1,151 matches
-
întors privirea de la victimă - n-ar fi suportat priveliștea. Într adevăr, Victoriei, de la durere pesemne, i se schimonosi în întregime fața într-un mod cu totul înfiorător și neomenesc. Ajunsese să aibă o înfățișare greu de privit. Era de o paloare cu totul înspăimântătoare, grimasele se succedau pe chipul ei cu o repeziciune nemaipomenită, iar ochii parcă îi înțepeniseră sub pleoape, dându-și la iveală tot albul lor, întocmai ca la morți. La cum arăta ea în acele clipe, ușor ar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit pe jos spre casă, încercând să mă dezmeticesc. Nu fi îngrijorat de paloarea mea. Acum mă simt mult mai bine. Toshimitsu vedea că stăpânul său trecuse printr-o întâmplare nefericită. De mai mulți ani, era slujitorul apropiat al lui Mitsuhide, așa că, era improbabil ca un asemenea lucru să scape atenției lui. Totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakamoto. Acum, Mitsuhide vorbise, în sfârșit, și, cu toate că Mitsuharu nu era surprins, avea senzația că sângele îi înghețase în vene. — Ești împotriva mea, Mitsuharu? Nu-i răspunse nici acum. Mitsuhide tăcu și el. Pe chip i se vedea o anume paloare care nu era cauzată de plasa verde, nici de reflexele luminii, ci reflecta o emoție din adâncul sufletului. Mitsuharu știa, aproape intuitiv, că Mitsuhide pregătise un plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se plictisea. Mi le citea mereu cu aceeași intonație. Vocea ei căpăta o vibrație aparte când ajungea la episodul cu luna. Crai Nou. Apoi Luna Plină, care pălea la înălțarea pe cer a Soarelui. Și Soarele se arăta îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu mi-o mai amintesc. Doar că răsărea Soarele și Luna pălea... Soarele o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Plină, care pălea la înălțarea pe cer a Soarelui. Și Soarele se arăta îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu mi-o mai amintesc. Doar că răsărea Soarele și Luna pălea... Soarele o întreba: de ce ești așa de palidă, Lună? Oare nu te simți bine? Întoarce-te de unde ai plecat Avea o regulă infailibilă mama. Dacă, ajuns într-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de a se smeri îi permiteau să își adapteze înălțimea după bunul plac. La rândul său, Dave 2 văzuse o tinerică slăbuță și blonduță, cu părul dat pe după urechile parcă lipsite de lobi. Avea un ten perfect, dar de o paloare ca de ceară; mai era și abdomenul ei ciudat, scobit, asemănător cu o măsuță de joc pe care cineva tocmai o plia ca să o pună la loc. Mai târziu, pomenind despre această întâlnire, Dave 2 spunea că i se păruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lat de palmă prin spate. Prin această rană viața lui Darninel s-a scurs odată cu sângele său, iar trupul a căzut neînsuflețit la pământ. Ca floarea smulsă de plug ce se ofilește pe marginea brazdei, Darninel, cu fața acoperită de paloarea morții, își dădea sufletul și toate nădejdiile unui neam ilustru s-au spulberat odată cu el. Asemeni apelor ce se varsă pe câmpie la vremea când ghețurile s-au rupt, maurii, ne mai având înainte-le pilda de vitejie a lui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
că ne vedem noi. Am ajuns în Bank Street la ora opt fix, o dată cu ultima geană de lumină. Deasupra, cerul continua să strălucească, dar printre rozeuri și albastruri se strecura o peliculă de verde, o nuanță de avocado, care înveselea paloarea bolnăvicioasă a orașului... Purtam cel mai bun costum - un gri închis cu dungi subțiri, albe. În plus, abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo unde străzile au nume. Bank Street arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parcul era al tuturora, al faunei străzii, plin de dude, de cântăreți ambulanți, de găinaț, de saxofoniști, de traficanți de droguri, de șmenari. Lângă mine, pe banca de lemn, Martina Twain. Tocmai fusese la un muzeu. Pielea ei avea o paloare patinată, de muzeu. În ciuda prospețimii de fruct a tenului ei, are momente când îi fuge tot sângele din obraji. În mod normal, aș atribui, desigur, acest fenomen prezenței mele în imediata ei apropiere. Dar era altceva. Apelând la sensibilitatea masculului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cum ar fi caii, și câinii, sunt cu toții... Oh, Alec. Nu-mi face nici o plăcere s-o spun, dar arăți al dracului de rău. — Și nici mie nu-mi face nici o plăcere s-o aud. Alec Llewellyn avea pe obraji paloarea groasă a spaimei. E galbenă, exact cum se spune - galbenă, pământie, cum e șoricul cu porii lărgiți. Cele mai afectate erau concavitățile de sub ochi, acolo unde întunericul se adunase în două pete negricioase, ca niște cruste. Ochii înșiși (odată umezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o adevărată paradă de amabilitate, iar apoi i-a aprins afectuos țigara. Pe urmă acceptă un pahar de șampanie, fără să-și fi luat ochii de pe doamnă! Și după asta (după o privire aruncată tenului strălucitor al lui Butch și palorii șmechere și înțepate a lui Spunk) n-am mai putut să mă arăt foarte surprins când amândoi s-au aplecat spre mine ținându-se de mână m-au rugat să le fiu cavaler de onoare la nuntă. Doamne, îi puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai înțelepte planuri, nencoronate de succes, se numesc nerozii. 1056 {EminescuOpXV 1057} [40] Vorba scăpată ni-e stăpână Dar reținută o stăpânim. [41] Doliul este umbra ce-o aruncă cei duși în altă lume asupra chipurilor celor rămași pe pământ. Paloarea este lumina cea albă a morții. [42] [Dacă omul ar avea] numai instinct ce bine ar petrece. Cu cât e mai mult cult (rafinament [al] simțurilor ) cu atîta-i mai nenorocit. [43] Cine vrea ști viitorul să întoarcă spre trecut. 2259
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
avea să intre să doarmă vreme de decenii. Poate că fusese chiar porunca lui Tiberius. Gândea în șoaptă. Răsuflă adânc, apoi spuse: Cel care poseda documentele astea îi avea în mână pe senatori. Mintea sa lucidă mergea tot mai departe. Paloarea lui marmoreană începea să dispară. Îl privi pe Împărat și, deodată, spuse: — Documentele astea sunt o avere, Augustus. Începând de azi, îi ai la mână pe senatori. Împăratul nu răspunse. Închise ochii; ar fi vrut să rămână singur ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și înspăimântătoarea Livia. Julius Caesar, în schimb, nu avusese pe nimeni și fusese ucis în public, chiar în Curie. Câți ani se trezise oare dimineața cu gândul morții care îl însoțea? Destinul îi trimisese însă niște semne: într-o zi, paloarea încruntată a lui Cassius i se păruse suspectă. „Credeai că ei te iubesc; dar nu te iubesc. Relația dintre tine, care deții puterea, și ceilalți nu e o relație între niște ființe umane.“ Care tiran mergea travestit pe străzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unei școlărițe pe care o agățase lângă studiouri. În mișcarea mașinii de-a lungul acelei curburi, noi doi izolam geometria perfectă a acelei pere albe scoase din cămașa ei. Corpul lui Vaughan, cu pielea lui neplăcută la vedere și cu paloarea-i unsuroasă, adopta o frumusețe dură, mutilată, în peisajul, tot numai panouri de semnalizare, al autostrăzii. Contraforturile de ciment de-a lungul bazei podului rutier de pe Western Avenue, umeri osoși dispuși la intervale de cincizeci de metri, recompuneau secțiuni ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sus, de mult se chinuiește Zadarnic, peste-a vieții auroră... Ce ne mai spun cuvintele? Ce spun? Când priveghem sub semnul nebuniei, Când nasc speranțele și-n răsărit, apun Și viața intră-n era agoniei?... Ne-asediaz-atâtea întrebări, Accentuând a chipului paloare Și ne rămân tot mai reduse zări Sub semnul, asasin, de întrebare...
CE NE MAI SPUN CUVINTELE?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83760_a_85085]
-
ca atunci cînd se trezea din acel oribil coșmar care o chinuia iarăși de cînd se reîntorsese pe insulă. Lucas Începu să-și piardă răbdarea. - Ai nevoie de ajutor? Puse În funcție disjunctorul, restabilind o ambianță liniștitoare. El Îi remarcă paloarea. - Nu te simți bine? - Ai văzut inscripția luminoasă? - O inscripție luminoasă? Unde? Îi arătă peretele, În tăcere. Lucas se Întrebă Încă o dată dacă Își bătea cumva joc de el, dar observă că tînăra femeie Își pierduse obișnuita ei siguranță. Cercetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce Marie chema ajutoare, el examină cu grijă mîinile Yvonnei Înainte de a le lăsa jos și dădu din cap la Întrebarea mută a Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu va veni. - Ascultă, Marie te iubește din... - Nu mai vreau să-i aud numele, i-o tăie el Îndepărtîndu-se. Marie ieși pe balconul camerei, punîndu-și haina de piele. Părul, Împletit cuminte Într-o coadă grea, Îi degaja chipul, accentuîndu-i paloarea; dormise totuși prea puțin. Se crispă auzind sirena bacului și se abținu să se miște. Și-l Închipui pe Christian, pe pasarelă, Întorcîndu-se spre chei Într-o ultimă mișcare de speranță. Răsună ultima avertizare a sirenei. Marie Își făcu sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cuprinse, tot corpul Îi Încremeni, iar respirația i se blocă văzîndu-l că dă la o parte pietrele de pe tumulus. - Nu face asta! Din cîțiva pași mari venise alături, el se Întoarse, mirat de țipătul pe care Îl scosese și de paloarea bruscă a chipului ei. - Acesta este... Este un monument funerar, murmură ea cu o voce lipsită de orice expresie. Bătrînii spun că dacă te atingi de morminte, declanșezi mînia morților... - Nu-mi spune că ți-e teamă de un morman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
femeie, desprinzînd-o de pe bucata de lemn, trecîndu-i o curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
litere decupate dintr-un ziar. GWENAËLLE LE BIHAN ESTE FIICA ILEGITIMĂ A LUI ARTHUS. Prima reacție a lui PM a fost să izbucnească În rîs - În materie de glume de prost gust, autorul anonimei era lipsit de delicatețe -, dar brusca paloare a tatălui său confirma conținutul scrisorii mai bine decît ar fi putut s-o facă niște mărturisiri. Unicul legatar al lui Arthus de Kersaint se simți cuprins de greață la ideea că fiica lui Yvonne Îi putea fi soră vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strident al șurubelniței electrice - sunet necuviincios În acel loc Închinat liniștii - Îl făcu pe pescărușul cocoțat pe cavoul familiei Kersaint să-și ia zborul. Armelle Îi aruncă o privire Îngrijată socrului ei, căruia pălăria neagră Îi accentua și mai mult paloarea. - Ar fi fost bine să rămîi la castel Împreună cu PM, tată. Întoarse o privire mînioasă spre cei doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era cald, cu toate astea Marie se Înfioră contemplînd sicriul așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ne minți cu imaginea noastră neadevărată. Tocmai asta cerem oglinzilor și atunci ele ne întorc o imagine falsă, necondiționată de timp. Altă dată, și-a surprins chipul în oglindă dintr-o dată foarte îmbătrânit, nu atât din pricina ridurilor, ci a unei palori ce-o transformau într-o mască a lasitudinii și tristeții ce se așeza în colțuri dure peste ovalul feței, ca o aură de ceară. Așa am să arăt eu cândva! i-a spus ea oglinzii, prefăcându-se că n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Nu trebuie să lași loc îndoielii și scepticismului, să iei în considerare toate posibilitățile, să ignori poveștile ce stau întotdeauna în spatele celor adevărate sau neadevărate. Asta e ceea ce se cheamă o atitudine pozitivă! exclamă ea și el observă cum o paloare se instala tot mai ferm peste trăsăturile ei. Vrei să spui că cei care au o atitudine pozitivă, numai ei pot fi beneficiarii acestor miracole? În fond mă cunoști destul de bine, știi că natura mea e departe de-a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]