1,854 matches
-
ca o cortină, formând acum nori albi-pufoși cu marginile tivite în roșu, anunțând apropiatul răsărit al Soarelui. Apele mării, din negre și clocotitoare, se domoliră, căpătând liniștea înșelătoare a luciului de oglindă și transparența verde a ochilor de felină la pândă. Departe, în zare, împotmolit într-un banc de nisip, un vas naufragiat peste noapte zăcea în nemișcare. Pescărușii porumbeii orașului se ascunseseră în cuiburi scobite în pământul argilos al falezei. Cei doi rămaseră locului, încremeniți ca totul în jurul lor. Părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
iarba. Aleargă cu o iuțeală de necrezut, cu toate că mădularele îi sunt dintr-o singură bucată, nearticulate. De aceea, când vrea să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o femeie. Scena se poate observa într-un bal, într-o grădină publică, într-o sală de teatru. Când nu are nimic din cruzimea asta tragică, individul e un farsor sau un emasculat. Și femeile îl tratează în consecință. 22. Pânda de a acapara o femeie, consimțirea ori refuzul ei,nesiguranța dacă-ți dă sau îți ia viața, țipătul de bucurie când ți-o dă și, mai cu seamă, de durere, când ți-o refuză... aceasta, și nu altceva, constituie poezia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
tragică, individul e un farsor sau un emasculat. Și femeile îl tratează în consecință. 1Soția lui Ludovic al XIII-lea, rgele Franței, regentă în timpul minorității lui Ludovic al XIV-lea (1601-1666). 2Om politic englez, favorit al regelui Iacob I (1592-1628). Pânda de a acapara o femeie, consimțirea ori refuzul ei, ne-siguranța dacă-ți dă sau îți ia viața, țipătul de bucurie când ți-o dă, și mai cu seamă de durere când ți-o refuză... aceasta, și nu altceva, constituie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
peste răspunsul meu vag în formă, mai precis în fond decât aș fi voit, ea rămase în concret: - Comparația nu e bună, fiindcă după aceea au venit altezile frumoase... Și... (Am așteptat urmarea lui " Și"... în zadar.) - Vremea stă la pândă și nu pierde niciodată. Zilele bune seisprăvesc și melancolia e cu atât mai amară cu cât zilele vor fi fost mai frumoase. Vremea nu obișnuiește să fie mistificată. Adela grefă pe generalitățile mele problema specială cu care începuse vorba: - Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
această imposibilă țară...!! Mai departe, a fost amenajată o falșă frontieră care cum am văzut, duce direct În brațele schinguitorilor...! Ca să reușești totuși să ajungi la acea diabolică capcană, ai de trecut unele examene de ingeniozitate...! Grănicerii stau ascunși la pândă cu câini dresați ce ascultă până și adierea vântului, În timp ce copii și mai ales bătrânii contra unei sume de bani derizorii sunt ce-i mai temuți informatori...!” “Cum ați reușit totuși să Înșelați câinii special dresați...?” “Am stropit hainele și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vorbesc despre iubire dar toate astea nu sunt decât gesturi prin care vreau să iubesc și să devin mai puternic decât întunericul ce intră înlăuntrul meu pe furiș clipă de clipă în fiecare dimineață la amiază și seara stau la pândă sângele pofticios pulsează mă ridic pe durere și aștept strigăt din copilărie la capătul pridvorului un stâlp albit și gârbovit ca un moșneag îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc, de dincolo, de dincoace de prag. cum sprijină un Univers
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și mie ne dădea mâna. Eu trăiam în București și mă învățasem să deranjez cu un nonconformism soft, ea era bătrână și neinstituționalizată, care va să zică, o femeie aproape liberă. În aceeași biserică îmi botezasem copilul. Ca să ajungem acolo păcălind ochii la pândă, am învelit lumânările de botez în ziare și am luat altă mașină decât Dacia tatei. Evident, eu am fost ținută în afara bisericii. Eram spurcată fiindcă născusem un copil și nu am cerut moliftă după aceea. E clar că eu vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întru media ca substitut de viață a fost chiar Andrei. Pe atunci avea ll ani și era îmbibat cu filme tip Războiul stelelor, Vulcanul și cele din seria Sergiu Nicolaescu. Stătea în fața televizorului, privea imagini din București cu trupe la pândă, tancuri și rafale, cu discursuri tragicomice și își freca mâinile exact ca la scenele tari din ficțiuni. Tresărea pe scaun, țupăia când scenele erau „palpitante”. Totuși, imediat după Crăciun am reușit să ne întoarcem. Nimic nu mă siguranța mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
rost are? Nu îmi rămâne să sper decât că mesajul către mine nu va fi deloc unic în viața Walizadei. Cele două femei nici măcar nu știu cum este să trăiești pe timp de pace, fără frica să fii ucisă. Au ochii la pândă. Și noi eram bolnavi de suspiciune, dar la ei pânda cu frica în sân pare constitutivă. Ține, ca să mă exprim vulcănesciano-noician, de „sentimentul afgan al ființei femeiești”. Uneori se strecoară ca niște umbre pe lângă pereți, având exercițiul să devină, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
către mine nu va fi deloc unic în viața Walizadei. Cele două femei nici măcar nu știu cum este să trăiești pe timp de pace, fără frica să fii ucisă. Au ochii la pândă. Și noi eram bolnavi de suspiciune, dar la ei pânda cu frica în sân pare constitutivă. Ține, ca să mă exprim vulcănesciano-noician, de „sentimentul afgan al ființei femeiești”. Uneori se strecoară ca niște umbre pe lângă pereți, având exercițiul să devină, dacă se poate, invizibile. Nu circulă niciodată singure, nici măcar până la micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
orice plecare sau sosire înregistrată și raportată. Oficialitățile militare căutau să stabilească un echilibru în poziția lor față de ambasade și diplomați. Noiembrie 1979 nu mai era septembrie 1973. Căutau să nu mai fie atât de "vizibili" peste tot, stăteau la pândă, dar din umbră. Motivând asigurarea "securității ambasadelor", aveau "forțe de ordine" în fața acestora pentru a le "proteja" de asaltul zilnic al chilienilor ce doreau azil politic, dar se fereau să intervină brutal, întotdeauna existând "după gard" fotografi și cameramani. Șefii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o lună plină, așa de fericit, că n-aveam ce face, tăceam și plăteam cu voie bună... De altminteri, aveam și de ce. Pândele, vânătorile noastre erau foarte fericite. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele, încet, cu fereală, cu un meșteșug de care mă minunam totdeauna. Balta, pe de altă parte, gemea de rațe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare, rotundă, ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată, fără nici o simțire alta, fără nici un gând. Marin îmi da deslușiri asupra acestui vânat pătimaș, cu glas domol, cu cuvinte întrerupte, cum îi era obiceiul. În răstimpurile mari de tăcere, pâcâia din pipa totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și mă întreba ce se petrece prin lumea asta mare. Apoi, cum dădeam în locul pândei, tăceam amândoi, cu ochii ațintiți, cu urechile atente la cele mai ușoare zgomote, cu degetele pe trăgaci. Acuma începeam să uit că el e tatăl Chivei. Alături nu-i văzusem niciodată, nici n-auzisem glasurile lor amestecându-se. Dar iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi se umplea sufletul de pace, acolo, într-un colțișor de lume. Treceam destul de des prin aceste locuri cu afacerile mele: ba pentru lemne, ba pentru brânză, la câșlărie în poiana cea mare dinspre Solomonești. Mă duceam câteodată și la pândă de căprioare în inima codrului. Și așa îmi erau drumurile, că mai totdeauna mă întâlneam cu Voinea și la întoarcere mă opream o țâră în prisacă de mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
până acasă... Am uitat să spun ceva nevestei... Dacă trece boierul, să știe ce răspuns să deie... Se ducea. Îl zăream grăbind tot mai tare pasul spre lumina slabă dintre arbori. Hăt târziu se întorcea, mă găsea la locurile de pândă cu pușca gata; se așeza și el lângă mine, gâfâia un timp de osteneală, după aceea se liniștea și rămânea lângă mine așa de tăcut și de nemișcat, că de multe ori uitam de dânsul. Nevastă-sa Măriuca era tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce vrei, bade?... Omul începea o tânguire încâlcită, și „băieții“ își puneau penele după urechi și ascultau. Apoi începeau dăscălirile grefierului, câte timbre trebuiesc, câtă muncă este de făcut; omul se scărpina în cap, iar Bucșan sta cu ochii la pândă. Pentru scris, iaca, înțelege-te cu dumnealui... rostea domnul Ionescu arătând cu degetul. Și Ștefan sărea de la locul lui, ieșea cu omul în sală, îl grămădea într-un colț și prindea să-l descânte și să-l cerceteze. Îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai mult. Dar vorbe despre dragostea Tudoriței cu feciorul lui Vartolomei începură să răzbată în mahala. În fundul uliții, sub salcâmii cei bătrâni, sub singurii copaci din partea locului, la casele aprozilor, câteva cumetre se strângeau în fiecare sară și stăteau la pândă. Așteptau până ce se întuneca de-a binelea, și vorbeau despre una, despre alta, apoi își aduceau aminte „de fata ceea a lui Rusu“. Iar ovreicile din preajmă își târâiau papucii pe talpă prin pulberea drumului până la ele, se alăturau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mea... Bărbatu-meu cu gaz toată ziua, eu cu dughenița... Da’ pe urmă mi-a spus cineva... Reiză, zice, eu știu un secret... Reiză, zice, fata picherului trăiește cu Ștefan al lui Vartolomei. Și m-am pus eu sara la pândă și m-am uitat, și n-am văzut nimica... Unde-i feciorul lui Vartolomei? zic. Reiză, zice, uită-te bine... Uită-te bine, Reiză... vine pe dincolo, pe hudiță, și intră pe dindos... Și m-am uitat pe hudiță, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei din fiecare sară. Acu dintrodată își simțea sufletul lămurit și înțelegea că de multă vreme nu mai avea nimic cu fata picherului. Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
descoperise adică ceva încurcat și bizar, din alt domeniu. În curmătura în fața pătulului, fusese pregătit pentru urs, la sfârșitul toamnei, un leș de cal bătrân, cumpărat de la o stână de sus. „Domnii“ de la Sibiu trebuiau să vie să stea în pândă câteva nopți, așteptând ursul, ca să-l puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n-au mai venit și au trimes răspuns lui Culi că petrecerea lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Răzoare și bordeiul. S-a uitat pe ici, s-a uitat pe dincolo. A lăsat să treacă o lună și a umblat iar prin acele locuri. Dălcăuș lovea în alte părți și jandarmii îl căutau aiurea. Chiriță se ținea la pânda lui, chivăra și centironul lui de melitar! A venit într-o dimineață Chiriță; dar Sandu Dălcăuș se strecurase pe cărări mai devreme și l-a simțit. De un singur om n-avea a se teme, dar a priceput primejdia. —Rarucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]