6,259 matches
-
de vizite în Siria ale șefului statului român, ale unor miniștri și ale altor demnitari români, precum și ale unor ziariști, scriitori, oameni de cultură etc. A sprijinit activitatea artiștilor români veniți în Siria pentru a pune bazele unui teatru de păpuși, care, la scurt timp de la creare, s-a afirmat ca o instituție culturală de prestigiu în zona Orientului Mijlociu. A organizat numeroase manifestări culturale românești expoziții de carte, artizanat, pictură și fotografii în diferite orașe din Siria. A avut o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
palpabilă absența lui Iordan. Prea erau lungi nopțile în care voiam să-l ating și întindeam brațele-n gol, prea ascuțită gheara din măruntaie. Fusese Vara-Mare, a anului 1976. Vara noastră de miracol. O zi se deschidea spre alta, ca păpușile rusești. Matrioșcele. Ne instalasem într-o căsuță din Vama-Veche. Ultima. Nu mai era nimic dincolo, decît fîșia de pămînt, pămîntul nimănui și bulgarii. Eu am vrut-o. Să scap de considerații ca "uite-o, rupe gura plajei de faină; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
surîde. Hai, primesc, da numa' din bulevard. Ia-o înainte, să încui. Se întîmplă ca Tano să împingă poarta cu capul tocmai cînd Milucă, întors de la partida de sex, se apucă de gard, să nu gliseze pe gheață. Agitația de păpușă dezarticulată, de sperietoare vîntuită nu-i place cîinelui meu. Îl mîrîie cavalerește, ca avertisment, dar Milucă urlă un "marș, javră". Pînă să intervin, cracul pantalonului Armani e sfîșiat. I-a compostat și buca. Țipetele și înjurăturile nu mai contenesc. Dispari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a aruncat în fața locomotivei și-i aud țipătul. Am dubii văzînd un gîndac de bucătărie: o fi metamorfoza lui Gregor Samsa? Lizuca citește Dumbrava minunată, Adela răsfoiește chiar Adela, Otilia dezleagă Enigma Otiliei; Cosette îi întinde lui Victor Hugo magnifica păpușă; o fetiță aprinde un chibrit, ca Andersen să vadă pomul de Crăciun. O să am și eu odată noroc, tot căznind la construcțiile mele pe apă, să născocesc o vietate din acelea născute (nu făcute) de marii condeieri? Ca șoricelul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
încetat să mai curgă de multă vreme. Și paznicul cu banderolă le baleiază cu privirea lui languroasă și securistă de expert și se oprește cu ochii beliți în picioarele celei din mijloc, prietena mamei, ce întotdeauna mi-a sugerat o păpușă Barbie. Fusiformă și numai fibră de sus până jos, fără nicio amintire de grăsime pe trupul ei de silfidă. Da, picioarele ei continuă să mă fascineze, cu glezna osoasă și minusculă, genunchii ascuțiți de copil, cambrate și răsucite, aproape strâmbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
privire mai atentă, și-a dat seama că interiorul camerei ei era mai degrabă o proiecție a vremurilor de odinioară, de când era foarte tânără. Firește, Muntele vrăjit ocupa centrul raftului din mijloc, dar de oglindă atârnau, cu rânjetele lor curioase, păpușile indoneziene de hârtie, din "teatrul de umbre", ce fuseseră de mult mutate în camera de la subsol. În plus, dispăruse noptiera, adăugată mai târziu, ce era în ultima vreme înțesată cu medicamente. S-a îndreptat încet către ușa închisă. Mâna i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
estompează lent... Se mai sparge un vis... Pe pragul ferestrei, cu spatele, stă un omuleț; din profil, nemișcat, pare că pescuiește în neant. Deodată, se întoarce brusc cu fața la mine și-mi zâmbește; ochii i se mișcă în găvane ca la păpușile mecanice. Îl recunosc, e gnomul de ieri noapte din dreptul oglinzii. Ca și atunci, începe să vorbească, își mișcă gura îngrozitor de repede, o deschide larg, o închide, iar o deschide larg, de parcă ar cânta în cor. Nu aud nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători de păpuși mecanice, mersul legănat, indecis. Așa cum se depărtau, deosebit de încet, profilurile lor încă mai sălășluiau un timp în spațiul terasei, ca niște spectre, ca și cum aerul politicos mai zăbovea o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu era nici înfricoșată, nici bucuroasă că își vedea etapele existenței, era doar uimită. Ceva nu se lega. Ce anume lipsea din lanțul ciuntit? Ființele aveau ochii morți, ațintiți într-un singur punct, în funcție de poziția fiecăreia, o împietrire vie, în afară de păpușa pietrificată cu totul. Ceasul funcționa, umbrele aveau atitudine, răzmerița de grup se terminase sau așa i se părea deocamdată, făceau gălăgie într-o limbă necunoscută, dar parcă vorbeau din spatele unui perete, așa de înfundat le auzea vorbele dacă erau vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
1. răul libertății, 2. răul ademenitor și perfid al iubirii și 3. răul speranței. Citadela sfărâmată E ra vânt afară. Dar Mioara râdea de fericire și odată cu ea râdeau arlechinii din posterele de pe peretele din nord, fără ferestre, și râdea păpușa clown de pe vitrina lipită de peretele estic, fără ferestre, nu putea sta indiferentă mascota casei, un băiețel gol de ipsos, cu pălărie albă pe cap, cu obrajii viu colorați și cu un ied albastru la picioare. Și nici cățeii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tipic pentru un ceas, o arenă în mijlocul căreia Ea își pocnea biciul de dresoare a timpului cu miile de secunde obraznice, neascultătoare, neîndemânatice, dirijate de Ea. Zi sau noapte, după cum voia Ea. Christian Dior, Jean-Paul Gaultiere i-au spus: "Modelează păpușa Miorița, contureaz-o, asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în lichidul amniotic, speriată de tunetele oceanice, de sunetele onomatopeice în do major, venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de purtat până la moarte, un geamăn autist care știa atât: să apese și să doară. "Tu ești eu când eram mică", îi spunea Mioriței, așezându-i o piatră de polizor spartă de dimensiunea unei lespezi mai mici, fixată pe pieptul păpușii cu o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum pe spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mult îi plăceau picioarele care plecau întrebând, împinse se pare din întrebare în întrebare apoi, picioare mirate, picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii. Încrâncenate în adversitatea lor pentru mers, știau doar să țopăie și Mioara o învăță toată istoria dansului, puțin din istorie, o firimitură din fiecare, un sâmbure din ceea ce citise sau văzuse la TV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aer, deschid gura și înghit aer, așa cum peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan, vreau să dansez Mamă! Câte nu poate face o păpușă ascultătoare! Iar tu nu ești o păpușă ascultătoare, Miorița! Mama o să te învețe totul despre dans, uite, te iau în brațe, îți scot andrelele din trupul tău vulgar de opulent, indecent de roz, și-ți arăt cum se joacă ciuleandra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan, vreau să dansez Mamă! Câte nu poate face o păpușă ascultătoare! Iar tu nu ești o păpușă ascultătoare, Miorița! Mama o să te învețe totul despre dans, uite, te iau în brațe, îți scot andrelele din trupul tău vulgar de opulent, indecent de roz, și-ți arăt cum se joacă ciuleandra, dar să nu amețești când ... Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adolescență ținute de mână, nu trebuie să faci asta și asta, trebuie să fie așa și așa, să privești, dar să nu atingi, pentru că lumea era un uriaș magazin cu rafturi. Rafturi, jocurile în care te jucai cu păpuși-copii, raftul păpușilor nesparte și al jonglerilor sorții, care te înșelau cu baloane colorate, în timp ce în spatele magazinului, în corturi întunecate, machiajul era spălat și jonglerii erau triști, cerșetori la porțile orașului, dar, pe măsura trecerii anilor, fata devenită femeie, dusă de mână, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moarte, nu prin vreun labirint, așa cum e viața, nu prin tunel, ca metroul, nu cu telefericul, așa cum călătoresc unii oameni, aproape de cer, știind că dedesubt se află hăul mișcător al vieții, mișunând de destine, eu, numai eu și cu Miorița, păpușa mea în brațele mele, mergând în cerc, un cerc sub formă de pătrat, latura lui este egală cu raza cercului, ceea ce înseamnă că orizontul e drept, da, cerul e o cupolă a lumii, vedem curb, da, cu siguranță rotunjimile sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
două timpuri ori fiecare dintre cele două Marii, Mariile mele își voiau numai timpul lor, drept, liniar, unic, după cum s-a și întâmplat. Maria Mamă avea timpul ei. Tu ești fiica mea. Vrei să fii fiica mea? întreba Mioara Alimentară păpușa, păpușa tăcea; o să te cheme ca pe mine pentru că nu ești încă femeie, tu nu ai un iubit cum am eu pe dragul de Mitică, mă așteaptă, dar eu vreau să adun cu grijă totul, pentru că nu pot să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
timpuri ori fiecare dintre cele două Marii, Mariile mele își voiau numai timpul lor, drept, liniar, unic, după cum s-a și întâmplat. Maria Mamă avea timpul ei. Tu ești fiica mea. Vrei să fii fiica mea? întreba Mioara Alimentară păpușa, păpușa tăcea; o să te cheme ca pe mine pentru că nu ești încă femeie, tu nu ai un iubit cum am eu pe dragul de Mitică, mă așteaptă, dar eu vreau să adun cu grijă totul, pentru că nu pot să plec fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
amintiri ca să am ce să uit. Toate le strânse cu grijă. Chiar și uitarea. Dar așa cum stau săracă în camera mea, eu însămi sunt o amintire despre care vorbesc cărțile și bibelourile și tavanul și toate câte sunt, cu pisica, păpușa, culorile care-mi vorbesc în limba lor, praful așezat pe sub așternuturi îmi vorbește despre mine, eu stau și mă ascult îndărăt, nu mi-ar ajunge timpul să înregistrez pe CD-uri câte se spun, dar cu grijă, una câte una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să o culeg pentru tine? La ce supliciu mă supui? E mult de muncă, semănătorul e atât de harnic și lacom și avar de a-mi oferi cât mai multe și a-mi lua totul pentru ca eu cu Mica Marie, păpușa mea, să rămânem singure, să putem cugeta la o nouă stratagemă, Mama știe, ce bună e Mama Maria, oferă fiicei sale, Mioara Alimentară, cele mai năstrușnice jocuri pe computer, pentru că vizeta ușii de metal era ecranul prin care putea viziona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copii, vorbeau vrute și nevrute, parcă eram la un spectacol cu sala arhiplină, nu mai aveam aer și începea să devină plictisitor, cel puțin pentru unii. Dar scînteia se aprinde exact cînd trebuie, la balcon se furișează Piticul ca la teatrul de păpuși, cu o portavoce în mînă, încearcă să spună ceva, în jurul lui bîzîie un cîrd de figuranți și marionete, tovarăși, cineva încearcă să ne destabilizeze, să fi durat vreo douăzeci de secunde toată improvizația, pînă s a dezmeticit lumea și a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ori mai mare și mai puturoasă mi se pare o manevră de doi bani venită parcă din alt secol. Numai așa puteau să le dea curaj milițienilor să li se urce în cap și să-i manevreze ca pe niște păpuși de cîrpe, spune Poștașul. — O să vă roadeți unghiile de ciudă, dom’ Roja, zice Gulie, dacă după ce o să punem toate boarfele astea pe foc, n-o să mai fim în stare să construim nimic în loc. O să fim nevoiți să dormim sub cerul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
experiență, spune. Știi ce-mi apare chiar în clipa asta înaintea ochilor? Nu mai vreau s-aud de chestii din alea, se impacientează Santinelă, nu fumez cînd sînt de gardă, îi răspunde, e de belea dacă mă prinde Comandantul. Eroul Păpușă din Mîna. În animație se pot face cele mai reușite parabole politice și filozofice, nu mi-a stat în fire, recunoaște Regizorașul, dar niciodată nu-i prea tîrziu. Jiri Trnka, din Cehoslovacia, ăsta e numele regizorului, iar filmul a fost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]