1,143 matches
-
ningă cu fulgi mari, ușori. Își strânseră mai bine cojoacele pe ei și se făcură că nu aud nimic... Morcovii Cum da primăvara, și ce mai primăveri cădeau peste Cutarida, de se topea zăpada, luată parcă în lopată, babele, toate pâlc în casa coanei Marghioala a lui Mială. Lipa-lipa, câte una, numai în papuci, cu barișul pus pe ureche, să nu le umfle curentul și să strănute, până la gardul văduvei. - A, coană Marghioalo, acasă ești? În geamurile crăpate, murdare, cu chitul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să se redreseze pe carosabil, dar simțea deja diferența: mașina nu mai avea nici o aderență, roțile învârtindu-se nestingherite în aer. Îi simți ușurimea, când aceasta plonjă aproape grațios timp de cinci, șase sau șapte secunde, înainte să lovească primul pâlc de stânci. Impactul îi strivi coloana și aproape că-i desprinse capul de pe umeri. Când, în cele din urmă, poliția rutieră elvețiană descoperi rămășițele mașinii sale, două ore mai târziu, trebui să caute toată noaptea, la lumina reflectoarelor, până când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ca să nu intre căldura În casă. Era probabil vorba de o solicitare de mediere a tatei În vreun conflict local sau de vreo subvenționare, de permisiunea de a strânge recolta de pe o parte a moșiei sau de a tăia un pâlc de copaci pe care-i râvneau de mult. Dacă, după cum se Întâmpla de obicei, solicitarea era satisfăcută pe loc, se auzea din nou acel zumzet și pe urmă, În semn de recunoștință, bunul barin era supus la chinul național de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zapomni“ (ține minte)“, spunea ea pe un ton conspirativ când Îmi atrăgea atenția asupra cutărui sau cutărui lucru frumos de la Vira - o ciocârlie avântându-se spre cerul ca laptele covăsit al unei zile mohorâte de primăvară, fulgere fotografiind noaptea, un pâlc de copaci, paleta frunzelor de arțar pe nisipul cafeniu, urmele palmate ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit că peste câțiva ani partea tangibilă a lumii ei va pieri, cultiva o extraordinară conștientizare a diverselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mă fălesc) m-am Împăcat cu primul descoperitor al fluturelui meu de noapte, botezând cu numele lui un orb dintr-un roman. Voi evoca de asemenea fluturii din familia Sfinx, turboreactoarele copilăriei mele! Culorile mureau Încet În serile de iunie. Pâlcurile de lilieci Înfloriți, În fața cărora stăteam cu plasa În mână, Își etalau ciorchinii pufoși și cenușii În lumina crepusculară - stafia purpuriului. O lună umedă abia răsărită atârna deasupra aburului unei poieni din apropiere. În multe grădini am stat așa, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
abundentul noroi călcat În picioare și pe bălegarul de vacă prin care mi-am târât tălpile, s-a ridicat deodată În văzduh ca un norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini și tufe de arin negru, am ajuns la mlaștină. Din clipa În care auzul meu a perceput zumzetul dipterelor din jur, țipătul gutural al unei becațe deasupra capului, clipocitul mlaștinii sub picior, mi-am dat seama că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am stat În viața mea pe atâtea bănci și scaune de grădină, pe lespezi de piatră și trepte de piatră, pe parapete de terase și pe margini de bazine cu jeturi de apă, ca În zilele acelea. Vizitam rareori popularele pâlcuri de pini din jurul lacului din Grünewald-ul berlinez. Tu te Îndoiai că locul acela Își justifică denumirea de pădure, de vreme ce acolo se aruncau tot felul de vechituri și era mult mai plin de gunoaie decât străzile lucitoare ale orașului alăturat, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Îl lăsă liber nici o clipă, amenințîndu-l că-i rupe dintr-o singură lovitură spinarea dacă Încearcă să fugă și Îl obligă să Înainteze așa, caraghios, cu picioarele depărtate, cu mersul legănat și umilit, pe cărarea Întortocheată care șerpuia printre stînci, pîlcuri dese de cactuși Înalți și tufișuri Încîlcite, pînă la plaja albă din golful liniștit. Două baleniere lungi și elegante erau ancorate la țărm și vreo douăzeci de bărbați se chinuiau să le Încarce cu broaște-țestoase greoaie, sub privirea atentă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vr-o țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă - într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te - apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
suflă - într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te - apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile Pâlcuri sboară ciorile, De mai zici cu [zicătoarea]: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temeiu de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o căutătură, tot mai piezișă. Vedeam că face eforturi mari de gândire. Brusc a tras de hățuri, eu am venit în față ca împins, iar el a sărit jos cu o iuțeală care dovedea un lung exercițiu. Eram într-un pâlc de pomi cu zăpadă prinsă pe trunchiuri, ca un mușchi alb. Pe jos, un trup care zăcea pe spate. Nu-l observasem. — Alta-acum! a exclamat Petre și s-a apropiat de forma din zăpadă. Ce-i cu voi, oameni buni
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Petre n-a găsit cu cale să-mi mai răspundă. Părea limpezit. Calul mergea la trap, și nu locurile erau de vină că-mi venea să-nnebunesc cu-adevărat. Copacii se bolteau albi deasupra capului, apoi drum întins, soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă îmbunat. Sculat când încă nu se luminase de ziuă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
moment, privirea îi alunecă undeva în jos, adică pe direcția firului cu plumb. La o distanță apreciabilă, atât la picioarele lui cât și jur-împrejurul său, cât putea cuprinde cu ochii, într-un cadru imens, nemaivăzut, imposibil de exprimat în cuvinte, pâlcuri dese de altfel de eschimoși, fără schiuri, ce se mișcau printre niște igluuri, nu din gheață și nici din lemn, ci dintr-un material cu totul necunoscut, așezate unele peste altele, iar printre ele un fel de iarbă ca aceea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fi salvat măcar pentru început. Dar de unde bulgăre, de unde zăpadă? Și totuși, de la înălțime, privea îngrozit spectacolul ce se desfășura în spațiul acela imens ce se întindea până departe, unde se unea cu cerul. Începând chiar din imediata sa apropiere, pâlcurile de ființe asemănătoare cu persoana lui, tot cu două picioare și două mâini ce păreau, privite de la distanță, mult mai mici, se mișcau printre niște sănii ce alunecau singure în diferite direcții, fără tălpi și fără a fi trase de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
deznădăjduiți, însă fără hamuri la gât și fără căușe în mâini. Aceștia, cu gurile căscate și cu privirea spre locul unde vor sălășlui când vor trece în lumea spiritelor, parcă așteptau să le cadă ceva din înălțimi. În fruntea fiecărui pâlc, în locuri ceva mai înalte și mai comode, parcă decupate din blocurile de gheață dislocate din Muntele Sacru pe lângă care trecuse ceva mai înainte niște căpetenii, îmbrăcate total diferit unele de altele, ce-i păreau cunoscute, deși nu le văzuse
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
într-adevăr frumoasă. Cu bătrâna Zoița, soacră-sa, mama lui Ion, cu care împărțea trebile casei, se înțelegea destul de bine. De baștină, din Șuletea, bătrâna se fălea cu satul ei... altădată Brăițenii de sus, sat străvechi răzeșesc. Era unul din pâlcul de sate înșirate colo și colo, pe dealurile Fălciului, acoperite cu păduri nesfârșite de fag și gorun... „...Aproape de Brăițeni, povestește ea, se aflau altădată, demult, Tăcuța, Siliștenii sat trecut în uitare, obârșia lui Constantin-Vodă<footnote Constantin Vodă Cantemir, vezi 12
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din țară. ...Șuletea, altădată Brăițenii de sus, stă înșirat pe Valea Elanului, vale numită așa, pentru că în vremurile străvechi, prin acești codri hălăduiau turme de elani. A vorbi de satul răzeșesc Șuletea, ori Epureni, ori Obârșeni ș.a, unul din pâlcul de sate răsfirate pe dealurile Fălciului, înseamnă a elogia răzeșimea și dragostea de vatră strămoșească, înseamnă a elogia statornicia firii românești. A vorbi doar de Șuletea, mai înseamnă a elogia o limbă românească limpede ca apa de izvor... frumoasă, pentru că
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o tăcere apăsătoare, care‟i cuprindea din toate părțile,... - Hm?!..făcu boierul Șipoteanu, căzând pe gânduri. Se prea poate, să fie doar legendă, și legendele nu mor niciodată!.. - Mda!.. murmură în barbă bătrânul Toma, și după o vreme continuă... Din pâlcul de sate împrăștiate colo și colo pe dealurile Fălciului până în vatra satului nostru, ar fi nenumărate întâmplări, multe din ele... legende, care merg și vor merge din gură în gură, cât va fi lumea, lume. După o vreme, boierul vorbi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în șes. O pasăre zvâcni dintr-un tufar de cătină, fâlfâind aerul cu aripile într-un șuierat ascuțit, și se afundă în crâng. Tufișuri și hățișuri, clătinându-se de vietăți, mărginesc drumeagul până sus. De departe, acolo sus se vede pâlcul de salcâmi înalți... Acolo îi cimitirul. Satul viu... cu toții, trăiesc învecinați cu morții lor. Pe coasta dealului, un țăran își ară ogorul. În plug, boii cu spume sub jug și la gură, răsuflau adânc, sufereau... dar, trăgeau mai departe credincioși
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
al flăcăului: „Fa Anucă, faaa...!“ Sus, în limpezimea cerului, un norișor alb însângerat pe margini, de soarele la asfințit, se mistuia văzând cu ochii. În văzduh se simți aerul proaspăt și răcoros al toamnei. La o aruncătură de băț, apare pâlcul de salcâmi înalți. Acolo‟i cimitirul. Satul, viu... cu toții trăiesc învecinați cu morții lor. Soarele de sus de pe cer, parcă nepăsător, privește trecerea lor, sus pe deal, ca ceva firesc pentru el, dar înfricoșător pentru om... Sultan rămase legat de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe mormânt. Deși părea liniștită, în ochii ei lucea o văpaie de mistuire lăuntrică. Acolo, sub movilița de pământ, năpădită de bălării... acolo, își dormea somnul veșniciei mama ei. Prezența ei, pe acest pământ, a fost scurtă ca un fulger. Pâlcul de salcâmi se clătină în răstimpuri, încet-încet. O mare liniște curgea prin ea, ca un râu de câmpie. În genunchi, cu mâinile pe mormânt murmură...- Mamă, mamă, care mi-ai dat viață, sacrificându-ți-o pe a ta, aș vrea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și de-aceia nu te poți înțălegi cu dânsa. Prostu‟ nu intră pe poartă, o faci pi grozavu‟ sărind gardu‟!.. În pragul crâșmei, ecoul vorbelor Anucăi încă mai pluteau în aer... „ai să mori mâncat de lup!“, înmărmurindu-l. ... Un pâlc de căldărari au răsărit ca din pământ, la crâșmă, să se bucure și ei de sărbatoarea zilei. Bărbați pletoși, bărboși, cu ciubotele cu tureatca tare și înaltă, cu pantaloni și jachete de catifea, cu vipușcă la pantaloni lată de două
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îți grăiau singure despre toate generațiile de nebuni, ce își găsiseră, de a lungul vremii, confortul și odihna în ele. Peste tot pe jos, el văzu niște rămășițe tocite dintr-un covor - demodat, desigur - din care creșteau ici și colo pâlcuri de zdrențe, desprinse, probabil, din cusătură, și dedesubtul cărora trona un foarte vechi parchet, ce scârțâia la toți pașii făcuți pe el, din toate îmbinările sale. Din șase părți ale sălii se deschideau șase uși, din care porneau tot atâtea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-adaugă el după un răstimp râzând sacadat, a satisfacție-Îți place rolul meu, al secretarului valon de Hust? Cum nu? D-ta ești secretarul meu, domnule replic constatând că dormitam cu ochii întredeschiși, în timp ce fâșia asfaltată urca tot mai rebelă printre pâlcuri de arbuști, într un vârf de hulă sau intra brusc sub bolți de frunze, muiate într-un verde tumefiat, ca să țâșnească apoi, la orizontală spre incendiul de lumină ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Deci, iată, d-le Valy, aici se vede prezența de spirit a lui Mihai, tactul de care dădea dovadă. Întrucât (și vin cu citate ca lumea, uite) continentul era supus schimbărilor și deschis oamenilor îndrăzneți, el nu pleacă cu acel pâlc de pedestrași să lupte pentru alții, cum o spune chiar naratorul, ci fiind mai deosebit și știind că ordinea lumii mari nu putea fi atacată oricum, singur își alege drumul intrând în calitate de călugăr într-o mănăstire dominicană, etc. Acesta este
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]