Autorul afirmă că aceste trei faze sunt foarte importante pentru depășirea scepticismului oponenților. Ultimele patru etape sunt necesare numai în cadrul conflictelor acute, în care ruptura de relații dintre grupuri prezintă un pericol pentru membrii grupurilor. 6. Strategii și politici de personal - conflict organizațional Conflictele sunt inevitabile în orice grup social și ele constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
în suferință, dovezi concludente fiindu-ne furnizate mai ales dinspre domeniile medicale, în prezent fiecare spital deținând angajați ai celor două categorii profesionale. Nu lipsesc însă atitudinile de opoziție, unii autori promovând idei exclusiviste. Unii filosofi s-au afirmat ca oponenți ai ideilor bisericii. Voltaire îndemnase incendiar la zdrobirea infamiei, adică a bisericii, iar Diderot nota: „Sire, dacă vreți să aveți preoți, atunci nu vă trebuie filosofi, iar dacă vreți să aveți filosofi, nu vă trebuie preoți...” (Vlăduțescu, 1974, p. 11
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
acestuia împotriva Florenței 76. Dar în ciuda unei serii de diferende politice, Manetti pare să fi rămas în relații personale bune cu familia Medici și un membru credincios al partidului Medici. Nu este chiar suficientă atribuirea lui Manetti a rolulului de oponent sau adversar intern așa cum s-a făcut adesea în descrierea rolului lui Neri Capponi. Capponi și Manetti erau prieteni și de asemenea foarte apropiați din punct de vedere politic; iar Capponi s-a aflat printre aceia care l-au sfătuit
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
limitărilor morale și instituționale provoacă rivalități al căror deznodământ este determinat în mare măsură de puterea relativă. Încântarea pe care o trădează uneori realiștii remarcând ubicuitatea conflictului poate fi legată de înclinația lor spre demitizare, când încearcă să demoleze afirmațiile oponenților care susțineau că armonia a fost sau poate fi realizată, prin relativ simpla aplicare a raționalității, moralității sau modificărilor instituționale. În măsura în care rădăcinile conflictului se pot regăsi în natura umană, credința că lupta reprezintă un aspect inevitabil al vieții internaționale se
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cu imperialismul ca atare. În realitate, când Churchill refuza în 1942 „să guverneze peste lichidarea Imperiului Britanic”, el vorbea nu ca un imperialist, ci ca un conservator în chestiuni de politică externă, un apărător al statu-quoului imperial. „Imperialismul” britanic și oponenții săi sunt exemple strălucite ale confuziei dintre, pe de o parte, consolidarea și apărarea imperiului și, pe de altă parte, imperialism. Dar nu este singurul exemplu. Când vorbim despre Imperiul Roman și imperialismul roman, ne gândim în mod natural la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
prime. Conform acestei logici, națiunile sărace se implică în războaie pentru a scăpa de problemele economice; dacă națiunile bogate le vor rezolva, ele nu vor avea nici un motiv să pornească războiul. În era clasică a capitalismului, atât aderenții, cât și oponenții sistemului capitalist credeau că motivele economice care păreau să determine acțiunile oamenilor de afaceri dirijau acțiunile tuturor oamenilor. A doua explicație pentru acceptarea de-a gata a interpretării economice a capitalismului constă în plauzibilitatea sa. Ceea ce profesorul Schumpeter spunea despre
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
-și alege justificările solicitărilor, astfel încât să fie sprijinită și de principii. În cele din urmă, schimbările mărunte se vor corela în răsturnarea relațiilor de putere în beneficiul națiunii imperialiste. Aceasta va fi câștigat o victorie nesângeroasă, dar decisivă asupra unui oponent care nu cunoștea diferența dintre compromis și conciliere. Germania și-a afirmat politicile revizioniste în mod deschis în 1935, odată cu repudierea prevederilor de dezarmare ale Tratatului de la Versailles, argumentând că nici alte state nu au dezarmat și făcând trimiteri la
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de dinaintea primului război mondial. Aceste manevre au încercat să obțină fie noi combinații care să le distrugă pe cele existente, fie sprijinul puterilor până atunci rezervate. În cele din urmă, conflagrația generală a devenit inevitabilă în 1914 din cauza temerilor că oponenții ar schimba decisiv relațiile de putere dacă nu ar fi opriți. Din cele două blocuri antagoniste, Rusia și Austria, în special, erau animate de această frică. Temerile referitoare la presupusul imperialism al celeilalte părți au inspirat imperialismul de reacție care
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
războinice și „imperialiste”, aderența occidentală față de lege și ordine și opoziția la agresiune și subversiune sunt interpretate ca simple deghizări ideologice ale politicilor imperialiste. Această interpretare mitologică a realității din partea ambelor părți invocă aplicarea unor politici pentru a para imperialismul oponenților, iar strategiile respective confirmă, în mintea tuturor celor implicați, interpretarea originară. Marile puteri sunt astfel prinse într-un cerc vicios. La început, teama le face să conceapă realitatea în termenii unei ideologii hrănite din frică Apoi, măsurile de protecție în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în cadrul distribuției de putere existente își poate schimba caracterul fie din cauza succesului, fie din cauza frustrării. Cu alte cuvinte, ușurința cu care sunt realizate obiectivele inițiale în cadrul distribuției de putere pot sugera națiunii în expansiune că are de-a face cu oponenți slabi sau nehotărâți și că o schimbare a relațiilor de putere poate fi realizată fără mari eforturi sau riscuri. Astfel, pofta vine mâncând, iar o politică expansionistă de succes în cadrul statu-quoului se poate transforma peste noapte într-o politică imperialistă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
inevitabil ideologii ale politicii internaționale și le transformă în arme utilizate în lupta pentru putere. Un guvern a cărui politică externă face apel la convingerile intelectuale și la standardele morale ale poporului său a câștigat un avantaj incalculabil asupra unui oponent care nu a reușit să-și stabilească scopuri la fel de atractive sau nu a reușit să le facă să pară dezirabile. Ideologiile, ca toate noțiunile, sunt arme care pot ridica moralul național și puterea unui popor și, prin recursul la ele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
-și stabilească scopuri la fel de atractive sau nu a reușit să le facă să pară dezirabile. Ideologiile, ca toate noțiunile, sunt arme care pot ridica moralul național și puterea unui popor și, prin recursul la ele, pot chiar să reducă moralul oponentului. Contribuția enormă reprezentată de cele Paisprezece Puncte ale lui Woodrow Wilson pentru victoria Aliaților în primul război mondial - întărind moralul Antantei și slăbindu-l pe cel al Puterilor Centrale - este exemplul clasic al importanței factorului etic în politica internațională 4
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
oamenii se luptă cu toții, cu disperare, ca să păstreze ceea ce sunt în pericol să piardă, nu același lucru se întâmplă în cazul expansiunii; oamenii o aleg ca scop, e adevărat, dar dacă întâmpină piedici, nu consideră că au fost nedreptățiți de oponenții lor5. Deoarece o națiune care implementează politica de statu-quo își propune să-și mențină puterea pe care o are deja, ea poate evita nevoia de a liniști resentimentele altor națiuni și scrupulele proprii. Acest lucru este adevărat în special când
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
timpul în vedere, o politică externă care proclamă pacifismul ca principiu călăuzitor este, în aceeași măsură, antiimperialistă și susținătoare a statu-quoului. Exprimând în termeni pacifiști obiectivele unei politici de acest tip, decidentul aplică stigmatul de națiuni instigatoare la conflict asupra oponenților imperialiști, își eliberează compatrioții de scrupule morale și poate spera să câștige sprijinul tuturor țărilor interesate de menținerea statu-quoului6. Dreptul internațional îndeplinește o funcție ideologică similară. Orice ordine legală tinde să fie în primul rând o forță socială statică. El
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
punctul de vedere al tendințelor demografice, Germania putea considera că timpul trece în favoarea Rusiei, iar Franța, că timpul trece în favoarea Germaniei, în timp ce atât Germania, cât și Franța, din motivele deja menționate 9, puteau considera că amânarea conflictului îi va favoriza oponentul. Deci toți protagoniștii, cu excepția Marii Britanii, aveau motive, în 1914, să prefere războiul unei soluții pașnice pe care nu o puteau considera definitivă, ci numai ca pe o pauză de respirație înainte de o inevitabilă reglare de conturi. Așa cum schimbările în distribuția
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
30 de ani sub conducerea Franței și a Suediei, pe de o parte, și a Austriei, pe de alta, au încercat să promoveze scopuri imperialiste, în special cele ale Suediei și Austriei, și în același timp să blocheze realizarea ambițiilor oponenților. Tratatele care au reglementat chestiunile europene după respectivul conflict au încercat să stabilească o balanță a puterii în acest ultim sens. Nenumăratele războaie de coaliție din perioada dintre Tratatul de la Utrecht din 1713 și prima împărțire a Poloniei din 1772
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
i se opune alta. Incertitudinea este foarte mare când greutățile pe unul sau pe ambele talere sunt compuse nu doar din elemente unice, ci din alianțe. Atunci devine necesar să calculezi nu numai puterea națională proprie și pe cea a oponentului și să le corelezi, ci trebuie să faci acest lucru și cu puterea națională a aliaților tăi și ai adversarului. Riscul presupunerii este agravat mult și când trebuie analizată puterea națiunilor aparținând unor civilizații diferite de cea proprie. Este suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
declara că „dominația Rusiei la Marea Neagră este absolut necesară pentru echilibrul european”, ceilalți au încercat să-i pună capăt și au declarat că „flota rusă este, încă, prea puternică în comparație cu cea turcă”. Pacea a fost semnată în 1856, în termenii oponenților Moscovei. Dificultatea de a evalua corect pozițiile de putere relative ale națiunilor au făcut din invocarea balanței de putere una dintre ideologiile favorite ale politicii internaționale. De aici și utilizarea sa într-un sens foarte larg și imprecis. Când o
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
precum cele ale Sfântului Augustin și Locke, în forțe puternice ale civilizației vestice. Privind sub alt aspect, însăși tradiția unei civilizații occidentale care încearcă să limiteze puterea celui tare de dragul celui slab a fost dezaprobată ca efeminată, sentimentală și decadentă. Oponenții au fost cei care, precum Nietzsche, Mussolini și Hitler, nu numai că acceptă voința de putere și lupta pentru putere drept fapte sociale fundamentale, ci și glorifică manifestarea nelimitată a acestora și postulează această absență a restricției ca pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
faptul că nu a existat aproape nici o ofertă de asasinat care să fi fost refuzată de conducerea venețiană. Din 1456 și până în 1472, aceasta a acceptat douăzeci de oferte de a-l omorî pe sultanul Mahomed al II-lea, principalul oponent al Veneției în acea perioadă. În 1514, Ioan din Ragusa s-a oferit să otrăvească pe oricine ar fi vrut conducătorii Veneției, pentru un salariu anual de 1.500 de ducați. Conducerea venețiană l-a angajat „de probă”, cum am
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
înfruntau una pe cealaltă ca inamici personali. Să ne amintim, de asemenea, că limitarea graduală a uciderii în război și supunerea ei față de anumite condiții au coincis cu dezvoltarea graduală a războiului limitat, în care doar armatele se înfruntau ca oponenți activi. Cu războiul care își asumă, în vremurile actuale, într-o măsură cât se poate de mare și în privințe diferite, un caracter total, limitările morale asupra uciderii sunt respectate într-un grad tot mai scăzut. Într-adevăr, însăși prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]